După aproape patru luni de la despărțirea de australianul Darren Cahill, Simona Halep este din nou fără antrenor. Colaborarea cu belgianul Thierry Van Cleemput (50 de ani) s-a încheiat brusc după un singur turneu, cel de la Doha (Qatar).Decizia de întrerupere a colaborării i-a aparținut Simonei Halep. Românca a anunțat că nu va continua să lucreze cu tehnicianul belgian.„Am încercat pentru o perioadă şi s-a încheiat. Am decis să punem stop, din moment ce nu ne potrivim. Este o persoană bună, un om foarte amabil, dar pe terenul de tenis nu există chimie între noi. Rămânem prieteni, e un om foarte bun”, a declarat pentru WTA Insider tenismena care de mâine va ocupa locul 2 în clasamentul mondial.
Explicațiile Simonei Halep
* „Pot spune că nu caut un antrenor în momentul de faţă. Am echipa mea, am nevoie de puţin timp. Am spus la începutul anului că am nevoie de un tehnician. Încă am, simt nevoia aceasta, dar în acelaşi timp simt că am nevoie de puţină libertate. Vreau să pun în aplicare ce am învăţat de la Darren în aceşti ani”.
* „Mă simt mult mai relaxată și liniștită, iar prioritățile s-au schimbat puțin. Sunt mult mai responsabilă și încerc să-mi rezolv singură problemele de pe teren și din afara lui”.
* „Nu cred că e un motiv de panică faptul că nu am antrenor. La început, am fost îngrijorată puțin. Nu am mai avut acel sentiment în ultimii patru ani, întotdeauna aveam pe cineva care să mă încurajeze la fiecare pas. Acum sunt puțin singură”.
* „Sunt foarte fericită de modul în care joc, de cum mă simt pe teren și în afara acestuia. Sunt relaxată și iau turneele ca pe o plăcere, nu există presiune. E foarte bine și nu simt nicio greutate pe umerii mei acum”.
Belgianul Thierry Van Cleemput
În 2014 a concediat un alt begian: Wim Fissette
La Doha, Thierry Van Cleemput a stat în loja Simonei Halep, dar tenismena română nu a apelat la el pentru sfaturi în timpul partidelor. A preferat să se descurce singură. I-a mers foarte bine până la jumătatea finalei cu Elise Mertens, compatrioata lui Van Cleemput, când a pierdut meciul din mână.Thierry Van Cleemput este al doilea antrenor belgian concediat de Simona Halep. Primul a fost Wim Fissette, în noiembrie 2014, care a primit vestea prin SMS.Simona Halep va evolua săptămâna viitoare la turneul de categorie Premier 5 de la Dubai, unde va juca direct în turul 2. Adversară îi va fi canadianca Eugenie Bouchard (nr. 80 WTA).
Simona Halep încheie mâine o săptămână de senzație, presărată până acum cu 5 victorii: două în Cupa Federației (cu Cehia, în deplasare), trei în turneul de la Doha (Qatar).
Victoria de astăzi a fost, la rândul ei, formidabilă: 6-3, 3-6, 6-4 cu ucraineanca Elina Svitolina, jucătoare de Top 10. În setul decisiv, Svitolina a condus cu 4-1 și a avut trei mingi de break pentru 5-1. Simona le-a salvat însă pe toate trei, a câștigat ghemul și n-a mai cedat nimic până la final. Românca și-a adjudecat cinci ghemuri consecutive, întorcând de la 1-4 la 6-4!
În finală, Simona o va întâlni pe belgianca Elise Mertens (nr. 21 WTA), care a eliminat în semifinale o adversară mult mai periculoasă: 6-4, 2-6, 6-1 cu nemțoaica Angelique Kerber (nr. 6 WTA).
Halep a dominat-o clar pe Mertens în cele două confruntări directe de până acum. Anul trecut, în interval de o lună (mai-iunie), Simona a învins-o pe belgiancă la scoruri categorice: 6-0, 6-3 (la Madrid), 6-2, 6-1 (la Roland Garros).
Finala Simona Halep – Elise Mertens se va disputa sâmbătă, de la ora 17.00, și va fi televizată în direct de Digi Sport 1.
