Etichetă: xenofob

  • CTP se desparte definitiv de xenofobul pesedistoid Mircea Dinescu: „Nu ne vom mai întâlni în această viață”

    Un text care mustește de xenofobie, scris de Mircea Dinescu în „Cațavencii”, l-a înfuriat pe Cristian Tudor Popescu (CTP). Cei doi au fost acționari ai ziarului „Gândul”, pe care l-au lansat în 2005 și i l-au vândut lui Adrian Sârbu după numai un an (în 2019, publicația avea să ajungă în proprietatea mogulului-infractor Radu Budeanu).

    Cristian Tudor Popescu anunță o ruptură definitivă de Mircea Dinescu, cel împreună cu care înființa un ziar în urmă cu 15 ani. Într-un editorial de pe Republica, CTP nu-i poate ierta șarlatanului de TVR („Mircea, arăți că lucrezi!” – Ion Caramitru, 22 decembrie 1989, TVR) prăbușirea în abisul xenofobiei.

    CTP se referă la un pamflet publicat de Mircea Dinescu în „Cațavencii”, revistă finanțată generos de PSD. De alfel, „jupânii” publicației, Doru Bușcu și Mircea Dinescu, erau sfetnici de taină ai mega-infractorului Liviu Dragnea, făcând parte din „grupul de la Scroviștea”.

    În textul din „Cațavencii”, Mircea Dinescu a apăsat pe originile de neam și rasă, cunoscute sau bănuite, ale „neamțului” Klaus Iohannis, „semi-ungurului” Ludovic Orban, „arabului fugit de acasă” Raed Arafat și „tătarului” Nelu de la Sănătate.

    Abordarea lui Dinescu, de o xenofobie grețoasă, este cu atât mai absurdă, cu cât însuși autorul ei are în familie o combinație multirasială și multiculturală. Cu Mașa (decedată în 2019, la 58 de ani) s-a căsătorit în anii comunismului, pe când era cetățeană sovietică; după prăbușirea URSS (în 1991), ea a rămas doar rusoaică. Socrii lui Mircea Dinescu au fost Albert Kovacs (maghiar din Ardeal, cu doctoratul făcut la Moscova) și Elena Loghinovskaia (sovietică / rusoaică).

    CTP pomenește cu silă numele fostului său co-acționar: „Nu vreau să vorbesc aici despre omul Dinescu. Sunt ani putrezi de când nu mai am nicio legătură cu el. Și nici nu ne vom mai întâlni în această viață”.

    Îi face, totuși, o nemeritată concesie, numindu-l „unul dintre puținii noștri disidenți, luptător împotriva național-socialismului, nazismului ceaușist”. Disidența lui Dinescu a fost mai degrabă executarea unei misiuni, cu protecție de la Răsărit. Socrii „poetului-portofel” au avut rol de punte în povestea asta.

    În ultimii ani, moșierul de la Cetate a fost plătit cu sume enorme de PSD, prin intermediul finanțării generoase a revistei „Cațavencii”, dar și prin sumele uriașe încasate pentru o emisiune la TVR. O emisiune în care Mircea Dinescu face reclamă deșănțată restaurantului său din București și moșiei de la Cetate (județul Dolj).

    Editorialul lui CTP

    „Mircea Dinescu nu se mai face că lucrează”

    „Pot să spun că îl știu pe Mircea Dinescu, nu că îl cunosc. Am fost asociați vreme de un an la «Gândul», dar un contact omenesc, sufletesc, dincolo de discuțiile privind ziarul, nu am avut niciodată. La despărțire, am spus doar atât: «Nu fac parte din filmul în care joacă Mircea Dinescu».

