Etichetă: Trump

  • Trump anunță că retrage 30% din forțele americane din Germania. Rusia poate profita pentru o invazie în România, estimează fostul comandant al trupelor americane în Europa

    Donald Trump, președintele SUA, a anunțat luni că va retrage 9.500 din cei 34.500 de soldați americani dislocați în Germania, confirmând astfel zvonurile și temele apărute în ultimele zile.

    Principalul pericol, semnalat de generalii americani și britanici, este Rusia, care va încerca să profite de slăbirea forței americane pentru a testa NATO cu o invazie a portului ucrainean Odessa, apoi a României sau țărilor baltice.

    Trump a anunțat oficial: retrage 9.500 de soldați americani din Germania. Generalii NATO se tem că Rusia va profita și va iniția noi invazii

    Trump a anunțat luni că numărul soldaților americani menținuți în Germania va fi redus la 25.000, pentru că aceștia presupun “un cost extraordinar” pentru SUA.

    În stilul caracteristic, președintele american a acuzat Germania că n-a fost corectă cu SUA: “Dacă facem rău comerțului, facem rău și NATO”. Trump, care de la venirea în funcție acuză constant Europa că profită de pe urma securității furnizate de America, a indicat Germania ca fiind “cel mai rău profitor”.

    Discuția este însă mai amplă, pentru că, după Al Doilea Război Mondial, a existat un consens internațional ca Germania să nu mai posede o forță militară de proporții și nici să nu dețină arme nucleare.

    Cât timp Uniunea Sovietică a controlat Estul Europei, inclusiv o parte din Germania (fosta RDG), această țară din centrul continentului a jucat un rol capital în Războiul Rece dintre comuniști și Occident. Încă din 1917, de la lovitura de stat în care au capturat puterea în Rusia, bolșevicii au văzut în Germania cheia victoriei în Europa.

    După Al Doilea Război Mondial, țelul a rămas nemodificat.

    Căderea comunismului a dus o perioadă la calmarea situației și a favorizat reunificarea Germaniei.

    În 1996, un fost secretar de stat american al apărării a scris o carte în care descria scenariul retragerii SUA, urmat de invadarea Europei de către ruși

    Venirea la putere a lui Putin, fost ofițer KGB cu activitate în Germania de Est și nostalgic al imperialismului sovietic, a redeschis subiectul expansiunii rusești în detrimentul altor state.
    Situația a fost corect intuită de un fost secretar de stat al apărării, Caspar Weinberger (1981-1987), din perioada președintelui Ronald Reagan, care a și scris o carte, “Next War” (“Următorul Război”), apărută în 1996.

    În mod profetic, acesta descria atunci o situație foarte asemănătoare celei consemnate după 2014. În scenariul lui Weinberger, un președinte rus nostalgic, agent KGB, preia puterea la Moscova și reîncepe cursa înarmărilor, profitând de faptul că Statele Unite își reduc forțele militare pentru a face economii. Apoi invadează și ocupă Polonia, stat NATO.

    Generalul Hodges, fostul șef al armatei SUA în Europa: “Rușii ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în țările baltice”

    În urmă cu câteva zile, generalul Ben Hodges, fostul comandant al armatei americane în Europa și foarte bun cunoscător al situației din Est, a avertizat, într-un interviu acordat ziarului britanic „The Times”, că retragerea SUA va încuraja agresiunile Rusiei.

    „Dacă ei (rușii – n. red.) consideră că nu suntem solidari, ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în statele baltice şi să ameninţe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi”, a menționat Hodges, ca reacție la zvonurile (confirmate între timp) că Trump vrea să retragă o parte din forțele americane din Germania.

    Siderat, generalul a calificat intenția lui Trump drept “o nebunie” și “o greșeală colosală”. El consideră că se sacrifică poziția SUA în lume pentru niște ipotetice avantaje electorale de moment – alegerile prezidențiale din America sunt programate în această toamnă.

    Hodges a avertizat anul trecut că, dacă NATO nu întărește urgent zona Mării Negre, va urma o invazie a Rusiei. „Omuleții verzi” ai lui Putin ar urma să ocupe mai întâi zona ucraineană Odessa, apoi România.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Fostul șef al trupelor americane în Europa: „Rusia ar putea lansa o invazie în România sau în statele baltice“, pentru a testa reacția NATO

    * Cele 17 țări europene pentru care, din 15 iunie, se redeschid cursele aeriene, fără izolare sau carantină

  • Fostul șef al trupelor americane în Europa: „Rusia ar putea lansa o invazie în România sau în statele baltice“, pentru a testa reacția NATO

    România sau țările baltice ar putea deveni ținta unei invazii a trupelor rusești, care urmăresc să testeze reacția NATO, avertizează generalul Ben Hodges, fostul șef al armatei americane în Europa, într-un interviu acordat ziarului britanic The Times și preluat de G4Media.ro.

    Ofițerul spune că Rusia este tentată să verifice cât de viabilă mai este alianța militară nord-atlantică, în condițiile în care SUA se retrage, iar între statele membre au apărut divergențe.

