Etichetă: viorica dăncilă

  • Viorica Dăncilă a făcut trei greşeli într-o frază: un dezacord, o cacofonie şi o barbarie!

    Premierul Viorica Dăncilă şi-a continuat recitalul de agramată irefutabilă! Într-un interviu înregistrat, difuzat de România TV, sluga lui Dragnea a produs o frază care sodomizează limba română.

    „E greu ca și premier să-i pun etichetă și nu vreau, pentru că aș face exact ca dumnealui, aș face ceea ce eu critic în aceste momente; cred că caracterizarea cea mai bună ne-o face românii” – Viorica Vasilica Dăncilă, 23 decembrie 2018.

    Analiza pe text.

    1. Expresia „ca și premier” e o barbarie gramaticală. Varianta corectă: „ca premier”.
    2. Când spui „că caracterizarea”, eu te trimit să-ți mănânci cacofonia.
    3. Cum? „Ne-o face românii”? Eu aș spune, totuși, „ne-o fac”,  pentru că „e mai mulți”. Dezacord, cucoană!

    Interesant e că Viorica Vasilica a comis aceste accidente gramaticale la scurt timp după ce acceptase că, de când e prim-ministru, a făcut multe greșeli de exprimare, „pe care le regret, dar sunt emotivă”.

  • VIDEO. Viorica Dăncilă s-a făcut de râs şi la Belgrad! I-a greşit numele premierului bulgar

    A devenit o tradiție ca Viorica Vasilica Dăncilă să gafeze la întâlnirile cu demnitari străini. Tradiție confirmată astăzi la Belgrad, unde jalnicul premier român a participat la întâlnirea cvadrilaterală România – Bulgaria – Serbia – Grecia.

    Deşi citea de pe o hârtie, Vasilica i-a spus Boris Borisov premierului bulgar Boiko Borisov.

    „Am vorbit cu domnul prim-ministru Boris Borisov despre o reuniune a celor două guverne, un G2G între România și Bulgaria”, a spus Dăncilă.

    În luna iunie, în plină conferinţă de presă, i-a uitat numele premierului estonian, aflat lângă ea, şi a avut nevoie de ajutorul consilierilor.

    Tot astă-vară, a încurcat capitala statului în care se afla, Muntenegru, cu cea a provinciei Kosovo – a spus Priştina în loc de Podgorica.

    Seria gafelor a continuat pe plan intern, unde Vasilica a devenit celebră prin agramatismele sale.

  • Șeful PNL: „Tăntica incultă, analfabetă, dar din ce în ce mai tupeistă şi mai obraznică, comite o crimă cu premeditare împotriva economiei româneşti”

    Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a ridiculizat-o pe Viorica Dăncilă într-o postare pe Facebook, după declanşarea orgiei fiscale de către Guvernul PSD-ALDE.

    „În ziua aniversării Revoluţiei Române, în ziua preluării simbolice a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de la Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, în seara practic a ultimei zile de lucru din acest an când puţini sunt aceia care pot să reacţioneze, tăntica incultă, analfabetă, dar din ce în ce mai tupeistă şi mai obraznică, comite o crimă cu premeditare împotriva economiei româneşti, şi aşa suferindă după loviturile anterioare încasate de la pleiada de nechemaţi rătăciţi pe la butoanele guvernului şi ministerelor.

    De astăzi nu vă mai acord nicio circumstanță, duduie. Prostia afişată a fost doar o aparență. În realitate, astăzi am înțeles că nu sunteți aşa de lipsită de inteligență cum ați mimat foarte bine până acum. Dar mult, mult mai rea decât ați vrut să păreți până acum. Și chiar dacă nu înțelegeți chiar tot ce faceți, ticăloşiile le înțelegeți foarte bine. Și le faceți nu din frică, ci din convingere”.

  • Ședința de guvern – fără Iohannis! Preşedintele n-a mai venit să blocheze ordonanța haosului fiscal. E dezastru!

