Lorenzo Damiano, liderul mișcării anti-vaccin împotriva Covid-19 din Italia, a ajuns să creadă în știință și să-și schimbe viziunea asupra virusului și a pandemiei după ce s-a infectat, iar din cauza formei severe a fost internat în spital. „Șoșoacă italian” le-a spus compatrioților săi, prin intermediul jurnaliștilor, că se va vaccina.
Lider al mișcării „No Vax” în Italia, Lorenzo Damiano (56 de ani) și-a schimbat radical părerea cu privire la vaccinul care protejează împotriva Covid-19, după ce a făcut o formă severă a bolii și a ajuns la spital, relatează ANSA.
Damiano a condus protestele anti-vaccin în Treviso, lângă Veneția, și s-a opus vehement introducerii Certificatului Verde ca măsură împotriva răspândirii virusului. Într-o declarație publică, el a afirmat că scepticii anti-vacciniști „sunt tratați ca victimele Holocaustului”.
Totul s-a schimbat atunci când bărbatul a ajuns la spital și a fost internat într-o secție de Terapie Intensivă, într-o stare gravă.
Damiano le-a spus reporterilor italieni că după această perioadă de spitalizare vede complet diferit lucrurile în ceea ce privește pandemia.
„În mod clar, viziunea mea s-a schimbat. Sunt gata să spun lumii cât de important este să urmărești colectiv știința, cea care te vindecă și te salvează. Mă voi vaccina”, a declarat Lorenzo Damiano.
VIDEO: Lorenzo Damiano pe patul de spital
Medicii din spitalele italiene spun că internările în rândul persoanelor care nu cred în vaccin au crescut cu 17% în toată țara.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Prefericitul Daniel s-a vaccinat anti-Covid. Anunțul a fost făcut miercuri chiar de Patriarh – o lovitură năprasnică pentru întreaga mișcare conspiraționistă, inclusiv pentru puzderia de preoți, călugări și prelați care își înspăimântă enoriașii cu teorii abracadabrante. Întrebat de jurnaliști la ieșirea din Parlament, unde asistase la o ședință a Legislativului, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a confirmat: „Sigur, m-am vaccinat, gata!“.
Preafericitul Daniel nu a dorit să răspundă cu ce ser s-a imunizat anti-Covid, menționând că „toate datele sunt confidențiale“. Însă e clar că a fost vaccinat cu Pfize, știindu-se că la persoanele peste 65 de ani (Patriarhul are 70) se administrează doar acest tip de vaccin.
Capul BOR a îndemnat „să urmeze sfatul medicilor fiecare credincios“.
Lovitură de măciucă pentru „curentul marginal de țăcăniți“ din BOR și oportuniștii care propagă teorii conspiraționiste invocând credința ortodoxă
Acest anunț este cea mai puternică „tamponare“ posibilă pentru mișcarea conspiraționistă din România. În numele credinței, Șoșoacă a exploatat pandemia agitând teorii care mai de care mai absurde, dar care au prins la o categorie de oameni, mai ales că agitatoarea ajunsă senatoare a primit sprijin din umbră de la Arhiepiscopul Tomisului și Constanței, Teodosie.
Ziaristii.com a relatat pe larg, chiar săptămânile trecute, despre delirul episcopului de Giurgiu, care-și îndemna enoriașii la slujba de Sfânta Parascheva să nu se imunizeze pentru că vaccinurile ar fi expirate. Un important călugăr și duhovnic de la Mănăstirea Durău a scos o carte și niște CD-uri cu înregistrarea unor slujbe în care spune că vaccinurile sunt de fapt pretexul ca oamenilor să le fie băgate CIP-uri, iar totul e pus la cale de o conspirație mondială care îi are în spate pe extratereștri.
Tema vaccinurilor cu CIP-uri care, după ce intră în corp, sunt activate prin antenele 5G a făcut carieră anul trecut, dovedindu-se în final că este o găselniță a propagandei rusești. Rusia este sub embargou și n-a primit tehnologia de comunicații 5G, ceea ce va duce la un grav handicap față de țările occidentale și China. De aceea, Kremlinul a încercat să stârnească opoziția populației față de această tehnologie în Occident împrăștiind conspirații.