Urmare a rezultatelor bune din această săptămână, Simona va reveni de luni pe locul 2 mondial, depășind-o pe Petra Kvitova (Cehia). O victorie în finala de la Doha ar apropia-o la 1.268 de liderul Naomi Osaka (Japonia). Acum, diferența e de 1.433 de puncte.
Rezultatele Simonei Halep (nr. 3 WTA) la Doha:
Turul 1: liberă
Turul 2: 6-2, 6-3 cu Lesia Țurenko (Ucraina, 24)
Turul 3: 7-6, 7-6 cu Julia Goerges (Germania, 16)
Semifinale: 6-3, 3-6, 6-4 cu Elina Svitolina (Ucraina, 7)
Finală: o va întâlni pe Elise Mertens (Belgia, 21).
După superba victorie de la Ostrava, 3-2 cu Cehia (deținătoarea trofeului), care ne-a propulsat în super-elita tenisului feminin mondial, începem să visăm frumos. Pentru a câștiga trofeul, România mai are nevoie de două izbânzi. Următorul adversar: Franța, în semifinale.
Ca să joace finala Cupei Federației, România trebuie să învingă Franța, tot în deplasare, pe 20-21 aprilie.
Cine este Franța și pe ce „rachete” se bazează ea? În semifinale, franțuzoaicele au trecut ușor de Belgia, 3-1 (a fost chiar 3-0). S-au jucat următoarele meciuri:
Caroline Garcia – Alison Van Uytvanck ….. 7-6, 4-6, 6-2
Așadar, greul l-a dus „racheta” numărul 1 a Franței, Caroline Garcia (25 de ani). Clasată în prezent pe locul 19 mondial, aceasta se afla acum șase luni pe locul 4, cea mai bună poziție ocupată în carieră.
O victorie surprinzătoare a obținut și Alize Cornet (29 de ani), locul 51 mondial, în fața unei adversare mult mai titrate, Elise Mertens (nr. 21 WTA).
Franța are 4 jucătoare în Top 100 mondial, la fel ca și România. Teoretic, româncele sunt favorite: Simona Halep e mult mai bine clasată decât Caroline Garcia, iar Mihaela Buzărnescu decât Alize Cornet.
Dintre cele patru semifinaliste, România are jucătoarea cel mai bine clasată: Simona Halep (locul 3). Liderii celorlalte formații sunt: Aryna Sabalenka (Belarus) – 9, Ashleigh Barty (Australia) – 13, Caroline Garcia (Franța) – 21.
Franțuzoaice în Top 100:
19 – Caroline Garcia
51 – Alize Cornet
55 – Pauline Parmentier
64 – Kristina Mladenovic
Românce în Top 100:
3 – Simona Halep
29 – Mihaela Buzărnescu
75 – Irina Begu
92 – Sorana Cîrstea
Luna trecută, înaintea Australian Open, alte două românce erau în Top 100: Ana Bogdan și Monica Niculescu. Ele au căzut însă pe locurile 105 și 106.
Spre comparație, Cehia, pe care tocmai am învins-o, are o prezență mult mai consistentă, cu 5 tenismene în Top 100, dintre care două Top 10: Petra Kvitova (2) și Karolina Pliskova (5).
Rezultatele din „sferturi”
* Cehia – România 2-3* Belgia – Franța 1-3* Germania – Belarus 0-4* SUA – Australia 2-3
Tenismenele române au fost impresionate de galeria care le-a susținut astăzi la Ostrava, în meciul cu Cehia, din Cupa Federației (Fed Cup). Șef de galerie, ad-hoc, a fost primarul Clujului, Emil Boc. Acesta a captat atenția tuturor dupa ce a venit la arena din Ostrava cu o tobă uriașă, în care a bătut frenetic. Camerele de filmat ale televiziunii din Cehia au oferit foarte des cadre cu el în timpul meciurilor jucate de Mihaela Buzărnescu și de Simona Halep.
Inclusiv tenismena numărul 1 a României a observat pasiunea cu care o susține Emil Boc. Simona Halep a spus la conferința de presă:
„Domnul Boc e senzațional! A călătorit atât de mult și ne-a transmis și nouă o energie pozitivă prin comportamentul său. Ne ajută foarte mult. A venit aici special pentru noi”.
Primarul Clujului a devenit un fan al tenisului în ultimii ani, iar echipa de Fed Cup a disputat meciurile importante în Sala Polivalentă din orașul ardelean.