    N-am făcut parte încă de la început. Pe 22 Decembrie 1989, eu veneam cu coloana de demonstranți spre Televiziune, Dinescu stătea în genunchi în fața fostului magazin Bitolia, în Piața Dorobanți, și zicea ceva de Ceaușescu, copii, omorât, Crăciun. După ce militarii de pe acoperișul TVR și-au strâns armamentul și au dispărut, Dinescu a intrat în clădire, eu nu, blocat de teama de ridicol care mă urmărește de-o viață – m-am dus în apropiere, la domeniul lui Ceaușescu din Primăverii.

    Nu vreau să vorbesc aici despre omul Dinescu. Sunt ani putrezi de când nu mai am nicio legătură cu el. Și nici nu ne vom mai întâlni în această viață. Dar există și un personaj Mircea Dinescu, care a simbolizat Revoluția de pe ecranul televizorului. Unul dintre puținii noștri disidenți, luptător împotriva național-socialismului, nazismului ceaușist, ceea ce m-a făcut să trec peste multe în legătură cu omul Dinescu.

    Nu știu câtă vreme am rămas privind în perete după ce am citit textul recitat de Mircea Dinescu pe net, intitulat eminescoid «Scrisoarea a III-a, către Șahinșahul de la Cotroceni».

    Apoi, am dat un singur telefon, lui Andrei Pleșu.

    Am criticat pe bază de logică și bun-simț măsura autorităților de a închide piețele de incintă. Mi se pare negândită și nepotrivită. Dar ce spune disidentul Dinescu, luptătorul împotriva național-socialismului, nazismului ceaușist nu sunt în stare decât să transcriu, ca să citiți. Poate și pentru că am obosit de atâta urâciune și mizerie umană câtă a trebuit să înghit în ultima vreme.”

    Textul xenofob al lui Mircea Dinescu

    „Scrisoarea a III-a, către Șahinșahul de la Cotroceni (fragmente)”

    „Domnule Klaus Iohannis,

    Obiceiul strămoșilor iohannieni de a da afară micii negustori și târgoveții valahi din cetatea Sibiului înainte de apusul soarelui, să le fie sașilor somnul lin și porțile zăvorâte, văd că l-ați extins în această iarnă dând afară românii din piețele românești chiar în timpul zilei.

    Nu e de mirare că un lucru nevolnic atât de bine făcut i-a entuziasmat și pe semi-ungurul Ludovic Orban și pe arabul fugit de acasă Raed Arafat ca să nu-l mai pun la socoteală pe tătarul Nelu răspunzător cu număratul morților la ora micului dejun.

    Pe cât sunt de fericit că prin venele copiilor mei curge și puțin sânge înmiresmat de stepele cazace și de pusta maghiară, care le-au mlădiat frumusețea și caracterul, pe atât sunt de trist că alergia mea la naționalismul grobian și scârbavnic nu mă scutește de pedeapsa de a-mi aminti că sunt român când văd disprețul neamțului pentru țăranul valah care nu mai are loc în propria-i țară.

    Oi fi dumneata mândru de sparangheliada pe care ai lansat-o nu de mult, îngenunchind o parte a poporului român în țărâna germană, dar tare mi-e că, dacă o să te mai joci în continuare de-a Șahinșahul cu tarabagiii amărâți din bazarele românești, or să iasă mulahii ortodocși din adormire cu rogojinele aprinse-n cap să-ți cânte prohodul de Crăciun sub ferestrele Palatului.”

    CTP și Dinescu pe vremea când erau asociați

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Monstrul din Hanau. Cine e dezaxatul care l-a ucis pe Viorel pentru că mașina sa avea numere de România

    Tobias Rathjen, 43 de ani, bărbatul bănuit că ar fi ucis zece persoane în orașul german Hanau, în apropiere de Frankfurt, era probabil un extremist de dreapta, potrivit cancelarului german Angela Merkel.

    La scurt timp după crimele din cele două baruri, specializate în fumatul narghilelei, poliția a intrat într-o casă în care au fost găsite două cadavre – un bărbat de 43 de ani și mama sa, precum și arma suspectată că ar fi fost folosită pentru producerea atacului. Ulterior, s-a arătat că bărbatul avea un site, care, acum, este cercetat de autorități, se arată într-un articol din „Politico”.

