Una dintre marile diversiuni post-comuniste se derulează de câteva săptămâni sub ochii noștri. Un mărunt procuror al anilor ’80, în prezent procurorul general al României, este prezentat ca „mare torționar”, fiind linșat de televiziunea unui securist odios și de partidul fondat de supervizorul unei Securități județene.
Să spui spui despre Augustin Lazăr că a fost un torționar este o mare ticăloșie.
Să mergi la Cotroceni cu un fost colonel de Securitate, actual general în rezervă, propulsat de FSN în 1990 ca adjunct al lui Virgil Măgureanu la SRI, este o imensă ticăloșie.
Să deplângi soarta foștilor deținuți politic din poziția de președinte al PSD (fostul FSN), de ministru, parlamentar sau simplu membru al acestui partid, în vreme ce președinte de onoare și icoană pe perete continuă să-ți fie Ion Iliescu, asta e o uriașă ticăloșie!
Ion Iliescu este exponentul stalinismului proiectat peste decenii până, iată, în secolul XXI.
Născut în 1930, s-a format într-o familie bolșevică, având un tată care se închina la Moscova lui Stalin (Alexandru Iliescu).
În timpul liceului, a participat la brigăzile roșii din Albania, care aveau rolul de impune comunismul și în această țară balcanică.
La 20 de ani, în plin staliism, a fost selectat în lotul tinerilor activiști trimiși „la studii” în URSS – în realitate, la cursuri intensive de îndoctrinare, care presupuneau și depunerea jurământului de credință față de „măreața Uniune Sovietică”.
După cinci ani la Moscova (1950-1955), dintre care trei sub Stalin și doi sub Hrușciov, a revenit în România lui Gheorghiu Dej, care se afla încă sub cizma trupelor sovietice de ocupație. A primit imediat funcții de conducere în structurile comuniste, conform indicațiilor date de tovarășii sovietici.
În 1956 a fost trimis de Dej la Timișoara, să înăbușe în forță mișcarea de solidarizare a studenților români cu Revoluția maghiară. La comanda sa, sute de studenți au fost exmatriculați și arestați. Și avea doar 26 de ani!
Sub Ceaușescu, între 1968 și 1971, a deținut puterea sa maximă în comunism: secretar cu propaganda al CC al PCR.
În 1971 a fost tras pe linie moartă: secretar cu propaganda la Județeana de Partid Timiș. Ceaușescu nu i-a mai putut suporta intrigile, servilismul excesiv față de Moscova și nerăbdarea de a căpăta mai multă putere.
La presiunile Moscovei, Ceaușescu a fost nevoit să-l promoveze prim-secretar al unui Comitet Județean de Partid. Și nu oriunde, ci la Iași, unde funcționa și un consulat sovietic aproape de granița cu URSS.
În cei 5 ani ca prim-secretar la Iași (1974-1979), printre atribuțiile sale s-a numărat și coordonarea Securității județene.
El, Ion Iliescu, a dirijat zeci de ofițeri de Securitate, inclusiv pe cei care prin fișa postului erau torționari.
El, Ion Iliescu, este președintele de onoare al PSD.
Și mai are vreun PSD-ist tupeul de a acuza un mărunt procuror an anilor ’80 că n-a sfidat legile strâmbe ale dictaturii și n-a devenit disident?
Torționarii anilor duri ai stalinismului pot pronunța cuvântul „torționar”?
Toate astea sunt blasfemii insuportabile. Mai ales că vine Liviu Dragnea – impostorul, infractorul – și declară: „Dosarul Revoluţiei trimis de Lazăr la instanţă este o mascaradă, ca să încerce să abată atenţia de la grozăviile care au ieşit la iveală despre el. Nu mă pot delimita de Ion Iliescu. Ion Iliescu este un om pe care îl apreciez, un om care a ţinut România în graniţele ei şi în stabilitate, într-o perioadă foarte grea. Nu trebuie judecat, e o mascaradă”.
Necruțători până la cruzime față de procurorul Lazăr și admiratori necondiționat ai stalinistului Iliescu – așa sunt PSD-iștii, cu Dragnea în frunte. Dar e de înțeles: nelegiuiții, impostorii, infractorii…
