Divorțul dintre Simona Halep (30 de ani) și Toni Iuruc (43 de ani) a fost oficializat joi, la un notariat din București. După semnarea actelor, cei doi au plecat separat.
Înainte de a merge la notariat pentru a pune capăt primului său mariaj după aproape un an, Simona Halep a transmis primul său mesaj în legătură cu această decizie. Ea a scris pe Instagram:
„Eu şi Toni am decis de comun acord să mergem fiecare pe drumul său. Am rugămintea ca presa să ne respecte intimitatea şi să trateze cu decenţă şi discreţie acest subiect”.
La sosirea și la plecarea de la notariat, Simona Halep nu a scos niciun cuvânt către jurnaliști. În schimb, a vorbit Toni Iuruc (cei doi au venit și au plecat separat). Acesta a precizat:
„Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim. Nu mai insistați, este ultima mea ieșire publică! De restul se vor ocupa avocații, în cel mai civilizat mod cu putință. Mulțumesc de înțelegere”.
Toni Iuruc a încercat chiar și o glumă, însă una bizară. El a spus, cu un zâmbet amar:
„Fac o glumă. Eliminarea din turul 1 de la US Open”.
E greu de descifrat ce a vrut să transmită Iuruc: s-a ironizat pe el însuși (în sensul că a fost eliminat „în turul 1”, adică foarte rapid, din viața Simonei) sau și-a ironizat-o fosta soție (reamintind că ea a pierdut în primul tur, la New York, în fața unei ucrainence venite din calificări)? Doar Toni Iuruc ar putea lămuri această bizarerie.
Simona Halep s-a căsătorit civil cu Toni Iuruc pe 15 septembrie 2021, la Mamaia. Cei doi formau un cuplu din 2019, apărând pentru prima oară în public la turneul de Grand Slam de la Wimbledon din acel an, când Simona a cucerit trofeul. Cununia religioasă și petrecerea de nuntă erau programate în această toamnă, pe 13 noiembrie, la Sinaia, însă totul a fost anulat.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Tenismena Simona Halep (30 de ani) divorțează de Toni Iuruc (43 de ani) la doar un an după nuntă. Soțul sportivei a confirmat informația miercuri seara, menționând că decizia a fost luată de comun acord. Unele surse spun că, după divorț, Halep se gândește să se stabilească definitiv în orașul francez Nisa, pe Coasta de Azur a Mării Mediterane.
Despre posibilul divorț al Simonei Halep de Toni Iuruc a început să se zvonească acum câteva luni. În cursul zilei de miercuri a apărut informația că formalitățile vor fi făcute chiar joi.
Toni Iuruc a confirmat miercuri seară că urmează să se separe și de cea de-a treia soție: „Am hotărât de comun acord cu Simona să ne despărțim. Nu mai insistați, este ultima mea ieșire publică. De restul se vor ocupa avocații în cel mai civilizat mod cu putință. Mulțumesc de înțelegere”.
Conform informațiilor, nu va exista nicio împărțire a averii în urma divorțului. Cei doi au convenit încă de la început ca, în cazul unei separări, fiecare să rămână averea personală.
Simona Halep și Toni Iuruc au fost văzuți prima oară împreună în public în 2019, după finala pe care tenismena a câștigat-o la Wimbledon. S-au căsătorit la Starea Civilă pe 17 septembrie anul trecut. În noiembrie acest an era plănuită o mare petrecere la Sinaia, după ce avea să se petreacă și cununia religioasă.
În lumea mondenă au început speculațiile în vara acestui an, când familia Simonei Halep a încetat brusc să mai discute despre petrecerea planificată în noiembrie.
Conform Orangesport.ro, Simona Halep intenționează ca, după divorțul de Toni Iuruc, să se mute din România în Franța. Sportiva aflată pe locul 7 în clasamentul mondial al jucătoarelor de tenis le-ar fi spus apropiaților că vrea să se stabilească definitiv la Nisa, pe Coasta de Azur.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Simona Halep (va împlini 30 de ani în curând, pe 27 septembrie) și Toni Iuruc (42 de ani) sunt de acum soț și soție. Cununia civilă a avut loc astăzi (miercuri, 15 septembrie), la Constanța, și a fost oficiată de primarul Vergil Chițac.
