Etichetă: ultimatum

  • Europa îi somează pe borfașii PSD-ALDE: renunțați la masacrarea Codurilor penale sau urmează iadul pentru voi! Din păcate, va suferi întreaga Românie

    Uniunea Europeană și-a pierdut răbdarea în relația cu guvernarea infracțională PSD-ALDE. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a anunțat oficial, într-o conferință de presă, că prim-vicepresedintele Comisiei, Frans Timmermans, a transmis vineri, 10 mai, o scrisoare ultimativă președintelui Klaus Iohannis, premierului Viorica Dăncilă și președinților celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea și C. A. C. P. Tăriceanu.

    În scrisoare, Timmermans avertizează că „guvernul” european va declanșa „fără întârziere” Rule of law Framework (Cadrul UE pentru Statul de Drept), procedură care precede activarea Articolului 7, în caz că intră în vigoare modificările aduse Codurilor penale. Noul cadru va fi o procedură și mai dură decât Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV).

    Precizările purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene

    * „Preocupările principale se referă la evoluțiile care interferează cu independența judiciară și lupta eficientă împotriva corupției, inclusiv protecția intereselor financiare ale UE, și în special a amendamentelor recent adoptate la Codul penal, care riscă să creeze o situație de impunitate de facto pentru infracțiuni. Legislația posibilă pentru a permite recursurile extraordinare ar agrava situația statului de drept.”* „În cazul în care nu vor fi făcute în scurt timp îmbunătățiri sau dacă vor fi luate noi măsuri negative, precum promulgarea celor mai recente amendamente la Codurile penale, Comisia va declanșa fără întârziere Cadrul pentru statul de drept și va suspenda Mecanismul de Cooperare și Verificare.”* „De asemenea, Comisia își rezervă competențele în calitate de gardian al tratatelor și nu va ezita să lanseze rapid proceduri privind încălcarea dreptului comunitar atunci când este necesar.”* „Obiectivul Comisiei rămâne să ajute autoritățile române să găsească soluții la problemele statului de drept. Comisia este pregătită să se angajeze într-un dialog activ și constructiv cu autoritățile române și să colaboreze pentru o Românie mai puternică în Uniunea Europeană.”

    Principalele mesaje din scrisoarea lui Frans Timmermans

    * „Cu fiecare ocazie, Comisia a subliniat că se fac pași înapoi de la progresele înregistrate în ultimii ani. Problemele pe care le-am identificat și recomandările făcute pentru a liniști îngrijorările apărute nu au fost luate în seamă.* Aceeași lipsă de dorință a fost consemnată și în privința recomandărilor făcute de Comisia de la Veneția și de GRECO. Din nefericire, ultimele evoluții din România au amplificat și mai mult problemele existente privind domnia legii.* „Urmarea acestei căi înseamnă că măsurile ce urmează a fi luate sunt pregătite cu o consultare adecvată și, dacă este necesar, cu ajutor al experților din afara țării. Astfel, s-ar evita riscurie ca măsurile luate să fie incompatibile cu legile UE și instrumentele anticorupție internaționale, sau cu recomandările Mecanismului de Cooperare și Verificare și ale Comisiei de la Veneția”.* „Comisia, respectând deplin suveranitatea României și punând în practică responsabilitățile de garant al tratatelor, inclusiv al valorilor pe care este fondată Uniunea Europeană, într-o manieră obiectivă și nepărtinitoare, a identificat, la acest moment, următoarele puncte de îngrijorare privind domnia legii în România:

    • În privința independenței Justiției, Raportul MCV din noiembrie 2018 a descoperit probleme serioase privind reducerea garanțiilor prevăzute de lege pentru independența sistemului de justiție.
    • Ordonanțele de guvern ce au modificat legile justiției, emise după aceea, au amplificat îngrijorările. De exemplu, autoritățile române au implementat un sistem disciplinar strict și exhaustiv și noi răspunderi pentru magistrați.
    • Dacă se adaugă apariția Secției Speciale pentru anchetarea magistraților și cu activitatea recentă a Inspecției Judiciare, rezultatul este înspăimântător pentru magistrați, din punct de vedere al independenței lor.
    • În ce privește lupta efectivă împotriva criminalității, există un trend clar de subminare a autorităților, în special Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, esențiale în lupta împotriva corupției. Acest trend indică lipsa unei colaborări corecte între instituțiile statului, afectând eficiența și independența sistemului judiciar.
    • Această lipsă de cooperare s-a văzut și în cazul procedurilor controversate de numire în funcții, afectând încrederea în sistem. Recomandările făcute de mult timp de Comisie pentru implementarea, în sistemul procuraturii, de proceduri pe baze solide și independente continuă să fie ignorate.
    • Modificările adoptate de Parlamentul român pe 24 aprilie 2019 la Codul Penal, Codul de Procedură penală și legile privind corupția se adaugă la aceste îngrijorări”.

