Etichetă: vaccin

  • Gigi Becali recidivează la RTV, încurajat de Ciutacu: „Nu mă vaccinez, pentru că după vaccin vine cipu’! Nu vreau cip!!!”

    Gigi Becali și-a continuat joi seara, la România TV, propaganda primitivă anti-vaccin. E a doua oară, în mai puțin de o lună, când latifundiarul din Pipera îi sperie pe români cu minciuna favorită a conspiraționiștilor: „ne bagă cipul”!

    „Vaccinu’ ăsta e doar începutu’, după aia vine cipu’! Eu așa cred: că după vaccin, vor să ne bage cipu’, ca să ne controleze total – când intri în magazin… peste tot”, au vorbit demonii din Gigi Becali, în emisiunea lui Victor Ciutacu. Slujbașul infractorului fugar Sebastian Ghiță nu i-a combătut ignoranța periculoasă, ci l-a aprobat oscilant: când a tăcut complice, când i-a cântat în strună.

    „Nu mă vaccinează nimeni pe mine! Nu vreau vaccin, pentru că nu vreau cip!”, a mai țipat Becali, rătăcit prin secolul XIV.

    Ex-pușcăriașul, ex-deputatul (PNL / Crin Antonescu) și ex-europarlamentarul (PRM / C. V. Tudor) e recidivist pe tema vaccinului și a „cipului”. În urmă cu aproape o lună, pe 25 decembrie 2020, chiar în ziua de Crăciun, Becali explica rolul diavolului în campania de vaccinare, iar moderatoarea Cristina Șincai dădea din cap aprobator.

    „Eu nu-mi fac vaccinul niciodată! Niciodată! Nu mi-l fac de-aș ști că mor pe loc! Și știi de ce? Pentru că odată cu vaccinul, îmi bagă placheta. Placheta aia cu 666! Diavolul! Satana! Necuratul! Că acum nu mai au doar 5G, au ajuns la 9G! Și fac și 10G, că e lumea plină de păcat!”, spunea Becali, ca un veritabil mesager al minciunii diavolești.

    Aberațiile Gigi Becali – 21 ianuarie 2021

    • „Vaccinu’ ăsta e doar începutu’, după aia vine cipu’! Eu așa cred: că după vaccin, vor să ne bage cipu’, ca să ne controleze total – când intri în magazin… peste tot.”
    • „Eu nu mă vaccinez nici dacă aș ști că mor! Dacă-mi zice unu’… oricine… cel mai mare specialist: «Fă vaccinu’, că altfel mori!», eu spun: «Nu-l fac! Mai bine mor decât să mă vaccinez!».”
    • „Nu mă vaccinează nimeni pe mine! Nu vreau vaccin, pentru că nu vreau cip!!!”

    Aberațiile Gigi Becali – 25 decembrie 2020

    • „Eu nu-mi fac vaccinul niciodată! Niciodată! Nu mi-l fac de-aș ști că mor pe loc! Și știi de ce? Pentru că odată cu vaccinul, îmi bagă placheta. Placheta aia cu 666! Diavolul! Satana! Necuratul! Că acum nu mai au doar 5G, au ajuns la 9G! Și fac și 10G, că e lumea plină de păcat!”
    • „Când îți face vaccinul, vine și cu cipul – ți-l bagă în mână sau la ceafă. Zice că trebuie să știe ce-ai avut, ce vaccin ți-a făcut…”
    • „Eu, decât să-mi faci vaccinul, mai bine îmi tai capul! Uite, taie-mi capul, dar vaccin nu fac!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * „Eram la Scroviștea, cu soțul meu. Stănescu și Dragnea mi-au cerut amnistia și grațierea”. În cartea ei, Dăncilă susține că, dacă ar fi fost la Guvern pe 10 august 2018, represiunea ordonată de Dragnea și Carmen Dan n-ar fi avut loc

  • Premierul Greciei a făcut a doua doză de vaccin… pe jumătate dezbrăcat!

    Prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis (52 de ani), a fost vaccinat cu a doua doză Pfizer/BioNTech, luni, la un spital din Atena. Procedura a fost filmată și difuzată live, cu scopul de a-i convinge pe cât mai mulți cetățeni greci să se vaccineze.

    Lui Mitsotakis i-a fost administrată prima doză a vaccinului pe 27 decembrie, în prima zi a campaniei de vaccinare din Uniunea Europeană.

    La distanță de 22 de zile, pe 18 ianuarie, Mitsotakis a primit și a doua doză de vaccin. Premierul grec a fost acompaniat la centrul de vaccinare de epidemiologul Sotiris Tsiodras, unul dintre membrii Comitetului de experți care consiliază Guvernul de la Atena pe probleme de pandemie.

    Mitsotakis a venit echipat cu o cămașă cu mânecă lungă. Pentru a fi vaccinat, el a fost nevoit să se descheie la nasturi, astfel încât a ajuns cu jumătate de bust dezvelit. Imaginile foto și video cu premierul semi-dezbrăcat au devit rapid virale pe internet.

    Autoritățile sanitare din Grecia au început vaccinarea persoanelor de peste 85 de ani în ziua de sâmbătă, 16 ianuarie. Vaccinarea angajaților din sistemul medical, începută pe 27 decembrie, este încă în desfășurare.

    Pe 27 decembrie, la prima doză de vaccin, Kyriakos Mitzotakis a venit îmbrăcat în tricou, neffind nevoie să-și arate abdomenul

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ruptură la vârf în PNL. Rareș Bogdan, atac dur la Orban: „I s-a umflat capul la Palatul Victoria! Cu excepția lui Boc, toți premierii s-au stricat la cap, au ieșit trăncăniți la cap”

    * Atac macabru al lui Roșca Stănescu la adresa lui Orban: „Va trebui să plece de la PNL, cu picioarele înainte sau cu picioarele pe altă parte!”

    * Păzea, Șoșoacă se înarmează! „De mâine voi face cerere pentru permis de port-armă. Trebuie să mă apăr cumva”

  • Cei care au făcut ambele doze de vaccin nu mai intră în carantină la sosirea în România, indiferent de unde vin

    Persoanele care au fost vaccinate împotriva Covid-19 cu a doua doză („rapelul”) sunt exceptate de la carantină la intrarea în România, cu condiția să fi trecut cel puțin 10 zile de la imunizarea cu a doua doză. Această hotărâre a fost luată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU).

    Același regim se aplică și celor care au contact direct cu una sau mai multe persoane pozitive la Covid-19. Dacă în momentul contactului erai vaccinat cu ambele doze și trecuseră cel puțin 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză, nu intri în carantină.

    Cum se iese din carantină (pentru cei care intră)

    Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, de asemenea, ca persoanele care se află contact direct cu un pacient cu Covid-19 pot ieși din carantină în ziua a 10-a, dacă se întrunesc simultan trei condiții:

    • efectuează un test în ziua a 8-a;
    • rezultatul acestui test este negativ;
    • nu prezintă simptomatologie specifică SARS-CoV-2.

    CNSU a decis excepții de la carantină pentru cei care vin din Marea Britanie. Și anume: nu mai intră în carantină cei care au fost depistați pozitiv la testul Covid-19 dacă au trecut mai mult de 14 zile de la data confirmării, dar nu mai mult de 90 de zile de la acest moment.

    De asemenea, și pentru persoanele care intră în România din Marea Britanie poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, la fel ca pentru persoanele care sosesc în România din celelalte state aflate pe lista de risc epidemiologic, pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică – în program de hemodializă).

