Etichetă: vîntu

  • Jocul pervers al lui Dan Voiculescu față de Florin Cîțu, asemănat cu „ceea ce făcea acum două decenii S. O. Vîntu cu PNȚCD”

    Jurnalistul Liviu Avram a găsit o explicație pentru gestul straniu al lui Dan Voiculescu de a-i lua apărarea „inamicului” Florin Cîțu în cazul „dosarul din SUA”. Nu e o veste bună pentru premierul PNL: Varanul vrea, de fapt, să-l distrugă!

    „Ceea ce făcea acum două decenii Sorin Ovidiu Vîntu cu PNȚCD pare să facă acum Dan Voiculescu cu Florin Cîțu”, a scris Liviu Avram pe Facebook.

    Acesta explică și tactica reptiliană a Varanului: „Se lipește drăgăstos de oamenii sau de entitățile pe care vrea să le distrugă, împrumutându-le astfel din repulsia pe care o are lumea față de el însuși”.

    Concluzia lui Liviu Avram: „Dacă vrei să afli exact ce gândește Dan Voiculescu, nu te uiți în gura lui Dan Voiculescu, ci te uiți la Antena 3”.

    Iar Antena 3 îl înjură vârtos pe Cîțu, nu-i ia apărarea precum patronul Dan Voiculescu!

    Analiza lui Liviu Avram

    „Să deslușim gestul Domnului Profesor Dan Voiculescu.

    Era prin 2002 și Sorin Ovidiu Vîntu era la un pas să fie arestat în afacerea FNI. Adică arestarea era chiar iminentă, se scurseseră sumedenie de informații «pe surse» prin presă în acest sens, așa că omul (de afaceri) era bine fezandat și speriat.

    Deodată, ca prin minune, breaking-news: SOV va apărea la emisiunea Marius Tucă Show, într-o ediție cu totul și cu totul specială. Și chiar a fost specială: filmată parcă într-un fel de buncăr, cu un Marius Tucă și mai speriat chiar decât interlocutorul său.

    Pe tot parcursul interviului, SOV a avut grijă să insiste asupra următorului aspect: că el este și a fost dintotdeauna un om de dreapta, că a finanțat masiv partide de dreapta (aici domnul Vosganian știe mai multe – n. m.) și că cel mai mult și cel mai mult el, SOV, iubește PNȚCD-ul (poate n-o fi zis chiar așa, aici redau esența).

    După interviu, arestarea n-a mai avut loc – sau cel puțin nu în acea guvernare. O guvernare în care premier era Adrian Năstase, iar ministru la Justiție era Rodica Stănoiu – și acum știm foarte bine cum jonglau cei doi la partid cu mandatele de arestare.

    Și tot după acel interviu, PNȚCD-ul, probabil, s-a scufundat încă și mai mult decât era deja și nu și-a mai revenit până în ziua de azi.

    Ce vreau să spun cu asta: există acest soi de oameni conștienți de faptul că societatea a acumulat o cantitate uriașă de repulsie la adresa lor și se pricep să folosească această repulsie în scop personal. Se lipesc drăgăstos de oamenii sau de entitățile pe care vor să le distrugă, împrumutându-le astfel din repulsia pe care o are lumea față de ei înșiși. (Nu-i detestați și pentru asta, mie mi se pare că nu e deloc ușor să poți face așa ceva).

    Ceea ce făcea acum două decenii SOV cu PNȚCD-ul pare să facă acum Dan Voiculescu cu Florin Cîțu și episodul său bahic de acum 20 de ani. Căci dacă vrei să afli exact ce gândește Dan Voiculescu, nu te uiți în gura lui Dan Voiculescu, ci te uiți la Antena 3.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Dosarul din SUA” al lui Florin Cîțu, detonat de un site care militează pentru legalizarea canabisului! Amenințări timp de două zile, înainte de publicarea datelor

    * CTP: „Mi se pare absurd ca Florin Cîțu să-și dea demisia. El e reabilitat, Dragnea nu era reabilitat!”

    * Adio, Colonele! Te las cu rucsacul tău plin cu pietre, care ți-a încovoiat spinarea. Curea și Andronic să-ți lumineze calea!

