Incapabil să câștige pe câmpul de luptă și blocat într-o situație fără ieșire, dictatorul rus Vladimir Putin dă semne că e pe cale să renunțe la cele mai multe din cererile sale aberante în privința Ucrainei. Din proiectul de acord de încetare a focului care se discută marți, la Istanbul, a dispărut pretenția ca țara vecină să nu adere niciodată la Uniunea Europeană. Poporul ucrainean își câștigă astfel cu sânge și enorme suferințe dreptul la o viață mai bună, la dezvoltare și civilizație, odată cu ieșirea din ghearele Moscovei.
Discuțiile dintre cele două delegații se reiau marți, la Istanbul, pe marginea unui armistițiu între Rusia și Ucraina. Proiectul de acord, scrie Daily Mail, nu mai conține multe din motivele esențiale pentru care Putin a ordonat invadarea Ucrainei: demilitarizarea țării și interzicerea aderării la Uniunea Europeană. De asemenea, a dispărut și pretenția ca limba rusă să se bucure de „protecție juridică”.
Informațiile s-au confirmat luni seara. Rusia renunță și la pretenția de a fi înlăturată actuala conducere de la Kiev și la așa-zisa „denazificare”, adică dezarmarea Ucrainei.
Patru persoane „informate cu privire la discuții” au confirmat pașii înapoi făcuți de Moscova, relatează Financial Times.
Putin renunță la pretenția ca Ucraina să se dezarmeze, să fie schimbată puterea de la Kiev și ca țara să nu adere la UE. În schimb, Zelenski e pregătit să garanteze că nu va adera la NATO și că nu se va înarma nuclear – lucru care oricum nu era în plan
Putin e pregătit, de asemenea, să permită Ucrainei aderarea la Uniunea Europeană, cu condiția ca aceasta să renunțe la orice speranță de a adera la NATO. Acesta este un compromis pe care președintele Volodimir Zelenski a dat deja numeroase semne că ar fi dispus să-l facă.
Există însă temeri că puterea de la Kremlin ar face, de fapt, un joc dublu. Rusia își schimbă poziția aproape zilnic și diplomații suspectează Moscova că se folosește doar de promisiunea de pace pentru a câștiga timp ca să se regrupeze pe câmpul de luptă pentru noi atacuri și că, în spatele vorbelor, se ascund intențiile unor noi grozăvii. Rusia și-a pierdut demult cuvântul și credibilitatea pe plan internațional, astfel că toată lumea privește cu mare circumspecție ceea ce promit oficialii de la Kremlin.
Însuși pretextul folosit pentru declanșarea invaziei este unul absolut ridicol. Vladimir Putin declarase că obiectivul său este „protejarea poporului” care a fost „supus la intimidare și genocid” de către conducerea „neonazistă” a președintelui Zelenski, care este evreu. Între timp, însă, a descoperit că „poporul” pe care el voia să-l „salveze” de “neonaziști” luptă pe viață și pe moarte să-și apere independența și țara de armatele rusești.
După aproape 5 săptămâni de lupte crâncene și pierderi grele, rușii n-au reușit să-și atingă încă niciunul din obiectivele majore pe care sperau să le îndeplinească încă din prima săptămână. Împotmoliți și ajunși la capătul resurselor, acum Putin și oamenii săi caută soluții. Există posibilitatea acordului, după cum există și această bănuială că trag de timp mimând negocierile ca să încerce să-și revitalizeze trupele.
În continuare, proiectul de armistițiu are un punct major de blocaj, asupra căruia e greu de văzut cum s-ar putea ajunge la o înțelegere: Rusia vrea ca Ucraina să recunoască anexarea ilegală a Crimeei din 2014. Zelenski a declarat deja că este dispus să facă un compromis cu Rusia pentru a aduce pacea „fără întârziere”, dar nu va accepta „hăcuirea” țării.