    Monstrul din Hanau l-a ucis și pe Vili Viorel Păun, 23 de ani, din comuna Singureni, Giurgiu. Acesta se afla în mașina sa, un Mercedes, și vorbea la telefonul mobil în fața celor două restaurante în care se fuma narghilea. Monstrul l-a împușcat pentru că mașina avea numere de România, au declarat rude ale decedatului aflate în țară.

    „O analiză inițială a site-ului coordonat de presupusul asasin indică faptul că la baza crimele stau motivații xenofobe”, a declarat Peter Beuth, ministrul de interne din Hesse.

    Merkel a făcut o declarație la Berlin înainte de a pleca la summitul bugetului Consiliului European de la Bruxelles. „În prezent, mulți sugerează că făptașul a făcut acest lucru din motive extremiste și rasiste de dreapta”, a spus ea, adăugând că rasismul și ura sunt o „otravă care există în societatea noastră și a provocat deja prea multe crime”, anunță „Politico”.

    Potrivit presei germane, în urmă cu câteva zile, asasinul a încărcat un mesaj video pe site-ul său în care se adresa „poporului american care este controlat de forțe oculte”. Tot pe site, monstrul a vorbit despre „comportamentul scandalos al anumitor grupuri etnice” și a spus că aceste sunt „rase care distrug Germania”.

    Ministrul de Interne din Hesse a declarat pentru presa din Germania că poliția nu avea informații despre activitatea online a presupusului asasin.

    Un purtător de cuvânt al ambasadei Turciei la Berlin a confirmat că cinci persoane cu cetățenie turcă (de origine kurdă) au fost printre cei uciși. Comunitatea turcă din Germania a emis o declarație ca răspuns la împușcături, criticând politicienii, mass-media și pe toți care „relativizează și neagă rasismul”.

    „Aceast act de teroare nu este un ‘atac asupra tuturor’, au fost vizate unele persoane specifice din cauza motivațiilor rasiste! Solidaritatea reală înseamnă recunoașterea acestui lucru”, a anunțat Ambasada Turciei, solicitând ca o comisie parlamentară germană să investigheze terorismul de dreapta și rasismul.

    Atacul din Hanau arată, încă o dată, că e o distanță foarte scurtă între manifestările politice ale extremismului fascist și crimă, iar acesta a devenit un fenomen care a scăpat de sub control în Germania.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Dragnea, brută primitivă. „Noi suntem în opoziție… cu străinii! Problema e că vin peste noi. Ne aduc roșii din rumeguș, ne otrăvesc copiii, vor să ne ia resursele”

    Liviu Dragnea a intensificat joi seara atacurile la adresa companiilor multinaționale, a străinilor în general. Discursul său e primitiv, xenofob și periculos.

    Alungarea companiilor străine ar fi similară cu prăbușirea economică a României. Companiile cu capital străin produc cea mai mare parte din PIB-ul României, alimentează bugetul de stat și susțin exportul.

    Declarațiile abjecte ale lui Liviu Dragnea

    „În opoziție cu coloniștii străini”

    • „Noi suntem în opoziție… cu străinii! Noi nu am fost coloniști. Păi, coloniștii ce făceau? Mergeau peste tot și le luau resursele. «Vă civilizăm, vă aducem civilizația…» Vorbe! Noi de ce n-am plecat, să fim și noi coloniști? Pentru că ne-a dat Dumnezeu tot. Problema e că vin peste noi. Întrebarea e: ne batem cu ei sau suntem lași? Eu nu pot fi laș.”
    • „Se pune presiune pe oficiali europeni pentru ca autoritățile de aici să se înmoaie și să nu aibă curaj să ia măsuri pentru ca tratamentul să fie egal. Noi nu vrem să favorizăm firmele românești, noi luptăm să aibă măcar același tratament ca firmele străine care vin în țara noastră.”
    • „Sigur că sunt foarte deranjați și fac presiuni la acei oficiali care, la rândul lor, trebuie să facă presiuni în România, pentru că îi deranjează această coaliție pentru care cuvântul «patriotism» nu este un moft.”

