Etichetă: teste covid

  • Raed Arafat e pe cale să arunce în aer livrarea testelor Covid în școli. Șeful IGSU amenință cu rezilierea contractului, speculând o întârziere de numai o zi, neimputabilă companiei care a importat testele!

    Raed Arafat e pe cale să arunce în aer livrarea testelor Covid în școli. Șeful IGSU amenință cu rezilierea contractului, speculând o întârziere de numai o zi, neimputabilă companiei care a importat testele!

    Livrarea testelor rapide Covid-19 pentru școlile din România, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), a provocat un diferend major, cu firma care face importul, DDS Diagnostic, din cauza unei întârzieri de 30 de ore, provocată de cauze externe, care țin de turbulențele din transportul aerian internațional.

    Notificarea de reziliere a contractului pentru cele 2,4 milioane de teste pare un exces sau chiar un abuz al șefului IGSU, Rad Arafat, date fiind întârzierea mică (nici două zile) și condițiile de forță majoră invocate și demonstrate de compania care s-a angajat să livreze testele. Arafat a acționat ca și cum ar fi căutat un pretext să rezilieze contractul, deși marfa a ajuns într-un termen rezonabil.

    Întreaga situație este explicată de DDS Diagnostic, prin intermediul unui comunicat de presă.

    Comunicat

    „Compania DDS Diagnostic are pe stoc 2.400.000 de teste pentru școli, pe care le poate livra imediat”

    „Ca urmare a solicitărilor venite din partea presei, referitoare la situația livrării testelor rapide COVID către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU, destinate școlilor din România, venim cu următoarele precizări:

    DDS Diagnostic are în stoc cele 2,4 milioane de teste contractate, încă din data de 4 decembrie, din care 400.000 de teste au fost gata de livrare înainte de 2 decembrie 2021.

    GSU nu a recepționat marfa și a trimis o notificare de rezoluțiune a contractului din cauza întârzierii livrării. Pentru justificarea întârzierii livrării cu 30 de ore, compania DDS Diagnostic a furnizat toate documentele necesare, documente care demonstrează că intrarea în țară a transportului a fost întârziată din motive imprevizibile, independente de voința noastră.

    Astfel, la data de 02.12.2021, am informat IGSU și am invocat apariția situației de forță majoră prevăzută în contract. Apoi Camera de Comerț și Industrie a României a emis Avizul privind existența cazului de forță majoră.

    Subliniem că întreaga cantitate de teste este pe stoc și poate fi livrată de îndată, în interesul tuturor părților implicate și mai ales al elevilor, cadrelor didactice și funcționării sistemului de sănătate.

    Forța majoră este justificată de contextul apariției crizei «Omicron», când lanțul de aprovizionare global/internațional (care include producție materie primă/componente, logistică, manipulare, transport logistic etc.) a fost supus unor noi restricții, care nu puteau fi prevăzute la data semnării contractului. Ca urmare, operatorul aerian ne-a anunțat că restul de 2 milioane de teste vor fi livrate cu întârziere de o zi la aterizare în România, fapt care a determinat o întârziere a livrării testelor DDS Diagnostic către IGSU cu 30 de ore. Am făcut tot ce a ținut de noi pentru a limita efectele forței majore.

    În acest sens, prezentăm și precizările domnului Mihai Stoica – CEO Cargo SLS, compania care a asigurat logistica și transportul în acest caz:

    «Din cauza situației pandemice globale, toate fluxurile de aprovizionare marfă au fost perturbate grav. Transportul maritim și feroviar au fost suprasolicitate în ultimele luni. Multe dintre companii au decis transferul mărfurilor pe modul de transport aerian, ceea ce a dus la cel mai mare nivel de încărcare al ultimilor ani.

    Odată cu identificarea noii tulpini Covid Omicron – situație apărută cu câteva zile înainte de livrare și care nu putea fi prevăzută, piața s-a contractat și mai tare, măsurile de prevenție luate de toate țările au fost înăsprite, aceste măsuri afectând și mai puternic lanțurile de aprovizionare. Această situație globală a impactat și transportul DDS efectuat de compania Turkish Airlines, una din cele mai renumite companii de transport aerian. De la mărirea numărului de cazuri COVID în rândul echipajelor Turkish, până la aglomerarea aeroporturilor de tranzit și de destinație afectate de  cererea foarte mare, toate acestea au dus la întârzierea livrării la timp a produselor companiei DDS Diagnostic. Cu toate eforturile depuse de toți cei implicați în acest transport, s-a reușit ca impactul să fie minim și testele să ajungă în București cu o întârziere de doar 24 de ore față de termenul de livrare avizat inițial.»

