YouTube a suspendat pentru o săptămână contul oficial al Senatului României, din cauza declarațiilor făcute de senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă în aprilie 2021, în care instiga la nepurtarea măștii de protecție sanitară.
Declarațiile-problemă au fost făcute de Șoșoacă în aprilie 2021. Ele se plasau în zona conspiraționismului tembel, a agitației de tip anarhist.
Situația a fost sesizată încă de atunci de către oficialii Senatului, care au contestat decizia anunțată de YouTube.
“Pagina YouTube a Senatului a fost închisă pentru anumite înregistrări video cu luări de cuvânt ale Dianei Şoşoacă, pentru că instigă, contrar politicii asumate de canalul respectiv, la nepurtarea măştii”, a spus atunci Iulia Scântei (PNL), președinta Comisiei juridice a Senatului.
Între timp, gigantul media a analizat contestația și a respins-o, iar în acest moment Senatul României, una dintre instituțiile fundamentale ale statului, a rămas fără canal de YouTube.
Reprezentanții YouTube spun că, prin discursurile ei, Diana Iovanovici-Șoșoacă descurajează vaccinarea și aduce acuzații nefondate împotriva demersului de imunizare a populației.
Pentru că a posta videouri care promovau teorii conspiraționiste și dezinformări, Ion Cristoiu s-a trezit cu canalul său, “Cristoiu TV”, suspendat pentru 7 zile de YouTube, iar filmulețele respective – șterse. Măsura l-a sufocat de indignare pe jurnalist și a stârnit viesparul conspiraționiștilor.
Ion Cristoiu – cunoscut în arhivele Securității drept informatorul “Coroiu” – a acuzat YouTube de cenzură care e “mai rea decât cea din comunism”. În stilul deja celebru – în februarie 2017 întreba enigmatic, la Antena 3, cine le-a dat telefoane cu lanternă protestatarilor din Piața Victoriei –, Cristoiu a lansat și acum câteva chestiuni “spinoase”: “Cine sunt ei? Sunt români? Sunt jurnaliști?”.
Luni, pe contul de Facebook al lui Cristoiu a apărut un anunț: “Canalul cristoiuTv a fost suspendat de către YouTube pe o perioadă de șapte zile. Prin urmare, pastilele domnului Cristoiu vor putea fi urmărite în această perioadă, pe canalul nostru de Vimeo“.
În realitate, YouTube a blocat doar posibilitatea ca deținătorii canalului Cristoiu TV să mai încarce alte videouri timp de 7 zile și a șters filmările unei persoane care, de luni întregi, promovează pe contul “maestrului” teorii conspiraționiste privind pandemia de Covid-19. El însuși obsedat de scenarii care mai de care mai fantastice, Cristoiu bagă sub preș motivul pentru care administratorii au luat această măsură punitivă și reclamă – bineînțeles – o conspirație a “regimului Iohannis” împotriva sa!
Cristoiu i s-a plâns lui Bogdan Chirieac că este cenzurat, dar a uitat să spună că, atunci când și-a deschis canalul pe YouTube, a acceptat să respecte regulile site-ului, pe care apoi le-a încălcat
Contactat rapid de reprezentanții unui alt site afiliat oligarhilor și PSD, DCNews (proprietar Bogdan Chirieac), Cristoiu ignoră faptul că, atunci când și-a deschis canalul pe YouTube – cu care face bani și speră să rămână influent în presă –, a fost de acord cu un regulament foarte clar al proprietarului. Acum, după ce recunoaște cu gura lui că a fost avertizat o dată pentru încălcarea regulilor și că i s-a pus în vedere că îi va fi suspendat o săptămână contul dacă i se mai găsesc astfel de înregistrări, acuză o cenzură.
În realitate, Cristoiu cam știe ce „marfă” le vinde oamenilor, pentru că în declarația dată DC News mărturisește îngrozit că „vor mai găsi” și altele la fel pe canalul său!
Clipurile video șterse de YouTube promovau, sub umbrela și cu girul lui Ion Cristoiu, teorii precum aceea că epidemia e inventată, că totul este un complot, că medicii fac bani în pandemie și țin secret tratamentul, că spitalele sunt de fapt goale, că vaccinul anti-Covid e o farsă, așa cum a fost și cel pentru gripa porcină, iar unii medici care vor să spună adevărul sunt siliți să se sinucidă în lupta cu mafia. Autoarea acestor materiale era o persoană pe numele Adriana Vitan Balint.
Toate aceste teorii erau apoi preluate cu entuziasm de alte site-uri care trăiesc din ventilarea zvonurilor.
Filmulețele Adrianei Balint, încărcate pe canalul de YouTube al lui Cristoiu, erau apoi distribuite masiv de alte site-uri din rețeaua conspiraționistă. YouTube le-a șters pe toate
În sprijinul “maestrului” s-au mobilizat postacii. De pe conturi false au început să apară mesajele de sprijin și acuzațiile de cenzură
Acum, ștergerea filmulețelor a generat agitație în lumea virtuală a celor care pretind că luptă cu Oculta Mondială.
Pe Facebook au apărut mesaje lansate de pe conturi false precum “Andri Popa“: “Astăzi au fost șterse de pe youtube toate pastilele video ale jurnalistei Adriana Vitan Balint fiindcă este o voce care a vorbit și a demascat MAREA FARSĂ «NIMIC 19» promovată de elita ANTI-ROMÂNEASCĂ – iohanis-orban-arafat-cercel-rafila-marinescu-vela-tataru-voiculescu-câțu-etc.
Aceasta este țara în care urmează să viețuim având impresia că am făcut o faptă eroică vaccinîndu-ne împotriva unui virus inventat!!“.