    „Vor ca românii să nu aibă bani”

    • „Reprezentanții acestor interese vor ca românii să nu aibă bani. E simplu: cu cât începi să prinzi cheag, nu prea mai ai timp să te lași așa manipulat. Omul, dacă nu are bani, e nervos, frustrat, și atunci mai ușor pui răsadul pentru semințele de discordie.”
    • „I-am văzut și pe așa-zișii mei colegi de la PES, cu mușchii foarte încordați, că «îngheață» relațiile cu PSD. În statut nu există așa ceva. Pentru ce? Pentru o ordonanță care nu există. Aici este 99% motivație electorală.”
    • „Foarte mulți colegi ai mei spun că, după ce PPE a luat decizia cu înghețarea relațiilor cu Fidesz (partidul lui Viktor Orban – n. red.), au făcut presiuni și la PES să facă și ei ceva cu un partid, ca să se echilibreze. Și au ales PSD-ul.”

    PSD – „un partid cu o istorie de peste 120 de ani”

    • „E absurd. Ca și cum noi am avea nevoie de o ștampilă ca să demonstrăm că suntem un partid social-democrat. Un partid cu o istorie, totuși, de o sută douăzeci și ceva de ani.”
    • „Nu am de gând să le răspund, le răspund după alegeri și doar dacă acești oficiali europeni o să vorbească de marile cazuri de corupție din unele țări din Vest, mită serioasă a unor multinaționale… Atunci îi poți lua în serios. Când acești domni oficiali europeni nu își vor mai permite să ceară cu aroganță Guvernului României și Parchetului să oprească o anchetă.”

    „Nu vine nimeni să ne dea, toți vor să profite de această țară”

    • „S-au învățat că această țară stă mereu cu capul plecat. Nu vine nimeni să ne dea, toată lumea vrea să profite de această țară.”
    • „Toate companiile lor trebuie să se dezvolte aici în detrimentul companiilor noastre. Înțeleg că vrei să te dezvolți, dar nu pune presiune ca autoritățile de aici să se înmoaie!”
    • „Noi nu vrem să favorizăm firmele românești, vrem să aibă același tratament.”
    • „Îi deranjează această coaliție, românească, pentru care cuvântul «patriotism» nu este un moft.”

    „Forțoșii” și „patrioții” care au „fugit din partid”

    • „Le-am spus colegilor încă din 2016, de când lucram la programul de guvernare – inclusiv celor care au fugit din partid, care atunci erau forțoși și patrioți, până când s-a întors cheița -, că vor fi niște costuri foarte mari.”
    • „Le-am spus că va începe o campanie de demonizare a mea, ultra-profesionistă, cum nu a mai fost niciodată împotriva nimănui, pentru că sunt interese în ce privește resursele naturale, potențialul agricol al acestei țări, capacitatea de a participa la lucrări de investiții a firmelor românești.”
    • „E întâmplător că firmele care activau în domeniul infrastructurii nu mai sunt? Chiar așa, toți, unul după altul, ori în pușcărie, ori în faliment?”

    „Otrăvuri, chimicale, roșii din rumeguș…”

    • „Le-am spus că o să fie deranj foarte mare când vom cere aceeași calitate a produselor care intră în România cu calitatea pe care o au din țările de unde sunt firmele respective. De ce la noi să fie produse de calitate proastă, cu chimicale, care afectează sănătatea noastră, a copiilor, și în Vest, în țările lor…?!”
    • „Importăm roșii din carton, din rumeguș, de la ăilalți. Nu au niciun gust.”
    • „Consiliul Concurenței din cine e format? Din reprezentanții unor multinaționale, străinii. Și atunci se explică de ce Consiliul Concurenței nu deranjează firmele străine.”

