VIDEO. Corupție și anticorupție în vremuri de război: primarul orașului Sumî, prins în flagrant cu o șpagă de 70.000 de dolari

Angajații Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) și ai Biroului Național Anticorupție (NABU) l-au săltat, în seara zilei de 2 octombrie 2023, pe Oleksandr Lîsenko, primarul orașului Sumî din regiunea Sumî, pentru luare de mită.

Ales primar din partea partidului „Batkivșcina” („Patria”), Oleksandr Lîsenko a cerut bani de la antreprenorii locali. Printre ei s-a numărat și un proprietar potent al unei firme de salubritate, care l-a denunțat. Suma totală era de 2,13 milioane de grivne (circa 70.000 de dolari).

Oamenii legii l-au prins în flagrant pe primarul șpăgar, în timp ce încasa prima tranșă, în valoare de 1,4 milioane de grivne (45.000 de dolari). Împreună cu Lîsenko a fost arestat și directorul Departamentului de infrastructură al Primăriei din Sumî, oraș cu o populație de peste 260.000 de locuitori.

SBU informează pe site-ul său oficial: „Oficialii au cerut mită de la oamenii de afaceri locali pentru a fi lăsați să facă afaceri în oraș. Ei au cerut 2,13 milioane de grivne de la antreprenorul unei firme de salubritate. În cazul refuzului de a plăti, aceștia amenințau cu obstacole artificiale în desfășurarea afacerilor. SBU și NABU i-au arestat pe ambii acuzați, prinși «în flagrant» în momentul primirii uneia dintre tranșele de profituri ilegale, în valoare de 1,4 milioane de grivne”.

VIDEO: Primarul din Sumî, pus la pământ

https://ziaristii.com/wp-content/uploads/2023/10/primar.mp4

Atât primarul orașului Sumî, cât și acolitul său vor fi judecați pentru acte de corupție în temeiul articolului 368, alineatul 4 din Codul penal al Ucrainei: acceptarea unei oferte, promisiune sau primirea unui beneficiu ilegal de către un funcționar. Cei doi riscă pedepse cu închisoarea între 2 și 8 ani, precum și confiscarea averii.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* FMI, din nou la București! Delegația a atras atenția Guvernului Ciolacu că România are probleme financiare majore, iar cheltuielile bugetare nu vor scădea prin măsurile anunțate până acum

* Cum arată „reforma administrației”: în 2023, PSD și PNL au angajat la stat câte 21 de oameni pe zi! În administrație sunt cu peste 50% mai mulți angajați decât în 1990

* Judecătorii au câștigat deja un miliard de euro de la statul român, din procese pe care tot ei le-au judecat. Urmează alte 3,2 miliarde euro – peste 1% din PIB-ul României!

* VIDEO. George Simion devine agresiv când e întrebat „de ce ține cu rușii”. Derbedeu și la Festivalul „Micul de Aur”

* EDITORIAL CARTIANU. România văzută prin portbagajul lui Buzatu

* Planul Rusiei de a destabiliza Europa printr-o nouă criză a refugiaților, după modelul celei siriene din 2015. De data asta, ținta sunt țările africane din Sahel

* Compromisul impus de republicanii trumpiști – „un dezastru pentru Ucraina, o victorie pentru Putin”. Sprijinul militar al SUA pentru Ucraina este în pericol după ce trumpiștii au reușit să scoată din acordul pe buget fondurile pentru Kiev

* Dănuț Lupu ajunge după gratii pentru a treia oară, după Scoția 1988 și Grecia 1991! Condamnat definitiv la închisoare cu executare, pentru că a condus fără permis

* Capturat de un PSD-ist din „gașca Firea”, rugby-ul ne face de râs în lume: 8-82 cu Irlanda, 0-76 cu Africa de Sud, 0-84 cu Scoția. Suntem cea mai slabă echipă de la Cupa Mondială

* Șoc la „Gazeta Sporturilor”: redactorul-șef Cătălin Țepelin – concediat de patronii elvețieni de la Ringier! Jurnaliștii, în frunte cu Cătălin Tolontan, l-au aplaudat la plecare