Etichetă: Udrea

  • Elena Udrea începe anul cu tupeu din Costa Rica. A doua poză în public, plus mesaj de „credinţă”

    Fostul ministru Elena Udrea a postat pe Facebook o nouă fotografie de familie, a doua de la ieşirea din închisoare din Costa Rica.

    „Vă urez în noul an să aveţi credinţa şi puterea de a vă transforma dorinţele în realitate!”, scrie Udrea, alături de o fotografie în care este împreună cu iubitul ei Adrian Alexandrov şi cu fiica lor. În imagine mai apare şi mama sa.

    Elena Udrea mulţumeşte şi pentru urările transmise cu ocazia aniversării ei, în 26 decembrie, spunând că acestea i-au făcut ziua minunată, potrivit News.ro.

    Aceasta este a doua postare a Elenei Udrea de la ieşirea din închisoarea din Costa Rica.

    Elena Udrea şi Alina Bica au fost eliberate din închisoarea din Costa Rica după încheierea tuturor procedurilor legale. Cele două au fost aşteptate de logodnicul Elenei Udrea, Andrei Alexandrov.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joia trecută, suspendarea executării pedepsei în cazul Elenei Udrea în dosarul “Gala Bute”, în care a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare.

    Solicitarea de anularea a pedepselor depusă de avocaţii inculpaţilor în acest dosar penal a venit pe fondul deciziei Curţii Constituţionale de luna trecută, care a stabilit că toate completurile de la Înalta Curte trebuie alese prin tragere la sorţi, iar cei care au primit sentinţe definitive din 2014 încoace le pot ataca.

  • Udrea, sperietoare pentru funcţionari. „Nu a vegheat la respectarea legii, dimpotrivă”

    „Probele administrate au relevant dincolo de orice îndoială rezonabilă, că apelanta nu a vegheat la respectarea legii, ci, dimpotrivă, a exercitat presiuni asupra funcţionarilor care au participat la achiziţionarea serviciilor de promovare, pentru găsirea soluţiilor în vederea implicării ministerului în evenimentul sportiv Campion pentru România, în scopul de a procura un folos apelantului intimat inculpat Obreja Rudel, administratorul SC Europlus Computers S.R.L., constând, în final, în asigurarea fondurilor necesare acestuia pentru acoperirea/rambursarea costurilor de organizare a evenimentului sportive şi, evident, pentru obţinerea de către acesta a unui profit”, notează magistraţii Completului de cinci judecători, în motivarea deciziei de condamnare a Elenei Udrea la şase ani de închisoare.

    Udrea nu a ajuns după gratii în România, ci în Costa Rica, acolo unde se află în arest preventiv la solicitarea Interpol. Autorităţile române au făcut cerere de extrădare pe numele ei şi al Alinei Bica, care are de asemenea de executat o sentinţă de condamnare la închisoare cu executare.