    Dr. Dana Stan, CEO și Fondator DDS Diagnostic, a declarat:

    «Încă de la începutul pandemiei COVID-19, DDS Diagnostic a susținut autoritățile în demersul de limitare și stopare a acesteia. Echipa de cercetători a companiei s-a dedicat continuu în toată această perioadă realizării și producerii de teste rapide necesare depistării cazurilor pozitive și anticorpilor. Rezultatele activității de cercetare s-au concretizat în producția testelor rapide de detecție Antigen, Anticorpi, RT-PCR specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2. Sperăm să putem face aceleași lucruri și în continuare».

    DDS Diagnostic furnizează soluții pentru laboratoarele medicale prin producția și comercializarea de kituri, reactivi și aparatură pentru diagnosticul in vitro. Obiectivele companiei sunt focusate pe susținerea economiei autohtone, de aceea o parte semnificativă din produsele noastre sunt fabricate în România, la standarde UE. Compania a susținut lupta împotriva pandemiei prin toată activitatea sa și a făcut donații de teste și material sanitar pentru școli, universități, teatre, evenimente. Este furnizor important pentru lanțurile de retail și farmacii pe lângă laboratoarele din toată țara pe toata perioada pandemiei. Ultimul produs lansat de către DDS Diagnostic ca urmare a implicării companiei în limitarea și stoparea pandemiei a fost kit-ul de testare RT-PCR.”

  • Premierul Cîțu trimite Corpul de Control peste Vlad Voiculescu după ce Ministerul Sănătății a publicat numărul de teste Covid pe fiecare județ

    Premierul Florin Cîțu a avut o reacție neașteptată după ce Ministerul Sănătății a publicat, pentru prima oară de la începutul pandemiei, numărul de teste Covid făcute în fiecare județ: a trimis Corpul de Control peste Vlad Voiculescu!

    Anunțul privind faptul că “se va autosesiza” Corpul de Control a fost făcut luni de Cîțu, după ce săptămâna trecută Ministerul Sănătății a făcut publice niște date pe care jurnaliștii le cer de peste o jumătate de an: cât se testează în fiecare județ.

    Informația a fost ținută “la secret” în mandatul ministrului Nelu Tătaru. Mai multe publicații, printre care Ziaristii.com, HotNews.ro și G4Media.ro, au încercat să obțină numărul de teste care se efectuau în județe, dar Ministerul Sănătății nu le-a furnizat.

    Presa solicita încă de astă-toamnă Guvernului numărul de teste Covid defalcat pe județe. Până acum, informațiile au fost ținute „la secret”, generând mari frustrări printre cei care-și făceau treaba

    Semnalele de alarmă le-au dat anumiți șefi de DSP-uri și primari, care atrăgeau atenția că testarea inegală îi sancționează pe cei care-și fac treaba și testează masiv, în timp ce județele care nu testează sunt declarate, în mod fals, “verzi”.

    Fruntașe la culoarea “verde” (care atesta că sunt puține cazuri la mia de locuitori) erau permanent județe precum Vrancea, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Dolj, Tulcea, Brăila – unde se făceau câteva teste pe zi (în unele zile, chiar niciunul) și, bineînțeles, se raporta că situația este sub control.

    Județele unde se făceau testări masive (Alba, Iași, București, Cluj, Timiș, Brașov, Constanța, Bihor) erau tot timpul “roșii” și se impuneau restricții, carantină, sancțiuni.

    Acest fenomen a generat frustrare și sentiment de lehamite din partea celor care-și făceau treaba. “Pe noi ne arată cu degetul, ne ceartă de la București, suntem dați ca exemplu negativ de conducătorii Guvernului pentru că nu ne-am face treaba și n-am lua măsuri corespunzătoare, când, de fapt, situația e aceeași în toată țara. Dar noi testăm pentru că vrem să vedem care este situația reală, pe când alții fac 5-6 teste pe zi sau au zile când nu testează nimic, apoi raportează că la ei situația e sub control”, i se plângea un șef de DSP reporterului Ziaristii.com astă-toamnă. “Vă spun c, dacă s-ar testa masiv și egal în toate județele, ne-am speria ce amploare are pandemia în realitate”, mai spunea acesta.