    România și țările baltice ar putea fi ținta unei invazii rusești, avertizează generalul Ben Hodges, fostul comandant al forțelor americane în Europa

    În ultimele luni, România, dar și alte țări din flancul estic al NATO și al UE au devenit ținta unui puternic atac subversiv al Rusiei. Pe fondul pandemiei de coronavirus și al frustrărilor populației legate de restricțiile impuse de guverne, rușii au pornit o amplă operațiune de dezinformare și fake news.

    Conform unui raport oficial întocmit de un institut de cercetare aflat sub patronajul Secretariatului General al Guvernului României, scopurile Rusiei au fost multiple.

    S-a vizat decredibilizarea instituțiilor statului român, Uniunii Europene, NATO și SUA, provocarea de haos și neîncredere în autorități, simultan cu construirea unei imagini favorabile și glorioase pentru Rusia și pentru Putin.

    Puternic vehiculată în timpul pandemiei inclusiv în România, teoria conspirației potrivit căreia virusul ar fi fost fabricat de elitele lumii occidentale pentru a reduce populația globului a fost indexată oficial de Comisia Europeană ca fiind de producție rusească și chineză.

    În România, teoriile Rusiei au fost puternic sprijinite de PSD și, în ultimele săptămâni, de Victor Ponta și partidul său, Pro România.

    Planurile rușilor, pe fondul semnelor date de Trump că SUA se retrage in Europa. 9.500 de soldați americani ar urma să părăsească Germania

    Acum, Ben Hodges, general în retragere și fost comandant al armatelor americane în Europa, spune că Rusia are un plan prin care ar putea testa reacția NATO la o agresiune.

    Oportunitatea pare să se fi ivit, pentru Putin, odată cu intențiile lui Trump de a reduce implicarea SUA în NATO. „Dacă ei (n.r. – rușii) consideră că nu suntem solidari, ar putea decide să lanseze o invazie în România sau în (statele) baltice şi să ameninţe cu folosirea armei nucleare pentru a vedea cum răspundem noi”, a spus Hodges, potrivit The Times.
    Trump ar urma să ordone retragerea a circa 9.500 de soldați americani din Germania, reducând astfel cu aproximativ 30% trupele staționate în această țară.

    Hodges a avertizat și anul trecut că, dacă NATO nu întărește zona Mării Negre, Rusia va invada, în câțiva ani, Odessa în Ucraina și, apoi, România

    Hodges, foarte bine informat asupra situației geostrategice și militare din flancul estic al NATO și mai ales asupra bazinului Mării Negre, a declarat încă de anul trecut că, dacă NATO nu-și concentrează eforturile pentru a securiza zona, Rusia ar putea invada, în câțiva ani, zona Odessa din Ucraina și, apoi, România.
    Armata rusă a ocupat deja Crimeea și Estul Ucrainei în primăvara lui 2014, iar de atunci și-a intensificat atacurile asimetrice asupra Occidentului.

    Serviciile lui Putin sunt acuzate că poartă un război al dezinformării în UE și SUA, că au intervenit în alegerile pentru președinția SUA din 2016 și în alegerile parlamentare și prezidențiale din mai multe țări europene – inclusiv în campania pentru referendumul care a dus la ieșirea Marii Britanii din UE.

    Comportamentul lui Trump este foarte imprevizibil și le dă speranțe rușilor, care așteaptă momentul prielnic.

    După venirea sa la putere, președintele american a pus pentru prima oară în istoria NATO sub semnul întrebării intervenția în sprijinul statelor vizate de agresiuni. Președintele SUA a menționat atunci că vor fi ajutate doar țările care alocă minimum 2% din PIB apărării. România nu se număra printre acestea, la momentul respectiv.

    “Plăcile tectonice se mișcă. Vedem ascensiunea Chinei, asta este acum marea problemă strategică”

    Acum, planul lui Trump de a retrage aproape 10.000 de soldați din Germania a șocat cancelariile Occidentale, dar și generalii de la Pentagon, care au părut luați pe nepregătite. “Plăcile tectonice strategice se mișcă. Vedem ascensiunea Chinei, asta este acum marea problemă strategică”, a explicat Sir Richard Barrons, fostul comandant al forțelor mixte din NATO.

    Ben Hodges avertizează că planul de retragere a americanilor ar fi “o nebunie”, “o greșeală colosală”.

    Calculul lui Trump vizează atragerea de capital electoral pentru alegerile din această toamnă, când încearcă să obțină al doilea mandat, cu prețul sacrificării poziției SUA în lume: „Va spune «le-am dat un şut în fund tuturor aliaţilor – acum îi putem aduce acasă pe băieţi» pentru a ne face un merit din asta. Va spune: «V-am spus eu că îi aduc acasă pe băieţi, iată-i!»”.