Nașii celor doi sunt soții Caramihai. De altfel, Dani Caramihai este patronul clubului din Mamaia în care are loc petrecerea. În același club s-au cunoscut Simona și Toni Iuruc, în urmă cu mai bine de doi ani.
La petrecerea de la Mamaia au participat câteva sute de invitați – rude, prieteni, cunoscuți, personalități din lumea sportului și cea a afacerilor.
VIDEO: Imagini de la cununia civilă
Printe invitați s-a numărat și Andi Moisescu, prezentatorul de la Pro TV.
VIDEO: Felicitările lui Andi Moisescu pentru miri
A treia soție a lui Toni Iuruc
Simona Halep
Simona Halep și Toni Iuruc au apărut pentru prima dată împreună după titlul câștigat de tenismenă la Wimbledon, în iulie 2019.
De atunci, cei doi s-au mai afișat de câteva ori împreună, inclusiv pe Marele Zid Chinezesc (septembrie 2019), dar în mare măsură și-au ținut relația departe de ochii opiniei publice.
Simona Halep s-a logodit cu Toni Iuruc în luna iunie a acestui an, în pauza competițională pe care a avut-o din cauza accidentării suferite la gambă (la turneul de la Roma, pe 12 mai). Petrecerea a avut loc pe proprietatea de lux deținută de Simona și Toni Iuruc la Izvorani (județul Ilfov), pe malul lacului Snagov.
Toni Iuruc este un om de afaceri machidon (aromân), milionar, care a mai avut de-a lungul timpului două căsătorii, ambele încheiate după scurt timp. Cu prima soție (Arina, de profesie model) are un copil, de cea de-a doua (Liana) s-a despărțit cu câteva luni înainte de a se afișa cu Simona Halep.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
La doar o lună după ce a confirmat logodna cu Toni Iuruc (42 de ani), Simona Halep (29 de ani) s-a căsătorit în mare secret cu alesul ei, cu care este împreună de doi ani, anunță Prosport. Petrecerea a avut loc vineri, pe proprietatea de vis pe care Simona și-a amenajat-o la Izvorani, comuna Ciolpani, județul Ilfov, pe malul lacului Snagov.
Simona Halep ocupă locul 10 în clasamentul WTA. Ea este singura sportivă din lume care n-a ieșit niciodată din Top 10 mondial în ultimii 7 ani (din 2014, când a pătruns în elita tenisului planetar). Doar accidentarea care o chinuie de mai bine de două luni (din 12 mai, din turneul de la Roma) ar putea-o scoate din Top 10.
Simona Halep și soțul ei, Toni Iuruc, și-au primit invitații la casa lor din Izvorani, iar petrecerea a început în jurul orei 19.30.
La petrecerea specială de vineri, Simona Halep a purtat o rochie scurtă, roșie, care-i lăsa un umăr gol.
Nașul de cununie al celor doi miri este Daniel Caramihai, cofondatorul clubului Fratelli și vărul lui Toni Iuruc.
Vilă de un milion de euro, pe malul lacului Snagov
Proprietatea de la Izvorani, situată în apropierea Centrului Olimpic (unde se pregătesc sportivi de la mai multe discipline), le aparține Simonei și proaspătului ei soț.
Cei doi au cumpărat un teren de un hectar (10.000 de metri pătrați) pe malul lacului Snagov și și-au ridicat o locuință de lux, unde și-au propus să se stabilească, deși amândoi sunt din Constanța.
Simona Halep și Toni Iuruc au investit aproximativ un milion de euro în proprietatea lor de la Izvorani. Vila este dotată cu piscină, dar și cu un teren de tenis, unde sportiva se poate antrena. De asemenea, și-au amenajat un ponton, de la care soții Iuruc-Halep pot pleca la plimbare cu barca pe lacul Snagov. Între vilă și lac există o curte mare, plină cu verdeață.