    Persoanele care vin din Marea Britanie și sunt exceptate de la măsura carantinării, respectiv persoanele vaccinate sau cele care au fost confirmate cu SARS-COV-2 și sunt în perioada cuprinsă între 14 și 90 de zile de la momentul confirmării, nu trebuie să prezinte rezultatul testului Covid-19 la intrarea în România.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Ruptură la vârf în PNL. Rareș Bogdan, atac dur la Orban: „I s-a umflat capul la Palatul Victoria! Cu excepția lui Boc, toți premierii s-au stricat la cap, au ieșit trăncăniți la cap”

    * Atac macabru al lui Roșca Stănescu la adresa lui Orban: „Va trebui să plece de la PNL, cu picioarele înainte sau cu picioarele pe altă parte!”

    * Păzea, Șoșoacă se înarmează! „De mâine voi face cerere pentru permis de port-armă. Trebuie să mă apăr cumva”

  • România și-a vaccinat de 4,27 ori mai mulți cetățeni decât Rusia, cu un vaccin mai sigur, deși a început campania cu 22 de zile mai târziu!

    Rușii au dat-o în bară cu vaccinul Sputnik V. Într-un mesaj oficial, postat pe Tweeter la data de 9 ianuarie 2021 de producătorii vaccinului rusesc, se spune că au fost imunizați peste un milion de cetățeni. Jurnaliștii de la „Mediazona” aduc argumente că datele oficiale sunt mult umflate. În realitate, doar 317.000 de ruși (140.000 în Moscova și 177.000 în regiunile Rusiei) s-au vaccinat împotriva Covid-19, la o populație de 144,5 milioane. În procente: 0,22%!

    Prin comparație, în România, deși campania de vaccinare a început cu trei săptămâni mai târziu (27 decembrie față de 5 decembrie), au fost imunizați 183.000 de cetățeni, la o populație de 19,4 milioane. În procente: 0,94%.

    România și-a vaccinat de 4,27 ori mai mulți cetățeni decât Rusia, raportat la numărul de locuitori (0,94% față de 0,22%), cu un vaccin mai sigur, deși a început campania de imunizare cu 22 de zile mai târziu.

    „În regiunile Rusiei, situația este mult mai gravă – nicăieri, cu excepția Capitalei, autoritățile nu au reușit să vaccineze nici măcar 1% din populație. Pentru Moscova s-au alocat 140.000 de injecții cu Sputnik, în timp ce restul Rusiei are 177.000. Se pare că locuitorii Argentinei, unde Rusia a trimis 300.000 de doze de vaccin, sunt mai bine vaccinați decât locuitorii regiunilor rusești: pe 15 ianuarie, Ministerul Sănătății din Argentina a raportat că 200.000 de persoane s-au vaccinat cu Sputnik”, dezvăluie „Mediazona”, citată și de „Novaia Gazeta”.

    Așadar, până acum, mai multe vaccinuri rusești au ajuns, pe cap de locuitor, în Argentina (300.000 de vaccinuri la 40,1 milioane de locuitori) decât la cetățenii Rusiei (317.000 de vaccinuri la 144,5 miliane de locuitori)!

    Din acest punct de vedere, România (19,4 milioane de locuitori) are procentaj mult superior Rusiei. Până la data de 15 ianuarie 2021, peste 183.000 de români au fost imunizați împotriva SARS-COV-2, folosindu-se vaccinul Pfizer/BioNTech.

    Mai mult: în România, vaccinarea a debutat oficial pe 27 decembrie 2020, simultan cu celelalte țări din Uniunea Europeană (UE), cu 22 de zile mai târziu decât în Rusia (5 decembrie). De altfel rușii s-au lăuat – propagandistic – că sunt primii din lume care au început imunizarea populației.

