Rareș Bogdan, fostul realizator TV luat de Iohannis în 2019, băgat în PNL și pus în fruntea listei de candidați pentru Parlamentul European, simte că e momentul să primească o funcție pe măsura valorii sale – s-a autopropus vicepremier în viitorul Guvern PSD-PNL. Evenimentul a avut loc la ședința cu scântei ținută miercuri seara de conducerea liberalilor la Vila Lac, în Floreasca.
În contextul în care Vasile Blaga a cerut ca în viitorul Guvern, la rotativa din luna mai, să fie trimiși miniștri liberali din prima linie a partidului, Rareș Bogdan a ieșit impetuos la rampă, așezându-și primul sacoșele la coada pentru postul de vicepremier. Un lider de organizație județeană a PNL, martor ocular la discuții, a relatat pentru Libertatea: „Rareș a avut un discurs mai lung pe această temă. A spus că simte că puterea se ia și că vrea să ia ce are de luat și nu mai vrea să aștepte. Că a văzut că dacă a avut bun-simț până acum, a început să fie atacat, inclusiv din interiorul PNL. Aluzia a fost făcută la purtătorul de cuvânt Ionuț Stroe, care i-a ținut partea lui Bogdan Aurescu. Rareș Bogdan vrea să fie vicepremier din mai“.
Această bătaie pe funcții, lansată încă de pe acum, a fost taxată ironic de Dan Motreanu, șeful organizației de Giurgiu și europarlamentar, care i-a spus „pe un ton amical, în glumă“, că poate ar fi bine să preia și Ministerul Transporturilor. Nu e clar dacă Rareș Bogdan s-a prins de ironie, întrucât a replicat că a fost propus deja de unii la acest minister.
Tot discursul finului lui Cozmin Gușă a fost năucitor. El le-a spus celorlalți liberali că are și o condiție ca să preia funcția de vicepremier – să nu-și dorească acest post Emil Boc sau Ilie Bolojan. „Cei doi sunt mai buni ca mine, în rest, mă consider mai îndreptățit decât toți cei prezenți“, ar fi afirmat Rareș Bogdan, conform unul lider PNL citat de Libertatea.
Problema e că postul de vicepremier e vizat de alți doi oameni ai lui Iohannis, actualul premier Nicolae Ciucă și ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Amândoi speră astfel să-și păstreze o parte din influența și puterea de acum.
Rareș Bogdan este pomenit în stenogramele din dosarul mitei de la Aeroportul Otopeni. Unul dintre inculpați le-a spus celolalți, în convorbirile telefonice înregistrate de DNA, că a vorbit cu prim-vicepreședintele PNL, ca să rezolve cu licitația pentru închirierea duty-free-urilor, iar Rareș Bogdan a dat asigurări că e ca și rezolvată problema.