Înainte de a acţiona direct în stradă, diversioniştii au sondat localităţile în care puteau declanşa Revoluţia. Principalele ţinte au fost Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov, precum şi judeţele Harghita şi Covasna. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
După cele două evenimente capitale de la începutul lunii decembrie 1989 (întâlnirea prietenească Bush – Gorbaciov de la Malta şi întrevederea furtunoasă Gorbaciov – Ceauşescu de la Moscova), căderea lui Nicolae Ceauşescu era o chestiune de zile.
Scenariul folosit de sovietici în Bulgaria – “lovitura de palat” – era imposibil de aplicat la Bucureşti. Politicienii din jurul lui Nicolae Ceauşescu au arătat – atât la apariţia “Scrisorii celor şase”, cât şi la Congresul al XIV-lea – că nu sunt în stare să reformeze partidul.
Pentru a-l înlătura de la putere pe Ceauşescu, URSS nu a apelat la o intervenţie militară asumată, precum cea din Ungaria în 1956 sau cea din Cehoslovacia în 1968. Gorbaciov anunţase abandonarea agresivei “doctrine Brejnev” şi nu-şi permitea să dărâme, în plan politic şi diplomatic, imaginea pe care şi-o clădise de când venise la conducere. Nici măcar momeala întinsă de americani, care tocmai interveneau militar în Panama pentru a-l înlătura pe generalul Noriega şi-i invitau pe sovietici să procedeze la fel în România lui Ceauşescu, nu a fost muşcată de Gorbaciov.
Întrucât varianta de schimbare politică picase, Securitatea, Armata şi Miliţia nu se implicau direct în înlăturarea dictatorului, iar Gorbaciov excludea o intervenţie militară asumată, singura soluţie a rămas declanşarea Revoluţiei. Scenariu în care sovieticii erau experţi. Moscova fusese principalul exportator de revoluţie în perioada Războiului Rece.
În aceste condiţii, URSS a recurs la o intervenţie silenţioasă, prin intermediul agenţilor săi secreţi. Brusc, România a devenit ţinta turistică preferată a turiştilor sovietici. Cifrele furnizate de Ministerul de Interne de la Bucureşti indică o explozie a numărului de cetăţeni sovietici intraţi oficial în România. În decembrie 1989, numărul acestora a fost de 67.530, record absolut pentru ultima lună a anului, în perioada comunistă. În decembrie 1988, România fusese vizitată de 30.879 de cetăţeni ai URSS. Rezultă o diferenţă spectaculoasă: 36.651 de sovietici în plus! Procentual, creşterea de la decembrie ’88 la decembrie ’89 a fost de 118%. Mai mult decât dublu! Şi asta în condiţii de închidere temporară a graniţelor şi într-o perioadă cu evenimente periculoase, care de regulă alungă turiştii, nu-i atrag. Totodată, în România era o sărăcie cruntă, nu găseai nimic de cumpărat sau de traficat.
Intervenţia sovietică a fost pregătită prin activarea agenţilor de influenţă pe care Moscova îi avea în România. Aceştia, ca şi armata de “turişti” sovietici, aveau două misiuni principale:
- amorsarea unei revolte populare şi transformarea acesteia într-o revoluţie anticeauşistă, fructificând ura populaţiei faţă de regimul dictatorial;
- impunerea unei conduceri comuniste “cu faţă umană”, de tip gorbaciovist, fidelă Moscovei şi care să menţină România în alianţele politico-militare şi economice ale blocului comunist.
Moda lunii decembrie: maşina Lada
Evidenţele serviciilor vamale şi de paşapoarte din 1989 arată că, începând cu 9 decembrie, numărul turiştilor sovietici a crescut simţitor la intrarea în România. Trecuseră numai cinci zile de la întâlnirea de la Moscova, dintre Ceauşescu şi Gorbaciov.
Tudor Postelnicu, ministrul de Interne din 1989, avea să declare în 1993: “Am deţinut informaţii referitoare la creşterea intrărilor în ţară a turiştilor din URSS. Intrau cu maşini Lada. Un număr triplu decât în mod normal. Principalele locuri de intrare erau pe la Vama Siret, pe la punctele de frontieră din Maramureş, dar o parte au venit şi pe la Giurgiu, dinspre Bulgaria. Direcţia de Paşapoarte m-a informat că au mai intrat foarte mulţi turişti din Ungaria şi din Iugoslavia. Ungurii au intrat masiv pe la Borş. La Vama Stamora Moraviţa au fost înregistraţi atât sârbi, cât şi maghiari”.
Potrivit indicaţiilor primite de la vamă, turiştii sovietici aveau la dispoziţie 48 de ore să tranziteze România. Ei nu au respectat acest termen. În disperare de cauză, Nicolae Ceauşescu a recurs la măsuri radicale. În şedinţa CPEx din 17 decembrie 1989, el avea să ordone închiderea graniţelor României. Singurii care mai puteau intra erau cetăţeni din China, Coreea de Nord şi Cuba.
