Un videoclip apărut miercuri pe rețelele de socializare relevă cum soldați ucraineni împușcă prizonieri ruși legați după ceea ce pare a fi fost o ambuscadă. Filmul a fost verificat de jurnaliștii de la „New York Times” și pare a fi autentic, ceea ce lasă de înțeles că războiul din Ucraina a căpătat o nouă turnură îngrozitoare după atrocitățile comise de ruși împotriva civililor din Bucea.
Începute de ruși după invadarea țării vecine pe 24 februarie, crimele s-au extins, iar acum luptele par să fi căpătat aspectul unui război de exterminare. Și până acum rușii au încălcat toate convențiile internaționale posibile: au fost brutali cu populația și prizonierii, au distrus deliberat infrastructura vitală și locuințele oamenilor, au folosit arme interzise în zone rezidențiale.
Însă masacrul oribil din Bucea, ieșit la iveală după retragerea rușilor de acolo, pare să fi fost factorul declanșator pentru o turnură a războiului de o violență care amintește de conflictul germano-sovietic din 1941-1945.
În videoclipul apărut miercuri se aude cum un soldat ucrainean spune: „Filmați-i pe acești tâlhari! Priviți, ăsta e încă în viață. Respiră”. Unul dintre soldați îl împușcă pe rus de două ori, dar omul încă mai mișcă. După al treilea glonț, victima înțepenește.
Cel puțin alți trei soldați ruși zac morți lângă cel împușcat.
După toate aparențele, înregistrarea video a fost făcută pe un drum aflat la 11 kilometri sud-vest de Bucea, locul unde Brigada Motorizată 64 de pușcași a armatei ruse, comandată de locotenent-colonelul Azatbek Omurbekov, a măcelărit sute de civili și a violat femeile.
În înregistrarea video apărută miercuri, soldații ruși executați sunt legați cu mâinile la spate. O metodă preluată de ucraineni chiar de la ruși: mulți dintre civilii găsiți morți pe străzile din Bucea fiind cu mâinile legate la spate.
Sunt puține îndoieli că militarii care comit crimele din filmul apărut miercuri n-ar fi ucraineni. Aceștia pot fi identificați după steag și după strigătul „Glorie Ucrainei“.
Între timp, militarii ucraineni au folosit și ei, de asemenea, una dintre armele termobarice capturate de la trupele rusești și pe care Moscova le-a adus și le-a utilizat în Ucraina, deși acestea sunt interzise prin convenții internaționale în zonele rezidențiale.
Ucrainenii au tras cu temutul lansator de rachete TOS-1A „Soare arzător” în apropiere de Izium, în estul Ucrainei. „Bombele cu vid“ aspiră oxigenul din zona-țintă, creând o explozie care poate distruge organele interne.