Verdictul UBB în cazul „doctorului” Bode: „Teza de doctorat este profund viciată”, mare parte din text e plagiată și sunt multe citate defectuoase. Universitatea cere oficial retragerea cărții

Written by

in

Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj a emis verdictul în cazul tezei de doctorat a fruntașului liberal Lucian Bode, ministru de Interne în Guvernul Ciucă: plagiat. „Teza este profund viciată”, constată UBB, care a cerut oficial retragerea cărții apărute cu lucrarea respectivă, conform uzanțelor la elaborarea lucrărilor de doctorat.

Comisia menționează, în comunicatul emis, că Adrian Ivan, rector la Academia SRI și îndrumătorul lui Bode în teza de doctorat plagiată, a cerut stoparea oricărei analize. Cererea i-a fost respinsă.

Potrivit hotărârii publicate pe site-ul UBB, „se confirmă și alte abateri de la etica cercetării decât cele reclamante anterior și analizate de Comisie – plagiat și citare defectuoasă sau incorectă. Abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”.

Lucian Bode, panicat de verdictul iminent, a încercat să blocheze lucrările Comisiei de Disciplină acționând UBB în judecată. El a solicitat la tribunal stoparea oricărei analize, motivând că el nu face parte din mediul universitar și, prin urmare, scapă de sub incidența legii privind verificarea lucrărilor academice.

Acțiunea a venit prea târziu. Bode a dat în judecată UBB pe 5 ianuarie, iar pe 11 a venit verdictul, înainte ca tribunalul să aibă primele termene ale procesului.

Comisia de Etică a UBB îi cere lui Bode să-și corecteze teza și să retragă cartea publicată în baza tezei. De asemenea, sesizează CNATDCU „pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”.

Replica impostorului cocoțat de Iohannis la vârful PNL și în funcția de ministru de Interne a fost previzibilă: Bode nu numai că nu are de gând să demisioneze, dar spune că „voi merge înainte, în instanță, pentru că e singura cale corectă. Regret că UBB a dat curs unor presiuni”.

Pentru Bode, această lovitură poate însemna sfârșitul ambițiilor sale politice. Protejatul instituțiilor de forță ale statului român se visa, din vară, președinte al PNL, odată ce generalul Nicolae Ciucă și-ar fi pierdut postul de premier al României în baza „rotativei guvernamentale” cu PSD. Bode este un produs 100% al sistemului, nevalidat niciodată în niște alegeri electorale precum cele pentru președinție sau pentru vreun post de primar – așa cum sunt, dealtfel, toți cei care au fost promovați în acest moment la vârful PNL și al PSD.

În schimb, actualul ministru de Interne are în spate un lung șir de scandaluri care, în occident, l-ar fi „curățat” demult de pe scena politică. A fost prins cu o licitație trucată prin care Poliția a achiziționat BMW-uri de la un prieten de-ai lui Iohannis. A girat o acțiune de kompromat a Poliției Române împotriva Emiliei Șercan după ce jurnalist a scris despre plagiatul premierului Nicolae Ciucă. A umplut instituțiile din Ministerul de Interne de pile. Este responsabil de marele eșec al privind intrarea României în Spațiul Schengen. Sub comanda lui, traficul de migranți ilgali la frontiere a explodat.

Cu toate acestea, Bode a rămas mereu intangibil, aparent tot mai puternic, sursele sale de legitimitate venind dintr-o zonă obscură, care nu e vizibilă publicului larg.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* PNL s-a organizat s-o atace în haită pe Emilia Șercan. Politrucii au primit „punctajul”: toți trebuie să-l laude pe impostorul Bode și s-o denigreze pe jurnalistă

* După ce și-a bătut soția, deputatul Dumitru Focșa (AUR) spune că pactul contra violenței domestice la nivel european este „presărat cu idei radicale, din spectrul ideologiei de gen”!

* Președintele Autorității Electorale Permanente și-a angajat cumnata pe post de consilier. A fost sesizat Parchetul

* Propaganda pro-Putin și cea pro-AUR l-au lăsat pe Robert Turcescu fără emisiune la B1 TV

* Bobby Păunescu, co-patron la B1 TV, executat silit de fostul fotbalist Ciprian Marica. Fiul lui George Constantin Păunescu se afișează ca „investitor” la un proiect imobiliar „de miliarde” la Cluj

* Revolta unui profesor universitar: „Un general de vârsta mea s-a pensionat cu 30.000 de lei pe lună. Era obosit sărmanul. Eu mai am de așteptat vreo 20 de ani. Pensia mea va fi de 6-7 ori mai mică“

* VIDEO. Cele mai rușinoase imagini din viața unui dictator: Putin, singur în biserică la slujba de Crăciun. În sutană erau preoți sau FSB-iști?

* „Pușcașul” rus din Donețk îi prevede lui Putin un sfârșit ca al lui Gaddafi, „cu o coadă de lopată înfiptă-n fund”

* EDITORIAL CARTIANU. Boicotacii. O campanie de tip AUR-ist în care s-au implicat și oameni serioși. Sau cum poți să faci rău convins fiind că faci bine

* VIDEO. Susținătorii trumpistului Bolsonaro au devastat Palatul Prezidențial și sediul Curții Supreme, repetând în Brazilia scenariul asaltului asupra Capitoliului din ianuarie 2021