    * Topul miniștrilor, după execuția bugetară la 6 luni. Fruntași: Raluca Turcan și Stelian Ion (96%). Codași: Virgil Popescu (28%) și Claudiu Năsui (46%)

    * A murit generalul Kemenici, comandantul unității militare în care au fost împușcați soții Ceaușescu. Kemenici era „pe mână” cu spionul sovietic Militaru. A făcut diversiuni mortale și a încercat să șteargă urmele lor cu bidineaua

    * Un fost ministru s-a înecat cu un un cățel de usturoi, pe litoral, la ora 2.00 noaptea. L-a salvat un medic adus de acasă

    * Radu Herjeu a fost recuperat de PSD la Metropola TV. E plătit de clanul Firea-Pandele, ca „invitat permanent”, cu banii cetățenilor din Voluntari

    * Ministrul Sportului, Eduard Novak, se antrenează în Bulgaria, pentru că în România nu există un velodrom practicabil!

    * Mărturii din infernul lui Lukașenko: „Plângeam, mă chinuiam să respir cu o pungă de plastic pe cap, iar ei râdeau”. Un nou val de arestări în Belarus

    * America își trimite Infanteria Marină să evacueze Ambasada din Afganistan, amenințată de ofensiva talibanilor

  • Domnule Dinescu, chiar credeți că-l combateți pe Liiceanu cu Mița Baston? De ce n-ați răspuns la acuzațiile filosofului? Iar când ați luat 100.000 de euro de la escrocul Vîntu, cum a fost?

    Să nu aibă deloc dreptate domnul Gabriel Liiceanu atunci când, fără să vă pomenească numele, a scris într-un articol publicat pe site-ul Contributors: „Prima lui grijă a fost să schimbe un apartament din Piața Dorobanți pe o ditamai vila de pe Bulevardul Aviatorilor, atribuită cu ani în urmă unei nomenclaturiste din stirpea protejatelor Elenei Ceaușescu”?

    Sau: „Apoi, ca proaspăt șef al Uniunii Scriitorilor, a încercat deturnarea în beneficiu propriu a unei tipografii donate după revoluție de statul german cărturarilor români. Scandalul izbucnit l-a măturat din fruntea Uniunii”?

    Vă întreb, domnule Dinescu, pentru că, în lunga replică pe care i-ați dat-o domnului Liiceanu, nu se regăsește nimic legat de aceste chestiuni. Mai degrabă ați bătut câmpii, ascunzându-vă vinovăția prin niște fraze întocmite cu talent.

    În loc să-i demontați spusele, i-ați evocat pe Vadim Tudor, Andrei Pleșu, Nea Nicu și closetele lui din Primăverii, Octavian Paler, Alexandru Paleologu, Rasputin, Mărgelatu, Pericle, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Constantin Noica, Hegel, CTP, Stelian Tănase, Ana Blandiana, Fidel Castro, Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, ați ajuns chiar și la Mița Baston!

    Ce-i asta, domnule Dinescu? Ce-i cu beția asta de cuvinte? Niciun rând, la subiect, despre vilă; niciun rând, la subiect, despre deturnarea tipografiei! Faptul că ați evitat să vorbiți despre aceste aspecte, că ați dus mesajul în altă direcție, denotă că nu sunteți câtuși de puțin străin de ele.

    E cazul să precizez că atacul domnului Liiceanu n-a fost unul surprinzător. El a venit după ce doamna Ana Blandiana rememorase în ultima ei carte, „Soră lume”, tipărită la Editura Humanitas, un episod sinistru, petrecut în timpul unui dejun diplomatic din ianuarie 1990. Atunci – mărturisește celebra poetă -, dumneavoastră, domnule Dinescu, v-ați bătut joc efectiv de oamenii împușcați în fața Hotelului Intercontinental din București în timpul Revoluției din Decembrie 1989.

    Mai erau de față și ministrul de Externe francez, Roland Dumas, cel care a organizat recepția, și Doina Cornea cu fiul ei, Tin Tin, și Ion Caramitru, soția dumneavoastră, Mașa, și soțul doamnei Ana Blandiana, Romulus Rusan.

    Fără niciun fel de scrupule, i-ați definit pe oamenii pieriți la Intercontinental drept „Hitlerjungend”. Mai pe înțeles, „tinerii lui Hitler”.  

    Vă redau mărturisirea doamnei Ana Blandiana. E atât de sugestivă, încât merită recitită.

    „A fost o secundă de stupoare, după care cu toții, uitând că trebuie să vorbim franțuzește, îi ceream în română autorului textului din «Libération» să se explice. Iar el a explicat – tradus cu reticență de soție – că nu trebuie să li se exagereze importanța, este vorba de niște uteciști care cu puține zile în urmă scandaseră sloganuri procomuniste.