    Ca întotdeauna, de la venirea lui Trump la putere, Rusia pare la curent cu ce are de gând să facă acesta înainte chiar să afle aliații și propriii săi generali.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Un criminal în serie, condamnat pe viață și eliberat pe baza „legilor lui Dragnea”, a incendiat o minoră pe care o violase. Până la 19 ani a omorât 5 oameni

    * Cele 17 țări europene pentru care, din 15 iunie, se redeschid cursele aeriene, fără izolare sau carantină

  • Cine pune paie pe foc în SUA? False mesaje ale lui Trump și zeci de filmulețe vechi sunt distribuite masiv pentru a alimenta revoltele din America

    False mesaje pe Twitter atribuite lui Donald Trump și filmulețe vechi cu violențe ale poliției – unele, de acum trei decenii! – au inundat internetul în ultimele zile, punând paie pe vâlvătaia tulburărilor de stradă din Statele Unite.

    Suprapusă peste cauzele reale ale crizei, această campanie a amplificat faliile din societatea americană. În acest moment, în multe state a fost declarată starea de urgență și scoasă pe străzi Garda Națională, iar în Washington – chiar armata regulată.

    Reacțiile reale, provocatoare, ale lui Trump au credibilizat falsurile. Clipuri video vechi sunt prezentate ca fiind de la revoltele de acum și strâng milioane de vizualizări

    Uciderea de către poliție a unui suspect de culoare, George Floyd, în urmă cu câteva zile, în orașul Minneapolis, a declanșat rapid violențe și proteste care s-au extins în întreaga Americă. Floyd fusese arestat după ce un vânzător a reclamat că acesta i-a plătit cu bani falși. Deși neînarmat, a fost agresat de polițiști, trântit la pământ, iar unul dintre agenți i-a apăsat genunchiul pe gât timp de 7 minute, până l-a ucis.

    Revendicările și furia inițiale ale comunităților defavorizate s-au împletit însă cu motivațiile politice ale celor care vor să îl vadă schimbat pe președintele Trump și, mai ales, cu oportunismul bandelor de tâlhari.

    Sub acoperirea protestelor legitime ale maselor de oameni împotriva discriminării și rasismului, numeroși răufăcători s-au strecurat, distrugând și vandalizând mai ales mici proprietăți, magazine ale unor oameni nevinovați, iar jafurile au căpătat proporții.

    Un fals mesaj al lui Trump a devenit viral pe Facebook

    Pe acest fundal, comportamentului inadecvat al lui Trump – care a gestionat prost și această criză, la fel ca toate celelalte de până acum – i s-a adăugat o campanie subversivă menită să sporească frământările și să agite și mai tare spiritele.

    De parcă n-ar fi fost îndeajuns zecile de mesaje absolut deplasate postate de Trump pe Twitter, “cineva” a decis să amplifice indignarea opiniei publice inventând altele, cu care – de data aceasta – președintele american n-are legătură. Falsurile au fost bine concepute de niște profesioniști. Așa-zise mesaje pe Twitter (rețeaua de socializare folosită de Trump) au fost fabricate și apoi distribuite pe Facebook, sub formă de “captură de ecran”.

    Falsul mesaj al lui Trump, provocator și arogant, a fost redistribuit de nenumărate ori, amplificând în mod artificial indignarea opiniei publice

    Operațiunea a prins extraordinar, fake-urile fiind redistribuite de sute de mii de oameni și stârnind furia populației.

    Este vorba de un așa-zis mesaj postat de Trump după convorbirea cu familia lui George Floyd, în care președintele ar fi făcut un comentariu deosebit de provocator: „Am vorbit cu familia lui George Floyd. Mi-au spus că sunt foarte onoraţi să mă audă. Le-am spus că nu mai vreau să văd un om de culoare să moară cu un genunchi pus pe gât. Părea să fie dureros. Sunt mai multe feluri mai bune de a muri. Nici un fel nu e bun, dar ăsta era foarte rău”. Cine a gândit falsul l-a scris în stilul și retorica lui Trump – doar că, de data aceasta, președintele american n-a postat așa ceva. Investigația făcută de snopes.com arată că nu există o asemenea postare a lui Trump pe Twitter.

    Falsuri devenite virale, în SUA, în ultimele zile: internetul ar fi fost blocat de autorități, polițiștii din New York și-ar fi bătut joc de George Floyd, Trump ar fi fugit în bunkerul de sub Casa Albă

    Site-ul, specializat în verificarea rumorilor apărute în societate, a demontat în ultimele zile zeci de astfel de falsuri fabricate și răspândite pentru a mări tensiunea deja existentă în Statele Unite.

    Printre “știrile” virale cu care a fost bombardată opinia publică și dovedite false s-au numărat și acelea că

    – internetul ar fi fost blocat pe 1 iunie, în timpul protestelor de la Casa Albă,

    – polițiștii din New York ar fi îmbrăcat tricouri cu mesajul “Pot respira” (aluzie la faptul că Floyd, înainte să moară în timp ce un polițist îi ținea genunchiul pe gât, a spus de mai multe ori “nu pot respira”),

    – polițistul criminal Derek Chauvin, cel care l-a ucis pe Floyd în timp ce suspectul se afla la pământ, ar fi purtat o șapcă inscripționată “Faceți albii din nou mari” (“Make Whites Great Again”). Falsul face trimitere la sloganul lui Trump “Faceți America mare din nou” și aluzie la faptul că președintele american și polițistul asasin ar fi rasiști și chiar membri ai Ku-Klux-Klan,

    – președintele Trump ar fi fugit în bunkerul de sub Casa Albă în timpul protestelor.