Lovit grav de anunțul Patriarhului este și AUR, partid care exploatează de asemenea segmentul pseudo-naționalist, pretinzându-se apărător al creștinismului ortodox. Doctrina AUR n-are, în realitate, nicio legătură cu credința creștină și folosește mai degrabă un amestec între temele propagandei național-comuniste din anii târzii ai dictaturii lui Ceaușescu și unele dintre lozincile mișcării legionare.
Vocea Patriarhului este deosebit de puternică și vine să li se alăture altora responsabile din interiorul BOR care, în ultimele luni, s-au ridicat împotriva curentelor extremiste și conspiraționiste. Arhiepiscopi și episcopi din mai multe zone ale țării au îndemnat oamenii să nu respingă știința și au anunțat că s-au vaccinat. Preotul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, a ieșit public de nenumărate ori și i-a pus la punct pe membrii BOR care au propagat informații false.
Știrea săptămânii vine din Grecia: mai mulți anti-vacciniști au mituit medicii cu câte 400 de euro ca să fie „vaccinați” cu apă chioară, dar s-au ales cu vaccinul adevărat, care era gratis! Acum i-ar da în judecată pe medici pentru că le-au aplicat un tratament medical fără consimțământul lor, dar e prea riscant: ar ajunge și ei în pușcărie, pentru dare de mită și instigare/complicitate la falsificarea unor acte medicale.
Și Grecia se confruntă cu un număr uriaș de vaccinări false, care au avut loc în multe centre de vaccinare, relatează site-ul keeptalkinggreece.com. Mita plătită medicilor și asistentelor, pentru o „vaccinare” falsă, era de circa 400 de euro.
Totuși, o parte din cei care au apelat la această metodă „nu au avut noroc” (sau au avut mai mult decât meritau!). Medicii au băgat șpaga în buzunare, au păstrat banii, dar au administrat vaccinul adevărat pentru a nu avea probleme, dezvăluie un reportaj realizat de Mega TV.
Există și o parte pozitivă a întâmplării: acum, „cei mai fraieri anti-vacciniști” au anticorpi împotriva Covid-19, deși nu voiau să aibă!
Partea negativă este că au fost supuși unui tratament medical fără consimțământul lor. Ar avea motive să-i dea în judecată pe medici, dar e complicat: ar însemna să recunoască faptul că i-au mituit cu scopul de a obține un certificat de vaccinare fals, iar asta ar însemna pușcărie curată!
Potrivit ziarului „Tovima”, aproximativ 100-200 de centre de vaccinare din Grecia, din totalul de 2.000 (adică între 5% și 10%), și circa 200-300 de medici și asistente au fost implicați în vaccinări false.
Conform sursei citate, peste 100.000 de cetățeni greci au obținut certificate de vaccinare false prin metode ilegale.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
În contextul pandemiei de Covid-19, un bordel din capitala Austriei vine cu o ofertă neașteptată pentru clienți. Conducerea stabilimentului a anunțat că oferă 30 de minute gratuite cu „o damă la alegere”, în cazul în care clientul se vaccinează anti-Covid la centrul din incinta bordelului.
Inițiativa bordelului vienez este o acțiune de marketing, dar se înscrie și în linia responsabilității pro-vaccinare. Prin comparație, Parlamentul României arată maximă iresponsabilitate de mai multe săptămâni, de când tot amână adoptarea legii privind introducerea certificatului verde.
Rata de vaccinare în Austria este printre cele mai scăzute din Europa de Vest, dar mult mai mare decât cea din România. Aproximativ 64% din cetățeni austrieci sunt vaccinați cu schema completă, iar cei fără certificat verde nu pot intra în cafenele, restaurante și saloane de înfrumusețare.
În acest context, bordelul din Viena oferă vaccinări împotriva Covid-19 și vouchere pentru o vizită gratuită celor care se vaccinează acolo, potrivit Sky News.
Fun Palast speră astfel să contribuie la creșterea ratei de vaccinare, dar și să-și mărească numărul de clienți, care s-a redus din cauza pandemiei.
După o doză de vaccin, vizitatorii primesc o sesiune gratuită de 30 de minute cu o fată la alegere. Bordelul încurajează bărbații și femeile să-l viziteze pentru vaccinări, în această lună.
„Din cauza pandemiei, am înregistrat o scădere cu 50% a numărului de clienți, iar cu această inițiativă sperăm să ne revenim”, a precizat Fun Palast într-un comunicat.