    Țin minte că prima care a protestat a fost doamna Cornea, care a spus că toți tinerii din România erau, fără a fi întrebați, făcuți membri UTC, așa cum erau scoși cu forța la manifestații și obligați să scandeze «Ceaușescu». Iar eu am adăugat că era vorba de acei copii – numiți de români «decreței» – născuți împotriva voinței mamei lor.

    Nu știu dacă pentru francezi argumentația logică a șters exclamația senzațională care, ajunsă în presă, ar fi putut face epocă, dar pe Mircea Dinescu nu l-a impresionat, a continuat tot mai furios să bagatelizeze morții și să-și bată joc de apărătorii lor. A urmat o învălmășeală de proteste și de replici încercând să spele de insultă memoria tinerilor morți.

    Dar nu asta mi-a fixat în memorie întâmplarea, ci revelația explicației ei abisale, pe care am avut-o în timp ce îl ascultam, ideea tulburătoare că eroul din zilele premergătoare revoluției nu suporta concurența eroilor post mortem care îi umbreau, prin tragedie, celebritatea. Nu le ierta tinerilor, care-și plătiseră curajul cu viața, faptul că, în fața curajului de a muri, orice altă formă de curaj devenise derizorie.”

    Reacția dumneavoastră, domnule Dinescu, n-a fost aceea de a-i demonta acuzațiile, ci de a o întreba: „De unde dracu’ a scos tâmpenia asta?”. Mai târziu, în emisiunea „România 9”, de la TVR, cu moderator „varanist” și cu șef PSD-ist, ați procedat la fel ca în cazul acuzelor formulate de domnul Liiceanu: nicio referire la acel dejun, ci la faptul că doamna Ana Blandiana e nașa fiului dumneavoastră, Andrei, și că, în timp ce aveați domiciliu forțat, ea publica un volum de poezii în colecția „Biblioteca pentru toți”, inaccesibilă altor autori de marcă. La asta v-ați rezumat.

    Revenind la domnul Liiceanu, ați adus în discuție o scenă consumată în casa socrilor dumneavoastră, din care reiese că ați vrut să fiți eroul României, să scăpați țara de dictatură, dar ați eșuat din cauza „lașității” domnului Liiceanu.

    „În Cartea albă a Securității există înregistrarea unei «gărgărițe» plantate în casa socrilor mei, ce redă scena în care subsemnatul încerca să adune sub un text vitriolant semnăturile câtorva scriitori de seamă. Vorbeam acolo despre dictatura cuplului prezidențial, despre dărâmarea satelor, despre cenzură, despre foamea și frigul din România. Împreună cu Andrei Pleșu eram gata să plasăm bomba la Ambasada Olandei, unde amicul nostru Coen Stork aștepta să o detoneze în întreaga lume.

    Nici n-am apucat să-mi termin bine recitalul, că Octavian Paler a sărit ca ars, zicând că el îl știe bine pe Ceaușescu și că stilul meu pamfletar o să-l scoată din minți. «Gândiți-vă că aveți copii la școală!», a exclamat Paler. «Tocmai d’aia ar trebui să ne spălăm de rușinea de a tăcea ca lașii!», i-a întors-o Alexandru Paleologu.

    Cel mai îngrozit dintre toți s-a dovedit a fi Gabriel Liiceanu, care a afirmat că el nu semnează, ca să nu-i omoare securiștii copilul, lăsîndu-i doar pe copilașii mei în ghearele lor. Până la urmă, din pricina timpului nefavorabil, revoluțiunea s-a amânat pentru altădată. Astfel și-a mâncat Gabriel Liiceanu covrigul aurei de disident pe care, uscat și sfoiegit, a încercat să și-l tragă pe cap după căderea comunismului.

    Mult mai târziu, Andrei Pleșu mi-a mărturisit că pe la începutul verii lui ’89, cu o zi înainte de a pleca în exil la Tescani, a fost vizitat acasă de Gabriel Liiceanu, care, destul de opărit, i-a reproșat gafa de a se fi solidarizat cu mine: «Andrei, imaginează-ți că noi doi ședeam liniștiți la tine în curte și convorbeam despre lucrul în sine, iar tu te ridici, mă lași baltă și fugi după golanul de Dinescu, care strigă ca un țigan prin fața casei tale spoitingiri!».”

