VIDEO. Hulpavul preot Calistrat povestește cum își dijmuiește enoriașii: 10% din toate cheltuielile nunții! „L-ați luat pe Dumnezeu de prost? Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? 10% trece-mi în cont sau pune-mi în plic!”

Written by

in

Preotul Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni din Iași, cunoscut pentru pozițiile sale ultraconservatoare și violența față de enoriașe, a povestit în emisiunea BZI Live că el percepe, la cununiile pe care le oficiază, birul medieval numit dijmă sau zeciuială. Calistrat Chifan a relatat, într-un limbaj agresiv, cum i-a spus unui naș să-i pună în plic sau în cont 10% din valoarea cheltuielilor la nunta respectivă, pe care tot preotul o evaluase ochiometric la 20.000 de euro. Preotul a invocat Scriptura și a argumentat astfel: „L-ați luat pe Dumnezeu de prost?”.

Retorica lui Calistrat a fost revoltătoare atât în formă, cât și în conținut. El a relatat discuția pe care a avut-o cu nașul la o cununie. Când a fost întrebat cam cât ar trebui să cotizeze tinerii căsătoriți, preotul a început să le facă socoteala la cheltuieli – cât au dat pe rochia miresei, muzică, restaurant, flori etc –, a evaluat la circa 20.000 de euro totul și a cerut 10% din această sumă.

Când nașul, siderat, l-a întrebat dacă se aude ce vorbește, preotul Calistrat i-a răspuns agresiv că-l ia pe Dumnezeu de prost și că-l crede ultimul fraier!

Relatarea stupefiantă a preotului Calistrat Chifan

„Mă-ntreabă nașul: «Părinte, la o cununie de genul ăsta cam cât se dă?».

Zic: «Hai să luăm logic, că eu sunt greu de cap! Ai citit în Scriptură ce înseamnă zeciuiala? Că 10% din ce câștigi trebuie să dai la biserică? Ei, acuma, mă ascultă: cât a costat rochia miresei? 2.000 – 3.000 euro, da? Cât înseamnă? 150 de milioane… Cât a costa muzica? 100 de milioane… Cât a costat fotografia? 50 de milioane… Cât a costat coregrafia? 100 de milioane… Cât a costat tot aici, ce aveți voi, șampanii, mese, povești? Zic, cel puțin 20.000 de euro i-ați tocat. Înmulțește 10% și trece-mi în cont sau pune-mi în plic!».

«Părinte, dumneata te auzi ce vorbești?»

«Păi, eu zic, eu nu înțeleg un lucru: l-ați luat pe Dumnezeu de prost? El e ultimul fraier la care ați venit să vă dea harul, după ce voi ați cheltuit pe atâtea lucruri, care de-a doua zi nu mai sunt valabile? Rochia o arunci, mâncarea ai mâncat-o, banii i-ai cheltuit, restaurantul l-ai părăsit, florile s-au veștejit, sticlele goale le-ai aruncat și toată povestea s-a terminat. Dar cununia de la Dumnezeu rămâne! Aia e cea mai importantă»”.

Baconschi: „Nu, părinte, nu Dumnezeu e prost!”

Teologul Teodor Baconschi a comentat dur pe Facebook: „Călugărul acela, Calistrat – care lua la pumni enoriașele prin curtea sfântului lăcaș – a declarat recent că românii ar trebui să doneze Bisericii 10% din ce câștigă la nunți. Asta mai treacă meargă: zeciuiala e un obicei vechi-testamentar reluat în unele culte protestante, pentru susținerea «templului». M-a înlemnit însă de admirație intelectuală argumentul «teologic» fabricat de preacuviosul pugilist: «Credeți că Dumnezeu e prost?». Nu, părinte, nu Dumnezeu e prost!”.

Purtătorul de cuvânt al BOR, teologul Vasile Bănescu, a comentat la postarea lui Baconschi: „«Teologia» financiară vs teologia trinitară”.

Dat în vileag, preotul Calistrat Chifan a dat un drept la replică mincinos și agresiv, în care a pretins că afirmațiile i-ar fi fost trunchiate și că nu e adevărat c-a zis ce-a zis. În final, s-a apucat să-i reproșeze lui Baconschi că nu i-a auzit gura în timpul Referendumului pentru familie organizat de Dragnea și Coaliția pentru Familie.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Fiara dezlănțuită, în cazul „azilelor groazei”, deși era filmată și avea în față un bărbat în putere. „E clar că bieții bătrâni nu aveau nicio șansă, îi zdrobea bruta”

* VIDEO. Avocatul torționarilor din cazul „azilelor groazei”: fostul milițian Pavel Abraham, acuzat că a maltratat protestatari la Mineriada din 13-15 iunie 1990

* Pandele către Ciutacu, în direct la RTV: „Voi știți cât am de plătit? Întrebați-l pe Sebi Ghiță cât am de plătit pentru faptul că… da? După cât am de plătit, îmi dați voi înapoi că am făcut rating?”

* EDITORIAL PAPAHAGI: Femeia aceasta rea și coruptă

* Dosarul „Otopeni”: șpăgi de peste 1,5 milioane de euro erau notate minuțios într-un fișier numit ”Viața e frumoasă”!

* SONDAJ. Românii au cea mai mare încredere în Codruța Kovesi. Intenția de vot la partide: PSD – 31%, PNL – 19%, AUR – 18%, USR – 11%

* Conflict la vârf: PSD vrea să sufoce economia privată cu măriri de taxe și impozite, ca să acopere deficitul făcut de ministrul Câciu și clientela de partid; PNL nu e de acord

* Gonind pe contrasens cu Mercedesul său, deputatul Gheorghe Șimon (PSD) a băgat în spital două femei și s-a oprit în curtea unui localnic. Șimon a fost ministru al Economiei în regimul Dragnea

* VIDEO. La o zi după ce a nenorocit Nașul TV, Șoșoacă a adus o amendă și pentru Realitatea Plus! De data asta, complice la fake-news i-a fost conspiraționista dragnistă Anca Alexandrescu

* Rușii au bombardat cea mai veche biserică din Odessa, fondată în 1794 de românul Gavriil Bănulescu-Bodoni, născut la Bistrița și sanctificat în 2016