Adrian Cioroianu, ambasador al României pe lângă UNESCO, declară, pentru site-ul Ziaristii.com, că Ansamblul de la Târgu-Jiu al celebrului sculptor din Hobița n-a fost inclus încă în patrimoniu, întrucât are legătură cu Primul Război Mondial și, la fel ca alte dosare din acest segment, trebuie analizat separat.
Pe lângă cazul Brâncuși, ambasadorul Adrian Cioroianu vorbește despre problemele cu care se confruntă România în privința tăierilor ilegale de arbori seculari, a braconajului din Delta Dunării, dar și a recuperării Tezaurului de la ruși.
Nu în ultimul rând, fostul ministru de Externe își spune părerea și despre dificultățile de implementare a sistemului de pregătire online în școlile din România. „Vă garantez că avem azi în România și profesori care nu știu să folosească un calculator (am întâlnit astfel de cazuri inclusiv în Franța!), dar nu trebuie să disperăm și nici să fim absurzi, pentru că aceste schimbări intervin cu generațiile. Dar – atenție! – mânuirea tabletelor sau a calculatoarelor nu reprezintă un scop în sine, ci e doar o parte a unui proces de educație cu mult mai complex. Deci, în mod normal, lecțiile online de care spuneți nu pot rezolva totul; în omenirea de azi, relația directă dintre profesor și elev nu poate fi înlocuită de nimic”, a punctat Cioroianu pentru Ziaristii.com.
În vârstă de 53 de ani, Adrian Cioroianu este profesor universitar, autor al mai multor cărți pe teme de istorie, fost ministru de Externe, publicist, realizator al emisiunii „Cinci minute de istorie” de la TVR. Din anul 2015, el este ambasador al României pe lângă UNESCO.
„Va fi din ce în ce mai greu, în România, să te atingi fără autorizație de fondul forestier”
Reporter: Domnule ambasador, în patrimoniul UNESCO se află păduri seculare de fag, ulm, carpen, brad, molid din România. Revoltător e că până și din parcurile naționale dispar arbori cu nemiluita. S-au scris sute de articole în presa românească pe această temă. Ce-i de făcut pentru ca nenorocirea aceasta să fie stopată? Riscăm, în timp, o scoatere din patrimoniu a acestor păduri?
Adrian Cioroianu: Da, aceste păduri seculare de fag (circa 24.000 de hectare) au fost înscrise pe lista Patrimoniului Mondial în iulie 2017, spre bucuria mea, a colegilor din Delegația României la UNESCO, precum și, cred, a tuturor românilor care-și iubesc tezaurul natural. Un detaliu de reținut este că aceste păduri seculare au, în jurul lor, pentru protecție, și „zone-tampon”, în care de asemenea este nerecomandată intervenția oamenilor. În pădurile seculare, intervenția oamenilor este strict interzisă. În zonele adiacente, pot exista unele tăieri autorizate – de exemplu, pentru eliberarea unor albii de râuri, tăieri de întreținere, pentru îndepărtarea urmelor unor furtuni etc. Pe de altă parte, nu trebuie să confundăm aceste „păduri seculare” cu „parcurile naționale și/sau naturale” ale țării, care ocupă – din fericire – o suprafață cu mult mai mare.
– Și totuși, există tăieri în zonele interzise!
– În ultimii ani, am primit la UNESCO rapoarte privind tăieri neautorizate inclusiv în zone adiacente sau în aria altor situri naturale sau culturale și, de fiecare dată, Ministerul Mediului sau alte instituții competente au investigat – ei fiind cei cu care noi păstrăm legătura în astfel de cazuri. Soluția, în opinia mea, e una singură: aplicarea drastică a legii împotriva celor care fac tăieri neautorizate, indiferent de zonă. Personal, mă bucur că în ultimii ani au existat multe asociații și ONG-uri care s-au implicat în semnalarea unor astfel de violări ale fondului forestier și, totodată, observ că situația de ansamblu merge spre bine. Va fi din ce în ce mai greu, în România, să te atingi fără autorizație de fondul forestier.
– Suntem încă „plămânul Europei”, țara cu cele mai multe păduri virgine. Va fi din ce în ce mai greu însă ca suprafețele forestiere să fie păzite cu strășnicie de către pădurari, fiindcă aceștia sunt de-a dreptul executați sau schingiuiți de mafia tăietorilor de lemne. Care-i soluția?