    Filmulețe vechi sau fără legătură cu protestele actuale au fost prezentate ca violențe ale poliției după uciderea lui George Floyd

    Un front de atac al celor care, din umbră, au orchestrat campania de falsuri menite să sporească haosul a fost montarea sau redistribuirea de filmulețe cu violențe sau acțiuni ale poliției petrecute în alt context sau mai vechi, fără legătură cu criza provocată de uciderea lui George Floyd.

    Unele montaje sunt vechi de aproape 30 de ani, din timpul violențelor interrasiale din Los Angeles, 1992. Altele sunt din alte țări. În sfârșit, foarte multe sunt din anii trecuți și reprezintă altercații ale poliției cu diverși infractori prezentați drept protestatari agresați după moartea lui Floyd.

    Unul din clipurile virale prezintă un om de culoare încătușat și, apoi, eliberat de polițiști. Explicația filmulețului era că forțele de ordine rasiste din Minnesota au “săltat” un protestatar, apoi și-au dat seama că personajul era agent FBI. Postarea pe Twitter a strâns milioane de vizualizări.

    În realitate, filmulețul fusese făcut acum peste un an, în Rochester, Minnesota, iar omul încătușat și eliberat nu era agent FBI. Polițiștii îl confundaseră cu un infractor și îi puseseră cătușele pentru că s-a zbătut când i-au cerut actele.

    Filmulețul din 2019, cu un om de culoare încătușat și eliberat ulterior de polițiști, a fost trunchiat și prezentat ca fiind din timpul protestelor. Autorul falsului l-a folosit ca să arate cum poliția rasistă din Minnesota agresează oameni nevinovați, iar în acest caz a arestat un agent FBI. Falsul a strâns milioane de vizualizări

    Un alt clip video, care înfățișează un tânăr pe care un polițist în agresează în timpul arestării, este prezentat ca fiind de acum, deși în realitate a fost făcut anul trecut, în California. Înregistrarea a făcut milioane de vizualizări.
    Astfel de exemple pot continua la nesfârșit. Peste incidentele reale și evenimentele violente care implică atât comportament huliganic al multor oameni ieșiți în stradă, cât și reacții exagerate ale forțelor de ordine, acest val de dezinformări încearcă să mărească ostilitatea dintre tabere.

    În ultimele zile, în presa străină, și BBC.com a tratat subiectul. În România, Cristian Unteanu a făcut o analiză pertinentă în Adevarul.ro, iar fenomenul a fost relatat și de Digi24.ro.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * VIDEO. Încă o bilă neagră pentru Alina Gorghiu: a vrut să-l facă parlamentar PNL pe odiosul Tudorel Toader! Și ministrul Costel Alexe a încercat. Penalul Vosganian i-a propus să fie ministru, cu mandat de la penalii Dragnea și Tăriceanu

    * Ce a simțit dr. Virgil Păunescu când a testat pe el însuși vaccinul anti-Covid la care lucrează: „Dureri musculare, dureri osoase, un disconfort…”

    * De ce a trecut România mai bine peste epidemie decât state mai dezvoltate? Medicul Virgil Musta: “Am limitat impactul datorită măsurilor corecte, deși dure, luate la timp”

  • Masacru cu semnătura lui Trump: în Alaska, vânătorii vor putea ucide puii de urs și de lup în vizuinile lor. La fel, renii în timp ce înoată

    Dupa ce președintele american Donald Trump a semnat ordinele de revocare pentru anumite restricții de vânătoare, va fi posibilă uciderea puilor de urs sau de lup în propriile vizuini. De asemenea, vor putea fi uciși renii în timp ce înoată, de către vânătorii din bărcile cu motor.

    Revocarea restricțiilor de vânătoare a animalelor sălbatice din SUA – dar în special în rezervațiile naturale din Alaska -, de către Donald Trump, e pe cale să devină realitate. Se vorbea de mult timp despre asta, dar acum este o chestiune de zile: după cum au anunțat Anchorage Daily News (care a putut viziona în premieră documentele) și USA Today, agențiile federale National Park Service și US Fish and Wildlife Service vor introduce modificările în regulament, ceea ce va permite vânătorilor să masacreze animalele prin tehnici barbare.

    Conform Fanpage.it, urmare a acestor noi reguli, de exemplu, vor putea fi vânați urșii negri direct în vizuinile lor, din care vor putea fi atrași afară inclusiv prin utilizarea luminii artificiale, pentru a fi uciși mai ușor. De asemenea, vor putea fi ucise și mamele împreună cu puii lor, pentru ca distracția vânătorilor să fie cât mai crudă.