Într-un discurs video adresat națiunii duminică seara, liderul de la Kiev a subliniat că „suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei sunt dincolo de orice îndoială“. Zelenski ar accepta să ofere garanții privind neînarmarea nucleară a țării – lucru dealtfel total inutil, pentru că Ucraina a renunțat de bună-voie la arsenalul nuclear în 1994 – și la neaderarea la NATO. Dar nu acceptă sub nicio formă cedări teritoriale.
Există temeri că, de fapt, Putin trage de timp ca să-și reorganizeze trupele și să realizeze ruperea Ucrainei în două
Pe de altă parte, există opinia, tot mai bine conturată, că Rusia ar fi renunțat la ocuparea totală a Ucrainei și că acum se concentrează pe împărțirea țării în două, după ce s-a lămurit că nu-i poate înfrânge pe apărători. Alexander Rodnianski, un consilier al lui Zelenski, a declarat că țara sa nu e dispusă să renunțe la terenurile din est pentru a obține pacea. El a declarat, pentru programul World at One, de la BBC Radio 4, că „în acest moment, presiunea este asupra Rusiei. Este clar că rușii nu pot susține acest război ani de zile, iar moralul lor este atât de scăzut încât nu pot nici măcar să mențină aprovizionarea și logistica, așa că acest lucru (pierderea teritoriilor ocupate acum de ruși – n. red.) nu este în niciun caz bătut în cuie. Cu siguranță nu suntem dispuși să renunțăm la niciun teritoriu sau să vorbim despre integritatea noastră teritorială“.
Anterior, ministrul de Externe britanic, Liz Truss, declarase că forțele lui Putin au ajuns să răpească politicieni, activiști și jurnaliști ucraineni, deoarece Rusia nu reușește să își îndeplinească obiectivele militare. Ea a condamnat „tactica detestabilă” după ce grupul ucrainean pentru drepturile omului ZMINA a dezvăluit că a identificat zeci de persoane care au fost răpite, iar alte mii au fost deportate în Rusia. Liz Truss a afirmat că Putin „continuă să folosească tactici detestabile împotriva poporului ucrainean, inclusiv răpirea civililor nevinovați. El nu își atinge obiectivele și recurge la măsuri disperate. Putin trebuie să eșueze în Ucraina!“.
Ulterior, membra Guvernului britanic a spus, într-o declarație adresată Camerei Comunelor: „Știm că Putin nu este serios în privința discuțiilor, el continuă să bombardeze fără motiv cetățeni nevinovați în întreaga Ucraină și de aceea trebuie să facem mai mult pentru a ne asigura că pierde și îl forțăm să se gândească din nou la faptele sale. Nu trebuie să-l oprim pe Putin doar în Ucraina, ci trebuie să privim și pe termen lung. Trebuie să ne asigurăm că orice discuții viitoare nu ajung să vândă Ucraina sau să repete greșelile trecutului“.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Cum este posibil ca Germania să închidă toate centralele nucleare și să se abandoneze în brațele Rusiei lui Putin, iar Franța să anunțe recent că mai construieste 14 în regim de urgență? Fractură de imaginație și lipsă de viziune comună în varful UE, cu Rusia rânjind din umbră și manipulând prețurile în creștere continuă.
Vizita janică a lui Emmanuel Macron la Moscova a avut un efect rapid și tulburător exact acolo unde nu se aștepta nimeni: liderul francez, îngrozit de atitudinea și planurile rudimentare ale lui Putin, a decis imediat că Franța (dar și Europa) nu se poate baza pe Rusia ca furnizor de materie primă pentru energie. Ai putea zice și că este posibil ca lucrurile să fi stat invers: Macron luase decizia, dar avea nevoie de o logică argumentare.
La doar două zile de la ciudata întâlnire, Franța dă cu tifla uriașei benzinării-stat Rusia și anunță că se concentrează către independența energetică totală prin construirea de urgență a unor noi centrale nucleare. Buuum! Furați de imaginația iminentului război, nimeni nu observă grozăvia; știrea trece aproape nebăgată în seamă.