– Repet: nu neapărat pădurile seculare de pe lista UNESCO sunt ținta mafiei lemnului, pentru că suprafața acestora e relativ mică. Într-adevăr, e revoltător să afli despre pădurari omorâți cu sânge rece de traficanți ai lemnului, dar răspunsul statului trebuie să fie cu atât mai ferm. S-a ajuns în această situație pentru că, vreme de trei decenii, noi toți am privit în altă parte, fiecare având alte priorități. Personal, sunt convins că preocupările ecologice devin tot mai vizibile în România, iar generația tânără este cu mult mai atentă la tezaurul natural decât au fost părinții lor. Deci, aș spune că mergem în direcția bună.
„Una dintre problemele pe care le avem în ultimul deceniu este creșterea numărului bărcilor cu motor”
– Ne confruntăm și cu un braconaj puternic în Delta Dunării, declarată ca sit UNESCO și datorită celebrului explorator Jacques-Yves Cousteau, care a realizat, la scurtă vreme după Revoluție, niște filme senzaționale. De ce nu reușim să ne protejăm așa cum trebuie această minunăție a naturii?
– Exploratorul Cousteau a fost un om extraordinar, dar aș spune că Delta Dunării a intrat în Patrimoniul UNESCO – în 1991 – în primul rând pentru ceea ce reprezintă ea și pentru elementele sale de unicitate, de la sistemul natural de canale până la sutele de specii de păsări sau pești. Ceea ce se cheamă „Rezerva biosferei Delta Dunării” este un patrimoniu natural pe care România îl împarte, pe o anumită zonă, cu Ucraina. Braconajul nu intră în sfera de competență a UNESCO, ci a legilor privind vânătoarea și pescuitul din fiecare țară. În schimb, UNESCO este interesată ca Delta Dunării să nu fie poluată, să nu intre într-o exploatare turistică sau urbanistică necontrolată și ca țările în cauză (România și Ucraina) să respecte angajamentele pe care le-au asumat inițial: anume, de a păstra Delta Dunării cât mai aproape de datele sale naturale.
– Care e locul omului în acest paradis natural?
– Desigur, omul își poate găsi locul în acest ecosistem, dar numai dacă respectă, la rândul lui, natura. Ca să vă dau un exemplu concret, una dintre problemele pe care le avem în ultimul deceniu este creșterea numărului bărcilor cu motor care fac curse (comerciale, de pescuit, turistice, de agrement etc.) pe multe dintre acele canale – ceea ce poate avea consecințe nedorite asupra florei și faunei. Vestea bună este că Ministerul Mediului și autoritățile locale au în atenție din ce în ce mai mult problema, dar vestea rea este că o soluție nu va apărea peste noapte. Întărirea și respectarea legislației reprezintă, și aici, singura soluție pe termen lung.
– Ce demersuri puteți întreprinde în calitatea dumneavoastră de ambasador al României pe lângă UNESCO pentru ca aceste arii de o valoare inestimabilă să fie ferite de drujbe, arme și năvoade?
– Ca tabloul să fie clar, o să vă prezint pe scurt cum funcționează protocolul nostru de lucru. De exemplu, să zicem că un ONG din România (sau din altă țară) trimite la UNESCO/Comitetul Patrimoniului Mondial (CPM) o sesizare referitoare la intervenții neautorizate pe un sit natural sau cultural din România. Acest lucru, în realitate, ni se întâmplă relativ des, nu cred că trece o lună fără să ne vină astfel de sesizări, uneori însoțite de fotografii, de filmări din drone etc. În acest caz, CPM trimite sesizarea respectivă la mine (la Delegația României la UNESCO), iar noi informăm în țară, la instituțiile competente: Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului, Ministerul Mediului etc., după caz. Într-un termen anume, aceste instituții guvernamentale întocmesc un raport sau o scrisoare de răspuns referitor la cazul în speță, pe care noi le edităm, uneori le traducem etc. și le înaintăm, în numele României, la UNESCO/CPM. Uneori, suntem chemați în audiențe sau noi cerem audiențe pentru clarificarea lucrurilor. În spiritul adevărului, trebuie să vă spun că astfel de sesizări, care în majoritatea cazurilor sunt bine intenționate, nu se confirmă întotdeauna (din fericire, aș spune). Oricum, două lucruri aș vrea să fie clare: 1) nu UNESCO păzește siturile Patrimoniului Mondial, ci autoritățile fiecărui stat în parte au datoria de a o face; 2) în cazul în care un sit de pe lista Patrimoniului Mondial este compromis (să vă dau un exemplu extrem: să presupunem că, în absurd, cuiva i-ar veni ideea de a reface în stil modern zidăria Mânăstirii Horezu, din Vâlcea!), evident că acel sit va fi scos de pe lista UNESCO.
