Etichetă: tratament Covid

  • Până la sfârșitul anului, Pfizer va fabrica o pastilă anti-Covid care vindecă boala. „Acest medicament schimbă complet regulile jocului“

    Șeful Pfizer a anunțat că, până la sfârșitul anului, compania va scoate la vânzare o pastilă anti-Covid care “va schimba complet regulile jocului”, tratamentul urmând să aducă boala sub control și să elimine mortalitatea de 3% de acum.

    Albert Bourla, CEO producătorului de medicamente Pfizer, a făcut anunțul într-un interviu pentru CNBC, el spunând că în paralel se produce și varianta injectabilă a acestui medicament, care va fi folosită în spitale. Marele câștig este însă pastila, pentru că le va permite oamenilor să se trateze de Covid acasă, la fel ca la orice altă gripă banală.

    Noul medicament va transforma Covid într-o boală tratabilă acasă, la fel ca orice altă gripă, și a elimina pericolul decesului

    Mecanismul de funcționare al pastilei diferă de cel al vaccinurilor. Medicamentul pus la punct de Pfizer face parte dintr-o clasă numită inhibitor de protează, care se atașează de enzimele virusului și îl împiedică să se mai multiplice în căile respiratorii. De aceea, perioada de maxim efect a pastilei este în primele câteva zile de la infectare, adică la debutul bolii.

    CEO-ul Pfizer a explicat: “Lucrăm în prezent la două variante, una injectabilă și cealaltă administrată oral. Acordăm o atenție specială pastilei, deoarece ea prezintă o mulțime de avantaje, unul dintre ele fiind acela că nu mai trebuie să mergi la un spital să-ți faci injecția, deoarece vei putea să-ți faci tratamentul direct la tine acasă. Va fi un medicament care va schimba complet regulile jocului“.

    Și compania Regeneron lucrează la pastile anti-Covid care conțin un cocteil de anticorpi deosebit de eficient. Despre medicament s-a aflat astă-toamnă, când i-a fost administrat președintelui american de atunci, Donald Trump, după ce acesta s-a infectat cu Covid. Deși starea de sănătate a lui Trump era alterată, medicamentul experimental l-a restabilit în doar câteva zile, șeful de la Casa Albă reușind să se întoarcă din clinica privată și să țină chiar un discurs, deși era evident slăbit.

    Felul în care acționează pastila Pfizer nu va fi influențat de eventualele mutații ale proteinei Spike

    Faza preliminară a medicamentului antiviral de la Pfizer a început în martie, când în SUA s-a trecut la teste extensive pe voluntari. Rezultatele au fost peste orice așteptări. Tehnica folosită la elaborarea medicamentului nu este nouă, cercetătorii repetând, practic, rețeta de succes deja folosită la tratarea altor virusuri precum HIV și cel al hepatitei C.

    Faptul că medicamentul folosește alt principiu decât actualele vaccinuri nu-l face vulnerabil la eventualele mutații ale virusului, a spus Albert Bourla: “Toate mutațiile coronavirusului despre care tot auzim în aceste zile au loc la nivelul proteinelor Spike. Pastila noastră nu acționează asupra acestor proteine, ceea ce ne face să credem că ea va fi mult mai eficientă împotriva noilor tulpini. Deci, toate acestea sunt vești bune“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Dragnea rămâne la închisoare pentru că se consideră „deținut politic”. Judecătorii au constatat că infractorul PSD nu dă dovezi de îndreptare

    * România sparge celula GRU de la Ambasada Rusiei! Adjunctul atașatului militar, expulzat pentru spionaj și declarat persona non grata

    * „Cervele” rusofile s-au ales cu dosar penal pentru „lovire sau alte violențe”! Anarhistele PSD-isto-AUR-iste riscă pușcăria

    * DNA a înhățat rețeaua clientelară de la Apele Române. Au picat și „animalul politic”, și chelnerița, și primarul angajărilor fictive „pentru intrarea în sistem”

    * Iată Mafia din Sănătate! În 10 ani, 7 mari infractori, susținuți de PSD sau PDL, au primit 25 de ani de pușcărie

    * Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Gheorghe Funar – printre foștii parlamentari care își vor pensiile speciale înapoi! Numărul celor care dau în judecată statul, ca să-și recupereze privilegiul, este de ordinul sutelor

    * Reglare de conturi între „locotenenții” lui Ion Iliescu: Mironov îl alungă pe Gelu Voican Voiculescu de la șefia Institutului Revoluției!

