Editura Academiei Române a publicat recent „capodopera” fostului securist și pușcăriaș Dan Voiculescu sub titlul „Umanismul pragmatic” (!). O așa grozăvie a oripilat opinia publică și a stârnit valuri de protest și dezgust în agora românească.
Singurul care pare a fi neafectat de rahatul acestui scandal este onorabilul domn academician Ioan-Aurel Pop, nimeni altul decât președintele Academiei Române.
Într-un interviu acordat „Newsweek România”, liderul academicienilor români adoptă o poziție de genul „participă, dar nu se bagă”.
Să lecturăm un fragment edificator din penibilitatea de răspuns:
„În cazul acestei lucrări, conducerea Academiei Române nu și-a dat niciun fel de acord, nici colectiv (Biroul Prezidiului sau Prezidiul) și nici individual, prin președinte, vicepreședinți sau secretar general. Orice lucrare publicată la Editura Academiei Române are nevoie de cel puțin două referate de specialitate și de avizul secției din Academie în specialitatea căreia se încadrează lucrarea respectivă. Pentru lucrarea în cauză, avizul a venit din partea Secției de Științe Economice, Juridice și Sociologie, iar referatele au fost semnate de dl acad. Mugur Isărescu și de dl prof. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei.
Responsabilitatea științifică a lucrărilor publicate de EAR o au autorii, secțiile de specialitate și referenții. Costurile lucrării de față nu au fost suportate din bugetul EAR și nici din bugetul central al Academiei, ci de către autor.
Personal nu cred că autorul Dan Voiculescu ar fi trebuit să publice în EAR și nu mi-am dat niciodată acordul pentru un asemenea act.
În contextul curentului cultural umanist, nu am auzit de «umanism pragmatic», iar în alt context nu mă interesează și nu cred că se poate folosi”.
Observăm că președintele Academiei Române se rătăcește în explicații, probabil conștiința dumnealui fiind copleșită, săraca, de rahatul cu apă rece pe care o obligată să-l mănânce.
Deși insistă pe nevinovăția conducerii Academiei Române, care „nu și-a dat niciun fel de acord, nici colectiv (Biroul Prezidiului sau Prezidiul) și nici individual, prin președinte, vicepreședinți sau secretar general”, academicianul Ioan-Aurel Pop recunoaște că maculatura securistului a fost publicată la Academia Română cu avizul unei secții a Academiei (Secția de Științe Economice, Juridice și Sociologie). Altfel spus, prin secția respectivă, Academia Română și-a oferit, implicit, girul științific pentru „tratatul” securistului Dan Voiculescu. Mai grav, demersul editorial a fost susținut prin referatele a doi membri ai Academiei Române, colegii onor președintelui Ioan-Aurel Pop, anume acad. Mugur Isărescu și prof. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei.
Se poate spune că este foarte interesantă implicarea tovarășului Isărescu în susținerea lui Dan Voiculescu, în contextul în care Dosarul „Manole” (în care onorabilul domn este acuzat de CNSAS că a fost colaborator al Securității comuniste!) se află la Curtea Constituțională. Se strâng rândurile, tovarăși?
În explicațiile oferite, președintele Academiei Române nu uită să spună că instituția pe care o prezidează nu a cheltuit cu tipărirea maculaturii securistului Dan Voiculescu. Dimpotrivă, din declarația lui Ioan-Aurel Pop reiese că securistul a plătit integral costurile. Adică, mai pe șleau, a cumpărat pe bani girul științific și onorabilitatea Academiei Române, cam cum cumperi o damă de consumație mai de lux, așa, specială, nu chiar de pe centură…
Logoreea practicată în interviul amintit de academicianul Ioan-Aurel Pop, despre cum a formulat el conceptul de „umanism” și „despre utilizarea sa în viața contemporană într-o carte recentă”, nu reprezintă nimic altceva decât confirmarea situației penibile cu miros de securist în care singur (și poate mânat de interese mai puțin academice) s-a băgat președintele Academiei Române.
Dacă domnul academician Ioan-Aurel Pop ar fi fost posesor de bun-simț (cum se presupune că ar avea academicienii – nu-i așa? – cele mai luminate minți ale națiunii noastre!), și-ar fi cerut scuze public și ar fi căutat să adopte măsurile necesare pentru a fi ștearsă pata de rahat aruncată pe obrazul Academiei Române de mișelia comisă la Editura instituției.
Însă președintele Ioan-Aurel Pop alege să facă pe neștiutorul (nu a mâncat rahatul, nu-i miroase gura!) și pe interesantul (debitând teorii despre ce este și ce nu este „umanismul pragmatic”).
Sictir, coane Aurele!