    „Nu suntem groapa de gunoi a Europei!”

    • „Faptul că copilul român mănâncă produse care pot conține chimicale periculoase pentru el, care nu au niciun gust… Este vorba de standarde duble. Nu suntem groapa de gunoi a Europei, nu putem accepta asta, oricât ar țipa ei.”
    • „De ce țipă ăștia la noi, de ce sunt multinaționalele deranjate de noi? Pentru că vrem și noi ca această țară să fie respectată.”

    „Îmi iubesc țara, și pentru asta sunt în stare să fac orice”

    • „Noi suntem puși la colț pentru niște ordonanțe care nu există. Orice țară are voie să-și facă politica penală, numai noi nu.”
    • „I-am întrebat pe colegi pe câți o să-i țină curelele. Le-am spus că eu voi fi ținta principală, pentru că îmi iubesc țara, și pentru asta sunt în stare să fac orice. Iohannis e în stare să dea foc la țară ca să blocheze PSD-ul.”
    • „După acele protocoale, ce cetățean din România zdravăn la cap mai are încredere că are parte de un proces corect?!”
  • „Patriotul” xenofob, care ne apăra de invazia agricultorilor străini, își răsfăța iubita prin Spania pe banii furați de la fermierii români

    Un caz scandalos de „patriot” xenofob, care-și apără hoțiile și privilegiile înjurându-i grosolan pe investitorii străini: Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Tocmai a fost reținut de procurori pentru că ar fi furat un milion de lei din cotizațiile membrilor.

    Procurorii de la Parchetul Sectorului 1 București îl acuză pe Baciu că ar fi cheltuit circa un milion de lei pe vacanţe în Spania alături de iubita sa, pe ceasuri şi alte bunuri de lux, informează Digi24.ro. Deci, fura bani în România pentru a-i cheltui în Spania!

    Baciu este cunoscut în sectorul agricol ca un xenofob primitiv, cu atacuri repetate la adresa investitorilor străini, pe care i-a acuzat constant că „vor să distrugă agricultura României”.

    În februarie 2018, Baciu a postat pe un cont de Facebook un mesaj insultător (și agramat, dovadă cacofonia flagrantă, dar și virgula dintre subiect și predicat!) la adresa fermierului francez Arnaud Perrein, președintele Asociației Producătorilor de Porumb din România.

    Laurențiu Baciu: „Arnaud Perrein, fermierul francez care nu și-a găsit de lucru în Franța, conform spuselor sale, și care dorește destructurarea agriculturii românești, concurenta nr. 1 a Franței, nu contenește să ne surprindă… Și pentru că s-a îndrăgostit de mierea românească, în calitatea lui de fermier care folosește sămânță tratată, Arnaud Perrein, a creat (!!! – nota red.) un ghid de bune practici prin care apicultorii trasează sarcini fermierilor în propriul lor business, punându-i la muncă ostășește pentru creșterea producției de miere în detrimentul producției agricole. Noroc cu ideile năstrușnice ale acestui înțelept francez, că altfel fermierii români nu mai știau ce să facă cu (!!! – nota red.) banii și munca lor!”

    Recent, în martie 2019, Vlad Macovei, redactorul-șef al portalului AgroIntel.ro, a publicat o scrisoare deschisă în care a arătat că i-a refuzat spre publicare lui Baciu un articol care conținea „declarații misogine, xenofobe și extrem de inexacte”.

    Iar acum aflăm, de la procurori, că „marele patriot”, care lupta ca la Rovine cu investitorii străini, era un hoț de cea mai joasă speță. Important: banii pe care-i fura din cotizațiile membrilor nu-i cheltuia în România, pe produse românești, ci în Spania, pe vacanțe exotice și cadouri de lux pentru draga inimiii lui de patriot valah!