Cu 10 zile înaintea Congresului al XIV-lea al PCR, Moscova l-a schimbat pe “dinozaurul” Todor Jivkov cu gorbaciovistul Petăr Mladenov printr-o lovitură de palat. Puciul de la Sofia l-a speriat rău pe Ceaușescu. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).
Preşedintele bulgar Todor Jivkov a fost înlăturat cu numai câteva zile înaintea Congresului al XIV-lea al PCR. Ceauşescu a fost influenţat de acest scenariu şi a devenit extrem de precaut. Nu a mai cedat nimic şi a încercat să se blindeze în fruntea statului.
Istoricul Alex Mihai Stoenescu descrie evenimentele de la Sofia: “Pe 10 noiembrie 1989 a avut loc răsturnarea lui Jivkov. Pentru Ceauşescu a fost o grea lovitură. El încerca de câteva luni să construiască un front anti-Gorbaciov împreună cu Honecker şi cu Jivkov. Iar 10 noiembrie l-a dat cu totul peste cap. Rămăsese singur”.
Scenariul bulgar nu este cu mult diferit de celelalte mişcări ale Moscovei. Implicarea pionilor politici ghidaţi de sovietici a fost decisivă.
Alex Mihai Stoenescu: “Jivkov avea un sistem de putere foarte asemănător cu cel al lui Ceauşescu. Avea Biroul Politic compus din 11 membri, dintre care 6 erau rudele lui. Tot în Biroul Politic se afla şi Petăr Mladenov, omul tânăr, omul lui Gorbaciov. Fusese băgat acolo, ştia şi Jivkov de el. Jivkov făcuse ca Honecker, în ultimele luni ale anului 1989, cu perestroika. Declara: «Gata, adoptăm perestroika!». A dat jos lozincile cu Partidul Comunist. «Facem perestroika, dar cu noi la conducere!». Iar Gorbaciov nu accepta. Şi atunci, văzând că Jivkov nu cedează şi că grupul tânăr nu avea putere, este băgat în scenă şeful Armatei, generalul Dobri Djurov, omul Moscovei. Jivkov face o plenară a Comitetului Central şi o manifestaţie de sprijin pentru Partidul Comunist Bulgar şi pentru el, personal. Şi anunţă în toate întreprin- derile. Se pregătesc muncitorii cu pancarte, cu «Trăiască tovarăşul Todor Jivkov!», cu partidul. Securitatea bulgară blochează venirea muncitorilor la manifestaţie. Îi lasă în curţi în aşteptare, că «s-a amânat manifestaţia». În acest timp, în Biroul Politic, Mladenov a ameninţat cu demisia. Pe Jivkov nu-l mişca demisia lui Mladenov, abia scăpa de el. Numai că Mladenov nu era de capul său. El era Moscova. Or, demisia lui avea cu totul altă dimensiune. Şi atunci, de frică să nu se ajungă într-o situaţie conflictuală cu Moscova, Jivkov a acceptat târgul propus de perestroikişti: să rămână preşedinte al Bulgariei, dar să renunţe la funcţia de conducător al partidului, pe care s-o preia Mladenov”.
Ceea ce urmează pare desprins din filme hollywoodiene. “Se termină şedinţa Biroului Politic, se deplasează toţi şi ocupă tribuna de la Comitetul Central. Prim-ministrul bulgar, care era membru în Biroul Politic, vine la microfon şi anunţă că «în urma şedinţei Biroului Politic s-a hotărât schimbarea tovarășului Jivkov din toate funcţiile de partid şi de stat». Când a făcut acest anunţ, s-a sprijinit pe înţelegerea pe care o avea cu ministerele de forţă. Dobri Djurov, general bătrân, trecut de 80 de ani, era ca şi pe jumătate rus. Şi Dobri Djurov a înconjurat Sofia cu trupe, iar Securitatea le-a dat drumul muncitorilor să vină. Era manifestaţia cu Partidul Comunist Bulgar, cu por- tretele lui Jivkov. Cei de la tribună tocmai anunţau că Jivkov a fost dat jos. Era de tot râsul, un tablou suprarealist: cei din Piaţă strigau, toţi, cu Jivkov, iar cei de la tribună anunţau că s-a terminat cu Jivkov, acum e tovarăşul Mladenov! Oamenii din piaţă erau programaţi, săracii. Mladenov râdea tâmp şi dădea din mâini. Jivkov, iniţial, ieşise furios din sală. A încercat să-şi contacteze Armata, Securitatea, dar nimeni nu a răspuns. Dobri Djurov a preluat pentru câteva ore comanda. Afară, la tribună, a ieşit echipa Moscovei, cu Mladenov, cu Dobri Djurov… În mişcarea asta a contat mult autoritatea pe care o avea Armata. Iar Dobri Djurov chiar avea autoritate; toată lumea ştia că el este vocea Moscovei.”