De asemenea, Emil Boc a discutat recent cu Ion Țiriac despre posibilitatea de a organiza la Cluj-Napoca cel mai puternic turneu de tenis feminin din istoria României, cu premii de aproximativ un milion de euro anual.
Imagini spectaculoase surprinse de corespondentul Hotnews.ro la Ostrava, unde se disputa sfertul de finală Cehia – România, din Cupei Federației (corespondentul feminin al Cupei Davis).
Victoria Simonei Halep și înfrângerea Mihaelei Buzărnescu au fost acompaniate de o galerie românească energică și zgomotoasă. Șef de galerie: Emil Boc, primarul orașului Cluj-Napoca!
Îmbrăcat în tricou galben, Emil Boc a bătut la tobă pe parcursul partidelor și a dat tonul scandărilor, în mijlocul suporterilor români. „Trebuie să facem tot ce se poate să le ajutăm pe fete”, a declarat Boc reporterului HotNews.ro.
Emil Boc s-a apropiat de echipa de Fed Cup a României în meciurile pe care Simona Halep și colegele sale le-au disputat la Cluj-Napoca. În absența unei săli corespunzătoare, Bucureștiul a pierdut competiția cu Cluj-Napoca pentru găzduirea tenismenelor din echipa României.
La Ostrava, în confruntarea dură cu Cehia, meciurile decisive (două la simplu și unul la dublu) se vor disputa mâine. Capul de afiș: Simona Halep – Karolina Pliskova, duelul dintre ocupantele locurilor 3 și 5 din clasamentul WTA, amândouă foste lidere mondiale.
S-a tras cortina peste Australian Open 2019, primul turneu de Mare Şlem al anului. Cunoaştem campionii, ne îngrijorează traiectoria Simonei Halep, ne dă speranțe juniorul Filip Jianu.
Sârbul Novak Djokovici a reuşit un turneu excepțional, pierzând doar două seturi în cele 7 partide. Este al 15 titlu de Grand Slam pentru Djokovici, care a devenit şi recordmen absolut la Australian Open, cu 7 trofee.
După un an slab (2017), sârbul a avut o revenire formidabilă, câştigând ultimele trei turnee de Mare Şlem: Wimbledon 2018, US Open 2018, Australian Open 2019.
Novak Djokovici
Teribila Osaka: două turnee de Mare Şlem la 21 de ani
La feminin, japoneza Naomi Osaka câştigă al doilea Grand Slam consecutiv la numai 21 de ani şi trei luni. În august 2018, ea o învingea pe Serena Williams în finala US Open; acum a depăşit-o pe Petra Kvitova, în finala care a decis şi ordinea primelor două tenismene în clasamentul WTA.
Naomi Osaka este şi cel mai tânăr lider mondial din ultimii 8 ani, de la prima încoronare a danezei Caroline Wozniacki (octombrie 2010).
Clasamentul WTA de mâine, 28 ianuarie
Naomi Osaka (Japonia) …………….. 7.030 puncte
Petra Kvitova (Cehia) ………………. 6.290
Simona Halep (România) ………….. 5.582
Sloane Stephens (SUA) ……………. 5.307
Karolina Pliskova (Cehia) ………….. 5.100
Angelique Kerber (Germania) …….. 4.965
Elina Svitolina (Ucraina) …………… 4.940
Kiki Bertens (Olanda) ………………. 4.430
Caroline Wozniacki (Danemarca) …. 3.566
Aryna Sabalenka (Belarus) ………… 3.485
Simona Halep e în pericol
Simona Halep (27 de ani) a fost eliminată de Serena Williams (37 de ani)
Învinsă de Serena Williams în „optimi”, Simona Halep a căzut de pe locul 1 pe 3. Osaka şi Kvitova au deja un avans mare, iar în spatele româncei se înghesuie multe tenismene, la mică distanță. Simona are nevoie să joace finale, să câştige turnee, altfel se va duce rău pe tobogan. Ea are de apărat multe puncte, mai ales pe cele 2.000 cuvenite învingătoarei de la Roland Garros. Pericolul de a ieşi din Top 5 e mare, dar şi prezența în Top 10 poate fi pusă în pericol.
