VIDEO. Ce omagiu nerușinat îi aduce Ion Cristoiu lui Dan Voiculescu! Și ce vorbe mari despre nimic! „Maestrul” repetă cu sfințenie: „Profesorul Dan Voiculescu… doctrina umanistă… PUR… Profesorul… „

Written by

in

Citiți-l și ascultați-l pe Ion Cristoiu! N-a avut parte Dan Voiculescu de multă vreme de o așa coafură intelectuală. „Maestrul” și „Profesorul” – ce întâlnire a titanilor, pe poteca doctrinei umaniste!

Și cum vorbește Cristoiu despre maculatura lui Voiculescu! Și cum îl face „Profesor” – cu „P” mare – la fiecare frază! Atât de mult l-a impresionat că i-a trimis Varanul (un mare hoț, dar unul care-i îndeasă mulți bani „maestrului” în teșcherea) cartea „Doctrina secolului XXII. Ce va urma după capitalism?” cu autograf, încât i-a dedicat și un text elogios pe blogul personal, și 23 de întrebări (cu răspunsurile sosite regulamentar), și un omagiu video.

Ceea ce face Ion Cristoiu e o șarlatanie, pentru că dă senzația unei discuții docte, sobre, temeinice, despre o altă șarlatanie: așa-zisa „doctrină umanistă” a lui Dan Voiculescu. De fapt, aceast „doctrină”, ca și trustul de presă presă pe care-l folosește ca o măciucă, e doar o pârghie cu care turnătorul-infractor încearcă de fiecare dată să-și facă loc în Parlament cu partidul său fantomă, tractat în mod tradițional de PSD.

A vorbi serios despre Dan Voiculescu, despre cartea sa, despre PUR și despre „doctrina umanisă” este o mare diversiune, la care Ion Cristoiu pune umărul fără rușine!

Doi gânditori ai unei doctrine-fantomă: Ion Cristoiu și Dan Voicluescu

Fragment din textul lui Ion Cristoiu

„Noi, românii, suntem închiși parcă în eternitate în țarcul strâmt al lumii noastre. Al lumii noastre bine precizate în timp și spațiu. Nu știm să trecem dincolo de prezentul clipei în viitorul deceniilor și secolelor următoare. N-avem chef să vedem ce se întâmplă dincolo de hotarele patriei, la nivelul continentului și al lumii. Prin acest titlu, Dan Voiculescu propunea o carte menită a face excepție pe malurile Dâmboviței noastre amenajate de Nicolae Ceaușescu. Un român semnează o carte care depășește urieșește prezentul – vizează secolul XXII și gardurile țarcului național: se ocupă de ce va urma după capitalism. Pe planetă și nu în România.”

Secvențe din omagiul video adus de Cristoiu lui Voiculescu

  • „Profesorul Dan Voiculescu ia în serios o serie de transformări din prezent…”
  • „Profesorul Dan Voiculescu le ia în serios…”
  • „E o mare îndrăzneală…”
  • „Poate că titlul cărții ar trimite la un tratat academic plicticos. Nu, este un dialog cu profesorul Iliescu”….
  • „Citești cartea ca pe un roma polițist”.
  • „Profesorul Dan Voiculescu dă o definiție specifică omului. S-ar putea înțelege, în accepțiunea clasică, umanismul este legat de arte frumoase, de literatură, de învățarea limbii latine… Nu, profesorul apropie această doctrină umanistă din cartea sa chiar de politica PUR-ului, Partidului Umanist Român”.
  • „Așa cum chiar el spune în carte, una este discuția de bibliotecă, doctrina, o carte, și alta este transpunerea în practică a doctrinei umaniste ca doctrină politică”.

Întrebări adresate „cu curaj” de Ion Cristoiu lui Dan Voiculescu

  • „Cartea dumneavoastră e excelentă din punct de vedere teoretic. Cum vă explicați faptul că o asemenea carte n-a zguduit România zilelor noastre?”
  • „Vă vreți un gânditor al întregii omeniri? Un fel de Marx al noii societăți?”
  • „Reafirmați prioritatea individului față de stat. Ce ne facem că la noi se manifestă în stradă împotriva individului, de partea statului?”
  • „Există vreun alt partid decît PUR care s-a preocupat de clasa de mijloc?”
  • „Faceți-mă să înțeleg, prin exemplu, ce înseamnă clasa de mijloc. Dvs. Dan Voiculescu, vă puteți considera ca aparținînd clasei de mijloc? Dar eu?”
  • „Cum va ști clasa de mijloc că umanismul vrea s-o salveze? Cum va acționa clasa de mijloc pentru concretizarea doctrinei umaniste?”
  • „De ce nu doar umanism? De ce și pragmatic? Nu credeți că termenul pragmatic micșorează din măreția termenului umanism?”
  • „Marxismul a avut un partid precum cel comunist. Ce partid are umanismul pragmatic?”
  • „Cui se adresează umanismul pragmatic?”
  • „Care e cel mai mare dușman al umanismului pragmatic? Cum poate fi el contracarat?”
  • „În ce societăți din prezent ar putea fi concretizată cel mai bine doctrina umanistă? În cele din Est sau în cele din Vest?”
  • „Întreprindeți o radiografie a dezastrului, în care a ajuns clasa de mijloc în postdecembrism. Puteți adăuga și alte cauze celei despre influența capitalului străin?”
  • „S-ar impune cred o analiză a societății românești postdecembriste cu instrumente deosebite ale analizei din carte”.

Interviul integral al lui Ion Cristoiu cu Dan Voiculescu, pe cristoiublog.ro.