În urmă cu exact un an, pe 16 martie 2022, la Mariupol se producea prima mare crimă de război a rușilor de la invadarea Ucrainei. Avioane trimise special de comandamentul armatei lui Putin bombardau Teatrul Mariupol, unde se adăposteau 1.200 de copii și femei. Dintre aceștia, 600 au murit. Atacul a reprezentat un punct de cotitură în război, ducând la ruperea tratativelor ucraineano-ruse, izolarea totală a Moscovei pe plan internațional și sporirea ajutorului acordat de Occident țării invadate.
La mijlocul lui martie 2022, rușii se aflau încă în ofensivă pe toate fronturile și, după ce capturaseră fără luptă, prin trădare, orașele Melitopol și Berdiansk, din sudul Ucrainei, înconjuraseră din două direcții Mariupol.
Asupra orașului-port la Marea Azov atacat dinspre est și vest se executa un bombardament sălbatic, zi și noapte, rușii aplicând aceeași tactică folosită cu câțiva ani înainte în Siria – distrugerea localităților asediate. Până la ora atacului din 16 martie, conform primarului din Mariupol, 80-90% dintre clădirile localității fuseseră deja distruse de ruși.
În fața și în spatele Teatrului fusese scris pe asfalt, cu litere uriașe, „Deți“ – „Copii“ în rusă, pentru ca piloții avioanelor inamice să știe că acolo se află adăpostiți copii
Străzile se umpluseră de cadavre, clădirile erau nimicite una câte una, astfel că s-a găsit soluția transformării Teatrului Dramatic din Mariupol într-un refugiu. În fața clădirii a fost scris cu litere uriașe „Deți“ – „Copii“ în limba rusă, pentru ca piloții avioanelor rusești să știe că acolo nu sunt luptători inamici.
În Teatru se aflau, în dimineața zilei de 16 martie 2022, circa 1.200 de civili neînarmați – marea majoritate copii și femei. Locul era unul căutat de populația hăituită a orașului și pentru că acolo se aflau medici care puteau îngriji bolnavii și furniza medicamente.
În acea zi, puțin după ora 10.00 dimineața, avioane ale armatei ruse au atacat clădirea, lovind-o cu rachete. Teatrul supraaglomerat s-a transformat în scena unui carnagiu de nedescris, în care sute de oameni au fost transformați în bucăți.
După tragedie, Moscova a pretins mai întâi că acolo se aflau soldați ucraineni, apoi a negat atacul, afirmând că Teatrul a fost distrus, de fapt, chiar de ucraineni, care și-au omorât propriii compatrioți
Adăpostul antiaerian de la subsol a rezistat atacului, dar multe persoane au rămas blocate acolo din cauza dărâmăturilor. Supraviețuitorii capabili să se deplaseze, în stare de șoc, s-au evacuat care-ncotro. Ulterior, eforturile salvatorilor de a săpa în dărâmături după cei răniți sau prinși la subsol au fost foarte mult îngreunate de atacurile sistematice și calculate ale rușilor.
First known to me footage of the Mariupol Drama theatre soon after it was bombed by the Russian aviation on 16 March 2022. Only photos were available before.
Video was sent to Telegram ТРУХА by a Mariupol man.
1/2 pic.twitter.com/07B9HW51yL
— Kyrylo Loukerenko (@K_Loukerenko) March 25, 2022
Întreaga lume a fost șocată de acest atac – cea mai mare crimă de război comisă într-o singură zi în Europa după Al Doilea Război Mondial. În fața ororii produse, Moscova a furnizat, succesiv, două variante: mai întâi s-a pretins că în Teatru se aflau, de fapt, trupe ucrainene, apoi a revenit și a negat atacul, afirmând că, de fapt, clădirea a fost distrusă chiar de ucraineni, care și-au omorât propriii compatrioți. Ambele versiuni au fost demontate rapid de anchetele întreprinse chiar în acel moment la fața locului de reporteri ai agențiilor internaționale de presă și de membri ai Amnesty International (o organizație altfel binevoitoare cu Rusia).