    Ședința extraordinară de guvern de astăzi, la doar o zi după precedenta, se desfăşoară în absența preşedintelui Klaus Iohannis. Acesta nu a mai venit să încerce blocarea ordonanței de urgență care aruncă țara în haos fiscal.

    Klaus Iohannis nu a anunțat că nu vine la şedința de guvern şi nici nu şi-a explicat decizia. El promisese zilele trecute că va merge la toate şedințele de guvern din această perioadă, dar s-a oprit la un singur „desant”.

    Viorica Dăncilă a anunțat că astăzi vor fi adoptate mai multe hotărâri şi ordonanțe, printre care şi cea care va otrăvi domeniul fiscal. Guvernul n-a ținut cont de avizul negativ dat de Consiliul Economic şi Social (CES) pe aceste măsuri fiscale.

    Dăncilă a prezentat acest tsunami fiscal ca fiind „un set de măsuri care au ca scop bunăstarea românilor”. Multe dintre ele sunt populisme jalnice, câteva au rolul de a aduce mai mulți bani la buget, pe seama mediului privat.

    Măsurile anunțate de Dăncilă

    • Impozitarea activelor financiare a băncilor dacă Robor crește peste 2% (în varianta inițială, pragul era de 1,5%)
    • Reducerea comisioanelor de administrare a fondurilor de pensii private de la 2,5% la 1%
    • Creșterea salariului minim în domeniul construcțiilor la 3.000 de lei brut din ianuarie 2019, reducerea taxelor pe muncă în acest domeniu, astfel încât salariul minim net să fie de 500 de euro
    • Demararea unui program privind construcția a 1.000 de grădinițe cu program sportiv în parteneriat public-privat
    • Plafonarea prețului la gaze și energie electrică pentru următorii trei ani DOAR pentru consumatorii casnici
    • Stabilirea unui nivel minim de un miliard de euro pentru vânzarea licențelor 5G și stabilirea unui nivel minim de două miliarde de euro pentru prelungirea licențelor 3G
    • Înființarea unui fond pentru dezvoltarea a 31 de stațiuni balneare, pentru care vor fi alocați 310 milioane de lei
    • Înființarea unui fond de investiții pentru autoritățile locale și universități
    • Devansarea aplicării creșterilor salariale pentru cadrele didactice
    • Acordarea voucherelor de vacanță pentru bugetari
    • Majorarea taxelor pe viciu în cazul jocurilor de noroc la 2% din cifra de afaceri.
  • „Colaborarea mea cu PSD a ajuns la un minim istoric. Nu va fi niciun fel de pace!”

    Klaus Iohannis a dat frâu liber câtorva gânduri, azi, la o întâlnire informală cu presa, la Palatul Cotroceni.

    • „Nu va fi niciun fel de pace cu Guvernul. Voi avea grijă să colaborăm doar pe chestiuni europene”.
    • „La reuniunile Consiliului European voi merge eu, nu doamna premier”.
    • „Colaborarea mea cu PSD a ajuns la un minim istoric”.
    • „Sunt extrem de nemulțumit. Colaborarea s-a redus la nimic”.
  • „Doamnă prim-ministru, nu băgați economia României în criză printr-o semnătură!” Apelul Coaliției care reprezintă 1,2 milioane de angajați

    O organizație importantă a societății românești face un apel disperat către Guvernul României, să nu arunce țara în criză prin-o ordonanță de urgență.Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) reprezintă companii românești și străine, mici și mari, care contribuie cu peste 50% la PIB-ul României și angajează peste 1,2 milioane de oameni. Prin CDR își face auzită vocea o mare parte din mediul privat de afaceri. CDR reunește peste 25 asociații de business, camere de comerț bilaterale și confederații patronale.