Plasarea satului Izvorani, pe malul de nord al lacului Snagov
Doi ani cu Toni Iuruc
Pe 11 iunie, Simona Halep a confirmat că s-a logodit cu Toni Iuruc, partenerul ei de viață din ultimii doi ani.
Întrebată despre inelul de logodnă în cadrul unei conferințe de presă, tenismena și-a arătat entuziasmul.
„E foarte frumos, îl port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit. În trecut ziceam că va fi un moment banal, dar nu, impactul a fost mare. Am fost emoționată, mă bucur tare mult să-l am pe Toni alături de mine”, spunea Halep atunci.
Toni Iuruc (42 de ani) este un milionar machidon, ca și Simona. El a mai fost căsătorit de două ori.
Simona Halep și Toni Iuruc au apărut pentru prima dată împreună după finala câștigată de sportiva din Constanța la Wimbledon, în 2019.
Simona Halep și-varul-ei-dimciu, la petrecerea de vineri, de la Izvorani
Trebuia să fie la Olimpiadă
Cununia civilă a Simonei Halep a fost organizată exact în ziua în care a avut loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo.
Simona ținea enorm să participe la această Olimpiadă, dar accidentarea suferită la gamba stângă, în turneul de la Roma, pe 12 mai, i-a spulberat acest vis.
De altfel, ravagiile acele accidentări i-au provocat daune și mai mari: a ratat toate turneele din ultimele două luni, inclusiv Grand Slam-urile de la Roland Garros și Wimbledon. Astfel, a pierdut o mulțime de puncte (avea de apărat 2.000 doar la Wimbledon!), alunecând spre limita de jos a Top 10 mondial, cu perspectiva ieșirii din acest club select.
Peste două luni, pe 27 septembrie, Simona Halep va împlini 30 de ani. Ea a câștigat din tenis – doar din premii – 37 de milioane de dolari. Sume uriașe, de ordinul zecilor de milioane de dolari, i-au venit și din contractele de publicitate.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Simona Halep (29 de ani) a petrecut Crăciunul acasă, la Constanța, alături de părinții săi, Tania și Stere Halep, dar și de iubitul ei, Toni Iuruc (41 de ani). Tenismena a postat pozele pe Instagram.
Simona Halep a profitat de pauza competițională impusă de pandemia de coronavirus și a rămas în România pe perioada Sărbătorilor de iarnă.
Sportiva i-a avut alături pe părinții ei, dar și pe Toni Iuruc, iubitul său cu 12 ani mai vârstnic decât ea.
Simona și părinții
Conform apropiaților celor doi, Simona (29 de ani) și Toni (41 de ani) au de gând să se căsătorească în curând.
Simona Halep și Toni Iuruc
Simona Halep va pleca la mijlocul lunii ianuarie în Australia, unde va participa la turneul de tenis Australian Open, care în 2021 se va desfășura în luna februarie (nu în ianuarie, ca de obicei).
Imediat ce va sosi în Australia, Simona va intra în carantină 14 zile, din cauza pandemiei de coronavirus.
Simona și mama sa
„O restricție, când o ai, e greu de acceptat și de suportat. Pentru că știi că nu ai voie să ieși, trebuie să stai în cameră. Nu e ușor. Nu a fost ușor nici la turneele de anul acesta. Camera ți se pare mai mică, parcă n-ai aer. Îți dorești tot timpul să aerisești camera cu aer proaspăt, nu doar cu aer condiționat. Sunt condiții grele, dar nu trebuie să ne plângem, avem hotel de 4-5 stele”, spunea Simona Halep recent despre restricțiile din tenis.
Pentru tenismena română, 2021 este un an special, pentru că vrea neapărat să facă o mare performanță și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce a absentat la Rio de Janeiro 2016.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Radu Banciu, moderatorul unei emisiuni la postul de televiziune B1 TV, a făcut o serie de afirmații stupefiante și absolut gratuite la adresa tenismenei Simona Halep și a iubitului acesteia, Toni Iuruc. În emisiunea sa, Banciu a contestat relația amoroasă a jucătoarei, luându-se de numele de familie al prietenului său, și și-a exprimat regretul că Halep nu e iubita francezului Gael Monfils!