Un bărbat pe nume Gerhard, care a vizitat bordelul, a spus: „M-aș fi vaccinat oricum, dar noile restricții au accelerat puțin lucrurile. Și din moment ce un cunoscut de-al meu a organizat această acțiune, m-am gândit să merg. Cred că este în regulă să faci asta, pentru că aduce o contribuție în direcția dorită – aceea de a pune capăt pandemiei”.
Peter Laskaris, managerul Fun Palast, a declarat pentru Reuters: „Practic, m-am uitat la statistici și am citit că avem nevoie de aproximativ 70-75% vaccinați pentru a ajunge la imunitatea colectivă, dar în prezent suntem doar la 63%. Am observat în statistici că foarte mulți bărbați refuză vaccinarea sau nici măcar nu știu că se pot vaccina. Și din moment ce aceștia sunt publicul nostru, am decis să înființăm un centru de vaccinare aici”.
Cancelarul Alexander Schallenberg a spus că cele mai recente restricții din Austria vor rămâne, probabil, în vigoare și în perioada sărbătorilor de iarnă.
Austria a raportat sâmbătă 9.943 de cazuri de Covid în 24 de ore.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Ministrul Sportului, Eduard Novak, îi roagă pe români să se vaccineze împotriva Covid-19, pentru a depăși această criză sanitară și pentru a putea trăi liber. El dezvăluie momentele dramatice prin care a trecut familia sa în pandemie.
Într-o postare video pe pagina sa de Facebook, Eduard Novak face o dezvăluire teribilă: părinții săi au refuzat să se vaccineze anti-Covid, dar s-au infectat cu toții, iar bunica ministrului a murit din cauza virusului.
Tatăl lui Eduard Novak a fost salvat la limită de medici, doar mama ministrului a trecut mai ușor prin boală.
Eduard Novak:„Sincer, și părinții mei au fost anti-vaccinare, însă din păcate bunică-mea a murit, tatăl meu era să moară și l-am salvat în ultima secundă, iar mama mea a trecut mai ușor prin boală”.
VIDEO: Mesajul lui Eduard Novak
Eduard Novak face un apel către români: „Vă rog să vă vaccinați, să vorbiți cu rudele și prietenii dumneavostră să facă asta, ca să putem fi din nou liberi!”.
Ministrul dă exemplul Ungariei, unde lumea se vaccinează, nu există restricții severe, nu se poartă masca, iar viața de zi cu zi se desfășoară normal.
„Vă rog frumos, vorbiți cu prietenii, cu familiile, înțelegeți că nu este altă șansă! Îmi pare rău, sper să fie mai bine… Fiți responsabili!”, insistă ministrul Novak.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Senatoarea Gabriela Firea (PSD) a anunțat că s-a îmbolnăvit, împreună cu toată familia, de Covid. Fosta primăriță a Bucureștiului a precizat că suferă de o formă ușoară, dezvăluind că este vaccinată și nu oricum, ci chiar cu a treia doză!
Toți adulții din familie au făcut a treia doză și acum sunt infectați, a mai precizat Firea pe contul său de Facebook, apoi s-a grăbit să adauge că ea nu dă sfaturi nimănui să se vaccineze sau nu și că, oricum, luptă pentru dreptul fiecăruia de-a face așa cum vrea. Apoi, ca pentru a-și cere scuze, Firea înșiră un text kilometric, împănat cu referiri la religie, spune că e credincioasă și înaintea fiecărei decizii majore postește și se roagă. În premieră, adaugă că tratamentele, știința și medicamentele au fost îngăduite de Dumnezeu pentru ca a ajuta oamenii. Este un discurs radical diferit față de cele de până acum.
Familia Firea-Pandele a păstrat discreția asupra „amănuntului“ că s-a vaccinat – și nu oricum, ci cu trei doze
Firea, la fel ca tot PSD-ul, a avut în pandemie un discurs duplicitar, pendulând între reacții și gesturi sfidătoare, care să lovească în Guvern, și protejarea propriei sănătăți. Nici Firea, nici vreun alt lider al PSD nu au făcut public momentul în care s-au imunizat, ținând ascunse aceste lucruri. Abia acum, în plin val 4, aflăm că fosta primăriță a Bucureștiului, la fel ca și soțul său, Florentin Pandele, s-au vaccinat – și încă nu oricum, ci chiar cu 3 doze.