    * PSD-istul Coarnă a pierdut procesul cu „polițistul #Rezist”! Minciunile împroșcate îl costă 5.000 de euro + 4.120 de lei

    * VIDEO. Teolog fanatic, anarhist: „Ne-au terfelit sfinții, ni L-au terfelit pe Hristos! Ordinarul ăla de vaccin nu mă interesează!”

    * Incredibilul Mircea Lucescu! La 75 de ani, câștigă titlul cu Dinamo Kiev, spulberându-și „creația braziliană” de la Șahtior Donețk

  • „Dacă te îmbolnăvești, nu veni în spital!” Mesajul unei asistente medicale către negaționiști

    O asistentă medicală din Pescara, regiunea Abruzzo (centrul Italiei), le răspunde negaționiștilor, printr-un clip video postat pe Facebook, după ce a găsit pe mașina sa o broșură prin care e negată  existența virusului. „Nu veni în spital! Nu pentru că nu ți-aș da tratamentul necesar, ci pentru că nu îl meriți”, spune Michela, demontând punctual fiecare afirmație din broșură.

    „Eu sunt Michela. Pentru cine nu mă cunoaște, lucrez ca asistentă medicală la spitalul civil din Pescara. Nu lucrez într-o secție Covid, dar asta nu înseamnă că viața mea nu a devenit un iad, de la începutul pandemiei. Pe parbrizul mașinii mele am găsit o broșură negaționistă”, își începe prezentarea asistenta medicală, care lucrează într-o regiune devenită de curând „zonă roșie”.

    Prin clipul video postat pe profilul său de Facebook, Michela povestește despre dezamăgirea sa când, pe parbrizul mașinii sale, aflată în parcarea spitalului, a găsit broșura prin care autorul ei spunea că „nu există nicio urgență sanitară Covid” și aducea patru „argumente” în sprijinul acestei teorii.

    Cotidianul italian Fanpage.it relatează cum  Michela a demontat punctual fiecare dintre cele 4 argumente.

    1. „Mortalitatea la persoanele cu vârsta sub 70 de ani este de numai 0,05%, conform OMS, care spune că virusul este doar o gripă”.

    Răspunsul Michelei:  De gripă se moare, chiar dacă există vaccin pentru ea. În cazul Covid vorbim despre o „gripă” pentru care nu există un vaccin și pentru care, poate, se va descoperi unul. În plus, Michela comentează chiar datele date de broșură: „Vorbești de 0,05%, să spunem că aceste numere sunt adevărate, dar știi de câte persoane este vorba? Este un număr devastator, poate pentru tine este un număr acceptabil de morți”.

    2. „Trump s-a vindecat de coronavirus în patru zile”.

    Răspunsul Michelei: Tratamentul aplicat președintelui american nu este la îndemâna oricui. Acum, un asistent medical are grijă de 5 bolnavi, când normal ar fi unul, maximum doi. „Colegii mei lucrează cu moartea în inimă, pentru că știu că nu pot ajuta bolnavii așa cum ar merita. Trump, probabil, avea la dispoziție mai mulți medici și asistenți medicali care să se ocupe de el”.

    3. „Președintele brazilian Bolsonaro s-a vindecat cu ajutorul medicamentului numit hidroxiclorochină”.

    Răspunsul Michelei: „De ce acest medicament ar trebui folosit? Ce studii temeinice îl recomandă?” 

    4. „A fi pozitiv nu înseamnă că ești bolnav”.