    Conform noilor reguli semnate de președintele Trump, vânătorilor le va fi permis să folosească inclusiv capcane – cum ar fi carnea crudă – pentru a atrage atrage și ucide urșii, atât pe cei negri, cât și pe cei bruni.

    Se va putea trage și asupra coioților și a lupilor, inclusiv a puilor.

    În plus, vor putea fi uciși renii în timp ce înoată, trăgând asupra lor din bărcile cu motor.

    Pentru prima dată, vor putea fi omorâți urșii bruni cu capcane în Refugiul Faunistic Național din Kenai.

    Practic, vor fi șterse cu buretele toate restricțiile introduse de președintele american Barack Obama în 2015 pentru protejarea faunei sălbatice. Obiectivul era acela de a proteja prădătorii, cu scopul de a menține echilibrul în fragilul ecosistem din Alaska.

    „Administrația Trump a atins, în mod șocant, un nou minim istoric în tratarea faunei sălbatice. Uciderea puilor de lup sau de urs în propriile vizuini este barbară și inumană”, a declarat pentru USA Today doctorul Jamie Rappaport Clark, președintele organizației Defenders of Wildlife.

    „Nu este nevoie de nicio măiestrie să atragi urșii cu mâncare sau să împuști renii în timp ce înoată”, a declarat Ben Williamson, directorul programului World Animal Protection US. „Uciderea animalelor pentru distracție nu numai că provoacă suferință faunei sălbatice, dar amenință întregi ecosisteme și habitate naturale”, a explicat acesta.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. „Ne-au făcut de râs ca să apere o mână de hoți”

  • SUA se retrage din Organizația Mondială a Sănătății, devenită “marioneta Chinei”. Trump: “Beijingul are control total asupra OMS”

    SUA se retrage din Organizația Mondială a Sănătății, instituție devenită “marioneta Chinei” și care a agravat pandemia de Covid-19 prin complicitatea cu regimul comunist de la Beijing, a anunțat vineri Donald Trump, președintele SUA.

    OMS nu a luat nicio măsură pentru a se reforma după modul dezastruos în care s-a comportat la apariția pandemiei, a mai adăugat Trump, citat de Reuters.

    China a transformat OMS “într-o marionetă” treptat, în ultimii 14 ani. Americanii se retrag acum din organizație

    Într-o conferință de presă ținută la Rose Garden, președintele SUA a însoțit anunțul privind încetarea relațiilor cu OMS de acuzațiile pe care le-a mai făcut de-a lungul timpului la adesa acestei organizații: a gestionat prost pandemia, a dezinformat și mințit întreaga lume la comanda Chinei, întârziind reacția statelor într-un moment crucial.

    Dincolo de retorica adesea politicianistă și demagogică a lui Trump, de data aceasta multe dintre afirmații își au acoperire în realitate.

    Presa a semnalat în această primăvară modul în care comuniștii de la Beijing au “virusat” mai întâi OMS, instituție asupra căreia au preluat controlul de multă vreme. Momentul-cheie a fost în pe 9 noiembrie 2006, când chinezoaica Margaret Chan, din Hong Kong, a fost numită director general al OMS după trei ani în care s-a apropiat, pas cu pas, de această funcție.

    Instalată ca director al Departamentului pentru Protecție al Mediului Uman în 2003, Chan a avut o ascensiune rapidă, susținută din umbră de China comunistă.

    Margaret Chan a avut două mandate la conducerea OMS, până pe 30 iunie 2017. Când a părăsit funcția, organizația era deja înțesată de oameni aduși de ea și agreați de Beijing.

    Directorul OMS, etiopianul Ghebreyesus, este un marxist-leninist legat de China cu fire vizibile

    Noul director general, doctorul etiopian Tedros Adhanom Ghebreyesus, un personaj care a făcut parte înainte din guvernul Etiopiei, ca ministru al Sănătății și ministru de Externe, este un marxist-leninist convins.

    Membru al partidului de extremă stângă Frontul Eliberării Poporului din Tigray (TPLF), Ghebreyesus are niște fire vizibile care-l leagă de prietenii de orientare politică din China.

    Ceea ce s-a întâmplat însă în acest an a depășit orice așteptări. OMS a întârziat declararea pandemiei la cererea și presiunile Chinei. Cele câteva săptămâni pierdute au făcut ca virusul să ajungă în toate colțurile lumii, pentru că informațiile ascunse de guvernul chinez, cu aprobarea OMS, au viciat măsurile de precauție ale celorlalte state.

    Singurii care au înțeles ce se petrecea în China au fost vecinii pățiți ai acestei țări: Taiwan, Coreea de Sud, Japonia. Cele trei state au luat imediat deciziile corecte și au încercat să avertizeze restul lumii. OMS a blocat însă aceste semnale de alarmă – medicii taiwanezi au fost trimiși la plimbare pe motiv că statul lor nu face parte din Organizația Mondială a Sănătății, acces interzis, desigur, tot la presiunile Chinei.