    După apariția datelor, Cîțu a invocat „respectarea avizelor” care „țin de mai multe instituții”

    După venirea lui Vlad Voiculescu, Ministerul Sănătății a dat curs solicitărilor insistente ale jurnaliștilor și a publicat datele centralizate cu numărul de teste pe fiecare județ. Cifrele confirmau ceea ce spuneau “pe surse”, de atât timp, șefii de DSP-uri: județele care declară incidență mică a cazurilor de Covid sunt tocmai cele care nu fac teste.

    În mod surprinzător, această transparentizare a informațiilor, care ar fi trebuit să fie publice încă de anul trecut, a stârnit reacția ostilă a premierului Cîțu: “Am avut o discuție cu șeful Corpului de Control în această dimineață. Se autosesizează să vadă dacă a fost respectată toate legislația, dacă au fost luate avizele… și vom vedea”.

    Întrebat despre ce avize poate fi vorba în publicarea unor date oficiale care n-au caracter secret, premierul Cîțu a invocat birocrația: „Este vorba despre publicarea unor informații care țin de mai multe instituții și atunci, natural, trebuia să existe și avizul acelor instituții”.

    Vlad Voiculescu: „Nu există date secrete. Tot ce înseamnă munca administrației publice ar trebui să fie public, transparent“

    Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, se menține însă pe poziții: “Toate datele care țin de cheltuirea banului public ar trebui să fie transparente, făcute publice. Dacă există vreun motiv pentru ca anumite date să nu fie făcute publice, atunci acea autoritate care consideră asta poate să se exprime public. Nu există date secrete. Tot ce înseamnă munca administrației publice, respectiv ban public cheltuit, ar trebui să fie date publice, transparente. Transparența e un obiectiv nu doar al Ministerului Sănătății, ci și al Guvernului“.

    Cineva a adus în discuție chiar necesitatea unor avize de la SRI și STS pentru ca Ministerul Sănătății să publice numărul de teste pe fiecare județ! Voiculescu a respins această trăsnaie: “Avizele SRI și STS pentru numărul de teste? Numărul de teste trebuia publicat cu mult timp înainte! E primul lucru pe care-l așteptam”.

    Mai jos, numărul de teste Real Time PCR pentru depistarea Covid efectuat în fiecare județ în perioada 1-4 martie, așa cum a fost publicat de Ministerul Sănătății. Informațiile erau solicitate de presă încă din luna septembrie a anului trecut.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Caz grav: un pacient s-a îmbolnăvit de Covid la Spitalul Militar și acum e în stare gravă

    Un pacient în vârstă de 81 de ani, internat pe 1 decembrie la Spitalul Militar, s-a îmbolnăvit de Covid în timp ce era spitalizat, iar acum e în stare gravă, acuză rudele omului. Cazul a fost dezvăluit de un ofițer superior, rudă cu pacientul, și preluat de Libertatea. Octogenarului i s-au făcut teste Covid pe 1 decembrie și pe 3 decembrie 2020. Ambele au ieșit negative. Cât timp era internat, starea de sănătate i s-a degradat, iar la o nouă testare, făcută pe 26 decembrie, a reieșit că se îmbolnăvise și de Covid!

    Pacientul fusese internat la Spitalul Militar cu insuficiență respiratorie, pentru a fi tratat de bronhopneumopatie cronică obstructivă. Inițial, a fost plasat pe secția de Pneumologie. Dar, după 3 săptămâni de tratament, în loc ca starea sa să se amelioreze, omul a început să se simtă tot mai rău.

    A fost transferat mai întâi la Secția de Terapie Intensivă (ATI) I, apoi la ATI II. Acum starea sa este una gravă.

    Într-o ședință, șefii spitalului au decis să facă niște investigații microbiologice, pentru a urmări dacă pacientul n-a contractat cumva și infecții nosocomiale cât a fost al ATI I. Un medic citat de Libertatea recunoaște: “Este cel mai evident caz de infecție nosocomială cu Covid”.

    Publicația mai sus amintită semnalează că la aceste două secții (ATI I și ATI II) a mai fost internat luna trecută (pe 14 noiembrie) un bărbat de 49 de ani bolnav de Covid, care s-a procopsit cu 4 infecții nosocomiale cât a fost internat la Spitalul Militar. Omul a fost luat de rude și dus de urgență în Germania, dar a decedat pe 9 decembrie, răpus de agenții patogeni pe care conducerea Spitalului Militar nu-i semnalase în sistemul electronic și nici în serviciul de prevenire a infecțiilor.

    Astfel de cazuri, de pacienți îmbolnăviți de Covid în timp ce sunt internați în spitalele din România, nu sunt nici noi, nici singulare. Fenomenul este destul de răspândit, dar personalul medical păstrează tăcerea asupra lor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!