Imediat, îți pui problema germană: speriați de accidentul Fukushima, furați de vălul soluțiilor la problemele climatice, nemții, prin visătoarea (câteodată) Angela Merkel, anunțau în 2011 că închid de urgență toate centralele nucleare și se bazează pe livrările de gaze din Rusia, mai ales că planurile Nord Stream 2 erau palpabile.
S-a mai scris despre decizia bizară a Germaniei de a închide deja reactoarele de la Brokdorf, Grohnde și Gundremmingen C, operate de E.ON și RWE, după 35 de ani de funcționare, dar și despre planurile pentru ultimele trei: Isar 2, Emsland și Neckarwestheim II, care vor fi scoase din circuit până la sfârșitul lui 2022. Nu voi insista pe subiect, pentru că aceasta nu este o analiză despre energie, dar voi sublinia consecințele acestei decizii și ale altora la fel de toxice.
Sub pretextul migrării către energia verde, dar cu coșmarul unui posibil accident devastator, cu imaginația stimulată de catastrofa de la Fukushima, Angela Merkel a luat una dintre deciziile care vor marca viitorul Germaniei și al UE în perioada următoare. Decizia a fost anunțată inițial de ministrul Guido Westerwelle tocmai pentru a testa răspunsul inițial al opiniei publice germane. Angela avea stofă de supraviețuitor și asta s-a văzut bine în cei 16 ani de cancelar. Nu a fost singura decizie toxică luată de Merkel în decursul (prea) lungii sale domnii: rămâne de pomină încapațânarea aproape prostească prin care Germania a invitat practic milioane de musulmani să emigreze în direcția ei.
Și aici există, bineînțeles, un pretext care sună bine, umanitar, însa rezultatul este unul catastrofal și îl putem vedea astazi clar: numai în 2015 au intrat in Germania, oficial, 890.000 de imigranți.
Și iată cum un conducător bun, care a condus țara bine, care a făcut foarte multe lucruri bune, a ajuns – în special din cauza unui mandat prea lung – să ia decizii monumental greșite pentru viitorul țării sale. Decizii cu care UE și întreaga planetă se spală pe cap în zilele noastre. Orașe sau măcar cartiere întregi din Germania sunt sufocate de imigranți neintegrabili, autocratul Erdogan ajungând chiar să-i îndemne pe turcii musulmani din Germania să facă mulți copii și să colonizeze efectiv țara. Siguranța oamenilor a scăzut dramatic, iar teama de terorism a crescut exponențial, ca să nu vorbim de costurile incredibile ale țării cu o asemenea migrație în masă.
Angela Merkel, Vladimir Putin și labradorul cu care dictatorul rus a primit-o la Mosviva, în 2007
Legi neadaptate la secolul XXI au permis o „domnie” prea lungă, iar Merkel nu a rezistat tentației de a privi cu naivitate și insuficiență analiza critică spre viitor. Și asta i se poate reproșa masiv atâta vreme cât cancelarul german avea la dispoziție și analiști mai puțin visători în jurul său.
De pildă, lui Vladimir Putin i-au strălucit ochii încă de la anunțul din 2011 făcut de Merkel despre închiderea centralelor nucleare. Și-a dat seama imediat că va putea manipula măcar parțial cea mai influentă țară din UE. S-a „jurat pe roșu” în limba germană că poate fi un partener constant, fidel și de încredere. Nemților, cărora le place să audă ce-și doresc, le-a sunat bine.
Șiret, pentru a-i cânta în strună lui Merkel și a valida „analizele” ei (care favorizau indirect și postura de principal furnizor de gaze al Rusiei către Germania), Vladimir Putin joacă un teatru ieftin și, în 2011, „impresionat” de evenimentele de la Fukushima, „solicită și el, intern, o analiză a viitorului sectorului nuclear din Rusia”.
„Apocalipsă”, urlă presa îngăduitoare din Germania! „Apocalipsă”, răspunde cea de la Moscova, „vă ajutăm noi să fiți în siguranță”.