    Din obezul text scris de dumneavoastră, ca răspuns împotriva celor dezvăluite de domnul Liiceanu, și din care am redat numai un pasaj, desprind un lucru: voiați să dărâmați regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu printr-o simplă scrisoare trimisă la Ambasada Olandei. Asta suflase „gărgărița” aceea „plantată” în casa socrilor dumneavoastră – tovarășa soacră, cetățeană sovietică, la fel ca și distinsa dvs. soție. Aia era „bomba” ce urma să fie detonată în întreaga lume.

    Dar nu v-au lăsat domnii Liiceanu și Paler! Stau și mă întreb, ca simplu cetățean, oare „olandezii zburători” (olandejii, le-ar zice amicul dvs. din PSD, Puiu Iordănescu) de la ambasadă nu știau ce se petrecea atunci în România? Că era foamete, dictatură, că se dărâmau biserici, sate, că era frig, sărăcie într-un cuvânt?

    Credeți că ei nu ieșeau deloc din ambasadă? Erau niște deținuți, arestați la domiciliu? Erau păziți la poartă de securiști, ca să nu plece la plimbare? Să fim cu picioarele pe pământ. Puteau să se deplaseze oriunde, domnule Dinescu. Să iasă din ambasadă, să intre în magazine, să vadă că sunt galantarele goale, că atârnă doar cârligele pe-acolo.

    N-aveți grijă: erau în temă cu ceea ce se întâmpla în România. Nu era nevoie să se informeze tocmai din scrisoarea semnată de grupul de scriitori din care făceați parte și dumneavoastră. În plus, până în 1989, lucrurile erau în general arhicunoscute. Toată lumea asculta Radio Europa Liberă sau Vocea Americii. Așa-zisa dumneavoastră „bombă cu combustie rusească” nu rezolva cu nimic situația din România: plasată la Ambasada Olandei și de-acolo detonată în întreaga lume, așa cum v-ați exprimat.

    De fapt, „bomba” era lipsa noutății ei. Ce-ați fi rezolvat cu acea „bombă” plasată la Ambasada Olandei? Nimic. Ce? Ar fi venit olandezii, americanii, întreg universul terestru să ne salveze de ceaușism, fiindcă, vezi Doamne, au semnat câțiva scriitori români, în frunte cu creatorul Mircea Dinescu, o scrisoare șocantă despre dictatura din Români? Fals!

    Vă recomand să citiți „Cartea Revoluției”, a colegului Grigore Cartianu, despre Revoluția din Decembrie 1989. Are aproape 1.000 de pagini, e ilustrată și costă 100 de lei. Veți vedea de unde a pornit cu adevărat schimbarea și cum anume s-a produs. Restul („gărgărița”, Ambasada Olandei, amicul Coen Storck, detonarea „bombei” expirate) sunt povești țesute ca să vă ridice în slăvi ca pe un personaj din basmele populare. Un „erou” confecționat în sinistre laboratoare cu croială chirilică. Nimic mai mult.

    Nu mai faceți pe eroul, domnule Dinescu! Pentru că n-ați fost și nu sunteți așa ceva. Pe adevărații eroi, care și-au dat viața la Intercontinental, i-ați catalogat – batjocoritor – drept „Hitlerjugend”, cum mărturisea Ana Blandiana.

    Ați dat dovadă de alte acte de eroism familial, când v-ați mutat din apartament în vilă, apoi, cu trecerea anilor, când ați luat 100.000 de euro de la escrocul SOV (Sorin Ovidiu Vîntu). Cum a fost când v-ați milogit pentru banii ăia, domnule Dinescu, în fața unuia dintre cei mai mari infractori ai României? Nu v-a mai păsat că i-a țepuit pe români cu afacerea FNI, că i-a lăsat cu buzunarele goale, fără case și fără mâncare? Doar pentru ei, cum v-ați lăudat, ați vrut să detonați „bomba”, nu?

    Ia uitați ce „bombă” ați denotat în realitate, în vreme ce vă lăfăiați la emisiunea „Tănase și Dinescu” de la Realitatea TV: 100.000 de euro din banii delapidați de Vîntu și de Luca de la Petromservice. Asta-i „Revoluția” dumneavoastră!

    Vă invit să parcurgem împreună un scurt pasaj din stenograma convorbirii dintre dumneavoastră și Vîntu, scoasă la lumină de procurorii DNA (pe care-i urâți atât de mult, când vă rotiți ochii în cap pe la televiziuni).

    Vîntu: Deci, câte-ți trebuie? Zi!