    * În schimburile de mesaje, în întâlnirile și dialogurile tehnice avute acum câteva săptămâni cu autoritățile române am avut ocazia să prezint principalele îngrijorări ale Comisiei, dar, în pofida acestor eforturi, multe îngrijorări au fost ignorate în proiectele de lege adoptate și rămân de actualitate, precum:

    • Reducerea perioadei de prescripție: pentru infracțiuni cu pedepse între 10 și 20 de ani și între 5 și 10 ani, termenul pentru a obține o condamnare finală ar fi în principiu redus cu doi ani. Acest amendament poate duce, în multe cazuri, la atingerea termenului de prescripție înainte ca ultima instanță să aibă posibilitatea să judece. Asta înseamnă că multe infracțiuni pot rămâne nepedepsite, inclusiv infracțiuni care, potrivit legilor UE, ar trebui pedepsite cu sancțiuni eficiente, proporționale și cu efect de descurajare (cum ar fi falsificarea de monedă, abuz de piață și pronografie infantilă).
    • Reducerea pedepselor pentru anumite fapte comise în exercițiul funcției publice, precum abuzul în serviciu. Amendamentul prevede că, în aceste cazuri, dacă suspectul plătește beneficiile materiare primite în anumite infracșiuni de corupție înainte de proces, sentința cu închisoarea este redusă la jumătate. Acest lucru va avea impact asupra duratei sentințelor cu închisoarea în astfel de cazuri și asupra caracterului preventiv al prevederilor legii penale.

    * În lumina acestor îngrijorări majore, dacă măsurile necesare nu sunt luate în scurt timp, sau dacă sunt făcuți noi pași înapoi, cum ar fi promulgarea noilor amendamente la Codurile penale, Comisia va declanșa fără întârziere «Rule of law Framework» (Cadrul UE pentru Statul de Drept)”.”Rule of law Framework” este o procedură înființată de Comisia Europeană în martie 2014, pentru a a contracara amenințările la adresa statului de drept care au caracter sistemic, în condițiile în care „statul de drept a fost supus unor presiuni crescânde în Europa”.

  • Adina Florea le-a dat ultimatum două zile celor de la DNA să-i transmită dosarul Tel Drum. Procuroarea-horror vrea cu orice preț să-l salveze pe Dragnea

    Adina Florea, procurorul-șef adjunct al Secției de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ), a solicitat astăzi Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru a patra oară, ca dosarul Tel Drum, în care este cercetat Liviu Dragnea, să fie transmis către SIIJ, cunoscută ca „Secția Specială” sau „Secția lui Tudorel”.

    Solicitarea apare într-o ordonanță semnată de Adina Florea și consultată de G4Media.ro.

    Potrivit ordonanței, Florea solicită din nou predarea dosarului nr. 986/P/2014, susținând că acesta constituie mijloc de probă în soluționarea unui dosar aflat pe rolul Secției de investigare a infracțiunilor magistraților (SIIJ) cu nr. 1164/P/2018 și care ar viza un magistrat.

    Adina Florea le-a dat și un ultimatum procurorilor DNA pentru transmiterea dosarului Tel Drum: vineri, 22 februarie, adică peste două zile.

    Deocamdată nu se cunosc detalii referitoarte la dosarul 1164, invocat de procurorul Adina Florea.

    Precedentele trei încercări de a lua dosarul de la DNA

    Procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) au mai încercat de trei ori să preia dosarul „Tel Drum” în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este urmărit penal, în primele două cereri fără să fie invocat nici un temei legal, iar în ultima solicitare pe motiv că în cauză ar fi cercetaţi şi magistraţi, potrivit unui răspuns oficial al DNA transmis marți AGERPRES.

    Direcţia Naţională Anticorupţie arată în răspuns că „la datele de 21 decembrie 2018, 17 ianuarie, 31 ianuarie, Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a formulat, consecutiv, trei cereri prin care solicita transmiterea dosarului anterior menţionat”.

    Potrivit DNA „în primele două cereri nu s-a invocat nici un temei legal de preluare a acestui dosar, motiv pentru care au fost cerute clarificări din partea DNA”.

    „În ultima solicitare a Secţiei, datată 31 ianuarie 2019, s-a invocat împrejurarea că DNA nu ar mai avea competenţă de soluţionare a acestui dosar, deoarece unele dintre persoanele împotriva cărora se efectuează urmărirea penală au calitatea de magistraţi”, mai notează Direcţia în răspuns.

    În acest context, în 14 februarie, DNA a răspuns Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi a arătat că „nu există nici un criteriu care să atragă competenţa Secţiei, niciuna dintre persoanele faţă de care se efectuează urmărirea penală neavând calitatea de magistrat”.

    Pe 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul „Tel Drum” în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.