Prezența catastrofală la urne în prima parte a zilei riscă să trezească iar monștrii din 2016. Surse politice afirmă că, potrivit datelor culese de organizatorii exit-poll-ului CURS-Avangarde, la ora 14.00, PSD conducea încă la nivel național. USR-PLUS e mult sub scorul ultimelor sondaje. Șocul e produs de apariția AUR, partidul Moscovei, peste pragul electoral!
Cifrele trebuie luate cu o mare rezervă nu doar prin prisma celor 7 ore de votare care tind să dea ierarhia peste cap (14.00 – 21.00), ci și de faptul că exit-poll-ul e realizat de oamenii PSD-ului:
- Iosif Buble (CURS) – soțul deputatei Diana Tușa (PSD)
- Marius Pieleanu (Avangarde) – clientul tradițional al PSD-ului, în favoarea căruia a măsluit multe sondaje de-a lungul vremii.
Cu aceste precizări, să vedem care erau cifrele exit-poll-ului la ora 14.00.
PSD încă mai era, la ora 14.00, pe primul loc în exit-poll, cu circa 31%. Social-democrații pierd însă teren, în mod accentuat, odată cu trecerea timpului. De dimineață avuseseră chiar peste 35%, dar procentele se topesc pe măsură ce înaintăm spre seară.
Exit-poll-ul nu ține cont și de voturile din diaspora, care vor dilua și mai mult scorul final al PSD.
PNL era, la ora 14.00, pe locul 2, cu circa 28%, relativ staționar față de scorul de dinaintea prânzului.
USR-PLUS ajunsese, la ora 14.00, spre 16%, mult sub estimările sondajelor din ultimele luni. Dar partidul pare să recupereze pe măsură ce trece timpul, pentru că de dimineață era mult mai jos în exit-poll (puțin peste 10%). De asemenea, USR-PLUS va fi împins înainte și de voturile diasporei, acolo unde acest partid va lua un procentaj important.
Marea surpriză (neplăcută) este ascensiunea AUR, partidul conspiraționist, pseudo-ortodox și naționalist, dar care e în realitate puternic susținut din umbră de Moscova. AUR a ajuns, potrivit sondajului exit-poll, peste pragul electoral în jurul orei 14.00!
Tot peste pragul electoral de 5% sunt UDMR și PMP.
Deocamdată, Pro România – partidul lui Ponta și Tăriceanu – pare a fi sub acest prag de 5%, ceea ce ar însemna pierderea prezenței în Parlament și, virtual, dispariția acestei formațiuni-balama.
Cu puțin înaintea orei 16.00, prezența la vot este sub 22%. Au votat puțin peste 4 milioane de oameni (2,17 milioane de oameni în urban, 1,83 milioane în rural, 187.000 în străinătate).




