PSD pare să fi scos împotriva profesorilor toată artileria grea pe care o are camuflată în societate, punându-și oamenii să-i atace pe greviști pentru a crea un curent de opinie ostil acestora. Victor Ciutacu a atacat violent, miercuri, cadrele didactice, acuzându-le că fac jocuri politice, că fac evaziune fiscală și că stau mai mult în concediu plătit decât la muncă.
Cu doar câteva zile înainte, o altă trompetă a PSD, „vedeta“ Dana Budeanu cultivată intens la Antena 3 și România TV, le spusese profesorilor „marș la clase!“ tot într-o emisiune a lui Ciutacu.
Moderatorul de la postul lui Sebastian Ghiță a preluat de la Dana Budeanu ceea ce pare a fi o directivă transmisă tuturor „influencerilor“ PSD – aceea de a susține public că profesorii sunt de fapt marionetele lui Iohannis, care încearcă astfel să blocheze venirea lui Ciolacu în funcția de premier.
Conform presei de la vremea respectivă, Ciutacu avea acum câțiva ani, când s-a transferat de la Antena 3 la România TV, un salariu de 15.000 de euro (75.000 de lei), dar acum îi înjură pe profesorii care nu mai suportă să muncească pe 2.500 de lei pe lună.
Profesorii se plâng deja pe rețelele de socializare că resimt această presiune la care-i supune sistemul, limbajul violent al unor „formatori de opinie“ precum Ciutacu și Budeanu fiind preluat de mulți părinți, dar și de alți români care ajung să-i insulte și să le reproșeze tot felul de aberații.
Sindicaliștii din educație sunt în grevă începând din 22 mai, solicitând creșterea salariilor care au rămas cele mai mici din sectorul bugetar. Guvernul a refuzat inițial orice dialog, transmițându-le că s-ar destabiliza bugetul dacă le-ar mări salariile. În paralel cu acest refuz, coaliția PSD-PNL mărea salariile unor bugetari de lux și făcea angajări în agenții unde sunt „creșe“ de pile și rude ale politicienilor. Marți, Lucian Bode a anunțat majorarea salariilor și a sporurilor pentru angajații Ministerului de Interne – instituție de care Guvernul are nevoie, în cazul în care va dori să reprime violent manifestațiile de protest.
Ultima ofertă a Guvernului PSD-PNL a fost de 1.000 de lei brut (585 de lei net) în plus la salariu pentru profesori. Aceștia au refuzat, rămânând la cererea inițială: o creștere de 2.000 de lei net aplicată imediat, nu în 3 ani, așa cum promit Ciolacu și Ciucă.
Mai jos, mesajul agresiv al lui Ciutacu la adresa profesorilor:
„1. Profesorii revoltați sunt greviști și la meditații sau doar la locurile de muncă?
2. Nu sunt bani la bugetul de stat? Fiscalizați (și) meditațiile!
3. Nu Dana Budeanu nu vă dă lefuri mărite, ci ăia care v-au scos în stradă și al căror joc politic îl faceți.
4. După ce ieșiți din grevă, să nu cumva să ratați cele trei luni consecutive de concediu platit. Meritați să vă odihniți.
5. Încercați să faceți pe deștepții înainte și când votați, nu după”.