    Dinescu: Câte poți tu, coane…

    Vîntu: Hai, tati, zi câte-ți trebuie – cincizeci, o sută, câte vrei…

    Dinescu: Cât?

    Vîntu: O sută, cât îți trebuie? Ce să faci cu cincizeci… cât…

    Dinescu: Bă, adu-mi cât poți tu. Dar cât mai repede, te rog!

    Da. Cât mai repede, domnule Dinescu, altfel se ducea naibii afacerea cu sticle de vin și poezii cu ele.

    Când v-au întrebat jurnaliștii de la „România liberă” (pe vremea când „România liberă” era ziar) despre acel „împrumut”, nici n-ați mai „știut” de el: „Când am luat acești bani? Trebuie să-mi spuneți când, pentru că eu am luat de mai multe ori bani de la Vîntu, dar erau bani luați cu împrumut. Eu am luat bani cu împrumut de la mai mulți – și de la Vîntu, și de la Patriciu, și de la alții”.

    Unde-ați fost, domnule Dinescu, și unde-ați ajuns! Dintr-un contestatar aprig al regimului comunist, v-ați transformat într-un umil propagandist al continuatorului său, care poartă în prezent denumirea de PSD.

    Și v-ați înhăitat cu toți infractorii „roșii” ai țării: de la Sorin Ovidiu Vîntu (condamnat, însumat, la zeci de ani de pușcărie) până la Liviu Dragnea (condamnat și el, deocamdată, la 3 ani și 6 luni de închisoare).

    Nu-i de mirare că v-au părăsit până și amicii apropiați. Nu vă mai suportă nici ei! Nici CTP, nici Stelian Tănase, v-au lăsat baltă și Ana Blandiana, dar și Gabriel Liiceanu. Îl așteptăm și pe Andrei Pleșu…

    Cum să vă mai tolereze, când, dintr-un poet renumit, fost șef al Uniunii Scriitorilor din România, ați devenit un biet activist al PSD, spălător de pușcăriași, cu năravuri desprinse din osânza doctrinară a senatoarei urlătoare Șoșoacă?!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Bogdan Olteanu – 5 ani de închisoare pentru șpaga de la Vîntu, împărțită cu Tăriceanu! E încarcerat chiar de ziua lui

    Bogdan Olteanu, fostul viceguvernator al BNR, a fost condamnat definitiv, joi, la 5 ani de închisoare cu executare, potrivit portalului Curții de Apel București. În primă instanță, Tribunalul București îl condamnase la 7 ani de închisoare, astfel că sentința definitivă îi aduce o scădere de pedepasă.

    Condamnarea lui Bogdan Olteanu a fost pronunțată chiar în ziua în care acesta împlinește 49 de ani. Nepot al fruntașei bolșevice Ghizela Vass, el s-a născut pe 29 octombrie 1971.

    La sfârșitul anului 2019, Tribunalul București l-a condamnat pe Olteanu, în primă instanță, la 7 ani de închisoare.

    Fostul președinte al Camerei Deputaților a fost găsit vinovat pentru trafic de influență, infracțiune pentru care DNA a cerut o pedeapsă de 10 ani de închisoare. Olteanu a primit un milion de euro și consultanță electorală gratis de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru a interveni la șeful său de partid de la acea vreme, C. A. C. P. Tăriceanu, pentru ca Liviu Mihaiu (ziarist și activist de mediu), protejatul afaceristului, să fie numit guvernator al Deltei Dunării.

    Vîntu a declarat, în instanță, că Olteanu i-a cerut două milioane de dolari: unul pentru sine și altul pentru Tăriceanu.

    Bogdan Olteanu a fost lider PNL în anii 2000. Apropiat Tăriceanu, el a ajuns președinte al Camerei Deputaților (2006-2008). Ulterior a devenit viceguvernator Băncii Naționale.

    Minuta instanței 

    „Soluția pe scurt: Decizia penală nr.1129/A din data de 29 Octombrie 2020.

    În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul OLTEANU BOGDAN împotriva Sentinţei penale nr. 1960 din data de 24 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul București – Secția I Penală, în Dosarul nr. 20082/3/2017.

    Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului OLTEANU BOGDAN pentru infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal, de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare, menținând pedepsele complementare și accesorii aplicate aceluiași inculpat prin sentința apelată.

    În temeiul art. 424 alin. 3 Cod de procedură penală rap. la art. 72 Cod penal, deduce din pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată inculpatului perioada reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la 29.07.2016 la 20.10.2016, inclusiv.

    Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

    În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

    În temeiul art. 275 alin. 6 rap. la art. 272 alin. 1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul parţial cuvenit avocatului din oficiu desemnat pentru inculpat, în cuantum de 220 de lei, rămâne în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

    Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2020.”

    Bogdan Olteanu

    Vîntu: un milion pentru Olteanu și unul pentru Tăriceanu!

    Audiat prin videoconferință din Penitenciarul Rahova, în noiembrie 2018, Sorin Ovidiu Vîntu a declarat că în anul 2008 i-a dat 2 milioane de dolari, prin intermediar, lui Bogdan Olteanu, pentru campania electorală a PNL în București și la nivelul întregii țări.

    Sorin Ovidiu Vîntu

    „M-am decis să finanțez un partid politic care, din toate sondajele, urma să vină la putere”, a spus Vîntu. El a justificat că voia sprijin pentru „apărarea” Deltei Dunării, nu pentru că ar fi avut vreun interes de afaceri în zonă.

    „Întreaga sumă de bani am dat-o domnului Bogdan Olteanu. Pentru mine, el reprezenta interfața cu partidul. Mă refer la suma de 1 milion de dolari pentru campania partidului pe București și 1 milion de dolari pentru campania PNL pe întreaga țară, la nivel național. Banii i-am dat prin intermediarul Ion Eftimie”, a declarat Vîntu, cu ocazia audierii ca martor.

    Omul de afaceri și-a nuanțat însă declarația dată în timpul urmăririi penale deschise de DNA împotriva lui Olteanu și i-a acuzat pe procurori că ar fi deformat afirmațiile sale.

    „M-am decis să finanțez un partid politic care, din toate sondajele, urma să vină la putere, pentru a obține sprijin în această luptă. Numirea guvernatorului Deltei era un prim pas în acest sens. Afirmația procurorului din cadrul discuției cu mine (din timpul urmăririi penale – n. red.), conform căreia mi-am pus guvernator în Deltă ca să semneze tot felul de autorizații pentru dezvoltarea afacerilor mele în Deltă, este în mod grosolan falsă! (…) Presupunând, totuși, că aș fi avut nevoie de o autorizație emisă de guvernatorul Deltei, era mult mai simplu să o cumpăr cu 10.000 – 15.000 de dolari, decât să finanțez cu milioane o campanie electorală”, a declarat Sorin Ovidiu Vîntu.

    Liviu Mihaiu

    Întrebat dacă știa, în vara lui 2008, că Liviu Mihaiu se află într-o relație de prietenie cu Călin Popescu Tăriceanu din 1990, omul de afaceri a răspuns: „Evident că știam”.

    Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în 2016, fiind acuzat că a primit un milion de dolari de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru intervenţii la membri ai Guvernului în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei Dunării.

    „Olteanu Bogdan, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro şi sprijin electoral, constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă primul-ministru de la acea dată, astfel încât o anumită persoană să fie numită pe postul de guvernator al Deltei Dunării. Banii au fost remişi de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic”, arătau procurorii DNA.

    În 2017, cu ocazia unei confruntări la DNA cu Bogdan Olteanu, Vîntu spunea că acesta i-ar fi cerut „un milion de euro pentru sine și un alt milion pentru domnul Tăriceanu”. „Eu am prezumat că milionul pentru Bogdan Olteanu se referă la campania electorală a sa şi a filialei Bucureşti, iar milionul pentru domnul Tăriceanu se referă la campania PNL la nivel central”, declara Vîntu.

    Traseul banilor de la Vîntu la Olteanu: Cipru – Bulgaria – România 

    Ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, au arătat procurorii.

    Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA, apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea, în sediul PNL.

    În toamna anului 2008, Bogdan Olteanu a participat la alegerile parlamentare, urmărind obţinerea unui mandat de deputat. În acest context, din dispoziţia lui Vîntu, Olteanu a beneficiat de consultanţă politică pentru campania electorală fără să achite contravaloarea serviciilor de zeci de mii de euro.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Garcea, revoluționarul Securității: „Vă chem în Piața Victoriei! Nu mai suport!”

    * Încă o murătură artistico-conspiraționistă: agramatul Mihai Mărgineanu. Apără tâmpeniile lui Dan Bittman jignind „turma” și „multele oi senile” care respectă regulile anti-pandemie

    * Patriarhul Daniel amenință Guvernul cu mânia divină: “Regimul comunist a căzut, în 1989, la câteva luni după ce a interzis închinarea la sfintele moaște”