    Scrisoarea deschisă a CDR

    ”Stimată doamnă prim-ministru,Vă scriem în numele Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), într-un ultim efort de a preîntâmpina o decizie a Guvernului pe care îl conduceți și care riscă să aibă consecințe deosebit de grave pentru economia României. CDR reprezintă companii românești și străine, mici și mari care contribuie cu peste 50% la PIB-ul României și angajează peste 1,2 milioane de oameni. Credem că vocea noastră merită ascultată.Suntem convinși că nu doriți să creați probleme mediului de afaceri și economiei și că la baza deciziei dumneavoastră de a adopta această Ordonanță de Urgență stau bunele intenții. Din păcate, această ordonanță a fost elaborată fără o analiză serioasă și fără o consultare cu specialiști în domeniile pe care le reglementează sau le impozitează. În lipsa acestei consultări, fiind rezultatul contribuției unui număr restrâns de persoane, ea conține multe greșeli și concluzii bazate pe analize eronate. Considerăm că ele pot fi îndreptate în urma unui dialog cu mediul de afaceri.Realizarea planului de guvernare actual este posibilă doar printr-un parteneriat între administrația statului și mediul de afaceri care să fie bazat pe încredere și optimism. Din păcate, în ultimii doi ani, aceste sentimente s-au deteriorat îngrijorător, atingând un nivel foarte scăzut. Adoptarea unor măsuri care afectează grav modele de afaceri ale unor domenii-cheie, într-un mod complet lipsit de predictibilitate, nu face altceva decât să distrugă iremediabil încrederea între stat și mediul de afaceri.

    Soluția văzută de noi nu este legiferare prin OUG, în preajma sărbătorilor de iarnă și cu aplicabilitate peste doar câteva zile, ci într-un dialog onest, bazat pe argumente, cifre și studii de impact. Or, acest lucru necesită timp și efort.

    Acceptarea solicitării noastre, chiar în preajma datei la care România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, va fi cel mai puternic mesaj pentru mediul de afaceri că Guvernul are capacitatea de a rezolva prin dialog problemele cu care ne confruntăm și împreună putem găsi cele mai bune soluții.

    Prin urmare, vă rugăm să nu girați prin semnătura dumneavoastră un act normativ care are toate șansele să declanșeze o criză a economiei românești, ci să dispuneți, așa cum am solicitat de nenumărate ori în acest an, aducerea la masa consultărilor a tuturor celor implicați, atât din administrație, cât și din mediul de afaceri.

    Ne exprimăm dorința și disponibilitatea de a participa astăzi în deschiderea ședinței de Guvern, cu specialiștii noștri, pentru a sta la dispoziția decidenților și pentru a aduce toate datele necesare pentru luarea singurei decizii pe care o considerăm corectă și anume respingerea acestui act normativ în forma actuală.Cu considerație,Comitetul Director CDR”

  • Guvernul ascunde ordonanța haosului fiscal, ca să-l păcălească pe Iohannis. Acesta pregăteşte un nou desant, la 18.30

    Guvernul Dăncilă reia astăzi ofensiva fiscală, într-o şedință programată de la ora 18.30. Executivul este împins de Liviu Dragnea să adopte ordonanța de urgență, să nu țină cont de avertismentele şi protestele venite din toate părțile.

    După întâmplările de ieri, când desantul lui Klaus Iohannis a blocat pentru moment adoptarea ordonanței, PSD şi ALDE au schimbat tactica. Pe ordinea de zi, anunțată pe site-ul guvernului, printre multele proiecte de hotărâre nu figurează ordonanța de urgență din zona fiscală.

    Liviu Dragnea a anunțat însă, pe un ton amenințător-răzbunător, că ordonanța fiscală va fi adoptată. E de aşteptat ca discuțiile febrile de astăzi, dinaintea şedinței de guvern, să ducă la schimbări importante în conținutul ordonanței. Nu este exclusă nici o nouă amânare a sa.