Vestea schimbării lui Jivkov a ajuns repede la urechile lui Ceauşescu. Unul dintre membrii Biroului Politic bulgar a transmis imediat la Bucureşti, în amănunt, ce s-a întâmplat la Sofia. În plus, manifestaţia şi cuvântarea lui Dobri Djurov au fost transmise de Televiziunea Bulgară, care era recepţionată şi în capitala României.
După lovitura de palat de la Sofia, Ceauşescu şi-a întărit convingerea că trebuie să fie atent la mişcările a trei oameni: şeful Armatei, cel al Ministerului de Interne şi cel al Securităţii. Generalul Vasile Milea, Tudor Postelnicu şi generalul Iulian Vlad. Orice ezitare a acestora ar putea ascunde sâmburele trădării.
Rămas fără prieteni în exteriorul ţării, Ceauşescu caută să arate cât e de puternic în interior. E decis să nu dea semne de slăbiciune. La o săptămână de la evenimentele din Bulgaria, la Bucureşti nu se întâmplă nimic neobişnuit. La Congresul al XIV-lea al PCR, totul rămâne ca în ultimii 24 de ani: Ceauşescu, reales în unanimitate secretar general al Partidului. Delegaţii la Congres aplaudă mecanic, dar fac eforturi să pară entuziasmaţi. Propaganda de partid se străduieşte să arate cât de fericit e poporul că-l va avea cârmaci tot pe Ceauşescu şi în următorii cinci ani. Activiştii de partid îşi ascund laşitatea într-o iluzorie “frică de Securitate”.
Congresul se încheie pe 24 noiembrie 1989. Votat unanim, adulat ca un zeu şi cântat în presa vremii ca un Mesia unic şi irepetabil, pogorât pe pământ ca să-şi fericească poporul, Ceauşescu nu-şi putea imagina că, peste exact o lună, el şi soţia sa vor intra în bătaia puştii. În nebunia lui, Ceauşescu a neglijat două elemente esenţiale: 1. nici Estul, nici Vestul nu erau dispuse să se împiedice de un bătrân dictator aflat în afara timpului; 2. “iubitul conducător” era nu doar detestat în exterior, ci şi urât de propriul popor. Acelaşi popor care în “marile adunări ale oamenilor muncii” îl ridica în slăvi!
Marele Cârmaci nu ştia că, departe de cadrul oficial, oamenii îi spuneau, în şoaptă, Marele Cârpaci, aluzie la tinereţea sa de ucenic cizmar.
– Va urma –
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.
Alex Mihai Stoenescu: „Jivkov avea un sistem de putere foarte asemănător cu cel al lui Ceauşescu. Avea Biroul Politic compus din 11 membri, dintre care 6 erau rudele lui. Tot în Biroul Politic se afla şi Petăr Mladenov, omul tânăr, omul lui Gorbaciov. Fusese băgat acolo, ştia şi Jivkov de el. Jivkov făcuse ca Honecker, în ultimele luni ale anului 1989, cu perestroika. Declara: «Gata, adoptăm perestroika!». A dat jos lozincile cu Partidul Comunist. «Facem perestroika, dar cu noi la conducere!». Iar Gorbaciov nu accepta. Şi atunci, văzând că Jivkov nu cedează şi că grupul tânăr nu avea putere, este băgat în scenă şeful Armatei, generalul Dobri Djurov, omul Moscovei. Jivkov face o plenară a Comitetului Central şi o manifestaţie de sprijin pentru Partidul Comunist Bulgar şi pentru el, personal. Şi anunţă în toate întreprin- derile. Se pregătesc muncitorii cu pancarte, cu «Trăiască tovarăşul Todor Jivkov!», cu partidul. Securitatea bulgară blochează venirea muncitorilor la manifestaţie. Îi lasă în curţi în aşteptare, că «s-a amânat manifestaţia». În acest timp, în Biroul Politic, Mladenov a ameninţat cu demisia. Pe Jivkov nu-l mişca demisia lui Mladenov, abia scăpa de el. Numai că Mladenov nu era de capul său. El era Moscova. Or, demisia lui avea cu totul altă dimensiune. Şi atunci, de frică să nu se ajungă într-o situaţie conflictuală cu Moscova, Jivkov a acceptat târgul propus de perestroikişti: să rămână preşedinte al Bulgariei, dar să renunţe la funcţia de conducător al partidului, pe care s-o preia Mladenov”.