    „Președintele Vladimir Putin a anunțat că vaccinările «în masă» vor începe pe 18 ianuarie. Nu există date complete despre câți ruși au fost vaccinați în aproape o lună și jumătate – Ministerul Sănătății, care se ocupă de campanie, a încetat să raporteze date despre progresul vaccinărilor în decembrie și nu răspunde la anchete. Secțiunea «Vaccin» a apărut pe site-ul stopcoronavirus.rf, dar nici acolo nu există statistici generale. Practic, secțiunea este plină de anunțuri: câte doze de vaccin se așteaptă să primească o anumită regiune în viitor. Mai mulți oficiali au declarat pentru «Meduza» că datele privind numărul de pacienți vaccinați ar trebui să apară în curând pe site-ul web, dar nu se știe exact când și în ce formă. Ministerul Sănătății nu a dat încă consimțământul final pentru o astfel de publicare”, se mai arată în publicația „Mediazona”.

    Un ultim element de comparație între România și Rusia: calitatea vaccinului. Cel livrat de Pfizer/BioNTech este aprobat de foarte severele autorități europene de specialitate. Aceleași autorități au interzis accesul vaccinului rusesc Sputnik V în spațiul UE, pentru că n-a parcurs toate etapele de testare. Altfel spus, vaccinul rusesc nu este unul sigur în acest moment, în timp ce noi, românii, avem acces la aceleași vaccinuri ca și americanii, germanii, francezii, britanicii etc.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Calendarul sinucigaș al conspiraționistului Stanoevici

  • Toată lumea comentează mușchii lui Iohannis. „Am crezut că-i Arnold Schwarzenegger” / „Cu brandul ăla i-a dat perversa lu’ Dragnea!”

    Musculatura etalată de de Klaus Iohannis vineri, 15 ianuarie, când s-a vaccinat anti-Covid, a devenit subiectul favorit al discuțiilor de pe internet în acest weekend. S-au făcut mii de glume, creații grafice, caricaturi. Au fost emise milioane de păreri, impresii, glume, ironii, propuneri.

    Am făcut o selecție de mesaje dintre cele scrise la câteva postări de pe Facebook, despre vaccinarea președintelui. Există multă imaginație în această erupție creativă!

    La o zi după Klaus Iohannis, s-au vaccinat și premierul Florin Cîțu, și fostul președinte Traian Băsescu. Inevitabil, au apărut comparațiile!