    Ieri, Consiliul Economic şi Social (CES) a dat aviz negativ proiectului de ordonanță de urgență, dar Guvernul PSD-ALDE a făcut o tradiție din a ignora avizele consultative venite de la CES sau de la Consiliul Fiscal.

    Vedeta ordonanței este aberația numită „taxa pe lăcomie”, vizate fiind băncile. Preşedintele Iohannis a numit-o „taxă din lăcomia PSD-iştilor de a lua bani mai mulţi, pe care îi vor gestiona cum consideră dumnealor, vor da peste cap toată economia şi bugetele tuturor românilor”.

    Măsurile propuse de ordonanța fiscală au fost criticate vehement de mediul de afaceri şi de sindicate.

  • Realitatea paralelă a lui Gâdea: „S-a prăbuşit cocina statului mafiot! Dăncilă – Iohannis 3-0. Doamna Dăncilă l-a bătut de i-a sunat apa-n cap!”

    Desantul lui Klaus Iohannis la şedința de guvern a fost comentat în cheie diversionistă la televiziunea infractorului Dan Voiculescu. Tonul l-a dat directorul Antenei 3, Mihai Gâdea. Acesta a jubilat, numărând golurile pe care Viorica Dăncilă – „o doamnă” – i le-ar fi dat lui Klaus Iohannis.

    Mihai Gâdea la Antena 3:

    • „S-a prăbuşit cocina statului mafiot! Iohannis s-a dus la Guvern şi şi-a luat-o în freză. Viorica Dăncilă l-a bătut de i-a sunat apa-n cap!”
    • „Au încercat s-o diminueze, s-o batjocorească, au spus că e slab pregătită intelectual, dar astăzi au fost spulberați”.
    • „Klaus Iohannis a încercat un joc rudimentar. Viorica Dăncilă a făcut un joc mult mai abil – <<O să mă port extrem de diplomat, să vă arăt că sunt o doamnă>>. Și timp de o jumătate de oră vorbeşte despre proiectele sale, despre autostrăzi, despre spitale regionale… şi Klaus Iohannis se uita şi nu pricepea nimic, dar îşi dădea seama că a pierdut la scor”.
    • „Meciul s-a terminat 3-0, dar preşedintele a mai luat nişte autogoluri la vinclu, de s-a făcut 5-0. Trei i-a dat Viorica Dăncilă, două i-au dat propriii coechipieri”.
    • „Au avut prea multe victorii cei de la PSD, astăzi”.
  • Cei trei escroci și minciunile lor ordinare. Au promis recent că nu introduc nicio taxă

    Avalanșa de taxe noi sau mărite, incluse în ordonanța de urgență pe care Guvernul Dăncilă intenționează s-o adopte azi (joi), se ciocnește brutal de promisiunile făcute de fruntașii PSD. Viorica Dăncilă, Orlando Teodorovici și Liviu Dragnea au promis chiar în acest an că nu vor introduce nicio taxă. Iar acum, potopul! Minciunile lor definesc o mega-ecrocherie politică.

    1. Viorica Dăncilă, 29 ianuarie 2018: „Cât timp voi fi prim-ministru, nu voi introduce nicio taxă nouă în România. Scopul meu este de a ușura și de a simplifica viața economică, nu de a o complica”.

    2. Orlando Teodorovici, 29 ianuarie 2018: „În mandatul meu de ministru, nu o să adaug taxe noi, nu o să cresc cuantumul lor, dimpotrivă, obligația mea e să fim în sens invers”.

    Același Orlando, în luna mai 2018: „Nici pentru anul viitor nu se pune problema de a creşte vreo taxă, vreun impozit, absolut deloc. Aşa ceva nu există în discuţii la nivel de guvern, la nivel de coaliţie. Cei care spun tot timpul, dau astfel de veşti… sunt inconştienţi, pentru că în felul acesta sunt şi iresponsabili. Contaţi pe ce vi se spune în mod oficial de către oamenii din guvern şi de cei din coaliţie!”3. Liviu Dragnea, mai 2018: „Nevoia de relaxare fiscală – atât pentru sectorul privat, cât și pentru angajați – era acută. Și va continua. Vom reduce atât numărul taxelor, cât și cuantumul lor”.