    În săptămânile pierdute, granițele Chinei cu restul lumii au rămas deschise. Se estimează că, în această perioadă, 5 milioane de chinezi au părăsit țara către toate colțurile globului, ducând cu ei boala.

    Din acel moment, nimic nu s-a mai putut face pentru a opri răspândirea virusului în lume.

    Primul raport asupra pandemiei emis de OMS era încărcat de date false și concluzii eronate. Experții nu sunt nici azi lăsați la Wuhan

    OMS a emis un prim raport încărcat de date false și concluzii eronate privind situația reală din China, specialiștii trimiși să verifice situația la fața locului fiind acceptați cu întârziere de regimul comunist și apoi direcționați pe un traseu prestabilit, unde aceștia s-au întâlnit doar cu persoane și medici locali selectați în prealabil de autorități.

    Două încercări de a se iniția o anchetă în Wuhan, pentru a descoperi originea virusului și modul în care acesta a început să se răspândească, au fost, de asemenea, blocate de China, pe motiv că “e prea devreme”.

    Trump: “China are control total asupra OMS deși Beijingul contribuie cu doar 40 de milioane de dolari pe an, în timp ce SUA a plătit 450 de milioane”

    Toate aceste detalii au dus la reacția dură a unor șefi de state, iar Donald Trump, aflat în căutarea unui țap ispășitor după ce el însuși a gestionat foarte prost epidemia, n-a întârziat să arate cu degetul spre China și OMS.

    Președintele american a afirmat vineri: „China are control total asupra OMS în ciuda faptului că Beijingul contribuie cu doar 40 de milioane de dolari pe an, în timp ce SUA a plătit aproximativ 450 de milioane de dolari anual. Am prezentat în detaliu reformele pe care ar fi trebuit să le facă și am discutat direct cu ei, dar au refuzat să le pună în aplicare”.

    Concluzia lui Trump: „Dacă OMS şi-ar fi făcut treaba şi ar fi trimis experţi medicali în China pentru a studia în mod obiectiv situaţia pe teren, epidemia ar fi putut fi ţinută sub control la sursă, cu foarte puţine decese” .

    Războiul între SUA și China a intrat astfel într-o nouă fază.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Barometrul IMAS pe luna mai: PNL 32,6%, PSD 23,0%, USR-PLUS 16,7%, Pro România 11,2%. O guvernare PNL-PMP-USR/PLUS ar strânge 53%

  • VIDEO. Zborul avionului ucrainean, doborât de iranieni, a fost refăcut pe computer. Unde a fost lovit și cum s-a prăbușit

    În data de 8 ianuarie 2020, un Boeing 737-800, aparținând liniilor aeriene ucrainene, a fost doborât de o rachetă iraniană. La bord erau 176 de pasageri și 9 membri ai echipajului.

    VIDEO. Unde a fost lovit de rachetă avionul ucrainean și cum s-a prăbușit.

    Avionul a fost doborât în contextul reacției armatei iraniene la eliminarea de către SUA, la ordinul lui Donald Trump, a generalului Quasemi Soleimani, conducătorul Armatei Islamice Iraniene, considerat responsabil pentru mai multe atentate teroriste.

    Autoritățile iraniene au încercat să ascundă gafa criminală, dar după 48 de ore, agențiile de informații occidentale strânseseră suficiente date ca să știe că responsabilitatea erorii aparține armatei iraniene.

    Avionul a decolat la ora 06.12, ora Teheranului, afară fiind întuneric. la bord se aflau foarte mulți cetățeni canadieni de origine iraniană care se întorceau acasă din vacanța de iarnă.

    Aparatul de zbor a fost doborât la patru ore de la declanșarea unui atac al artileriei iraniene asupra unor unități militare americane din Irak ca răzbunare pentru uciderea generalului Soleimani.

    În acest moment, Canada și Ucraina au deschis anchete pentru a descoperi cine sunt responsabilii pentru această tragedie. Cercetarea penală e în curs.

    Printr-o simulare pe computer au fost reproduse decolarea, zborul, impactul rachetei și prăbușirea avionului. Astfel de reconstituiri sunt folosite și de anchetatori pentru a stabili exact desfășurarea tragicului eveniment.

    Autoritățile iraniene au recunoscut oficial doborârea avionului ucrainean abia în data de 11 ianuarie, la trei zile de la producerea accidentului. Un general al armatei revoluționare și-a asumat întreaga responsabilitate.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Ce-i unește pe escrocii Popoviciu și Zlocevski: amândoi l-au „vânat” pe fiul fostului vicepreședinte al SUA

    În SUA e mare forfotă de câteva luni de zile. Motivul? A început campania electorală pentru alegerile prezidențiale de anul viitor.

    Candidați de top: Donald Trump, actualul președinte din partea republicanilor, și Joe Biden, fost vicepreședinte în mandatul lui Barack Obama din partea democraților.

    Acuze: cei doi își trimit săgeți înveninate, se bat ca niște boxeri pentru centura cu diamante la categoria super-grea.