    Selecție de comentarii

    • „Am crezut că-i Arnold Schwarzenegger.”
    • „Cu brandul ăla i-a dat perversa lu’ Dragnea!”
    • „Imagini cu dl președinte ar trebui să fie puse pe pereții tuturor secțiilor de poliție, la capitolul «Așa DA!». Sunt multe burți de dat jos pe-acolo!”
    • „De la atâta luptă cu «peee-seee-deee»…”
    • „La ieșirea din funcție, îi ia la rând pe cei ce-l vorbeau de rău!”
    • „Unii se antrenau cu pusul cuburilor de gheață în paharele de whisky…”
    • „Ar fi păcat ca brațele alea, lucrate la sală, să stea nefolosite!”
    • „Stați să vedeți brațul lui Iliescu, când se vaccinează! A fost activist toată viața, a făcut mușchi doar la gură.”
    • „S-a pregătit să scoată şoşoaca din Parlament.”
    • „Pesediștii au degetele lucrate, ca fură din pix.”
    • „A cărat singur mobila pentru cele 6 case.”
    • „Vezi că nu știi conspirația? Doar nu crezi că s-a vaccinat președintele… Era una din sosiile lui, tot un robot vorbitor de germană. Unu’ pe nume Arnold.”
    • „Am uitat și de vaccin când ne uitam la președinte, deși ideea era alta…”
    • „Intenționat au amânat vaccinarea, să aibă timp omul să meargă la sală.”
    • „Până acum unii spuneau că e cel mai bun președinte, de acum e și cel mai tare!”
    • „N-a fost mâna lui. O avea băgată în mânecă, iar în spatele scaunului stătea pe vine un SPP-ist cu mâna pusă pe șoldul lui, care îl și ținea să nu se miște.”
    • „România brațului bine făcut.”
    • „Prefer un președinte care merge la sala de forță decât unul care-și arată forța chemând minerii.”
    • „Să nu fie de la bătut covoare! Sunt sigur că Doamna se impune…”
    • „Mă întreb la ce sală a tras Iliescu, de-o duce atâta… A luat steroizi rusești din facultate.”
    • „Unii folosesc sala de forță, alții barul și piscina, alții telefonul roșu cu rușii.”
    • „A mai fost cineva atent la vaccin?!”
    • „Mens sana in corpore barosano!”
    • „Un PSD-ist obosit, format pe furt, nici într-un secol nu-și dezvoltă un așa braț!”
    • „Trebuie să recunoaștem că avem un președinte prezentabil.”
    • „Ce șoc național ar fi fost dacă se prezenta Iliescu în «halul» ăsta!”
    • „Avem brand de țară!”
    • „La a doua doză ne arată și picioarele?!”
    • „Majoritatea comentariilor admirative sunt ale doamnelor. Bărbații comentează negativ, sunt invidioși.”
    • „Cu ăsta vrea să se bată PSD-ul?!”
    • „Șeful meu de la serviciu venea la muncă doar pentru sala de sport și a face duș, că era gratis. Când s-a închis sala de sport, a luat câte ceva de-acolo pentru a se menține, a mai făcut ridicări. Acum este pensionar, începând cu 4 ianuarie, și tot mai vine – să facă duș, cred eu, costă al naibii de mult apa caldă!”
    • „De astăzi, Klaus a câștigat și respectul bombardierilor!”
    • „A deschis cutia Pandorei. Or să-l vâneze paparazzi pe plajă, să-l prindă la bustul gol.”
    • „Deja se pare că președintele Iohannis prinde 5G și din poziția culcat, detectează cuprul din pereți și capacele de bere din pământ și recepționează toată banda FM fără antenă.”
    • „Nu știu de ce ne-o fi trebuit un complet de judecată ca să scăpăm de Dragnea!”
    • „Rămâne la Cotroceni și după terminarea mandatului. Le ia pâinea de la gură celor de la SPP.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Calendarul sinucigaș al lui Stanoevici

  • La o zi după Iohannis, s-au vaccinat Cîțu și Băsescu – ultimii doi președinți și prim-ministrul

    După ce vineri, 15 ianuarie, președintele Klaus Iohannis (61 de ani) a dat startul etapei a doua din campania de vaccinare anti-Covid, sâmbătă au fost imunizați alți doi demnitari din prima linie: prim-ministrul Florin Cîțu (48 de ani) și fostul președinte Traian Băsescu (69 de ani), actual europarlamentar.

    Toți cei trei demnitari s-au vaccinat la Spitalul Militar „Carol Davila” din București. 

    Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat sâmbătă la ora 12.00, iar fostul președinte Traian Băsescu câteva ore mai târziu.

    Pentru a se încadra în etapa a doua a campaniei de vaccinare, Cîțu s-a încadrat în categoria „personal esențial” (ca demnitar), iar Băsescu în două categorii: persoane trecute de 65 de ani, dar și dar și dubla sa postură de demnitar (fost președinte și actual europarlamentar), deci deservește un serviciu esențial în stat.

    Florin Cîțu:

    • „Foarte ușoară această vaccinare, nu am simțit nimic. I-am zis doamnei asistente. De aceea m-am ridicat la final. Mă bucur că m-am vaccinat.”
    • „Văd că mulți români vor să se vaccineze. Rămânem la obiectivul nostru, 10.400.000 de români vaccinați până în septembrie.”
    • „Dacă apar și alte vaccinuri și vor fi aprobate, le vom cumpăra și pe acestea, ca să vaccinăm cât mai mulți dintre români până în septembrie. Am putea ajunge la o capacitate de 100.000 de persoane vaccinate pe zi.”

    Florin Cîțu a purtat un tricou cu mesajul: „#Împreună învingem pandemia”.