    Răspunsul Michelei: „S-ar putea să nu fii bolnav, dar apoi ai pe conștiință persoanele dragi, cărora le transmiți virusul”. 

    La final, Michela face o radiografie a pandemiei din Abruzzo. „Este și vina voastră, a conspiraționiștilor, că a devenit zonă roșie. Dacă magazinele voastre sunt închise, este și vina voastră, pentru că nu respectați regulile. Noi, medicii și asistenții medicali, nu suntem eroi, suntem profesioniști care lucrează cu seriozitate și pasiune, încă dinaintea pandemiei. Voi nu meritați serviciile noastre. Deci, dacă te îmbolnăvești de Covid sau de alte boli, nu veni la spital! Nu meriți să ai parte de tratamentul nostru”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Tratamentul cu anticorpi care l-a întremat pe Trump în 3 zile există și în România, la “Matei Balș”, dar e blocat de birocrație!

    Tratamentul experimental cu anticorpi monoclonali pentru Covid-19 pe care l-a primit Donald Trump există și în România, la Institutul Matei Balș, din București, dar medicii români nu pot începe studiile clinice pentru că n-au aprobarea Agenției Naționale a Medicamentului! Afirmația îi aparține doctorului infecționist Adrian Marinescu, de la Institutul Matei Balș, citat de Mediafax.

    În timp ce, în România, birocrația blochează acest tratament realmente revoluționar, în SUA medicamentul care l-a pus pe picioare pe Trump în doar 3 zile urmează să fie autorizat în curând pentru a putea fi folosit la scară largă.

    Tratamentul revoluționar inventat de compania Regeneron vizează direct cauza bolii Covid-19, adică virusul Sars-CoV-2, care este atacat de doi anticorpi monoclonali, efectele fiind imediate chiar și în cazurile foarte grave, pentru că reduce încărcătura virală a pacientului și, în același timp, reduce simptomele bolii.

    Medic Valeriu Gheorghiță, Spitalul Militar: “Este o combinație de doi anticorpi. Reduce cantitatea virală și ameliorează simptomele. Probabil reprezintă soluția pentru tratarea acestei boli”

    Medicul infecționist Valeriu Gheorghiță, de la Spitalul Militar Central, a explicat la Digi 24, pe înțelesul tuturor, cum funcționează acest medicament revoluționar, care are șanse mari să facă tratabilă boala Covid-19 chiar și pentru pacienții cu comorbidități și în stare gravă: „Este o combinație de doi anticorpi monoclonali care țintesc, practic, proteina de suprafață a virusului, acea proteină prin care virusul se atașează de celula țintă și prin intermediul căreia intră în interiorul celulei. Acești doi anticorpi monoclonali sunt selectați din serurile pacientului, din sângele pacienților care au avut această infecție și, ulterior, replicați, recombinați pe șoareci care au același tip de răspuns imun ca omul.

    Practic, acești anticorpi monoclonali au un rol atât pentru prevenție cât și pentru terapie. Beneficiile din studiile de fază 1 și 2 sunt legate de scăderea încărcăturii virale a pacientului, deci, practic, reduce cantitatea de virus din organism, lucru care este direct dependent de pronostic. S-a observat că un pacient care are o încărcătură virală mare are un risc mai mare de a dezvolta o formă severă, ori aici e un beneficiu important. Al doilea lucru ar fi legat de reducerea intensității simptomatologiei.

    Acești anticorpi din studiile făcute pe cei 275 de pacienți au un profil de siguranță foarte bun și, probabil că vor reprezenta, în momentul de față, o soluție de viitor pentru tratamentul acestei infecții. Compania farmaceutică este Regeneron, este recunoscută această companie pentru inovație și cercetare în terapia cu anticorpi monoclonali, ei au dezvoltat anticorpi monoclonali inclusiv pentru ebola“.

