Episodul 5 din serialul dedicat propagandistului pro-rus Robert Turcescu de fostul său prieten Viorel Copolovici (stabilit de mai mulți ani la Brisbane, în Australia) ni-l prezintă pe „Ceaoane” în postura de binefăcător care nu are parte de recunoștință. Textul a fost postat pe Facebook pe 30 august, dar nu e ultimul! Serialul continuă.
În serialul produs de Viorel Copolovici, personajul Robert Turcescu este numit, pe rând, „Ceaoane”, „Bobi”, „Bobiță”, „Bobică”, „Robby T.”. De unde „Ceaoane” – ne-a explicat în primul episod.
Dincolo de sublinierea uneia dintre multele tare de caracter ale lui Turcescu, fostul său prieten ne face și o promisiune: „Vă voi povesti, la liniuță, contabilitatea succintă a celor aproape 30 de ani în care mi-am intercalat existența cu a lui. Și om vedea atunci dacă, ce și cine are datorii la celălalt”.
Viorel Copolovici îl detestă pe Robert Nicolae Turcescu (50 de ani) pentru că ofițerul acopert-descoperit a devenit o trompetă infectă a extremismului pro-rus, putinist, anti-european, reprezentat în România, la vârf, de AUR, George Simion și Călin Georgescu.
– Advertisement –
Episoadele precedente
(1) 15 ianuarie 2025: „Ceaoane” – o frumusețe de text pentru o urâciune de om
(2) 30 iulie 2025: Cum a înșelat Turcescu un șofer francez de TIR, în 1991, când spăla parbrize la un Peco din Pitești
(3) 6 august 2025: Furios că prima sa fiică, școlită în SUA, îl susține pe Nicușor Dan, Robert Turcescu o numește „mucușoristă”!
(4) 30 august 2025: „Amintiri din copilărie” cu Ceaoane, Mița și Barbone
Viorel Copolovici despre Robert Turcescu – episodul 5 (30 august 2025)
„Am observat un pattern/șablon foarte interesant în reacția prietenului meu, Bobică Ceaoane, de fiecare dată când câte cineva îi strigă public jigodismul și caracterul infect.
Acum mai mulți ani, când tristețea de Mircică Badea făcea mișto de el în fiecare seară și din «colonelu’ Turcelu’» și «sluga lui Băselu’» nu-l scotea (zilele astea tot așa îi zice, dar a înlocuit aia cu Băse cu «propagandist»), omul nostru de la Pitești a spus că Badea e nerecunoscător, că «pe vremuri» a venit le el și i-a cerut ajutorul pentru un loc de muncă la Realitatea TV, insinuând că antenistul i-ar fi chiar dator cu câte ceva.
După ce Radu Banciu l-a tăvălit cum târnosesc cățeii jucăriile de cârpă și uneori le și agresează instinctual prin colțuri de canapea, mangafaua Robby T. a pretins că și ăsta ar fi nerecunoscător, că mulțumită lui și insistențelor lui pe lângă Sorin Oancea ar fi fost Banciu adus la B1. Deci, iar e el victima ingratitudinii.
– Advertisement –
De curând, de când același fost jurnalist priapic are un conflict cu un alt «preferat» de-al meu, milițianul cărturar Godină – stăpân de lamă –, am aflat că l-ar fi ajutat și pe acesta cu postări, vorbe bune și recomandări. Din relatările jandarmului înțelegem însă că, dimpotrivă, marmoratul s-ar fi cerut pristav la lansarea de carte și cuvântător în beneficiul operei publicistului cu chipiu. Practic, din nou un caz de «i s-a luat, nu i s-a dat”.
Cu câteva zile în urmă, într-un screamăt constipat pe TikTok, elucubra foarte neclar și anonim despre mine fie că aș fi activat de «sistem» să mă iau de el, fie că aș face-o pentru a primi atenție. Tot acolo mai insinuează că aș avea datorii financiare la el și că părinții lui mi-ar fi dat haine (veeeeechi looooom!), bani și mâncare pentru că eram amărât și orfan. Cazul al patrulea de victimizare deșănțată și de anatemă identică a presupusei ingratitudini: eu le-am făcut bine, ei vor să-mi facă rău.
Nu vă seamănă a reflex necondiționat? Nu bate puțin la ochi? Nu miroase a minciună repetată obsesiv și direcționată invariabil către același public care, momentan, înghite orice le servește? Nu e același discurs veninos cu care el și gașca lui controlează deocamdată hoardele de nervoși de pe tictoc?
Am scris zilele trecute despre cei care i-au sădit copilului Bobiță lăstarii comportamentului abject al maturului Ceaoane. Săptămâna viitoare vă voi povesti, însă, la liniuță, contabilitatea succintă a celor aproape 30 de ani în care mi-am intercalat existența cu a lui. Și om vedea atunci dacă, ce și cine are datorii la celălalt. De amuzament, că doar nu ne-om enerva pentru așa prostioare.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* PSD, dublu șantaj pe model rusesc: pleacă de la guvernare dacă USR și PNL vor avea candidat comun la Primăria Capitalei sau dacă Bolojan fixează alegerile în acest an
* Magistrații încearcă să-și salveze la CCR pensiile nesimțite și pensionarea la 50 de ani. Decizie luată de Curtea Supremă în unanimitate
* Năstase şi Dăncilă pozează mândri alături de Putin, Xi Jinping și Kim Jong Un, la parada militară din China, în conclavul dictatorilor!
* VIDEO. Nicușor Dan „poate cădea dracu’ prin vreo prăpastie!”. Dorință sinistră a pușcăriașului Cocoș la televiziunea pușcăriașului Păcuraru
* Rețeaua de sinecuri „Paul Stănescu și familia”
* Prins la racolat de băieței, eternul candidat prezidențial dă vina pe Nicușor Dan! Sebastian Popescu e cercetat pentru corupere de minori
* A patra „grenadă” pentru Turcescu, lansată din Australia: „amintiri din copilărie” cu Ceaoane, Mița și Barbone
* Brazilienii n-au cedat șantajului lui Trump: fostul președinte Bolsonaro – 27 de ani de închisoare, pentru tentativă de lovitură de stat
* Legendarul Novak Djokovici, alungat din țara sa de „suveraniștii” pro-ruși! Tenismenul s-a mutat cu toată familia în Grecia după ce președintele Serbiei l-a numit „trădător”, iar „patrioții” l-au amenințat
* Ajunge! La 80 de ani, Mircea Lucescu nu mai are energia de a ne duce la Mondiale. Iar obsesia cu arbitrajul e penibilă
EDITORIALE:
– Advertisement –