Dan Barna a făcut joi un anunț extrem de dezamăgitor pentru uriașul electorat anti-PSD: partidul său, USR, nu va face o alianță la nivel național cu PNL pentru alegerile locale, ci ar putea exista doar acorduri locale.
Tactica anunțată de liderul USR ar putea fi catastrofală, ducând la ratarea șansei istorice de a scoate PSd din primării și din consiliile județene. A lăsa alianțele PNL-USR la mâna organizațiilor județene este o eroare majoră, întrucât orgoliile locale vor zădărnici asemenea înțelegeri, iar candidații PNL și USR se vor concura, împărțindu-și voturile și permițând candidaților PSD, ALDE, Pro România sau UDMR să câștige primării sau consilii județene cu scoruri de 35-40%.
Tactica USR a fost anunțată de Dan Barna într-un interviu pentru Agerpres.
Principalele anunțuri făcute de Dan Barna
- „În USR există acest principiu foarte sănătos al autonomiei filialelor în ceea ce înseamnă deciziile de politică locală, deciziile strategice. Nu va exista o alianţă cu PNL la nivel naţional, cu siguranţă, însă la nivel local, dacă vorbim de un primar PSD, iar colegii noştri decid să susţină un candidat unic al opoziţiei, pot exista astfel de acorduri locale.”
- „După alegerile prezidenţiale, vom avea un comitet politic şi vom decide în cadrul partidului modalităţile de susţinere a candidaţilor independenţi. Pe Nicuşor Dan l-am invitat şi eu, l-au invitat şi colegii mei să se întoarcă în USR şi atunci, evident, nu ar fi avut nicio problemă să candideze pentru identificarea candidatului comun al Alianţei. PLUS are deja un candidat, pe Vlad Voiculescu. Nicuşor Dan a refuzat propunerea de a se întoarce în USR. În această situaţie, pe statut şi regulamentele noastre interne, vom avea un comitet politic pentru a stabili cum susţinem independenţii. Avem acordul acesta de alianţă politică, avem şi sondajul, şi primaries, în care votează mai mulţi cetăţeni, nu doar membrii partidului, tocmai pentru a atinge obiectivul pe care l-am spus constant, de a găsi candidatul cu cea mai mare susţinere populară împotriva Gabrielei Firea. Voi susţine cu toată energia orice candidat – fie că vorbim de Nicuşor Dan, fie că vorbim de Vlad Voiculescu, fie că vorbim de un alt coleg – care generează cel mai mare suport popular.”