În peștera lui dobrogeană, ascetul Teodosie se hrănea de o viață, ca Botezătorul, numai cu lăcuste și miere sălbatică, cum citise în Evanghelia după Matei (3, 4). Dar ce viață! Unii credeau că trecuse de 110 ani, alții îi dădeau 200, și doar răuvoitorii spuneau că abia atinsese 60. Pe puțini îi primea, dar faima îi era mare.
La televiziuni, doctori renumiți, precum Alina Herberts sau Bogdan Protopopescu explicau că proteinele provenite din lăcuste sunt cheia longevității. Și a sfințeniei, adăugau mulți duhovnici televizivi.
Cu binecuvântarea ÎPS Teolampie, mitropolitul Dobrogei, făina de greieri, lăcuste și alte insecte culese din lanurile mănoase ale provinciei se procesa deja pe scară industrială, și avea mare căutare la pangarele și magazinele mitropoliei.
Cum se întâmplă adesea, dușmanii Bisericii acuzau creștinii că sunt retrograzi și obscurantiști, mâncând lăcuste. Ecologiștii pretextau că omul distruge o întreagă specie și un ecosistem. Apăruse chiar un nou partid ecologist: Uniunea Salvați Lăcustele (USL). Eurodeputații partidul REPAR inițiaseră un proiect de lege, prin care UE să interzică această practică alimentară barbară și nesustenabilă, care în plus deturnase și ceva fonduri de reziliență.
De partea cealaltă, partidul Fără Europa în România (FER) milita pentru impunerea pâinii din făină de lăcuste, mâncare națională, cu vechi tradiții dacice, veterotestamentare și paleocreștine. Ei înființaseră chiar o moară, care procesa populara „Făină Gândacică”.
„Deși nu avem documente, s-a demonstrat că dacii exportau făină de greieri și lăcuste, dar și lăcuste vii în Orient. Probabil Ioan Botezătorul consuma în deșert lăcuste și miere dacică”, susținea într-o conferință la Institutul Conservator „Octavian Goga” vicepreședintele FER, Ghiță Funie.
Societatea întreagă fierbea. Nu mai puteai lua un taxi fără să auzi că ticăloșii de la UE doresc să interzică făina de lăcuste, pilon sfânt al tradiției neamului nostru. „Am ajuns o colonie, vor să ne fure făina sfințită, să nu prindem suta, ca Sfântul Teodosie, să murim toți cu zile, uciși de praful toxic presărat de avioane”, mi se plângea Argentin Geoală, șofer de taxi, pe drumul de la Aeroportul Mircea cel Bătrân înspre oraș. Și cum să nu-i dai dreptate?