    Florin Cîțu la vaccinare

    Ni s-au vaccinat ultimii doi președinți

    Traian Băsescu s-a vaccinat în după-amiaza de sâmbătă. În imaginile postate pe pagina de Facebook a Spitalului Militar din București, fostul președinte zâmbește alături de cadrele medicale la o poză de grup, dar și în timpul vaccinării.

    La final, Băsescu a prezentat certificatul de vaccinare în fața camerei TV.

    În urmă cu o zi s-a vaccinat și președintele Klaus Iohannis, care a dat, astfel, startul celei de-a două etape a imunizării anti-Covid.

    „E o procedură simplă, nu doare și vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, e eficient și recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu procedurile de restricție, ne vor scoate din pandemie”, a spus Klaus Iohannis după vaccinare.

    Klaus Iohannis la vaccinare

    Mai sunt în viață doi foști președinți ai României: Ion Iliescu (90 de ani) și Emil Constantinescu (81 de ani). Amândoi se încadrează la vaccinare în această etapă a doua, dar n-au comunicat în niciun fel dacă și când se vor vaccina.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Calendarul sinucigaș al lui Stanoevici

  • Ultimii doi papi, Francisc și Benedict al XVI-lea, s-au vaccinat la Vatican. Au 84 și, respectiv, 93 de ani

    Atât Papa Francisc, cât şi predecesorul său la conducerea Bisericii Catolice, Papa Benedict al XVI-lea (ales în 2005, demisionat în 2013), au primit prima doză a vaccinului împotriva Covid-19, a anunţat joi Vaticanul, potrivit agenției Reuters, citată de Agerpres.

    Papa Francisc (84 de ani) şi fostul suveran pontif Benedict (93 de ani) au fost vaccinaţi în cadrul programului de imunizare de la Vatican, care a demarat miercuri, 13 ianuarie.

    Ambii sunt sunt vulnerabili la contractarea virusului, având în vedere vârsta înaintată. Papa Francisc este probabil mai expus riscului, întrucât în tinereţe, pe când se afla în Argentina, a suferit o intervenţie chirurgicală prin care i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân, în urma unei infecţii.

    Fostul papă Benedict are o stare de sănătate fragilă şi suferă de numeroase afecţiuni asociate vârstei înaintate, cum ar fi artrita.

    La Vatican s-au înregistrat mai puţin de 30 de cazuri de coronavirus, cele mai multe printre membrii Gărzii Elveţiene, care trăiesc în regim de cazarmă.

    Papa Francisc a declarat în weekend-ul trecut că toată lumea ar trebui să se vaccineze.

    „Este o alegere etică, pentru că te joci cu sănătatea ta, cu viaţa ta, dar şi cu vieţile celorlalţi”, a declarat suveranul pontif pentru postul italian de televiziune Canale 5

    Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger, german) și Papa Francisc (Jorge Mario Bergoglio, argentinian) sunt singurii suverani pontifi în viață.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ucraina nu a reușit să cumpere nicio doză de vaccin. Disperată, cere ajutorul UE. Rusia i-a dat gloanțe

    Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară nu a obţinut până acum nicio doză de vaccin împotriva Covid-19, a cerut marți mai mult ajutor din partea țărilor Uniunii Europene în procurarea unui vaccin. Guvernul Ucrainei a refuzat achiziționarea vaccinului Sputnik V, dezvoltat de Rusia, transmite Reuters, citat de Agerpres.

    Săptămâna trecută, 13 state membre ale UE, printre care şi România, au cerut Bruxelles-ului să ajute ţările din Parteneriatul Estic în vaccinarea împotriva coronavirusului.

    Ucraina, care are în jur de 40 de milioane de locuitori, nu a reușit să cumpere nicio doză de vaccin până acum, însă speră să primească la sfârşitul lui martie sau începutul lui aprilie 8 milioane de doze de vaccin, prin intermediul mecanismului ONU Covax vizând ajutorarea ţărilor sărace.

