Un nou război e pe cale să izbucnească: Venezuela se pregătește să invadeze Guyana, de la care revendică regiunea „Guyana Esequiba“, adică aproape 60% din teritoriul acestei mici țări. Brazilia a reacționat și și-a plasat forțele armate în stare de alertă. Evoluția evenimentelor arată că, într-adevăr, Putin a deschis o Cutie a Pandorei atunci când a invadat Ucraina, contestând ordinea internațională stabilită după Al Doilea Război Mondial.
Dacă regimul dictatorului comunist Maduro își va pune în aplicare planurile, invadarea Guyanei va deveni al treilea război cu care se confruntă lumea simultan, pe tot atâtea continente. În Europa, Rusia a atacat Ucraina, pe care vrea s-o anexeze. În Asia, organizația teroristă Hamas a atacat Israel, încercând să provoace un război regional între țările arabe și israelieni. Acum, în America de Sud un alt regim criminal e pe cale să arunce în aer regiunea.
Nu trebuie uitat că, în acest moment, mai există și alte zone cu risc foarte ridicat de conflict militar. China stă la pândă, pentru a invada Taiwan la primul semn de slăbiciune al Statelor Unite. În paralel, dictatorul comunist Kim Jong-un, din Coreea de Nord, remilitarizează puternic zona de graniță cu Coreea de Sud.
O moștenire a perioadei coloniale
Problema din America de Sud este una complicată. Guvernul comunist de la Caracas se confruntă cu mari probleme interne. Economia e în colaps de mulți ani, după ce politica de naționalizări dusă de ultimii doi dictatori, Hugo Chaves și Nicolas Maduro, a băgat în faliment această țară extraordinar de bogată în resurse de petrol. O acțiune militară încununată de succes ar putea potoli, pentru moment, nemulțumirile populației, speră Maduro.
Cazul regiunii disputate e complicat. Guayana Esequiba este o regiune de 159.500 kilometri pătrați aflată la vest de râul Essequibo. În prezent, face parte din Guyana, dar este revendicată de Venezuela. Disputa este foarte veche și datează de pe vremea când America de Sud era un continent împărțit între Spania, Portugalia și Olanda. Coloniile spaniole și olandeze se intersectau în zonă și, pe graniță, existau conflicte. În 1814, Olanda și-a cedat coloniile de aici către Marea Britanie care a format cu ele Guyana Britanică.
După prăbușirea Imperiului Spaniol și câștigarea independenței de către coloniile sud-americane, nou-apăruta Venezuela a moștenit litigiul teritorial. Marea Britanie era însă mult prea puternică și, pe parcursul Secolului al XIX-lea, și-a extins controlul la vest de râul Essequibo.
Venezuela n-a acceptat arbitrajele internaționale și a recurs periodic la presiuni militare și diplomatice pentru a pune mâna pe zona bogată în resurse naturale
În 1895, Venezuela a cerut ajutorul SUA pentru a rezolva disputa de frontieră cu Marea Britanie, invocând Doctrina Monroe a americanilor, care declara continentul american ca fiind interzis intervenției europene. Statele Unite au forțat Marea Britanie să accepte un arbitraj internațional. Tribunalul de arbitraj s-a întrunit la Paris, în 1898, și a atribuit cea mai mare parte a teritoriului Guyanei Britanice. Nemulțumită, Venezuela nu a acceptat sentința și tensiunile au continuat.
În 1966, Guyana și-a câștigat independența față de Marea Britanie, prilej pentru Venezuela să-și întețească presiunea. Fără să se mai teamă de puterea militară superioară a britanicilor, guvernele de la Caracas au recurs periodic la presiuni militare și diplomatice, pentru a-și afirma suveranitatea asupra regiunii. Venezuela a respins, de asemenea, și jurisdicția Curții Internaționale de Justiție (CIJ), propunând în schimb o negociere bilaterală cu Guyana, modalitate prin care își poate exercita mai eficient intimidările.
