Etichetă: televiziuni

  • Modificări ale comportamentului românilor sub efectul campaniei de fake news a PSD & Ponta, promovate de televiziuni iresponsabile. Avertismentul CNA

    Grupul de Comunicare Strategică (GCS) din cadrul Guvernului a trimis Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) o scrisoare în care cere să fie monitorizate posturile TV și radiourile care răspândesc teorii ale conspirației despre epidemia de Covid-19.

    Inițiativa GCS vine într-un moment în care România pare să se confrunte cu valul doi de infectări cu peste două luni mai devreme decât se așteptau specialiștii, iar în rândurile populației se observă modificări comportamentale induse de campaniile PSD și minciunile unor posturi TV.

    Ridicarea treptată a restricțiilor și retorica puternic conspiraționistă a PSD și a Pro România, pentru a convinge oamenii că virusul fie nu există, fie nu e atât de periculos cum spun medicii, au avut efecte neașteptat de mari în rândurile populației.

    ”Sunt vehiculate teze care fie neagă existența virusului sau pericolul infectării, fie îl minimalizează, enunțându-se idei precum aceea că noul coronavirus nu ar fi altceva decât o simplă gripă“

    În 9 din ultimele 13 zile s-au consemnat câte peste 300 de cazuri de infectare. În ultimele 48 de ore s-a constatat o nouă accelerare a gradului de transmitere în comunitate, raportându-se, joi și vineri, câte peste 400 de cazuri.

    Situația a determinat, în sfârșit, autoritățile să atace cauzele fenomenului. ”Sunt vehiculate teze care fie neagă existența virusului sau pericolul infectării, fie îl minimalizează, enunțându-se idei precum aceea că noul coronavirus nu ar fi altceva decât o simplă gripă, că măsurile de protecție și prevenție sunt exagerate la nivel național/mondial sau că informațiile oficiale referitoare la numărul persoanelor infectate nu ar fi reale sau ar fi voit distorsionate”, scrie în scrisoarea pe care GCS a transmis-o către autoritatea de reglementare în domeniul audio-vizual.

    ”În locul fake-news-urilor evidente, promovate în perioada stării de urgență, observăm faptul că în ultima perioadă se recurge la o abordare mult mai subtilă“

    Cei care susțin teoriile conspirației și-au modificat strategia, recurgând la metode mai subtile în ultima perioadă, remarcă instituția din subordinea Guvernului: ”În locul fake-news-urilor evidente, promovate în perioada stării de urgență și care au putut fi ușor identificate, inclusiv de către persoane care nu sunt de specialitate, ca fiind informații incorecte sau false, observăm faptul că în ultima perioadă se recurge la o abordare mult mai subtilă, prin construcții narative elaborate și cu un grad ridicat de complexitate, care au toate șansele să determine atitudini și comportamente sociale nejustificate în rândul populației.

    Aceste atitudini și comportamente sociale nejustificate pot avea o contribuție majoră la creșterea numărului de infectări, prin nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, conducând în cele din urmă la punerea în pericol a sănătății populației în ansamblul său.

    Astfel, în cadrul unor emisiuni și dezbateri televizate sunt transmise mesaje care nu sunt prezentate ca fiind opinii personale, ci ca fiind adevăruri de necontestat. De asemenea, sunt transmise public de diferite entități alte cifre decât cele oficiale, cu scopul de a contesta raportările oficiale, fără a fi citate sursele din care au fost obținute respectivele cifre. Deși este clar că «cifrele paralele» nu au nicio legătură cu realitatea, motiv pentru care nici nu sunt prezentate sursele din care sunt extrase, totuși sunt difuzate în același registru de informare a opiniei publice. Această abordare are rolul de a discredita în rândul cetățenilor măsurile de siguranță sanitară și necesitatea respectării acestora”.

    Ce efecte au avut, asupra oamenilor, campaniile duse de PSD și susținute de România TV și Antena 3

    Specializate în astfel de acțiuni de dezinformare au fost mai ales România TV (patronată de Sebastian Ghiță) și Antena 3 (patronate de Dan Voiculescu).

    România TV a fost chiar amendată de CNA după o emisiune în care s-a susținut, fără nicio probă, că spitalele ar „cumpăra morții”, declarându-i în fals decedați din cauza Covid-19.

    Antena 3 a făcut o emisiune specială (un Breaking News) pentru a-l băga în direct pe deputatul PSD-ist Cătălin Rădulescu „Mitralieră”, acesta povestind panicat cum li se fură datele personale oamenilor la intrarea în magazine, când li se măsoară temperatura. Moderatoarea a făcut introducerea în subiect pe un ton la fel de îngrijorat.

