Ciprian Mototolea, fratele liderului interlop Daniel Mototolea – zis și Emi Pian (înmormântat duminică) -, a fost ridicat miercuri de poliţişti, fiindu-i puse cătuşe la mâini. Avocata familiei de interlopi spune niște minciuni scandaloase, prezentându-i pe mafioți ca pe niște domnișoare de salon.
Ciprian Mototolea a fost dus la sediul Poliţiei Capitalei pentru a fi audiat de procurori criminalişti şi ofiţeri de la Serviciul Omoruri, transmite Agerpres.
Avocata familiei Mototolea a anunţat că Ciprian are calitatea de suspect. Ea s-a referit și la defunctul Emi, pe care l-a descris în culori rozalii.
„Clientul meu a fost dus la Serviciul Omoruri pentru a fi audiat. Este vorba de Ciprian. Are calitatea de suspect. Este puţin inegal tratamentul, având în vedere faptul că Emi a fost omorât. Emi nu era o persoană agresivă, nu era o persoană care să umble cu cuţite după el, nu a deranjat absolut niciodată pe nimeni. Vorbim ca şi comportament în societate”, a susținut avocata, mințind cu nerușinare. În realitate, Emi Pian a fost șeful unui clan de nelegiuiți, care au nenorocit mulți oameni.
”Ei au spus clar că nu se vor răzbuna. Cui foloseşte această răzbunare? Emi a murit, este în pământ, nu are cui să-i folosească lucrul ăsta (…) Percheziţia domiciliară a vizat găsirea de către organele de anchetă a anumitor obiecte necesare şi utile anchetei. Au ridicat înscrisuri, documente. Nu au fost găsite haine din seara aceea. A fost găsit doar un cuţit, pe care îl are orice om în gospodărie”, a adăugat avocata interlopilor.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au efectuat, miercuri, cinci percheziţii domiciliare la membrii clanului Duduianu, în dosarul uciderii interlopului Emi Pian.