Nu e întru totul surprinzător că Firea a păstrat discreția, până acum, asupra vaccinării sale. Ea și Pandele fac mare caz de credință, anul trecut au dus în Voluntari și București o campanie în care acuzau USR de satanism și alte bazaconii, iar în cercul de apropiați al familiei se regăsesc conspiraționiști notorii precum Daniel Ghiță și Ninel Peia (ultimul, asociat direct și cu senatoarea anti-vaccinistă Diana Iovanovici-Șoșoacă).
Tot acum, opinia publică află același lucru despre întreaga conducere a PSD. Marcel Ciolacu a anunțat că miercuri, după ce va pica la vot propunerea Cabinetului Cioloș, el împreună cu toți parlamentarii social-democrați se vor duce, în bloc, să-și facă doza a treia de vaccin.
În acest timp, de peste un an și jumătate, PSD a întreținut ocult o propagandă conspiraționistă, trimițându-și vuvuzelele prin piețe și organizând haite de postaci pe Facebook, pentru a milita împotriva vaccinării.
Inclusiv parlamentari și lideri din teritoriu ai PSD au luat atitudine împotriva campaniei de vaccinare, iar un primar din Moldova al acestui partid a amenințat că-i va întâmpina cu coase, furci și topoare pe medicii care ar ajunge la el în comună cu echipa mobilă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Doina Amarandei, profesoară de muzică din Botoşani, cu statut de suplinitoare, le-a transmis elevilor săi că vaccinul anti-Covid nu este bun, ba chiar e foarte periculos! Ea a fost înregistrată de elevii săi – copii de 13 ani – când făcea aceste afirmaţii scandaloase.
„Fiecare face cum vrea cu corpul lui, nu? Du-te, frate, dacă tu vrei să ajungi legumă peste doi ani, să fii experimentul şi cobaiul la nenorociţii ăştia de la Organizaţia Mondiala a Sănătăţii!”, a afirmat iresponsabila dăscăliță, potrivit Libertatea.
Sinistra „gânditoare de la Botoșani” a comparat spitalele de azi cu „abatoarele” și cu lagărele de exterminare naziste – „exact ca la Auschwitz”. „Cine ajunge acolo nu mai iese viu”, afirmă Doina Amarandei.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că luni va trimite Corpul de Control al ministerului la Botoșani, să facă lumină și să ia măsuri.
Doina Amarandei predă muzica la mai multe școli din județul Botoșani, inclusiv la Liceul Teoretic Grigore Antipa, între primele 5 ca performanțe în județ. La acest liceu preda de luna trecută, când a început noul an școlar.
Elevii s-au simțit lezați de discursul anti-vaccinist și anti-medici al profesoarei, precum și de faptul că ea nu poartă mască. Și-au informat părinții, care i-au învățat să facă înregistrări cu telefonul, iar înregistrările au ajuns la presă.
Mama unuia dintre elevii de la Liceul Teoretic Grigore Antipa, unde a fost înregistrată profesoara Doina Amarandei, a explicat, revoltată, pentru Libertatea:„Pentru un copil de 13 ani, toate aceste cuvinte au un impact psihologic foarte mare, pe fondul pandemiei și al tuturor evenimentelor ce se petrec, iar noi, ca părinți, nu putem tolera un asemenea delir la catedră. Noi, acasă, facem eforturi, îi încurajăm să respecte regulile, iar în momentul în care un profesor le spune că totul este o minciună, apar tot felul de neînțelegeri”.
Cele două înregistrări – una cu o durată de două minute, alta de 4 minute și jumătate – au fost făcute joi, 14 octombrie, de un elev din clasa a VII-a. Pentru că profesoara nu purta mască și a început să spună din nou aberații despre Covid, elevul de 13 ani a filmat-o pe ascuns, pe sub bancă.
Inițial, înregistrările au circulat în grupurile private ale copiilor, altele au ajuns și la părinți, care au anunțat atât conducerea liceului, cât și pe cea a Inspectoratului Școlar Botoșani.