    Trump riscă să-și piardă funcția cu mult timp înainte de scrutinul din 3 noiembrie 2020, fiind acuzat că-și sabotează principalul contracandidat prin căutarea unor informații compromițătoare tocmai în Ucraina. Fiul lui Joe Biden ar fi luat, în calitate de consilier și membru al Consiliului de Administrație la firma Burisma Holdings, 600.000 de dolari anual din partea mogulului Mikola Zlocevski, anchetat pentru fapte de corupție și fugit la un moment dat din țară.

    Biden-senior e pe cale să-și distrugă imaginea prin potlogăriile făcute de fiul său, Hunter, în Ucraina. Acesta a figurat drept angajat pe postul de consilier la firmele lui Zlocevski, în perioada 2014-2019, timp în care s-ar fi ales cu 3 milioane de dolari.

    Mai nou, conform declarației făcute la postul american de televiziune Fox News, apropiat de președintele Trump, avocatul acestuia, Rudolph Giuliani, a lăsat de înțeles că fiul lui Biden e implicat în afaceri ilegale și în România. Asta după ce „New York Times” titrase, în luna mai a acestui an, că Hunter Biden a fost consilier pe probleme de afaceri la firmele lui Puiu Popoviciu.

    Hoț de Ucraina versus Hoț de România

    Magnați

    Zlocevski: În 2015 ocupa locul 24 în topul bogaților din Ucraina, cu o avere de 178 de milioane de dolari. În 2019 figurează cu o avere de 900 de milioane de dolari.

    Popoviciu: În2003 avea o avere de 100 de milioane de dolari, inclus în Top 300 întocmit de revista „Capital”. În 2018, conform „Forbes România”, averea sa a crescut la aproximativ 189 de milioane de euro.

    Fugari

    Zlocevski: A plecat din Ucraina în 2014, după ce a fost anchetat de Parchetul Anticorupție pentru abuz în serviciu. În calitate de ministru al Protecției Mediului și Resurselor Naturale, a acordat licențe pentru transportul de gaz numai firmelor sale, fără licitație. În 2017, Burisma Holdings s-a ales cu un miliard de metri cubi de gaz!

    Popoviciu: A părăsit România în 2017, înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să-l condamne la 7 ani de închisoare. S-a stabilit la Londra. Inițial, autoritățile din Anglia l-au reținut pe baza mandatului internațional emis pe numele său. Apoi l-au eliberat pentru o cauțiune de 200.000 de lire sterline.

    Profitori

    Zlocevski: Pentru a-și spăla imaginea firmelor sale, reunite sub sigla Burisma, mogulul ucrainean și-a „tras” un consilier pe cinste: Hunter Biden, fiul fostului vicepreședinte al SUA, Joe Biden.

    Popoviciu: La fel a procedat și omul de afaceri Puiu Popoviciu. Hunter Biden i-a devenit consilier în domeniul imobiliarelor înainte de a ajunge în Ucraina.

    Precauți

    Zlocevski: Controlează firma Burisma Holdings prin niște societăți off-shore înființate în Cipru.

    Popoviciu: Are un lanț de off-shore-uri în Cipru, prin care deține controlul asupra mai multor firme românești. Unul din ele era Karias Trading Limited, prin intermediul căruia supraveghea Shopping Center Holding. Alte două: Bladon Enterprises Ltd și Germen Properties Ltd.

    Inteligenți

    Zlocevski: A fost foarte apropiat de fostul președinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici. Grație acestei amiciții, el și-a dezvoltat un adevărat imperiu în domeniul gazelor.

    Popoviciu: Numele său a fost legat de cel al lui Traian Băsescu, după ce președintele a semnat un proiect ce l-a avantajat în mod direct. Anume, cel al rețelei de apă și canal taman pentru cartierul „Băneasa Rezidențial”- cel mai mare din țară. A fost asociat și cu fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu (în mandatul său s-a realizat acel proiect), dar și cu fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. Acesta și-a „tras” un sediu pentru firma sa de automobile în același cartier.

    Victime

    Zlocevski: Prin angajarea lui Hunter Biden, multimilionarul ucrainean a exercitat presiuni asupra vicepreședintelui SUA de a interveni pentru încetarea anchetei penale împotriva sa. Misiune îndeplinită: în 2016, președintele Petro Poroșenko l-a demis, în urma votului din Duma de Stat, pe procurorul ce s-a ocupat de caz, Viktor Șokin.