La scurt timp de la intrarea în România, maşinile Lada – în care erau până la patru persoane (bărbaţi atletici, dar şi femei bine pregătite) – s-au răspândit în toată ţara. Un astfel de episod a fost povestit de generalul Ştefan Guşă, are în 1989 era şeful Marelui Stat Major al Armatei Române.
“Pe 15 decembrie, împreună cu fostul ministru al Apărării, Vasile Milea, am participat la depunerea jurământului în unităţi militare. Eu la Buzău, dânsul la Iaşi. Seara, ne-am înapoiat la Bucureşti. La o jumătate de oră după ce am ajuns, a venit la mine domnul Milea şi m-a întrebat dacă am sesizat ceva deosebit. N-am ştiut la ce se referea. Dar pe traseul meu de la Buzău la Bucureşti şi pe al dumnealui de la Iaşi la Bucureşti am observat foarte multe maşini cu număr rusesc. Şi m-a întrebat: «Cam ce o fi cu ăştia? Fac Crăciunul pe aici?».”
Maşinile Lada au fost văzute atât în estul, cât şi în vestul României. Generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii, avea să relateze despre o informare venită din zona Banatului. “Un exemplu este la Miliţia din Caransebeş. Şeful Miliţiei, căpitanul Ruşeţ, a raportat că au venit în acele zile trei cetăţeni sovietici cu o maşină. Au spus că au lovit-o şi că le trebuie hârtie să poată circula. Cei de acolo au încercat să le mai ceară explicaţii. Unul dintre sovietici a spus: «Hai, colega, că suntem şi noi militari ca şi dumneata!». Acel fapt s-a reţinut, dar ce se mai putea face, că ăia s-au întâlnit cu alţii şi au plecat împreună la Timişoara?!”, a declarat generalul Vlad în 1993, la Comisia senatorială “Decembrie 1989”.
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
Întrebarea e: ce-a făcut această armată de spioni în România timp de aproape un an? Probabil că ea nu a fost străină de marile manevre de compromitere a României, în acel agitat an 1990: mineriadele, conflictul interetnic româno-maghiar de la Târgu-Mureş, acapararea totală a puterii de către gruparea pro-moscovită, contramanifestaţiile organizate de FSN pentru intimidarea opoziţiei.
„În zilele premergătoare evenimentelor, foarte mulţi diplomaţi acreditaţi la Bucureşti s-au deplasat în zone din Transilvania. Erau câţiva diplomaţi de la două ambasade care făceau de permanenţă la Timişoara: cea americană şi cea britanică. Dar erau şi de la ambasada maghiară”, a declarat şeful Securităţii, Iulian Vlad (foto), în 1993.
În cartea Interviuri despre Revoluţie, istoricul Alex Mihai Stoenescu a inserat şi o discuţie, purtată în 2003, cu Sorin Ovidiu Vîntu (foto). Vîntu dă de înţeles că ştie multe grozăvii despre evenimentele din decembrie 1989, dar nu e dispus să vorbească dincolo de limita prudenţei. Îşi aminteşte, în schimb, că a fost coleg de celulă, în anii ’80, cu generalul Ştefan Kostyal. Vîntu era deţinut de drept comun, iar Kostyal fusese arestat pentru complot împotriva lui Ceauşescu – chiar dacă acuzaţia oficială a fost de furt de energie, la contorul de acasă.
În aceste condiţii, URSS a recurs la o intervenţie silenţioasă, prin intermediul agenţilor săi secreţi. Brusc, România a devenit ţinta turistică preferată a turiştilor sovietici. Cifrele furnizate de Ministerul de Interne de la Bucureşti indică o explozie a numărului de cetăţeni sovietici intraţi oficial în România. În decembrie 1989, numărul acestora a fost de 67.530, record absolut pentru ultima lună a anului, în perioada comunistă. În decembrie 1988, România fusese vizitată de 30.879 de cetăţeni ai URSS. Rezultă o diferenţă spectaculoasă: 36.651 de sovietici în plus! Procentual, creşterea de la decembrie ’88 la decembrie ’89 a fost de 118%. Mai mult decât dublu! Şi asta în condiţii de închidere temporară a graniţelor şi într-o perioadă cu evenimente periculoase, care de regulă alungă turiştii, nu-i atrag. Totodată, în România era o sărăcie cruntă, nu găseai nimic de cumpărat sau de traficat.
La scurt timp de la intrarea în România, maşinile Lada – în care erau până la patru persoane (bărbaţi atletici, dar şi femei bine pregătite) – s-au răspândit în toată ţara. Un astfel de episod a fost povestit de generalul Ştefan Guşă (foto), cel care în 1989 era şeful Marelui Stat Major al Armatei Române.