Doina Amarandei / FOTO: Facebook
Delirul profesoarei Doina Amarandei în fața elevilor
„Chiar şi aici, la şcoală, m-am contrazis cu domnii colegi, cei care sunt vaccinaţi. Cei care nu sunt vaccinaţi îmi dau dreptate. Cei care sunt vaccinaţi, de acum, ce să mai spună?”
„Nu mă mai contrazic cu nimeni, că îmi fac inimă rea şi nu are rost. Fiecare face cum vrea cu corpul lui, nu? Du-te, frate, dacă tu vrei să ajungi legumă peste doi ani, să fii experimentul şi cobaiul la nenorociţii ăştia de la Organizaţia Mondiala a Sănătăţii!”
„Testele sunt gata pozitive – poate aţi auzit la ştiri. Eu nu am nimic cu nimeni, Doamne fereşte, faceţi ce vreţi, dar sunteţi tineri, copii, aşa.”
„Acuma am ajuns exact ca la Auschwitz – dacă te duci în spital, nu mai ieşi viu de acolo. Exact ca la un abator. Te-ai dus acolo, ţi-o făcut cruce.”
„Unchiul meu s-o dus cu o durere de chicior și, na, mai țușea și el oleacă. I-o făcut test și, gata, pozitiv. În două săptămâni, fraților, l-o omorât. Om la o sută și ceva de kilograme.”
„Mai nou, obligă toată lumea, că dacă nu face vaccin, dă afară. Nu frate, o să ieșim în stradă! Ieșim cu toții în stradă, nu se mai poate. Atâta timp cât o spus că nu este obligatoriu, să își vadă fiecare de treaba lui!”
„În Parlament nu și-au făcut niciunul și ne obligă pe noi, apăi di ci? Băi, da’ de ce nu s-o îmbolnăvit în Parlament niciunul, de ce n-o murit niciunul? Oamenii care-s de rând, noi, care suntem clasa de jos, au murit.”
„Apoi din ce o murit? O avut boală, s-o dus omul cu o durere de stomac, cu o durere de plămâni, eu știu… de ficat, sunt o mulțime de boli de la alimentația asta proastă plină de E-uri. În loc să-i deie tratamentul corespunzător bolii respective, i-o dat tratament de Covid și-o făcut reacții adverse și la revedere.”
„Asta-i toată treaba, vin vremuri foarte grele. Cu toată tehnologia lor și toată prostia lor.”
„Școlile sunt într-o harababură, în care nici profesorii și nici elevii nu înțeleg nimic. Suntem la mâna unor nebuni, unor nebuni, asta suntem!”
(O elevă îi spune că a auzit că mama cuiva a murit a doua zi după ce i s-a administrat vaccinul.) „Vedeți, ce vă spun? Sunt o grămadă (de morți – n. red.). Nu vor ei să dea la televizor, dar sunt o grămadă. Vaccinul ăla nu face bine la tot omul. Sunt care au imunitatea puternică, dar sunt unii care, na, îl doare stomacul, are ceva. Acolo virusul face prăpăd.”
„O scos vaccin după trei luni de zile… Adică nu o scos vaccin pentru diabet, pentru cancer, măi, copii, măi.”
Doina Amarandei / FOTO: Facebook
Reacțiile profesoarei: mai întâi, mincinoasă; apoi, aberantă: „Nu am omorât pe nimeni!”
Contactată de Libertatea, Doina Amarandei a negat că nu ar purta mască de protecție în timpul orelor. De asemenea, a infirmat că le-ar fi vorbit elevilor despre Covid și despre vaccinare. „Astea sunt vorbe. Lumea-i întoarsă pe dos!”, a mințit profesoara.
Când a aflat că jurnaliștii se află în posesia unor înregistrări în care apare nepurtând mască de protecție și aberând despre vaccinare și Covid, profesoara și-a schimbat discursul: de la minciuni a trecut la aberații.
„Nu trebuie să verificați dumneavoastră ceea ce nu trebuie. Fiecare să-și vadă de viața lui!”
„Vreau să întreb și eu: cine le-a dat voie cu telefoanele? Asta nu înțeleg.”
„Toată lumea vorbește ce am spus eu acolo, nu numai eu. Eu am avut rude care au ajuns acolo (în spital – n. red.) și nu o mai ieșit decât între patru scânduri.”
„Ei, că-i în timpul orelor… Ăsta este adevărul. Toată lumea știe, dacă ăsta e adevărul. Ci să făcem?”
