Scandalul din fața sediului DNA a fost provocat de însuși Liviu Dragnea, cel care a anunțat prin trompeta sa favorită, Codrin Ștefănescu, că luni, la ora 13.00, va veni la Direcția Națională Anticorupție, fiind convocat de procurori.
Dar Dragnea n-a venit singur, ci cu un PSD-ist fidel, gen Codrin Ștefănescu, dar mai puțin fricos și mai dispus să dea cu coatele și cu pumnii. Se numește Adrian Chivu și a fost provocatorul incidentelor de luni.
La înghesuială, PSD-istul Chivu a și încasat o lovitură serioasă! Tot îmbrâncindu-i pe ziariști, Adrian Chivu a fost lovit de un cameraman cu aparatul de filmat. Lovitura – după toate indiciile, neintenționată – a fost în frunte, provocând o plagă deschisă, iar locul a sângerat.
Jurnalistul Mălin Bot a fost în prima linie a „confruntării” cu grupul de comando al lui Liviu Dragnea. De fapt, „confruntare” a fost doar din partea dragniștilor, pentru că ziariștii și-au făcut doar meseria, n-au recurs la niciun fel de violențe sau agresiuni.
Cu toate acestea, aghiotantul nr. 1 adus de Dragnea la acest „desant” la DNA s-a ales cu capul spart. El a fost lovit de aparatul de filmat al unui cameraman, când individul încerca „să facă ordine”, împingându-i și chiar bruscându-i pe jurnaliști.
În urma loviturii, aghiotantul lui Dragnea s-a ales cu o rană deschisă la frunte. Asta nu l-a scutit de procedura de legitimare pe care i-au aplicat-o jandarmii, în urma acțiunilor sale agresive și provocatoare la adresa jurnaliștilor.
Individul se numește Adrian Chivu și este un PSD-ist care face parte din camarila lui Dragnea de mai mulți ani.
VIDEO: Reportajul făcut de Mălin Bot
Mălin Bot: „O gardă de corp a lui Dragnea a agresat cameramanii, iar mie a încercat să-mi smulgă din mână dispozitivul de filmat”
„Liviu Dragnea a beneficiat de o eliberare condiționată îndoielnică și ar trebui să fie mulțumit cu asta. În loc să-și vadă de eliberarea condiționată, Dragnea alege să șantajeze iar societatea cu scandaluri-monstru, exact ca atunci când era judecat și aducea interlopi la Înalta Curte.
Astăzi, oamenii lui Dragnea au făcut scandal la DNA. Câteva femei, coordonate de un individ filmat în acest reportaj, au aruncat cu ouă, cu lapte și s-au purtat jenant. O gardă de corp a lui Dragnea a agresat cameramanii, iar mie a încercat să-mi smulgă din mână dispozitivul de filmat. Un scandal monstru care nu trebuia să aibă loc, provocat numai pentru că așa a vrut Dragnea.
Televiziunile cu patroni penali, infractori sau inculpați, ca Antena 3, România TV, Realitatea, Digi 24 au mințit apoi cu nesimțire că și alte persoane «s-au confruntat» cu susținătorii lui Dragnea.
Adevărul este că nimeni nu s-a confruntat cu nimeni. Oamenii aduși pentru Dragnea au făcut scandal și au fost agresivi. Toate aceste scene nu se produceau dacă Dragnea, prin Codrin Ștefănescu, nu anunța public că merge la DNA, la ora 13.00.

În mod normal, scandalul făcut în societate de infractorul eliberat condiționat ar trebui să ducă la încarcerarea lui, pentru că nu e normal ca un delincvent eliberat condiționat să procedeze astfel.”