Cererea de eliberare condiționată a lui Liviu Dragnea se va judeca pe moșia baronului PSD de Giurgiu, Nicolae Bădălău. Curtea de Apel București a desființat luni sentința Tribunalului București din 27 mai, prin care era respinsă solicitarea lui Dragnea de a fi scos din închisoare înainte de termen, și a decis ca procesul să se reia de la zero la Tribunalul Giurgiu.
Este o victorie majoră pentru Dragnea, care a spus încă de la început că vrea ca procesul să se judece undeva, în provincie, dacă se poate într-un județ controlat de PSD, pentru că judecătorii din București ar fi “fani #rezist”.
Dorința i-a fost împlinită, iar procesul privind eliberarea sa anticipată se va desfășura la Giurgiu, unde nimic nu mișcă fără aprobarea lui Bădălău.
Fostul lider PSD este în închisoare din 27 mai 2019, atunci când a fost condamnat la 3 ani și jumătate cu executare pentru că a angajat fictiv două persoane la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. Plătite de la bugetul de stat, cele două angajate lucrau, de fapt, la sediul PSD Teleorman, ca secretare.
Povestea acestei decizii a Curții de Apel e, totuși, una controversată. Înainte să introducă la Tribunalul București cererea pentru eliberarea condiționată, Dragnea a deschis o altă acțiune, la Curtea de Apel. El reclama că judecătorii bucureșteni nu sunt imparțiali pentru că, în perioada 2017-2019, s-au opus masacrării legilor justiției și au semnat petiții care se opuneau acelor modificări.
Tribunalul București s-a pronunțat primul, pe 27 mai, și a respins cererea de eliberare condiționată. Sentința era definitivă.
Cu toate acestea, Curtea de Apel a venit luni, 14 iunie, cu o altă sentință, care desființează decizia definitivă a Tribunalului București, și mută procesul, după dorința lui Dragnea, în provincie – mai precis, la Giurgiu.