Ce circ ieftin ! Aveți aici articolul publicat acum 11 ani de Hotnewspe această temă. Cât de prost sau măcar cât de naiv să fii să crezi în sinceritatea lui Putin, chiar și în 2011? Putin primise cadou de ziua sa, la împlinirea vârstei de 54 de ani, pe 7 octombrie 2006, vestea asasinării jurnalistei incomode Anna Politkovskaia. Cadou de ziua sa, a dictatorului de la Kremlin! Tu, cititorule exigent, ce ai primit cadou la ultima ta aniversare? Să nu credeți cumva că de la înalțimea postului de cancelar al Germaniei a existat vreodată vreun dubiu în legătură cu cine a comandat asasinatul.
Cu un cinism înfiorător, Putin avea să declare după moartea Annei Politkovskaia, despre dezvăluirile monumentale ale acesteia: „Jurnaliștii ar trebui să știe – în orice caz, experții înțeleg foarte bine – că influența ei asupra vieții politice din Rusia a fost extrem de nesemnificativă”. Nici măcar asta nu a lămurit-o pe Merkel cu cine negociază viitorul energentic al Germaniei.
Să nu credeți cumva că până in 2011, dar si ulterior, Putin fusese în pericol de a fi sanctificat: Boris Nemțov (2006), Alexandr Litvinenko (2006), jurnalistul Mihail Bekețov (2008), avocatul Stanislav Markelov (2009), jurnalista Anastasia Baburova de la „Novaia Gazeta” (2009), Natalia Estemirova (2009), magnatul Boris Berezovski – „sinucis” la Londra (2013) sau actorul-opozant Alexei Davotcenko (2014), toți constituiau cazuri cu victime despre care Angela Merkel avea informații solide. Și obiceiul lui Putin de a-și asasina criticii a continuat până azi.
Cu toate astea, Angela Merkel a decis să abandoneze energetic și pe termen lung Germania în brațele Rusiei lui Putin. Greu de înțeles, nu-i așa? Azi e greu de priceput, dar la vremea respectivă lucrurile se desfășurau pas cu pas. Erau totuși clare și atunci apucăturile lui Vladimir Putin și ale Rusiei în general, dar Merkel a decis să se uite în altă parte.
Evident, rezultatul „analizei” despre viitorul energiei nucleare în Rusia, cerut de Putin, nu a mai fost niciodată făcut public. Îl putem ghici lejer având în vedere importanța Rosatom, înființată chiar de Vladimir Putin (!!!) în 2007, și disperarea de a vinde în continuare reactoare nucleare chiar unor țări din UE (Ungaria, de pildă). Delirant, nu-i așa?
Astăzi, dacă mă întreabă cineva în biserică despre „ultima țară care ar abandona energia ieftină nucleară”, aș răspunde instinctiv: Rusia lui Putin!
Sintetizat, aș spune că lipsa de viziune a Angelei Merkel a fost evidentă, toleranță cu miros de indulgență parfumată și flambată „à la Ribentropp-Molotov”, chestie care s-a dovedit cinică, toxică și care a trădat definitiv atât pretextele care sunau frumos, dar mai ales valorile Uniunii Europene, expuse emfatic de către liderii germani. Că la discursuri se pricep toți!
Angela Merkel nu s-a oprit la a se încăpățâna pe subiectul renunțării la energia nucleară, ci și-a căutat imediat parteneri și aliați pentru aceste visătoare idei. Așa s-a ajuns la o confruntare dură între un bloc filo-german (cu vise rusești) binevoitor și indulgent cu Putin și cu Rusia (Germania, Austria, Spania, Danemarca, Luxemburg) contra statelor mai pragmatice care – sub acest aspect – dau de înțeles că au învățat ceva din istorie (Franța, Polonia, Ungaria, la care putem adăuga opoziția acerbă a SUA față de Nord Stream 2).
Care este lecția pentru România
Trebuiesc finalizate toate reactoarele de la Cernavodă. Cu orice preț, de către stat, pentru români, fără intermediari și șmecheri infiltrați.
