VIDEO. Fanii lui Georgescu – violenți, vulgari, obsceni și la „Marea Horă a Unirii”. „Nu vă e frică să vă omoare lumea în bătaie?”. Ținta amenințărilor: jurnaliștii care-l critică pe candidatul putinist

A treia manifestare publică a simpatizanților candidatului extremist Călin Georgescu, din acest an, a adus și al treilea puseu de violență din partea unor scelerați din „tabăra georgesciană”, pe traseul Parcul Tineretului – Parcul Carol – Piața Victoriei.

„Marea Horă a Unirii Naționale”, cum a anunțat-o Călin Georgescu, a fost, de fapt, o bâțâială caricaturală, deloc impresionantă. Cea mai mizeră horă de Ziua Unirii, din ultimii 35 de ani. În ea s-au prins doar câteva zeci dintre cei circa 3.000 de participanți la manifestarea evident electorală a candidatului extremist.

Și de această dată, la fel ca pe 10 și 12 ianuarie, ținta barbarilor a fost Dgi 24 – mai exact, echipele de teren ale acestei televiziuni (reporteri + cameramani).

O parte dintre susținătorii lui Călin Georgescu au fost agresivi cu jurnaliștii, iar unii au lansat chiar și amenințări cu moartea.

– Advertisement –

La precedentele manifestații organizate de liderii extremiști, au fost agresați și o echipă de la Antena 1 (pe 10 ianuarie), și una de la B1 TV (pe 12 ianuarie).

Violențele „taberei Georgescu” împotriva presei

  • Vineri, 10 ianuarie – organizator: Călin Georgescu; victime: Digi 24 și Antena 1
  • Duminică, 12 ianuarie – organizator: AUR (George Simion); victime: Digi 24 și B1 TV
  • Vineri, 24 ianuarie – organizator: Călin Georgescu; victimă: Digi 24.

VIDEO: Emisiunea în care au fost surprinse violențele

Episodul 1: Brutele bruschează cameramanul

La Parcul Tineretului, reporterul Valentin Stan, de la Digi 24, a fost întrerupt din transmisiunea directă pentru că mai multe persoane au devenit violente: au tras de camera TV a operatorului, au înjurat și amenințat, într-un registru vulgar.

La un moment dat, Valentin Stan, evident speriat agresivitatea „georgiștilor”, a strigat spre aceștia: „Hi, hei, hei, lăsați-l în pace! Oprește-te! Oprește-te! Oprește-te! Lasă-l în pace! Oprește-te!”.

– Advertisement –

Cel aflat în pericol, în acele clipe, era cameramanul din echipa Digi 24. Brutele „georgiste” îl bruscau pe acesta, trăgeau de camera de filmat și de cablurile aferente, încercând să întrerupă filmarea (era o transmisiune în direct).

VIDEO: Noi agresiuni ale „georgiștilor”

Episodul 2: „Nu vă e frică că o să vă omoare lumea în bătaie? Nu vă e frică, nu? Că vă bate lumea…?”

O altă echipă de la Digi 24, aflată în Piața Victoriei, s-a trezit înconjurată de mai mulți protestatari agresivi. Reporterița Teodora Chiuș a fost amenințată.

Ea a povestit în direct: „Ne-au înconjurat, ne-au huiduit și, mai mult de atât, au aruncat cu bani spre noi… au venit la noi, ne-au întrebat de la ce televiziune suntem”.

Jurnalista încerca să transmită în timp ce zeci de protestatari scandau lângă ea, strigau ca descreierații și și suflau în vuvuzele.

La un momentat dat, între Teodora Chiuș și doi protestatari – dintre care unul surescitat – a avut loc următorul dialog:

Protestatar 1: De ce nu filmați? Nu vă e frică că o să vă omoare lumea în bătaie? Nu vă e frică, nu? Că vă bate lumea…?

Reporter: Știți că acum mă amenințați?

Protestatar 2: Nu e amenințare, că nu vă bate el.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Reforma lui Bolojan s-a lovit de clientela PSD. Cea mai agresivă: sinecurista Târteață – școlită la „privată” și pe la SRI, cuplată cu un evazionist arab, plimbăreață prin Rusia, admiratoare a lui Putin

* VIDEO. O șarlatanie în 7 pași: Georgescu zice că „în mai puțin de un an” îi repatriază pe toți românii din lume! „Devenim numărul 1, suntem motorul Europei” / „O să vină neamțu’ și-o să ceară să lucreze în România”, dar nu-l angajăm!

* Ciolacu se răzbună pe diaspora: românii din SUA și Canada pot vota doar 4–8 ore în duminica decisivă a alegerilor prezidențiale! Secțiile de votare se vor închide mai devreme – la ora 19.00 în Marea Britanie, la 15.00 pe Coasta de Est a Americii, la 11.00 pe Coasta de Vest!

* VIDEO. Mama lui Călin Georgescu a fost legionară, apoi s-a dat cu comuniștii, care au promovat-o secretară de ministru! În timpul rebeliunii din 1941 făcea parte din Corpul Doamnelor Legionare

* Pericolul Georgescu are ancore dincolo de Rusia: China comunistă! Risc major: aservirea țării noastre printr-un „Viktor Orban de România”

* PNL basculează în tabăra Ciolacu – Varanu’: face alianță cu PSD și PUSL în Consiliul General, pentru a captura Primărua Capitalei, dacă Nicușor Dan devine președintele României!

* Istoricul Armand Goșu: „Călin Georgescu este reprezentantul celei mai sinistre părți a Sistemului românesc. Provine din Securitate, din burta Sistemului, din zona nereformată a serviciilor secrete! Pe linie de SIE“