    Popoviciu: Potrivit celor de la Hotnews.ro, prin intermediul lui Hunter Biden, afaceristul român ar fi încercat să convingă anumiți politicieni din Congresul American că este victima unor abuzuri în țara sa.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Scrisoare de protest a jurnaliștilor clujeni la adresa abjectului numit de Dăncilă la șefia PSD Cluj. Din tastatura lui Liviu Alexa ies doar fecale

    * Candidatul-fantomă: Radu Moraru. Cronica unei șarlatanii anunțate

    * Clotilde Armand a câștigat alegerile interne în USR cu 62% și e candidatul partidului la Primăria Sectorului 1. E mama a 6 copii

    * Lista primelor 444 de secții de votare din Diaspora. Alte 394 de secții sunt în pregătire. Restanțe majore în Italia, Spania, Marea Britanie, Franța și SUA

    * Tragedia din Ialomița. Lista celor 8 femei ucise de TIR + șoferul microbuzului. Au rămas orfani 15 copii

    * VIDEO. Cumpănașu murdărește și 10 august! Zice că la mitingul Diasporei au venit „zbengoși, șmenari și boschetari”, trimiși de Cioloș sau de USR. Sursă sigură: i-a spus lui o curvă din Italia

    * VIDEO. Cumpănașu, mitocanul delirant cu amenințări naziste: „Iohannis, nici să rămâi în țară nu vei mai putea după ce voi fi președinte!” / „Eu sunt Corrado Cattani de România!” / „Tu câte clanuri mai ascunzi, Iohannis?” / „Ai în fața ta viitorul președinte al României! Poporul mi-a dat mie această putere, ție nu ți-a dat!”

    * Cumpănașu, delir total: „Am adus scutul de la Deveselu, am salvat laserul de la Măgurele. Și câștig doar 12-13.000 de euro pe lună!”

    * Averea colosală a escrocului Cumpănașu. Anul trecut a câștigat 30.000 de euro pe lună, dintre care 84% din bani publici. Și-a cumpărat 6 case în 4 ani!

    * Cumpănașu a făcut un șmen și cu alocațiile copiilor! A luat 300 de lei pe lună când toți copiii primeau 85 sau 200 de lei

  • Ne lasă Trump pe mâna lui Putin? Ieşirea SUA din NATO ar fi un mare cadou făcut Rusiei

    Nu există vestea mai proastă pentru România, în vremuri de „Ciumă Roşie” şi de atac împotriva UE, decât aceea că America ne-ar putea abandona. Deocamdată, nu sunt decât zvonuri şi informaţii de presă, deşi provenite dintr-o sursă foarte credibilă – unul dintre cele mai respectabile cotidiane la nivel global, The New York Times. Dar ştim cum e, niciodată nu iese fum fără foc.

    Căci mai mulți membri ai administrației prezidențiale au declarat pentru publicaţia amintită că Donald Trump a repetat amenințarea privind retragerea SUA din NATO de mai multe ori, în 2018, în conversații private. Foști și actuali oficiali care sprijină alianța militară internaţională care a garantat securitatea lumii după Al Doilea Război Mondial susțin că s-au temut că Trump ar putea să revină la amenințările sale dacă aliații nu investesc mai mult în scopurile și mijloacele militare ale NATO, relatează celebrul cotidian american New York Times.

    În prezent, dorința președintelui de a retrage SUA din NATO dă naștere tot mai multor îngrijorări în rândul oficialilor care lucrează în domeniul securității. Îngrijorările sunt exprimate pe fundalul tentativelor lui Trump de a păstra secret conţinutul discuţiilor sale cu cu Putin, din întâlnirile celor doi. Propriul personal al liderului actual de Casa Albă a fost văduvit complet de subiectele dezbătute cu Vladimir Putin, ceea ce, pe fundalul unei investigații FBI ce vizează legăturile administrației prezidențiale cu Rusia, alimentează speculaţiile potrivit cărora Trump face jocul Rusiei.

    „Sunt puține lucruri pe care președintele Rusiei, Vladimir Putin, să și le dorească mai mult decât slăbirea NATO, alianța militară dintre SUA, Europa și Canada care a ținut la distanță agresiunile sovietice, apoi rusești timp de 70 de ani”, relatează cotidianul american.

  • Cod roşu la Casa Albă. Donaţiile pentru Trump, sub anchetă federală. Dragnea a cotizat

    Procurorii federali din Manhattan investighează modul în care a fost cheltuită suma record strânsă din donații de comitetul de inaugurare a președinției lui Donald Trump, au declarat pentru Wall Street Journal surse familiare cu acest subiect. Ancheta, care se află în stadiu incipient, examinează în ce măsură unii dintre donatorii de top au dat bani în schimbul accesului la administrația Trump, pentru concesii de ordin politic sau pentru a influența diferiți oficiali. Donarea de bani în schimbul obținerii unor favoruri politice ar putea intra sub incidența legislației federale care sancționează actele de corupție, dezvăluie G4Media.ro.

    Amintim că liderul PSD, Liviu Dragnea și fostul premier, Sorin Grindeanu, au participat la ceremonia de inaugurare în ianuarie 2017, la invitația lui Elliot Broidy, care la vremea respectivă era vice-președintele Comitetului prezidențial de inaugurare.

    Biletul pentru cina la care au participat Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, și la care și-a făcut apariția și Donald Trump ar fi costat între 500.000 și 1.000.000 de dolari – cu diferite niveluri de acces, în funcție de suma donată, potrivit unor broșuri ale evenimentului de învestire, obținute de Politico și de New York Times la vremea respectivă.