Energia ieftină a lor, combinată cu cea produsă de Hidroelectrica, trebuie dată cetățenilor României, și nu oferită la export pentru speculă! Astăzi, Hidroelectrica vinde megawatt-ul pe piața spot cu 1.000% profit, iar oamenilor li se dublează facturile. Pentru această orgie economică, contactați Guvernul PNL-PSD!
Germania, Austria, Olanda sau Spania NU sunt referințe pentru România când vine vorba de pericolul rusesc Din contră.
În materie de securitate nu există decât un singur reper pentru noi: SUA (fără lideri ca Trump!). Ifosele și angoasele francezilor, de pildă, aliatul important cu cea mai mare rată de capitulare din istoria imediată, nu valorează nimic pentru România. Macron tot bate câmpii despre armata UE. Aiureli!
Prostia și ticăloșia liderilor nu au legătură cu naționalitatea. Da, unele sisteme ale țărilor democratice importante corectează ulterior gafele acestor lideri, și asta e important de știut, dar mitul că pașaportul colorat altfel oferă automat inteligență, viziune și integritate este un basm. A nu se traduce prin „Capul sus, liderii noștri nesăbuiți sunt la fel ca ai lor!”. Nu! În plus, ai noștri sunt și rudimentari.
Nu mai alimentați de la Lukoil sau Gaƶprom, nu mai cumpărați produse rusești! Orice prosperitate a Rusiei mărește tentația împotriva României, iar profitul rusesc poate deveni invers proporțional cu libertatea noastră.
Inevitabilul se întâmplă: renunțarea celei mai puternice economii din UE la energia atomică ieftină a contribuit masiv (însă numai după finalizarea Nord Stream 2) la creșterea explozivă a prețurilor – evident, totul sub atenta manipulare a Gazprom și a (din nou) câștigătorului Vladimir Putin.
Trecerea de la energia atomică la cea verde se putea face și fără ca UE să îngrașe imperialismul rus
A venit momentul să ne punem câteva întrebări.
Oare de când un accident nuclear în Europa este considerat „pericol” doar pe teritoriul țării unde se întâmplă accidentul?
Care e logica prin care Germania anunță o asfel de initiațivă fără o dezbatere largă în UE și o sincronizare pe măsura subiectului?
Cum se poate ca tu, Germania, să închizi toată energia atomică ieftină, să îngrași până la saturație militară cotropitorul (istoric vorbind) rus, iar Franța, peste granița cu tine, să aibă 56 de reactoare nucleare? Catastrofa de la Cernobâl, de exemplu, a afectat în primul rând Belarus, iar Fukushima – Oceanul Pacific.
Și o întrebare foarte românească: voi, cei care luați asemenea decizii (de tipul celei nemțești în privința centralelor nucleare), sunteti proști, ticăloși sau o combinație imposibil de detectat?
Faptul că Nord Stream 2 așteaptă doar să fie deschis, momentul ales al exploziei prețurilor, împletirea aproape browniană a prostiei cu incompetența, cu lipsa de viziune, cu rezerve mici de gaze la nivel UE, cu trădare, cu ticăloșie, cu dorința de speculă a multora (inclusiv intern), cu șpaga și corupția, dar și cu șantajul de stat rusesc, completată cu niște fanfaroni politici atât de jalnici încât au liberalizat prețurile la gaz și electricitate în cel mai prost moment posibil, toate au generat situația energetică grea la nivel de UE, dar și îngrozitoare, catastrolafă la nivelul țării noastre.
Pentru ce au făcut guvernanții, oamenii ar trebui să iasă în stradă și să schimbe Guvernul și Parlamentul. La noi e însă liniște, ne uităm că sunt creșteri (mai mici) de prețuri și la alții. Pentru că așa suntem noi: când alții fac prostii, noi ținem morțis să-i consolăm, dovedindu-le că se poate mai rău.
Adevărul e ca Macron a plecat îngrozit de la Moscova. Putin l-a convins în câteva ore să ia decizii în sensul construirii unei securitati energetice în direcția opusă complet Rusiei: construcția a până la 14 noi centrale nucleare și abandonarea gazului.