„Ca urmare a unui diferend între anumite state membre UNESCO, s-a luat decizia ca toate dosarele care au legătură cu războaie să fie analizate separat, caz cu caz. Ori, după cum știți, ansamblul Brâncuși, tehnic, are și el legătură cu Primul Război Mondial, fiind dedicat eroilor români căzuți în lupte”
– Va fi înscris Ansamblul Brâncuși de la Târgu-Jiu în patrimoniul UNESCO în acest an sau în 2021, ținând cont de raportul de evaluare negativ din iunie 2015, al International Council on Monuments and Sites (ICOMOS)?
– În iunie 2015 eu nu eram la UNESCO, dar acel raport oricum nu mai e de actualitate. Ce vă pot spune sigur este că, în ianuarie 2018, „dosarul Brâncuși” (făcut de Institutul Național al Patrimoniului și Ministerul Culturii) a fost redepus, prin noi, spre evaluare la Comitetul Patrimoniului Mondial și imediat am primit vestea că dosarul este complet. Ca unul care l-a depus, vă pot certifica faptul că dosarul este foarte bun. În vara anului 2018, chiar urma ca unul sau mai mulți experți evaluatori UNESCO/ICOMOS să facă o vizită la Târgu-Jiu.
– Care ar fi problema în acest caz?
– Problema care a apărut apoi este însă de altă natură, fără nicio legătură cu România sau cu Brâncuși. Ca urmare a unui diferend între anumite state membre UNESCO, s-a luat decizia ca toate dosarele care au legătură cu războaie să fie analizate separat, caz cu caz. Or, după cum știți, Ansamblul Brâncuși, tehnic, are și el legătură cu Primul Război Mondial, fiind dedicat eroilor români căzuți în lupte. Deci, dosarul va fi evaluat, dar deocamdată – date fiind condițiile actuale – nu s-a fixat un nou termen. Oricum, nu uitați că noi avem și alte dosare în lucru aici: dosarul Roșia Montană, dosare de patrimoniu imaterial… Strategia mea – și a noastră, pot spune – este aceea de a avea în permanență câteva dosare în paralel.
– Ne-am bucurat, la un moment dat, că-l vom aduce pe Brâncuși, în sfârșit, acasă, prin operele sale, dar, din păcate, proiectul „Cumințenia Pământului” a eșuat. Ne afișăm patriotismul în zile de mare sărbătoare, dar, în realitate, n-am reușit să găsim bani pentru achiziționarea capodoperei lui Brâncuși. Ce-i de spus în acest sens?
– Nu pot să comentez, nu am datele acelei achiziționări. Statuia respectivă, dacă nu mă înșel, este încă în România. Nu înțeleg ce spuneți prin „a-l aduce pe Brâncuși acasă”. Nici nu cred că patriotismul se descrie prin strângerea de bani. Ca profesor de istorie, vă pot spune că strângerea de fonduri de la populație dă rareori rezultate, în toate țările. În Franța, de sute de ani, când se face o colectă publică, cei care contribuie sunt marile firme, marii investitori privați etc., nu cetățenii în sens larg. Cât privește ce se va întâmpla în România cu banii care au fost strânși, desigur, Guvernul va trebui să se consulte cu populația, cu cei care au donat.
– S-a vorbit, în anii trecuți, despre posibila repatriere a osemintelor lui Constantin Brâncuși. Care-i situația? Vor fi aduse în cele din urmă în țară, pentru a fi depuse în cimitirul din Hobița?
– Sincer, mă tem că acesta este un fals subiect. Brâncuși nu a lăsat niciun document din care să reiasă că ar fi dorit să fie îngropat în România. De asemenea, am înțeles că el are un moștenitor (de pe o linie înrudită), fără al cărui acord osemintele lui nu vor putea fi mutate de nimeni. După știința mea, dincolo de unele declarații mai curând private (unele bine-intenționate, altele naive, altele demagogice), autoritățile române nu au făcut un demers oficial pentru așa-zisa „repatriere a osemintelor” – pentru că nu există baza pentru un asemenea demers.