    Medic Adrian Marinescu, Institutul Matei Balș: „Acest tratament există în România, mai trebuie doar aprobările. Acești doi anticorpi rezolvă cauza bolii. În formele medii și severe poate fi un remediu mai mult decât eficient”

    În România, acest tratament experimental există deja la Institutul Matei Balș, din București, dar medicii nu îl pot aplica pe pacienți pentru că n-au aprobarea Agenției Naționale a Medicamentului, spune doctorul infecționist Adrian Marinescu, de la respectivul spital: “Cu siguranţă că tratamentul de studiu există, trebuie să fie doar aprobările. În mod clar, chiar poate fi folosit şi exemplul vine din America. Exemplul nu se referă doar la preşedintele Trump, ei au studii în desfăşurare. (…) Mai ales într-o situaţie grea de pandemie ar trebui să se mişte lucrurile nu repede, ci foarte repede. Acest cocktail, aceşti doi anticorpi monoclonali reprezintă chiar un tratament etiologic, care rezolvă cauza. Foarte important, celelalte terapii ajută prin diferite mecanisme pentru fiecare în parte, dar aici e etiologic. E adevărat că este foarte scump, dar în situaţia în care am reuşi să-l avem aprobat, probabil mai ales în formele medii şi severe ar putea să fie un remediu mai mult decât eficient“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Bolnav de Covid și contagios, Donald Trump și-a dat masca jos când a revenit la Casa Albă

    Președintele american Donald Trump a dat un semnal de iresponsabilitate la cel mai înalt nivel luni seara, când, deși bolnav de coronavirus și contagios, și-a dat jos masca la revenirea la Casa Albă, pentru o sesiune de fotografii. În vârstă de 74 de ani, Trump a fost dus acum 3 zile cu elicopterul la spital pentru că se simțea rău. Medicii au ascuns adevărata sa stare de sănătate, ulterior aflându-se că avea febră și existau riscurile unei complicații. A fost tratat cu medicamente experimentale, indisponibile pentru marele public, iar luni a fost externat.

    Imediat după ce a intrat în Casa Albă, Trump și-a scos masca sanitară pentru o sesiune de poze, a consemnat postul de televiziune NBC. A urmat o serie de mesaje în ton cu gestul său. “Nu vă temeți de Covid!”, a declarat conducătorul Statelor Unite, chemându-i pe americani “să iasă din case”, dar cu prudență, notează AFP. “Nu vă fie frică, îl veți învinge”, a mai proclamat Trump într-un moment în care, fără să aibă acces la tratamentele pe care le-a urmat el, 215.000 de americani au decedat deja din cauza Covid, iar alți 14.300 sunt chiar acum în stare critică.

    Trump, tratat cu medicamente experimentale inaccesibile marelui public, îi îndeamnă pe oameni să nu se teamă de Covid și le spune că se simte mai bine decât acum 20 de ani

    Cu câteva ore înaintea acestui episod regizat în scop electoral (Trump este în campanie pentru a obține al doilea mandat de președinte), omul numărul 1 de la Casa Albă postase pe Twitter, din spital, un mesaj în care lăsa de înțeles că boala nu e chiar atât de periculoasă. După ce s-a întors la reședința sa, el a stat fără mască și în timp ce era salutat de angajați.

    Medicii sunt unanimi în a sublinia că, în acest moment, Donald Trump nu este doar contagios, putând infecta pe oricine din jurul său, dar și într-o fază a bolii în care este în pericol. Covid-19 are o evoluție imprevizibilă, starea pacienților putându-se înrăutăți brusc oricând în primele 10 zile de boală. Trump ar urma să fie tratat în continuare zilele următoare, inclusiv cu medicamentul experimental obținut de medicii săi de la o companie care încă n-a terminat toate testele și, deci, nu l-a pus în vânzare pentru publicul larg. Respectivul medicament produce anticorpi.

    „Nu vă temeți de Covid. Nu îl lăsați să vă domine viața. Am dezvoltat, în timpul Administrației Trump, niște medicamente și cunoștinte chiar minunate. Mă simt mai bine decât acum 20 de ani!“, s-a lăudat președintele SUA.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!