Ca picanterie năucitoare, rușii îi ceruseră președintelui francez (ce tupeu!) să-i facă test PCR înaintea întâlnirii cu Putin, dar Macron, realizand ridicolul, a avut inspirația să-l refuze: nu se întâlnea Dumnezeu cu un pământean amărât. Rezultatul a fost o masă luuuuungă, de 6 metri, deasupra căreia sunetul circula lent, greoi și fără rezultat.
Parodie după întâlnirea Putin – Macron: Cina cea de taină de la Kremlin
Timp de mai multe ore, Surdul mincinos și Mutul cu gândul la propriul calendar electoral au mimat comunicarea. Frumoasă e și comparația cu vizita lui Olaf Scholz, câteva zile mai târziu. Supus aceleiași absurde pretenții (un fel de „descalță-te la ușă!”), cancelarul german a refuzat și el predarea ADN-ului său către dictatorul rus, dar a acceptat umil un test PCR făcut în prezența personalului medical rus.
Exemplul e superb, comparația este elocventă. EXACT asta este diferența dintre toleranța și cinismul german fată de Putin și normalitatea relației atunci când vine vorba de (prea) eternul, periculosul și veșnic mincinosul partener.
Să nu uităm: atunci când toată lumea se gândea cum să ajute Ucraina să-și apere teritoriul (nu altceva), Germania se remarca prin a trimite 5.000 de căști de protecție. Primarul Kiev-ului, fostul boxer Vitali Klitschko, a avut o replică memorabilă, întrebându-se public dacă „data viitoare ne vor trimite perne?”.
Apropo, nonșalanța cu care se discută azi despre reflexul de a minți al lui Vladimir Putin este tulburătoare și aproape dezarmantă.
Putin, Erdogan, Orban
De ce nu-l izolează UE si SUA complet?
Pentru că există Viktor Orban, care visează să pună mâna, cumva, pe Transilvania și Nordcarpatia ucraineană.
Pentru că există Erdogan, care și-ar dori Armenia, Crimeea tătară și renașterea Imperiului Otoman.
Pentru că există lideri germani care și-ar dori ca națiunea lor s-o ducă bine chiar și ignorând principii și valori aclamate anterior.
Pentru că există Boris englezul, care vrea să-și salveze scaunul de lider mincinos al Europei Occidentale jucând rolul intransigentului față de Rusia.
Pentru că există o Europă îmbuibată, leneșă și prea lentă în a reacționa la probleme grave.
Și pentru că există 75 de milioane de americani care cred sincer că le-a fost furat votul și li s-a nedreptățit clovnul cu nume de Cartoon Network, individ care s-a dovedit a fi nu numai pionul perfect al rușilor la conducerea Americii, dar și cel mai nefericit personaj ajuns vreodată lider mic al unei țări mari. Ever!
Putin rânjește din umbră ca o vrăjitoare sinistră, înfigându-și și mai adânc unghiile-i murdare de sângele criticilor săi în trupul Ucrainei. Singura diferență dintre dorința de libertate a tinerilor ucraineni și a celor români este că primii s-au născut cu blestemul de a fi câteva sute de kilometri mai aproape de Rusia. Altceva, nimic.
Putin o să anunțe, imediat după invazia parțială, o creștere a volumului de gaze către șantajabila UE (dacă nu o fi primit deja asigurări de la Scholz că va deschide de urgență Nord Stream 2), iar multe dintre păcate îi vor fi șterse, așa cum au fost amnistiate nemțește și crimele sale împotriva jurnaliștilor și a opozanților.
UE se trezește încet-încet, realizând că a pariat nemțește pe calul necâștigător, și demarează discuții despre viitorul gazului în Europa, discuții care ar fi trebuit avute cu peste 10 ani in urmă.
La aproape 20 de ani distanță, ca un adevărat oracol, tot ce a scris Anna Politkovskaia despre Putin s-a adeverit. Dar, exact ca și cu Hitler în 1939, problema nu e că nu sunt semne suficiente, ci că nu le citește cine trebuie.
