Ce coincidență ironică: în ziua când o canalie precum Tudorel Toader își dă demisia din funcția de ministru al Justiției, scriitorul Andrei Pleşu ne anunță că se retrage din viața publică. Primul e „victima” răfuielilor dintre frații săi de borfășie politică, Pleșu e marcat de dezamăgiri profunde.
În finalul articolului său din ultimul număr al revistei „Dilema veche”, într-un „PS” încărcat de tristețe, Andrei Pleșu scrie:
„P.S. Normal este ca, atunci când simţi că nu mai aparţii timpului tău, să faci un pas înapoi. Profit, aşadar, de ocazie, pentru a renunţa – cel puţin deocamdată – la orice prestaţie publică (articole, interviuri, conferinţe, colocvii etc.). Păstrez doar rubrica de la «Dilema veche», din loialitate faţă de un proiect la care am pus umărul. Decizia mea e un minim semn de consecvenţă, pentru care apelez la înţelegerea cititorilor mei, câţi vor mai fi fiind…”
Cum s-a ajuns la acest post-scriptum ca un pumnal? Andrei Pleșu a abordat o temă sensibilă, pe care a simțit nevoia s-o împărtășească și cititorilor săi: cea a judecăților clișeiste care influențează și chiar determină modul în care este finanțată aria studiilor avansate. Marele gânditor se simte, și el, victima corectitudinii politice. Iar ceea ce l-a marcat pare să vină tocmai de la instituția înființată practic pentru el, și pe care a onorat-o ca director în ultimii 25 de ani: Colegiul Noua Europă.
Andrei Pleșu: „Cu trecerea anilor, am constatat, din nefericire, că un alt tip de cenzură, mai subtilă şi, întrucâtva, mai perfidă (pentru că avea manierele «libertăţii»), tindea să devină regula competiţiilor pentru obţinerea unui stagiu de cercetare în institutele de studii avansate. (…) Pe scurt, s-a decis finanţarea supei, dar nu a aragazului… Iar supa e recomandabil să fie conformă cu imperativele ideologice de ultimă oră. Consecinţele acestei «rezonabile» manevre financiare nu au întârziat să apară. Candidaţii la diferitele burse de cercetare au înţeles destul de repede că, pentru a avea succes, trebuie să se «orienteze» în funcţie de context. Cu alte cuvinte, că alegerea temei trebuie să includă considerente de ordin «strategic». Asta înseamnă că se creează premisele unei suspendări a «ideii fondatoare» de care vorbeam la început: domeniul de investigaţie nu mai vine, imperativ, «de la centru», dar vine de la ambianţa «cochetă» a momentului. Prin urmare, nu ne mai alegem liber întrebările, ci le preluăm, abil, din noua – rentabilă – morală universitară, bine hrănită de presa momentului, de revoluţionara «corectitudine politică», de «problemele» zilei”.
Andrei Pleșu (70 de ani) nu scapă ocazia unei nuanțe dilematice: „Admit că s-ar putea să greșesc. Că sunt pe cale să devin «expirat», că «lumea mea» e pe cale de extincție. Nu e cine știe ce. S-a mai întâmplat. Se întâmplă tot timpul. Partea agreabilă e că, în asemenea situații, până și extincția devine o experiență instructivă. Ba chiar vag voluptuoasă”.