Celelalte 5 tenismene române prezente la Australian Open au fost eliminate în turul 1 sau 2. Ele au coborât în ierarhia WTA, iar Monica Niculescu chiar a ieşit din Top 100, ajungând pe locul 101.
De mâine, în Top 100 mai sunt Simona Halep (3), Mihaela Buzărnescu (28), Irina Begu (70), Sorana Cîrstea (92) şi Ana Bogdan la limită, pe locul 100.
Puştiul Filip Jianu a zburat spre două semifinale
Filip Jianu, un junior de mare viitor
O prestație remarcabilă a avut Filip Jianu pe tabloul juniorilor. La 17 ani şi 4 luni, acesta a ajuns în semifinale atât la simplu (a ratat dramatic, la mare luptă, accesul în finală), cât şi la dublu (alături de spaniolul Nicolas Alvarez Varona).
Înainte de a pierde cele două semifinale, Jianu a obținut 7 victorii (4 la simplu, 3 la dublu).
Filip Jianu este băiețelul blond care, pe când avea numai 3 ani, spunea „Zboară, puiule, zboară!” într-o reclamă pentru compania avicolă Transavia. După 14 ani, puştiul a zburat spre două semifinale de Grand Slam.
Cehia – cei mai mulți campioni
Dacă însumăm seniorii cu juniorii, cele mai mulți învingători a avut Cehia (3), urmată de Japonia şi Franța (câte 2).
Cei mai mulți finalişti au avut SUA (6), Cehia şi Australia (câte 4). Chiar şi Ungaria a avut doi finalişti, iar Finlanda unul.
Finalele
Masculin: Novak Djokovici (Serbia, 1) – Rafael Nadal (Spania, 2) … 6-3, 6-2, 6-3
Tenismenul român Filip Cristian Jianu (17 ani şi 4 luni) are un parcurs excepțional în turneul de juniori de la Australian Open. Jianu s-a calificat în semifinale atât la simplu, cât şi la dublu (împreună cu spaniolul Nicolas Alvarez Varona).
Până acum, Jianu a obținut 7 victorii (4 la simplu, 3 la dublu). Azi-dimineață, în „sferturi”, a pierdut primul set la simplu, în meciul câştigat în fața lui Cannon Kingsley (al doilea american pe care-l elimină).
Filip Jianu se află pe locul 8 în clasamentul mondial al juniorilor, iar la Australian Open a fost cap de serie numărul 4.
Filip este băiețelul blond care, pe când avea numai 3 ani, spunea „Zboară, puiule, zboară!” într-o reclamă pentru compania Transavia.
Parcursul lui Filip Jianu:
Turul 1: 6-3, 6-4 cu Matteo Arnaldi (Italia)
Turul 2: 6-3, 6-2 cu Connor Thomson (Marea Britanie)
Turul 3: 7-5, 6-3 cu Toby Alex Kodat (SUA)
Sferturi: 7-6, 4-6, 6-2 cu Cannon Kingsley (SUA).
Parcursul dublului Filip Jianu / Nicolas Alvarez Varona:
Deşi am rămas fără Simona Halep sau fără vreun alt senior la Australian Open, fiind „curățați” atât la simplu, cât şi la dublu cel mai târziu în „optimi”, există totuşi un român care continuă să lupte pentru trofeu. Şi nu pentru unul, ci pentru două!
Se numeşte Filip Cristian Jianu şi are 17 ani şi 4 luni, fiind născut pe 18 septembrie 2001, la Bucureşti. La Melbourne, pe tabloul juniorilor, e calificat în „sferturi” la simplu şi în semifinale la dublu, după 6 victorii (3 la simplu, 3 la dublu), fără să fi cunoscut înfrângerea.
Filip Jianu alături de legendarul Roger Federer
Filip Jianu e clasat pe locul 8 în clasamentul mondial al juniorilor, iar la Australian Open a fost cap de serie numărul 4.
Ziariştii de la digisport.ro au descoperit că Filip Jianu este băiețelul blond care, pe când avea numai 3 ani, spunea „Zboară, puiule, zboară!” într-o reclamă pentru compania Transavia.
După acea reclamă, părinții l-au dus la înot și la tenis. Americanii de la IMG, probabil cea mai mare firmă de management din lume, l-au ajutat pe Filip să ia lecții de tenis la școala lui Nick Bollettieri, în Florida (SUA).