„Toată lumea vorbește numai despre asta. Toată lumea este revoltată pe ce se întâmplă. Eu, dacă le spun ceva elevilor, din țânțar se face armăsar, dar cei din Parlament de ce nu sunt trași la răspundere pentru ceea ce se întâmplă cu oamenii?! De ce nu există un Guvern care să ne apere? Ăsta a fost punctul meu de vedere.”
„Ce atâta tam-tam? Am dat în cap la cineva? Am omorât pe cineva? Nu am omorât pe nimeni.”
„Eu port mască, cum să nu port?! Poate am dat-o jos să beau o gură de apă. Nu se poate… Pe cine am deranjat? A murit cineva că nu am pus masca la gură sau ce?!”
Doina Amarandei / FOTO: Facebook
Ministrului Sorin Cîmpeanu trimite Corpul de Control și vorbește de „desfacerea contractului de muncă”
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a reacționat într-o intervenție la Antena 3.
„Este revoltător, mai ales afirmaţia cu «spitalele sunt abatoare», este o desconsiderare a muncii medicilor. Mai apoi se scuză doamna că «nu a omorât pe nimeni». Da, aşa este, însă treaba doamnei profesor de muzică este să predea muzica, într-o şcoală de prestigiu, pentru că Liceul Grigore Antipa din Botoşani este o şcoală de prestigiu.”
„Este plătită de statul român pentru a preda muzica, nu pentru a exprima în faţa elevilor opinii cu caracter personal.”
„De altfel, coroborat cu faptul că nu poartă mască, articolul 352 din Codul Penal e destul de clar în ceea ce priveşte sancţiunea cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor.”
„Luni dimineaţă, la prima oră, vor fi prezenţi doi reprezentanţi ai Corpului de Control al ministrului Educaţiei, iar sancţiunea, fără să mă antepronunţ, cred că este uşor de anticipat, totuşi.”
„Doamna este profesor suplinitor. Dacă cercetarea disciplinară – pe care vă garantez că şcoala şi Inspectoratul Şcolar o vor iniţia de luni – va concluziona că merită sancţiunea cu desfacerea contractului de muncă, fiind suplinitor, nu se va putea prezenta nici în anul următor la concursul pentru ocuparea unui post din poziţia de suplinitor.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Latifundiarul anti-vaccinist Gigi Becali (63 de ani) plătește un preț tot mai scump pentru deriva sa conspiraționistă în pandemia Covid-19: echipa de fotbal i-a fost decimată de virus! În meciul cu CS Mioveni, programat sâmbătă seara de la ora 20.30, FCSB va alinia o formulă cu multe improvizații, întrucât 9 jucători au fost testați pozitiv.
În ultima vreme, Gigi Becali a întețit propaganda anti-vaccinistă. Promovat de televiziuni iresponsabile precum România TV, patronul clubului FCSB a declarat de mai multe ori că „mai bine îmi pui pistolul la ceafă și apeși pe trăgaci, decât să mă înțepi și să bagi vaccinul în mine”!
Becali a răspândit idei bolnave, încercând să-i convingă și pe alții să nu se vaccineze. El i-a speriat pe oameni cu amenințarea că „o să vedeți voi ce vi se întâmplă peste câțiva ani dacă îi lăsați să bage serul în voi”!
Politica anti-vaccinare a lui Becali s-a transmis și la propriai echipă de fotbal. Majoritatea jucătorilor nu s-au vaccinat, iar asta i-a făcut extrem de vulnerabili la virus, mai ales în valul 4.
Înaintea meciului cu CS Mioveni, care se va disputa la Buzău, 9 fotbaliști de la FCSB au fost depistați pozitiv la testele anti-Covid: Budescu, Cristea, Cordea, Oaidă, Șerban, Straton, Șut, V. Gheorghe și V. Crețu. Aceștia li se adaugă celor 5 jucători indisponibili din cauza unor accidentări: Panțîru, Fl. Coman, Burlacu, Oct. Popescu și Ov. Popescu (ultimul ar putea fi, totuși, recuperat până la ora meciului).
De asemenea, se află la izolare antrenorul Edi Iordănescu și secundul său Mihai Pintilii. În aceste condiții, echipa va fi condusă la Buzău de antrenorul cu portarii, Eugen Nae.