Miza nu e însă doar una strict istorică, de orgoliu. Guayana Esequiba este bogată în resurse naturale cum ar fi petrolul, gazele, aurul, diamantele și lemnul. Așadar, cine o controlează deține o un atu important. În ultimii ani, Guyana a acordat licențe de explorare și producție mai multor corporații multinaționale, precum ExxonMobil, pentru a exploata rezervele de petrol și gaze offshore din apele disputate. Venezuela a protestat împotriva acestor activități și a acuzat Guyana de încălcarea suveranității și integrității sale teritoriale.
Brazilia, aflată în relații foarte tensionate cu Venezuela, va interveni probabil în sprijinul Guyanei
Ceea ce trebuie știut este că preconizata invadare a Guyanei de către Venezuela poate duce la extinderea rapidă a conflictului, deoarece Brazilia, cea mai mare și mai influentă țară din America de Sud, e puțin probabil să asiste pasivă la evenimente. De-a lungul timpului, Brazilia a menținut relații bune cu ambele țări, dar sub mandatul precedentului președinte de dreapta, Jair Bolsonaro, Guvernul de la Brasilia s-a radicalizat și s-a poziționat tot mai fățiș contra Venezuelei comuniste.
Între altele, Brazilia îl recunoaște drept președinte legitim al Venezuelei pe Guaido, care e rivalul lui Maduro. Acesta din urmă a fost acuzat de regimul de la Brasilia ca fiind o amenințare la adresa stabilității regionale și a democrației. Bolsonaro și-a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Guyanei și a criticat pretențiile și acțiunile Venezuelei ca fiind agresive și ilegitime.
În acest moment, există destui experți care consideră că Venezuela ar putea invada în curând Guyana, pentru a anexa regiunea Guayana Esequiba. Dacă acest scenariu se materializează, se poate declanșa un conflict regional major care ar implica nu numai Guyana și Venezuela, ci și Brazilia și alte țări vecine, precum și SUA și alți actori internaționali. Dacă SUA susține Brazilia, în schimb Venezuela are de partea sa Rusia și China.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Guvernul Ciolacu vrea să jefuiască Pilonul II! Încearcă să fure 15-20% din pensiile private, pe care le echivalează cu pensiile speciale și le impozitează!
* Scade populația României, se înmulțesc pensionarii speciali! Într-o singură lună, numărul „pensiilor de serviciu” a crescut cu 187. Pensia medie de magistrat: 4.450 de euro, din care doar 25% pe contributivitate!
* Alianța USR – PMP – Forța Dreptei are șanse mari să câștige alegerile din 2024! Sondaj: locul 2, cu 24%, la doar două procente de PSD, dacă USR, PMP și Forța Dreptei candidează împreună
* VIDEO. Drulă avertizează: Guvernul Ciolacu pregătește Opoziției un nou dosar – pentru Tomac, liderul PMP. „Democrația e în pericol, statul de drept e călcat în picioare”
* Procurorul DNA care a deschis „dosarul vaccinurilor” este conspiraționist antivaccinist! Prejudiciul imputat, de un miliard de euro, e desființat chiar de PSD-istul Rafila: România a plătit, în total, doar 500 de milioane de euro
* Mârlănii de președinte: Iohannis a devansat ceremonia de 1 Decembrie ca să plece mai repede în Dubai și n-a invitat Opoziția la recepție
* VIDEO. Cum au prăduit PSD-iștii Parcul IOR. Nicușor Dan: „Firea și Negoiță au spus că a ars arhiva și nu pot demonstra că acolo e parc! Prefectul Capitalei a mers la instanța necompetentă”
* „Vai, ce idioți ne conduc! Putem afirma cu certitudine că Marcel Ciolacu e un prost”. Cristian Ghinea râde de liderul PSD, după ce acesta a spus că „PNRR nu există”
* Propagandă scârboasă făcută Chinei și Rusiei de un profesor universitar doctor din Sibiu. Minciuni grosolane, antisemitism, dezinformare, intoxicare. Antioccidentalism violent, în termenii propagandei bolșevice a anilor ’50
* Realitatea Plus – „linșaj mediatic” și „presă de tip șantajist”. PSD, PNL și AUR, solicitate de Grupul Prima TV să nu mai finanțeze televiziunea clanului Păcuraru