    La sfârşitul lui decembrie, Kievul şi-a anunţat intenţia de a cumpăra aproape două milioane de doze de vaccin chinezesc CoronaVac, dar nicio dată de livrare nu a fost anunţată.

    „Statele membre UE trebuie să acorde o atenţie specială ţărilor din Parteneriatul Estic în chestiunile achiziţiilor comune şi accelerării livrării vaccinurilor”, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unei declaraţii de presă alături de preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită la Kiev.

    Zelenski a spus că a „discutat în detaliu despre această chestiune” cu Maia Sandu, a cărei vizită în Ucraina este prima în străinătate de la învestirea sa în funcţia de preşedinte, în decembrie 2020.

    „Astăzi, primirea vaccinului este extrem de importantă pentru toate ţările din iniţiativa UE a Parteneriatului Estic, în special pentru Ucraina şi Moldova”, a mai spus Zelenski. Din Parteneriatul Estic fac Ucraina, Republica Moldova, Armenia, Azerbaidjan, Belarus şi Georgia.

    Apelul către UE vine după ce şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, a respins ideea unei achiziţionări a vaccinului anti-Covid dezvoltat de Rusia, Sputnik V. Kuleba a spus că vaccinul rusesc este „un instrument de propagandă”, în contextul în care relaţiile între Kiev şi Moscova se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 7 ani.

    „În calitate de membru al Guvernului, mă voi opune achiziţionării vaccinului rus, chiar dacă este eficient. Rusia nu se preocupă de starea de sănătate a ucrainenilor, ea se preocupă de impunerea propagandei sale şi de ideologia sa atunci când oferă acest vaccin”, a mai spus ministrul de Externe ucrainean.

    Ucraina suferă economic și militar în urma abominabilei ocupații rusești în două regiuni luate prin rapt de Putin: Crimeea și Donbass-ul.

    Luna trecută, cu prilejul unei vizite la Chişinău, preşedintele român Klaus Iohannis a promis că va dona 200.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech către Republica Moldova, ca un gest de solidaritate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Delir anti-vaccinist la Antena 3. O oră crâncenă cu Teodosie Mitomanul: diversiuni, minciuni, intoxicări

    Înalt Prea Sfințitul Teodosie (65 de ani), arhiepiscopul Tomisului, s-a autodepășit în ora de emisie pe care i-a pus-o la dispoziție Antena 3, marți seară, în prime time (20.00 – 21.00). Anarhistul nr. din Biserica Ortodoxă Română (BOR) a făcut o virulentă pledoarie anti-vaccin, pe baza unor minciuni în serie și a unor insinuări perfide. 

    Teodosie a vorbit despre „efectele secundare categorice” care i-ar fi chinuit pe românii care s-au vaccint până acum. Minciună sulfuroasă!

    În realitate, în toate comunicările oficiale din 27 decembrie (prima zi de vaccinare) și până azi, s-a folosit expresia „reacții comune și minore”, adică nesemnificative.

    Mai mult, cea mai recentă comunicare de pe site-ul Ministerului Sănătății (marți, 12 uaniarie) sună așa: „Peste 125.000 de români s-au vaccinat de la startul campaniei de imunizare anti Covid-19. Zero reacții adverse grave”.

    Recitalul lui Teodosie Mitomanul a conținut afirmații scandaloase, iresponsabile, de genul:

    • „vaccinul nu este sigur”;
    • „oamenii au murit după ce au fost vaccinați”;
    • „cu acest vaccin se face un experiment”;
    • „unii, prin vaccin, au dobândit virusul; în loc să-l alunge, l-au luat și s-au îmbolnăvit”;
    • „vaccinul este relativ”;
    • „vaccinul nu are indicații complete, nu sunt indicații”;
    • „dacă există prospect, acela nu e complet”.