Cadavrele celor uciși de ruși pe 16 martie au zăcut acolo încă multe săptămâni, până când orașul a fost cucerit complet, deoarece în Mariupol începuseră luptele de stradă. După ce au capturat ruinele localității, rușii au împrejmuit zona Teatrului cu un imens gard, pentru a nu se putea filma ori fotografia ce scot de acolo.
On March 16, Russia dropped a huge bomb on the Drama Theatre in Mariupol with giant CHILDREN signs next to. At least 600 civilians killed. Now, Russians took a “tour” under red flags inside. They walk around and have fun saying “it’s dead body smell”.#SaveMariupol pic.twitter.com/ChOwOnw2Eo
— Alexander Khrebet/Олександр Хребет (@AlexKhrebet) May 22, 2022
Mai jos, povestea unei supraviețuitoare a atacului lansat de Rusia, pe 16 martie 2022, asupra Teatrului din Mariupol publicată de site-ul ucrainean Wonderzine.com.ua.
„Soțul meu m-a dezgropat și m-a luat acasă”
Irina a supraviețuit atacului aerian asupra Teatrului Dramatic din Mariupol, în care au fost uciși câteva sute de oameni.
„Înainte de 24 februarie, aveam o viață liniștită și decentă. Locuiam în centrul orașului și credeam că totul va fi bine. Dar apoi această zonă s-a transformat într-una dintre cele mai periculoase.
În perioada 11-12 martie (2022 – n. red.) ne-am mutat în adăpostul antiatomic și eram treziți constant, la ora 4:00 dimineața, de sunetele exploziilor.
Am dormit în adăposturi, am gătit pe stradă, la foc de lemne, și ne-am întors în apartamente pentru a mânca.
Pe 15 martie, casa noastră a fost bombardată. Am văzut ceva luminos, soțul meu ne-a împins pe coridor și am văzut cum ferestrele noastre și un balcon au început să se prăbușească din cauza unui val de explozii.
Am decis să plecăm. Nu erau mașini, așa că ne-am dus la prieteni și am întrebat alți oameni. Loviturile aeriene continuau în mod constant, se produceau explozii puternice. La fiecare 3-5 minute trebuia să ne ascundem pe la vreo ușă pentru a nu fi răniți.
Cadavrele acopereau curțile. Un vecin mi-a explicat că fuseseră uciși cu o zi înainte.
Locuiam lângă teatrul dramatic și am mers acolo de mai multe ori, pentru că în acel loc era un doctor care furniza analgezice. Erau o mulțime de femei cu copii și bebeluși, bătrâni, bărbați…
În acea zi, soțul meu s-a dus să caute o mașină pentru evacuare. Eu am rămas în teatru, așteptând un doctor. Eram pe coridor și țineam în mâini o pisicuță până când aceasta a început să se zbată, a sărit și a fugit în altă cameră. Am urmărit-o.
A fost ultimul lucru pe care mi-l amintesc – mi-am revenit abia după o zi și jumătate. Din acel moment, totul se bazează pe cuvintele soțului meu. El a văzut atacul, a alergat să mă caute, m-a găsit doar pentru că gemeam, m-a scos afară și m-a dus acasă.
Mulți oameni zăceau fără membre. O femeie plângea peste trupul unui băiat. A murit și pisica noastră. Dacă aș fi rămas pe coridor, nu aș fi supraviețuit. Aveam o mână zdrobită, fața vânătă, ochiul rănit și dinții împinși înăuntru.”
A doua zi, cei doi au plecat din Mariupol. În cele din urmă au ajuns în Europa, traversând orașele ocupate din Ucraina și Rusia. Soțul ei a fost examinat îndeaproape și interogat de mai multe ori, o dată chiar timp de 12 ore. Rușii au urlat, de asemenea, la ea, au amenințat-o că o vor bate și îi vor duce soțul în pădure.
Soțul ei a fost reținut pentru câteva zile, dar apoi a fost eliberat și li s-a permis să părăsească Rusia.
„Aș vrea să mă întorc în Ucraina, dar nu am unde să mă duc. Mariupol nu mai este un oraș, ci o mare oroare.”