Formula improvizată de acesta: Vlad – Haruț, Vinicius, Miron, Radunovici – Olaru, Perianu (Ov. Popescu), Fl. Tănase – I. Stoica, Keşeru, Dumiter.
„Jucătorii știu că nu e bine să se vaccineze și mă ascultă pe mine”
După apariția primelor cazuri de Covid-19 la FCSB, ”roș-albaștrii” au făcut o adresă oficială către Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), solicitând schimbarea regulilor de testare în Liga 1. În acest moment, jucătorii vaccinați nu trebuie să se testeze, însă clubul lui Becali susține că vaccinații se pot îmbolnăvi și pot transmite virusul.
Secretarul general al Ligii, Justin Ștefan, a declarat pentru Fanatik.ro că majoritatea echipelor sunt de acord cu schimbarea regulilor de testare anti-Covid, astfel încât să fie testați și jucătorii care s-au vaccinat.
Când a venit vorba despre posibilitatea ca jucătorii și celelalte persoane din club să se vaccineze, Gigi Becali a fost destul de categoric și a infirmat acest lucru. Spune că nu interzice nimănui imunizarea, dar „jucătorii știu că nu e bine să se vaccineze și mă ascultă pe mine”.
Aproape 68.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore, a transmis joi Comitetul Național de Coordonare a Activităților Privind Vaccinarea Împotriva Covid-19 (CNCAV), potrivit Mediafax.
Au fost stabilite două recorduri:
cele mai multe persoane vaccinate într-o zi: 67.853;
cele mai multe persoane vaccinate cu prima doză într-o zi: 34.944.
Alte 5.736 de persoane au fost vaccinate cu doza a doua, iar 27.173 cu doza a treia.
De la începutul campaniei, în România s-au vaccinat cu prima doză 5.887.660 de persoane.
5.608.918 de persoane au schema completă de vaccinare (două doze de Pfizer, Moderna sau AstraZeneca, respectiv o doză de Johnson&Johnson). Dintre acestea, 465.035 au primit și a treia doză de vaccin.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 53 de reacții adverse, iar de la începutul campaniei în România au fost raportate 17.687 de reacții adverse.
CNCAV precizează că 113 reacții adverse sunt în curs de investigare.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Jair Bolsonaro (66 de ani), președintele Braziliei, a avut parte de o surpriză: nu a fost lăsat să intre pe stadionul „Urbano Caldeira” din São Paulo, duminică, pentru a asista la meciul FC Santos – Gremio Porto Alegre (1-0), din prima ligă braziliană. Motivul: nu a putut prezenta dovada vaccinării.
În pandemia de Covid-19, Bolsonaro a fost acuzat de mai multe ori că a provocat focare de infecție prin declarațiile sale iresponsabile referitoare la virus. În termeni românești, Bolsonaro este un conspiraționist „șoșocar”.
Deși legea braziliană e clară și nu lasă loc la discuții, Jair Bolsonaro a părut foarte deranjat că i-a fost interzis accesul pe stadion.
„Am vrut să văd meciul lui Santos, dar mi s-a spus că trebuie să fiu vaccinat. De ce? Eu am mai mulți anticorpi decât cei care s-au vaccinat. Vaccinarea este o decizie personală. Soția mea, de exemplu, a decis să se vaccineze în SUA. Eu, nu”, le-a spus Bolsonaro jurnaliștilor, citat de RMC Sport.
#Brazil President Jair Bolsonaro,who refused to be vaccinated against COVID-19, could not enter a football stadium to watch Santos vs. Gremio match “Why vaccine passport?…I have more antibodies than those who took the vaccine.” 10/10/2021 pic.twitter.com/tOOy2tSLDR
Pe stadioanele din Brazilia se poate intra cu dovada schemei complete de vaccinare sau cu o doză de vaccin și un test PCR cu rezultat negativ.
Brazilia, țară de 213 milioane de locuitori, a fost devastată de pandemia de Covid-19. Până miercuri, 13 octombrie, s-au înregistrat 601.442 de morți și 21.590.097 de persoane infectate.
Doar SUA a avut mai multe decese provocate de coronavirus (37.589), iar SUA (45.431.167) și India (34.001.743) au înregistrat mai multe cazuri de persoane infectate.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!