VIDEO. Alt incident grav la Congresul PNL: jurnalista Mădălina Mihalache, îmbrâncită de oamenii lui Cîțu când voia să filmeze. „Am mai pățit așa ceva doar la un miting PSD la Târgoviște“

Written by

in

Mădălina Mihalache, reporter la Antena 3 (după mulți ani la Realitatea TV), a prezentat pe contul său de Facebook o înregistrare video în care se vede cum e bruscată de membri ai PNL, în timpul Congresului de sâmbătă, atunci când încerca să filmeze procesul de votare. Este un incident similar celui relatat de jurnalista Iulia Gârbacea, de la Știrile Pro TV, îmbrâncită și lăsată fără telefonul mobil când încerca, de asemenea, să filmeze cum se votează.

În imaginile postate de Mădălina Mihalache se vede că este luată cu forța și îmbrâncită de organizatori. Reportera Antenei 3 scrie: „N-am scris până acum pentru că n-aveam dovada. Vreau doar să știți că în 9 ani de PSD doar la mitingul de la Târgoviște am mai pățit așa ceva! Mulțumesc, Sorina Ionaşc si Iulia Gârbacea! Camerele lor au surprins momentul! Urmăriți o mostră de liberalism marca #echipacâștigătoare!“.

Motivul pentru care oamenii premierului Florin Cîțu și ai președintelui Klaus Iohannis s-au purtat atât de brutal când jurnaliștii au încercat să filmeze cum intră și ies oamenii din cabinele de vot este simplu.

Pe parcursul zilei de sâmbătă au curs informațiile potrivit cărora procesul electoral era foarte strict controlat de tabăra lui Cîțu. Delegații liberali erau obligați să-și fotografieze buletinele de vot sau erau însoțiți în cabinele de vot de o a doua persoană care-i urmărea unde pun ștampila.

Luni, Ludovic Orban, care a obținut 39,7% din voturi, a acuzat la rându-i fraude masive la votul de sâmbătă, precum și faptul că susținătorii lui Cîțu au fost recrutați cu amenințări, presiuni, folosirea instituțiilor statului și promisiunea că vor primi fonduri publice.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* Cum arată noua conducere a PNL. Au fost aleși toți oamenii lui Cîțu: Dan Vîlceanu (secretar general), Rareș Bogdan, Flutur, Bode, Iulian Dumitrescu (prim-vicepreședinți), Falcă, Vela, Sighiartău, Bușoi, Gorghiu, Florin Roman etc. (vicepreședinți)

* Cîțu spune că negociază „cu toate partidele”, inclusiv cu PSD și AUR! Ieri, la Congres, promisese exact pe dos

* Orban către susținătoriii săi: „Iohannis și serviciile au distrus partidul” / „Fiți tari, nimic nu e definitiv!” / „Nu m-a bătut Cîțu”

* Iohannis și Antena 3 au reușit: Cîțu e noul președinte al PNL (60,2%), Orban a fost învins (39,7%). PNL tocmai a intrat într-o fundătură

* De ce a devenit Gâdea mare susținător al lui Cîțu

* Stelian Ion: „Lupta lui Iohannis cu PSD-ismul a fost de fațadă. «Premierul de la Grivco» ne-a înșelat pe toți. E USL-ist pursânge și adevăratul artizan al USL 2.0”

* Atac neașteptat de dur al lui Cioloș la adresa lui Barna. Numit „om al sistemului”, Cioloș critică sistemul de vot din USR-PLUS

* Covid-19: riscul de a muri este de 11 ori mai mare la cei nevaccinați decât la cei vaccinați. Riscul de spitalizare: de 10 ori mai mare. Riscul de infectare: de 4,5 ori mai mare

* Avocata Șoșoacă a pierdut toate procesele de pandemie: nicio amendă anulată, nicio restricție blocată! Într-un caz s-a făcut de râs, greșind procedura

* A murit, la 65 de ani, „revoluționarul” Alexandru Sassu, politician pe traseul FSN-PD-PSD, fost director al TVR și deputat cu 3 mandate