Conform cotidianului „Adevărul”, Radu Banciu a afirmat: „Iat-o pe Simona Halep, strălucitoare în braţele unui nimeni! Hai să fim serioşi. Toni Iuruc… Nu te poate chema Simona Iuruc! Rimează cu ciuruc! Hai să fim serioşi… O să spuneţi că la ei e cu tradiţie. Lasă-mă cu tradiţia! Am ajuns să joc la Roland Garros şi Wimbledon, am ajuns să câştig turnee de Grand Slam şi eu stau cu «Ciuruc»? Ce tradiţii sunt astea, bă?“.
Radu Banciu
Banciu a supralicitat, afirmând că ar fi vrut s-o vadă pe Halep în brațele unui tenismen celebru care s-o ia și să fugă cu ea în lume, “precum Tarzan și Jane în junglă”. “O văd pe Simona Halep la braţul lui Toni Iuruc… Ce ghinion am avut şi aici! Ca neam, mă refer. De ce nu a putut fata asta să fie iubita lui Gael Monfils? Că el e îndrăgostit de Elina Svitolina, care este mai nasoală decât Halep. În locul ei, după ce aş fi dat de gologani şi de toate arenele, aş fi fugit în lume. Mă lua unul, Monfils sau Tsonga, mă ducea ca Tarzan pe Jane în junglă şi nu mă mai întorceam“.
Reacția lui Banciu nu e singulară. De-a lungul timpului, acesta și-a clădit notorietatea, la postul de televiziune, atacând la fel de gratuit și alte personalități. Iar în pricința Simonei Halep e ultra-recidivist.
Un cuplu celebru în tenis: Gael Monfils (Franța) – Elina Svitolina (Ucraina)
Francezul Jo-Wilfried Tsonga
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
Vineri, 27 septembrie, Simona Halep a împlinit 28 de ani. Ea a ales să-și petreacă ziua de naștere pe Marele Zid Chinezesc, alături de întreaga echipă și de iubitul ei, Toni Iuruc.
Simona Halep a avut un mesaj și pentru australianul Darren Cahill, fostul și viitorul ei antrenor (cei doi vor relua colaborarea în ianuarie 2020, după un an de întrerupere).
„Înarmată” cu o șampanie, tenismena de pe locul 6 mondial și-a făcut multe fotografii pe Marele Zid, alături de iubitul ei (Toni Iuruc), de antrenor (Daniel Dobre) și de preparatorul fizic (Teo Cercel). Pozele au fost postate pe conturile ein de Instagram și Facebook.
„Te așteptăm și pe tine, Darren!”, a scris Simona pe Instagram.
Simona și mâna lui Toni Iuruc
Fostul lider mondial se află la Beijing, acolo unde va lua parte la China Open, ultimul turneu din categoria Premier Mandatory al anului.
Tragerea la sorți a turneului de la Beijing a avut loc hiar de ziua Simonei. Tenismena română, aflată în recuperare după accidentarea suferită în turneul de la Wuhan (unde a abandonat în partida cu rusoaica Elena Rybakina), a primit cadou un meci mai ușor în turul 1, cu o jucătoare ce va veni din calificări.
În cazul calificării în turul 2, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea dintre rusoaica Ekaternia Alexandrova și o altă jucătoare venită din calificări.
Românca se află pe jumătatea de tablou unde se mai găsesc Karolina Pliskova, Bianca Andreescu, Naomi Osaka și Carolione Wozniacki.
Miza acestui turneu este mare. Simona încearcă să-și îmbunătățească punctajul pentru a încerca să urce din nou în Top 5 și să se apropie de Top 3, dar și pentru a-și asigura matematic calificarea la Turneul Campioanelor de la Shenzhen. La acest turneu de sfârșit de an se califică primele 8 tenismene din ierarhia alcătuită pe baza rezultatelor din 2019.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!