Despre tezaurul României în Rusia: „În prezent, nu văd contextul unor evoluții pozitive spectaculoase”
– Va intra „moștenirea Gojdu” în posesia „acele părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care se ține de religia ortodoxă”, așa cum lăsase scris în testament?
– Nu cunosc deloc acest dosar și n-am avut tangență cu el nici pe linie diplomatică, nici pe linie profesională, la Universitate.
– Credeți că ne vom recupera vreodată Tezaurul de la ruși? Mai există? O parte a presei de la Moscova susține că o cantitate însemnată de aur din rezerva de stat a României a dispărut înainte ca al doilea transport să ajungă în capitala Rusiei și că, la descărcare, în loc de lingouri se aflau conserve de origine necunoscută. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, susținea că în restituirile din 1935 și 1956 n-a fost vorba despre Tezaurul României. E credibilă varianta rușilor sau e o teorie a conspirației?
– Eventuala „cheie” a acestui dosar este una de natură politică. În prezent, nu văd contextul unor evoluții pozitive spectaculoase. Fac precizarea că UNESCO nu se ocupă cu acest gen de diferende istorice între state. Ca profesor, cred că România trebuie să solicite în continuare nimic altceva decât ceea ce a trimis în Rusia în anii 1916-1917, pe baza inventarului care există (și el există, a fost publicat în câteva ediții). Nu cunosc declarația d-lui Isărescu, dar este evident că piesele returnate în 1935 și 1956 nu reprezintă tot Tezaurul românesc. Cât privește ce spuneți cu transportul de conserve etc., cred că nu e un subiect serios de discuție. Nu citesc presă de scandal, nici din Rusia și nici din alte țări.
„Avantajul altor țări, cum ar fi Franța, este că au o lege a prețului unic al cărții”
– De o bună bucată de vreme, tot mai multe librării își închid porțile. Va fi înlocuită cu totul cartea de pe raft cu cea online? E un lucru bun sau nu? Încotro ne îndreptăm?
– Eu cred că, în viitorul apropiat, cartea tipărită pe hârtie nu va dispărea. Librăriile se răresc în toată lumea – pentru că se extinde comerțul pe internet, care deseori oferă reduceri etc. Nu trebuie să ne alarmăm, important e să se cumpere carte, multă și bună. Avantajul altor țări, cum ar fi Franța, este că au o lege a prețului unic al cărții (adică o carte nouă are același preț, indiferent de unde o cumperi) – și asta a salvat multe librării la Paris etc. Ce va fi pe termen mai lung (grație inteligenței artificiale, biotehnologiei, nanotehnologiei etc.) e cu mult peste scopul discuției noastre de azi.
– Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat că sunt circa 250.000 de elevi care nu au în prezent acces la tehnologia necesară desfășurării lecțiilor online. Cât de greu va fi să implementăm acest sistem în școli? Va fi unul de durată?
– Eu cred că la nivelul actual – și al României, dar și al omenirii -, învățământul virtual (prin internet, calculator, tabletă etc.) e o firească soluție de avarie, bună în condiții de criză, precum cea prin care tocmai trecem sau prin altele viitoare. Din acest punct de vedere, e indicat să avem grijă ca tot mai mulți dintre copii noștri să aibă acces la tehnologia de bază. Oricum, situația de azi în România e mult mai bună față de cea de acum 10 ani. Practic, în viitor, cei care nu vor putea mânui o tabletă vor fi o minoritate tot mai redusă. Pe de altă parte, eu vă garantez că avem azi în România și profesori care nu știu să folosească un calculator (am întâlnit astfel de cazuri inclusiv în Franța!), dar nu trebuie să disperăm și nici să fim absurzi, pentru că aceste schimbări intervin cu generațiile. Dar – atenție! – mânuirea tabletelor sau a calculatoarelor nu reprezintă un scop în sine, ci e doar o parte a unui proces de educație cu mult mai complex. Deci, în mod normal, lecțiile online de care spuneți nu pot rezolva totul. În omenirea de azi, relația directă dintre profesor și elev nu poate fi înlocuită de nimic.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!