  • Dăncilă, patru aroganțe în scrisoarea către Iohannis. „Vă voi invita la ședința de guvern dacă voi considera necesară participarea dumneavoastră”

    Viorica Dăncilă i-a răspuns tot printr-o scrisoare lui Klaus Iohannis, la solicitarea acestuia de a-i transmite agenda fiecărei ședințe de guvern cu cel puțin 24 de ore înaintea ședinței.

    Scrisoarea premierului este aroganță, țâfnoasă și sfidătoare.

    1. Dăncilă împunge chiar din primul paragraf: „admiteți, în sfârșit, că este necesar să colaborăm pentru România”.

    2. Dăncilă continuă cu o minciună prin omisiune: îi amintește lui Iohannis că „Guvernul României transmite, de fiecare dată, pe site-ul propriu, agenda de lucru a ședințelor Guvernului”. Dar nu spune că, de obicei, publicarea se face cu câteva ore sau chiar cu câteva minute înaintea ședinței, nu cu cel puțin 24 de ore, așa cum prevede legea.

    3. A treia aroganță: dacă „pe agenda ședinței Guvernului vor fi proiecte de acte normative referitoare la <<probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice>>, vă vom semnala acest lucru”. Dar și aici evită să precizeze „cu cel puțin 24 de ore înaintea ședinței de guvern”. 

    4. A patra aroganță: în cazurile subsumate de textul constituțional sintagmei <<alte situații>>, caz în care este la latitudinea prim-ministrului invitarea Președintelui României, vă voi adresa, cu celeritate, invitația de a participa la ședința de Guvern, dacă voi considera necesară participarea dumneavoastră.

    Scrisoarea integrală a Vioricăi Dăncilă adresată lui Klaus Iohannis

    „Domnului Klaus Werner Iohannis, Președintele României,

    Am luat notă cu satisfacție de declarațiile dumneavoastră recente prin care admiteți, în sfârșit, că este necesar să colaborăm pentru România. De asemenea, salut faptul că ați răspuns apelului meu de colaborare politică pentru asigurarea, de către România, a unei bune președinții a Consiliului Uniunii Europene.

    Referitor la solicitarea dumneavoastră, prin care invocați prerogativele conferite de art. 87 din Constituția României, privind primirea agendei de lucru a fiecărei ședințe a Guvernului, vă informez că Guvernul României transmite, de fiecare dată, pe site-ul propriu, agenda de lucru a ședințelor Guvernului, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum și documentele însoțitoare respective, documente ce pot fi consultate de orice persoană.

    În cazul în care pe agenda ședinței Guvernului vor fi proiecte de acte normative referitoare la <<probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice>>, în conformitate cu textul constituțional invocat, vă vom semnala acest lucru și vă asigur de toată deschiderea în situația în care veți decide să participați la ședința de Guvern.

    De asemenea, în cazurile subsumate de textul constituțional sintagmei <<alte situații>>, caz în care este la latitudinea prim-ministrului invitarea Președintelui României (<<Președintele României poate lua parte la ședințele Guvernului (…) la cererea primului ministru, în alte situații>>), vă voi adresa, cu celeritate, invitația de a participa la ședința de Guvern, dacă voi considera necesară participarea dumneavoastră.

    În încheiere, vă asigur, domnule președinte, de cunoașterea, de către Guvernul României, a obligației de loialitate constituțională care impune, deopotrivă Guvernului și Președintelui României, precum și oricărei autorități publice, respectarea competențelor constituționale, fără asumarea unor prerogative care excedează cadrului constituțional și legal”.