Publicul „maestrului” s-a mobilizat rapid. Sunt acuzați Iohannis, bestiile sataniste, Oculta Mondială, elita antiromânească
Ion Cristoiu, indignat: “Cine sunt ei? Sunt români? Sunt jurnaliști?“
În paralel, Ion Cristoiu se plânge la DC News că e persecutat: “Această nouă cenzură apărută în democrație este mai rea decât cea din comunism. În comunism, știam cine mă cenzurează, cu aceste persoane puteam discuta. Dacă ne respingeau tot articolul, atunci discutam și până la urmă chiar le convingeam că este bun. În alt caz, ni se scoteau câteva fraze ori refăceam articolul.
De data aceasta, avem de-a face cu o instituție care trimite o adresă, YouTube. Cine e în spatele acestei adrese, cine a decis că un anumit videoclip încalcă regulile comunității, care sunt aceste reguli, habar nu am. Te trezești că nu suspendă autorul, nu suspendă videoclipul respectiv, ci tot contul meu. Deci tot ce este video pe blog, 7 zile nu poate să apară, inclusiv jurnalul meu video care nu a greșit cu nimic până acum.
Nu poți discuta cu nimeni, am făcut o contestație și ni s-a spus că, dacă mai facem contestații, ne închid de tot. Semnalez procedurile. Noi am primit în noiembrie un avertisment potrivit căruia un videoclip al unei colaboratoare de la începutul lui octombrie a fost dăunător comunității și să-l scoatem. Am fost avertizați că dacă mai este găsit altul, între timp, vom fi sancționați 7 zile. Ne-am conformat, doar că între timp a fost descoperit un clip din 15 octombrie. Până la finalul anului, ei vor mai descoperi. Totul este la voia întâmplării. Și important este cine sunt ei? Sunt români? Sunt jurnaliști?“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Decizia lui Erdogan de a interzice a cetățenilor turci accesarea enciclopediei online Wikipedia este considerată de judecătorii Curții Constituționale o încălcare a libertății de exprimare.
Erdogan blocase accesul la Wikipedia din luna aprilie 2017 în urma introducerii în Wikipedia a unor informaţii în care Turcia era acuzată de legături cu organizaţii teroriste, anunță Agerpres.ro.
Fundaţia Wikipedia, organizaţia non-profit care găzduieşte enciclopedia, a contestat în mai 2017 la Curtea Constituţională a Turciei decizia de blocare a accesului la Wikipedia.
De asemenea, în luna mai a acestui an, Fundaţia Wikipedia a prezentat acest caz Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Guvernul turc trebuie să îşi prezinte poziţia până pe 10 ianuarie 2020.
”Concluzia Curţii Constituţionale arată că este vorba de o încălcare a libertăţii de exprimare în legătură cu Wikipedia nu este surprinzător. Ce e surprinzător este faptul această Curte a avut nevoie de doi ani şi jumătate pentru a lua o decizie”, a comentat Yaman Akdeniz, activist pentru drepturile omului şi profesor de drept la Universitatea Bilgi din Istanbul.
În opinia sa, amânarea acestei decizii a fost motivată politic. În ultimii ani, Turcia a restricţionat accesul la YouTube şi Twitter. ”Curtea a judecat în numai zece zile apelul contra interzicerii Twitter şi în 45 de zile apelul în cazul YouTube”, a adăugat Akdeniz, judecătorii blocând încercarea lui Erdogan de a interzice cetățenilor turci accesarea acestor platforme sociale.
Turcia blochează peste 288.000 de website-uri, conform aceluiaşi expert.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Confruntarea electorală se desfășoară, în bună măsură, și pe rețelele sociale. Mai ales în urma lipsei unor dezbateri între candidați, forța și impactul mesajelor de pe platformele de comunicare au o mare importanță.
La acest capitol, Klaus Iohannis o domină total pe Viorica Dăncilă.
Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, impactul celor doi candidați pe Facebook, YouTube, Instagram și Twitter, Grafic: Ziaristii.com
Ultima postare a acestuia, un video despre cum a reprezentat președintele România în lume, a strâns 10.000 de reacții în mai puțin de trei ore de la publicarea pe Facebook.
VIDEO. Ultimul clip de campanie a lui Klaus Iohannis despre reprezentarea României în lume a strâns 10.000 de reacții în primele trei ore de la publicare.
Ultima postare a Vioricăi Dăncilă în care îl atacă pe Rareș Bogdan, spunând despre el că e “portavocea președintelui”, a strâns 3.900 de reacții, fiind publicată pe Facebook de 17 ore, la momentul scrierii articolului.
Iohannis are un profil social extrem de influent și puternic. Pagina sa de Facebook are 1.850.102 like-uri, având peste 1.825.000 de urmăritori ai mesajelor sale.
Dăncilă e mult mai modestă. Pagina sa are 83.000 de like-uri, iar mesajele sale postate pe Facebook sunt urmărite de 89.119 persoane.
Dezechilibrul dintre cei doi candidați e extrem de mare pe rețelele sociale, Iohannis are un avantaj care va avea un impact și la urne.
Pentru a face o comparație, Emmanuel Macron, președintele Franței are o pagină de Facebook cu peste 2,5 milioane de like-uri și, de asemenea, are peste 2,5 milioane de persoane care-i urmăresc mesajele pe această rețea socială.
Nu e de mirare că PSD resimte acest dezavantaj în ce privește comunicarea digitală, dar asta nu justifică mizeriile pe care le fac în mediul online – campania de fake-news “Iohannis, casca în ureche”, clonarea paginilor de Facebook ale unor lideri USR pe care postacii PSD dau mesaje de demobilizare la vot sau clonarea paginii ministrului de Finanțe pe care anunță tăieri de pensii și salarii.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!