    Potopul de minciuni și insinuări marca ÎPS Teodosie

    • „Decizia mea de acum este să nu mă vaccinez, pentru că nu m-am edificat încă asupra acestui vaccin. Mai aștept, mă mai informez.”
    • „Iată, vaccinul mai are și efecte secundare, de aceea nu-i putem îndruma pe credincioși să se vaccineze. Au existat multe efecte secundare, chiar categorice.”
    • „Ne vom mai lămuri după acest experiment care se face cu acest vaccin. Da, este și un experiment acest vaccin, pentru că nu s-a experimentat suficient până acum. Trebuie să aibă o marjă de experimentare de 7-8 luni, dacă și nu mai mult.”
    • „Vorbim despre ceva care nu este sigur. Acest vaccin, deocamdată, nu e sigur.”
    • „Sunt cazuri în care oamenii au murit după ce au fost vaccinați. Medicii n-au negat asta.”
    • „Unii s-au vaccinat și au dobândit, prin vaccin, virusul. În loc să-l alunge, l-au luat! Și s-au îmbolnăvit!”
    • „Acest vaccin nu are niște indicații complete. Nu scrie că ne dă imunitate, două-trei luni – nu scrie nimic, nu sunt indicații. La alte vaccinuri sunt înscrise într-un prospect, aici nu sunt înscrise. Cum să am eu încredere în el? Cum să-l recomand și altora? Nu pot face așa ceva!”
    • „Dacă există un prospect, acela nu e complet. Nu s-a studiat.”
    • „Vaccinul este relativ, are diferite manifestări. Nici specialiștii nu le știu pe toate. De ce credeți că mulți medici nu vor să se vaccineze?!”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Klaus Iohannis va fi vaccinat public vineri, în prima zi din etapa a doua a campaniei de imunizare

    Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți seară, într-o conferință de presă, că vineri, 15 ianuarie, se va vaccina public împotriva Covid-19, pentru a marca debutul etapei a doua a campaniei de imunizare.

    Întrebat de jurnalistul Sebastian Zachmann de la Prima TV dacă nu cumva neîncrederea populației în vaccin este sporită de faptul că niciun lider politic din România nu s-a vaccinat, Klaus Iohannis a făcut un anunț important.

    Președintele a spus, în premieră, că se va vaccina chiar vineri, 15 ianuarie, la debutul etapei a doua de vaccinare, etapă în care sunt incluși și demnitarii.

    Klaus Iohannis: „Nu cred că s-a produs nicio neîncredere. Decizia a fost să fie vaccinat în prima etapă personalul medical, și acest lucru se întâmplă. Nu am dorit nici eu, nici premierul să ne băgăm în față, ar fi fost probabil mesajul greșit. Dar vineri începe a doua etapă de vaccinare, în care este prevăzută vaccinarea personalul din învățământ, peste 65 de ani, cu boli cronice, dar și a personalului esențial. Și pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public vineri”.

    Personalul din domenii-cheie, esențiale

    Potrivit strategiei de vaccinare, în etapa a doua de vaccinare, care debuteză pe 15 ianuarie, președintele României și angajații Administrației Prezidențiale intră în categoria personalului esențial.

    În etapa a doua a campaniei de vaccinare vor fi incluse:

    1. persoanele cu vârsta de peste 65 de ani;
    2. persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, „în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate”;
    3. lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale.

    La punctul 3 se încadrează și demnitarii, inclusiv președintele României și angajații Administrației Prezidențiale. Din acestă categorie, cea a „lucrătorilor care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale”, fac parte:

    • Personal-cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (Parlament, Președinție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
    • Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale, autorității judecătorești;
    • Personalul din sectorul economic vital:

    – Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);

    – Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;

    – Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;

    – Unități de producție, transport și distribuție gaze;

    – Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;

    – Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;

    – Transport de persoane și mărfuri;

    – Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;

    – Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);

    • Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
    • Personalul poștal și din servicii de curierat;
    • Personalul cultelor religioase;
    • Personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
    • Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!