Ceea ce urmează pare desprins din filme hollywoodiene. „Se termină şedinţa Biroului Politic, se deplasează toţi şi ocupă tribuna de la Comitetul Central. Prim-ministrul bulgar, care era membru în Biroul Politic, vine la microfon şi anunţă că «în urma şedinţei Biroului Politic s-a hotărât schimbarea tovarășului Jivkov din toate funcţiile de partid şi de stat». Când a făcut acest anunţ, s-a sprijinit pe înţelegerea pe care o avea cu ministerele de forţă. Dobri Djurov, general bătrân, trecut de 80 de ani, era ca şi pe jumătate rus. Şi Dobri Djurov a înconjurat Sofia cu trupe, iar Securitatea le-a dat drumul muncitorilor să vină. Era manifestaţia cu Partidul Comunist Bulgar, cu portretele lui Jivkov. Cei de la tribună tocmai anunţau că Jivkov a fost dat jos. Era de tot râsul, un tablou suprarealist: cei din Piaţă strigau, toţi, cu Jivkov, iar cei de la tribună anunţau că s-a terminat cu Jivkov, acum e tovarăşul Mladenov! Oamenii din piaţă erau programaţi, săracii. Mladenov râdea tâmp şi dădea din mâini. Jivkov, iniţial, ieşise furios din sală. A încercat să-şi contacteze Armata, Securitatea, dar nimeni nu a răspuns. Dobri Djurov a preluat pentru câteva ore comanda. Afară, la tribună, a ieşit echipa Moscovei, cu Mladenov, cu Dobri Djurov… În mişcarea asta a contat mult autoritatea pe care o avea Armata. Iar Dobri Djurov chiar avea autoritate; toată lumea ştia că el este vocea Moscovei.”
Vestea schimbării lui Jivkov a ajuns repede la urechile lui Ceauşescu. Unul dintre membrii Biroului Politic bulgar a transmis imediat la Bucureşti, în amănunt, ce s-a întâmplat la Sofia. În plus, manifestaţia şi cuvântarea lui Dobri Djurov au fost transmise de Televiziunea Bulgară, care era recepţionată şi în capitala României.
Mihail Gorbaciov: „Principialitatea şi răbdarea noastră în relaţia cu Ceauşescu şi cu ţara, în general, l-au scuzat. Impresionează construcţiile care se execută în Bucureşti. O arhitectură ambiţioasă. Ceauşescu a comunicat că, în 1990, problema locuinţelor va fi rezolvată. Însă situaţia oamenilor este extrem de dificilă. Zece kilograme de carne pe cap de locuitor, pe an. Datoria externă este de aproximativ 3 miliarde de dolari. Sunt probleme cu căldura, alimentele, bunurile de larg consum şi energia electrică. Ceauşescu ne-a încredinţat tot timpul că la el totul a fost de mult rezolvat. Mă uit la el, îl ascult şi mă simt prostit. La el totul a fost deja hotărât: şi în problema democraţiei, şi în problema alegerilor libere, şi în problema cooperatistă şi a drepturilor colectivelor de muncă.
Ceauşescu s-a supărat foarte tare când eu, în mod public, la o mare adunare, am vorbit despre glasnost (transparenţă), despre perestroika (reformă), când mi-am permis să vorbesc în mod concret despre ceea ce facem noi în URSS. Acest lucru l-a scos din minţi. De aceea trebuie să ne comportăm cu el cu grijă, treptat, fără să ne grăbim, fără să exagerăm posibilităţile noastre, luând în considerare, totodată, faptul că în societatea românească se doreşte foarte mult apropierea de noi.
Experienţa trăită de Gorbaciov cu Ceauşescu în 1987 nu era prima de acest gen. În noiembrie 1986, cei doi se întâlniseră la Moscova, în cadrul unei reuniuni a conducătorilor statelor comuniste. Pe 13 noiembrie 1986, Gorbaciov a prezentat Biroului Politic al CC al PCUS bilanţul acelei reuniuni. Despre toţi avea cuvinte de laudă, doar Ceauşescu era „oaia neagră”.