La Australia Open 2019, Filip Jianu este pregătit de Andrei Mledea, fostul antrenor al lui Marius Copil.
Filip Jianu joacă mâine, joi, două meciuri cruciale: unul la simplu, pentru calificarea în semifinale; celălalt la dublu, pentru calificarea în finală. Adversar comun în ambele confruntări: americanul Cannon Kingsley.
Până acum, Filip Jianu nu a pierdut niciun set la simplu, dar a avut confruntări mult mai echilibrate (două, adevărate thrillere) la dublu.
Programul de mâine:
Simplu („sferturi”): Filip Jianu – Cannon Kingsley (SUA)
Dublu (semifinale): Filip Jianu / Nicolas Alvarez Varona (Spania) – Cannon Kingsley / Emilio Nava (ambii SUA).
Parcursul lui Filip Jianu:
Turul 1: 6-3, 6-4 cu Matteo Arnaldi (Italia)
Turul 2: 6-3, 6-2 cu Connor Thomson (Marea Britanie)
Turul 3: 7-5, 6-3 cu Toby Alex Kodat (SUA).
Parcursul dublului Filip Jianu / Nicolas Alvarez Varona:
Cele două sferturi de finală de astăzi, de la Australian Open, i-au fost defavorabile Simonei Halep, care a picat pe locul 3 în clasamentul mondial şi ar putea coborâ chiar pe 4.
Japoneza Naomi Osaka a învins-o clar pe ucraineanca Elina Svitolina, 6-4, 6-1, şi a devenit noul lider mondial, detronând-o după numai o zi pe cehoaica Petra Kvitova.
De un dramatism extrem a fost meciul dintre Serena Williams (SUA) şi Karolina Pliskova (Cehia). La 1-1 la seturi, Serena a condus cu 5-1 în setul decisiv, dar a ratat patru mingi de meci (una la 5-1, trei la 5-4) şi în cele din urmă a pierdut meciul şi şansa de a merge spre cel de-al 24-lea trofeu de Grand Slam!
Victoria Pliskovei i-a dat şi acesteia şansa de a o depăşi pe Simona Halep, cu condiția să câştige semifinala lui Naomi Osaka, caz în care românca ar cădea pe locul 4.
Rezultate „sferturi” (azi):
Naomi Osaka (Japonia) – Elina Svitolina (Ucraina) … 6-4, 6-1
De câteva ore, noul lider mondial provizoriu al tenisului feminin (cel puțin până mâine) este Petra Kvitova (28 de ani), care a detronat-o pe Simona Halep. În decembrie 2016, uriaşa din Cehia (1,83 metri, 71 kg) a trecut printr-o mare cumpănă a carierei şi chiar a vieții. Kvitova a fost atacată de un individ în locuința ei din centrul oraşului Prostejov.
„Am fost atacată în apartamentul meu de un individ cu un cuţit. Încercând să mă apăr, am fost rănită rău la mână. Sunt zdruncinată, dar norocoasă că sunt în viaţă. Rana este severă şi trebuie să consult medici, dar ştiţi că sunt puternică şi voi lupta cu asta”, a scris jucătoarea de tenis pe contul ei de Twitter.
Kvitova a fost tăiată la palma şi la degetele mâinii stângi, cea cu care ține racheta de tenis. Atacul a avut loc dimineața, la ora 8.20, iar agresorul şi-a ales victima la întâmplare, nu ştia că acolo locuieşte dubla câştigătoare de la Wimbledon. El s-a prezentat drept angajat al unei companii de electricitate şi a intrat în apartamentul sportivei spunând că doreşte să citescă indexul contorului.
În momentul atacului, Petra Kvitova se afla pe locul 11 mondial. Au urmat săptămâni grele, în care s-a gândit chiar să renunțe la tenis, dar forța şi ambiția au ajutat-o să se recupreze şi să revină în topul mondial.
De la acel moment cumplit, Petrei i-au rămas doar amintirile de coşmar, cicatricele rănilor şi câteva fotografii horror. Acum, acea mână, refăcută miraculos de medici, ține racheta sportivei care a urcat pe locul 1 în lume. Şi care are mari şanse să joace finala de la Australian Open, ediția 2019, după ce a câştigat şi două finale la Wimbledon (2011 şi 2014).