Viorel Cataramă (65 de ani) a făcut afirmație de un cinism șocant, duminică seara, în direct, în studioul Antenei 3. Moartea a 30.000 de oameni i se pare o banalitate miliardarului pro-covid.
Pentru Viorel Cataramă nu contează câți oameni mor, indiferent că vorbim de 1.000 sau de 30.000. „Important este să salvăm economia”, a spus el, agățându-se propagandistic și de „drepturile și libertățile fundamentale”.
„1.000, 10.000 sau 30.000 de morți nu vor justifica niciodată suspendarea drepturilor și a libertăților fundamentale”, a zis Cataramă.
„Nici măcar 30.000?!”, s-a mirat moderatorul emisiunii, Mihai Gâdea.
„Da”, a răspuns Viorel Cataramă.
„Nici măcar un milion?”, a venit o altă întrebare din studio.
„Nu știu”, a spus Cataramă, care a continuat la fel de cinic: „În România mor 750 de oameni pe zi. Moartea e un fenomen natural. Oamenii, mai devreme sau mai târziu, cu toții vor ajunge în fața morții. Repet: 1.000, 10.000 sau 30.000 de morți nu justifică aceste măsuri de distrugere a României”.
VIDEO: Scena cinismului extrem al lui Catarmă
„Cum să spuneți ceva atât de cinic?! Că pot muri oricâți oameni, că nu se justifică oprirea economiei… Dumneavoastră ziceți că nu contează câți oameni mor… Mi se pare înfiorător să spuneți așa ceva. Nu vă interesează că mor oameni. Pentru dvs., viețile oamenilor nu primează?!”, a intervenit Gâdea.
„Pe mine mă interesează, în primul rând, ca țara mea să nu falimenteze, să nu am milioane de șomeri și milioane de oameni nenorociți. Mă interesează ca drepturile și libertățile fundamentale să nu fie perdute atât de ușor, numai pentru că suntem injectați cu frică”, a răspuns Cataramă.
„Cine ne-a injectat cu frică?”, a întrebat Gâdea.
„Președintele României și Parlamentul”, a spus miliardarul.
Viorel Cataramă a regizat o cacealma pe 7 mai, când s-a dus la Bărbulești, județul Ialomița, într-un focar de Covid-19, pentru a se infecta cu noul virus. O săptămână mai târziu a anunțat că testul i-a ieșit negativ, deci nu s-a infectat. Drept urmare, sâmbătă a ieșit la anemicul protest anti-vaccin și anti-Guvern, în Piața Victoriei.
