Vasile Dîncu a demisionat din postul de ministru al Apărării! Habarnistul PSD nu și-a recunoscut vina: „Motivez gestul prin perspectiva imposibilității colaborării cu președintele României”

Written by

in

Vasile Dîncu, controversatul ministru PSD al Apărării, a demisionat în cursul dimineții de luni. Premierul liberal Nicolae Ciucă a luat act de demisie fără alte comentarii. Dîncu, autorul unor declarații scandaloase în repetate rânduri, de la începutul invaziei rusești în Ucraina, sugerase acum câteva săptămâni că ar trebui ca Guvernul de la Kiev să se înțeleagă cu rușii, lăsând de înțeles că ar putea, eventual, să le cedeze o parte din teritoriul țării ca să pună capăt războiului.

Vasile Dîncu nu și-a recunoscut nicio clipă greșelile comise, făcându-i în fel și chip pe cei care s-au arătat scandalizați de declarațiile sale. N-a intenționat să demisioneze și săptămâna trecută a avut o întrevedere cu premierul Ciucă (fost șef al Statului Major General și ministru al Apărării) în urma căreia s-a anunțat „recalibrarea” comunicării.

Lucrurile n-au stat la fel de bine pe relația cu președintele Klaus Iohannis – acesta din urmă, presat probabil de aliații din NATO.

Dîncu a demisionat luni spunând că devenise imposibil să mai colaboreze cu comandantul suprem al Armatei, care este – conform Constituției – președintele României.

Pe contul său de Facebook, Dîncu a anunțat: „În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale”.

Textul integral al scrisorii de demisie a lui Vasile Dîncu:

„Domnului Prim Ministru al Guvernului României
Nicolae – Ionel Ciucă

DEMISIE

Subsemnatul Vasile DÎNCU, membru al Guvernului României, deținător al portofoliului apărării, vă rog să luați act de demisia mea din această funcție.

Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române.

Domnule Prim Ministru, vă mulțumesc pentru colaborarea onestă și deschiderea de care ați dat dovadă pe tot parcursul activității guvernamentale comune și vă asigur de tot sprijinul meu pentru toate proiectele și programele Ministerului si Armatei Române, din calitatea de senator, membru în Parlamentul României.

Vasile DÎNCU

București, 24 octombrie 2022“

Scandalul a plecat de la sugestia făcută de Dîncu privind încheierea conflictului printr-o negociere a SUA și a NATO cu Rusia în numele Ucrainei, care să cedeze teritorii contra păcii

Fost politruc comunist care înainte de 1989 îi scria ode scârbos de slugarnice lui Ceaușescu, Vasile Dîncu este azi unul dintre oamenii de bază pe care Sistemul îi are plantați în toate partidele și membru al așa-zisului „grup de la Cluj”. Considerat o „eminență cenușie” a PSD, el este totuși într-un conflict tacit cu alte grupări influente din acest partid, iar locul său în fruntea MApN e deja promis de Ciolacu mai multor ciraci.

Întregul scandal a plecat de la câteva afirmații făcute de Dîncu în emisiunea „Insider Politic”, difuzată la Prima TV. Dîncu a sugerat acolo că negocierea păcii ar trebui făcută în numele Ucrainei de SUA și NATO, iar Crimeea are șanse foarte mici să fie recuperată.

Iată fragmentul:

„Sebastian Zachmann: Cât va mai continua războiul din Ucraina?

Vasile Dâncu: Singura șansă a păcii poate să fie negocierea.

S.Z.: Asta ar însemna ca Ucraina să cedeze acele teritorii?

V.D.: E vorba de o negociere complexă, internațională. SUA și NATO să negocieze pentru Ucraina garanții de securitate și o pace cu Rusia. Singură, Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia. Clasa politică din Ucraina nu poate să-și asume pierdea de teritorii, o pierdere injustă. Ar fi sinucidere politică. Există și varianta succeselor militare pe care Ucraina le are în contra-ofensivă, dar vine iarna și “generalul iarnă” îngheață conflictele. Ideal ar fi să se ajungă la o situație de negociere.

S.Z.: Ucraina își mai poate recupera teritoriile pierdute?

V.D.: Crimeea, probabil, mai greu, dar cred că celelalte teritorii pot fi recuperate, chiar dacă știm din istorie că Rusia pleacă foarte greu dintr-un loc pe care l-a cucerit“.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* RECHIZITORIU. Ghiță colecta șpăgile pentru PSD, beneficiar direct Ponta. „Poate vrei să te calce vreo mașină, tâmpitu’ dracu’!”

* Propagandă rusească extremă la Fugar TV: „România ar fi de 10 ori mai bogată în afara Uniunii Europene! RoExit! RoExit! RoExit!”

* De ce geme Armata română, membră NATO, de ofițeri rusofili care-l aplaudă pe Putin. „Toți sunt antiamericani convinși, din motive ideologice. Pentru ei, America e Imperiul Răului”

* Țări mici cu nostalgii mari: România Mare, Ungaria Mare, Bulgaria Mare, Serbia Mare. De ce nu e bine să ne jucăm de-a revizionismul, așa cum ne șoptește Rusia

* Codruța Kovesi confirmă jocul murdar al președintelui Iohannis: „Mi-a cerut demisia din fruntea DNA în vara lui 2018!”. Pe vremea lui Dragnea, Iohannis poza în mare apărător al luptei anticorupție

* Ministrul Bode i-a amenințat în stil mafiot, de la tribuna Parlamentului, pe liderii opoziției, Drulă și Orban!

* Rușii pregătesc o catastrofă de proporții biblice: au minat barajul de pe Nipru, dar anunță că ucrainenii vor să inunde orașul Herson, după ce-l vor bombarda „ca la Mariupol”!

* Interviu exploziv cu generalul ucrainean Kirilo Budanov: „După încheierea războiului, anumite regiuni vor fi separate de Rusia. Un centru economic al Federației Ruse va fi mutat pe teritoriul nostru”

* Teribila poveste a unuia dintre tadjicii care i-au masacrat pe ruși în cazarmă: fusese răpit de poliție lângă o stație de metrou și mobilizat cu forța, deși nu era cetățean rus

* Șocantul caz de dopaj al Simonei Halep: a trișat la US Open sau e victima „echipei Mouratoglou”? De ce a ascuns două săptămâni?