    Iată câteva efecte constatate de Grupul de Comunicare Strategică după campania PSD:

    • cazuri de persoane care refuză să poarte masca de protecție pentru că au primit informații despre faptul că această măsură este una exagerată;
    • cazuri de persoane care refuză termoscanarea pentru că au fost informate că prin acest procedeu le-ar fi “furate” datele personale;
    • situații în care diferite persoane au refuzat să se conformeze indicațiilor autorităților pentru că au primit informații potrivit cărora măsurile luate de autorități ar fi abuzive;
    • cazuri în care cetățenii refuză să stea în autoizolare din aceleași motive;
    • cazuri de persoane care au refuzat spitalizarea, minimalizând riscul de sănătate pe fondul informațiilor care au pus la îndoială virulența virusului, în rândul acestor persoane fiind constatate inclusiv decese.

    Propaganda subversivă coordonată de PSD și de agenții Rusiei s-a recalibrat permanent de la izbucnirea pandemiei

    De la începutul pandemiei s-a putut observa o recalibrare permanentă a mesajelor subversive lansate de propaganda rusă și de PSD în România.

    La început, oamenilor li s-a spus că sunt ținuți în case cu forța ca să se instaleze antene 5G, urmând apoi să fie cipați și teleghidați pe străzi cu ajutorul rețelei de comunicații.

    Fake news grosolan, copiat din cărți SF, povestea a prins, totuși, surprinzător de bine la o parte însemnată a populației.
    Apoi au apărut poveștile despre falsa epidemie, despre fabricarea virusului în laboratoarele bogătașilor care vor să reducă populația, despre “cumpărarea morților” de către spitale, despre falsificarea statisticilor etc.

    Comunicatul emis de CNA în urma sesizării Guvernului

    „CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI
    INSTRUCȚIUNEA nr. 4 din 25.06.2020 privind asigurarea informării corecte în subiectul noului coronavirus (COVID-19)

    Având în vedere dubla calitate a Consiliului Național al Audiovizualului, de garant al interesului public și de autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale, având în vedere eforturile comune ale instituțiilor Uniunii Europene și ale statelor membre a de combate informațiile false publicate și distribuite în mediul online, „printr-o colaborare îndeaproape cu platformele online, încurajându-le să promoveze surse oficiale, să reducă vizibilitatea conținutului care se dovedește a fi fals sau înșelător și să elimine conținutul ilegal și pe cel care ar putea dăuna sănătății sau integrității fizice a oamenilor” — situația discursurilor de dezinformare privind coronavirusul este analizată, publicată și actualizată de Grupul operativ EastStratcom al Serviciului European de Acțiune Externă pe site-ul web EUvsDisinfo, întrucât publicul are dreptul să aibă acces la surse sigure de informații, actuale și fundamentate, privind COVID-19, având în vedere rolul fundamental al mediei audiovizuale ca serviciu esențial care le oferă cetățenilor informații fiabile, verificate din punctul de vedere al faptelor, contribuind astfel la salvarea de vieți, urmare a solicitării Grupului de Comunicare Strategică referitoare la organizarea cu responsabilitate a emisiunilor de dezbatere care fac referire Ia subiectul noului coronavirus (COVID-19), de a nu încuraja transmiterea de declarații nefundamentate științific ori a căror sursă nu există în realitate și de a ține cont că opiniile pe care le creditează public conduc la comportamente sociale, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare și art. 64, 65, 66 și 73 din Decizia C.N.A. nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 17 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare,
    Consiliul Național al Audiovizualului adoptă următoarea:
    INSTRUCȚIUNE
    Art. 1 — (l) Consiliul Național al Audiovizualului solicită furnizorilor de servicii media audiovizuale, ca în cadrul emisiunilor informative și de dezbatere în care se abordează subiectul COVID-19, să asigure respectarea obligațiilor legale privind informarea corectă a publicului, respectiv:
    a) rigoare și acuratețe în prezentarea și dezbaterea subiectului COVID-19, evitarea senzaționalului sau a infodemiei caracterizată de supraabundența de informații ce pot crea confuzie;
    b) difuzarea de informații preluate din surse oficiale și surse de încredere, naționale și internaționale, astfel încât serviciile media audiovizuale să poată contribui la combaterea contaminării publicului cu fake news apărute pe rețelele de socializare; verificarea oricăror informații legate, direct sau indirect, de subiectul COVID-19;
    c) respectarea regulilor deontologice și acordarea unei atenții speciale fiecărui mesąj diseminat, astfel încât să nu fie stimulată latura emoțională, panica și nesiguranță în rândul cetățenilor.
    (2) Consiliul apreciază contribuția presei audiovizuale Ia combaterea pandemiei și solicită intensificarea măsurilor redacționale și editoriale ale radiodifuzorilor, în scopul de a: promova informațiile din surse bine documentate; consolida capacitatea cetățenilor de a recunoaște și de a reacționa Ia cazurile de dezinformare; comportamentele ilegale trebuie semnalate autorităților competente; asigura o dezbatere democratică, axată pe sfaturile oferite de profesioniștii din domeniul sănătății; contracara teoriile conspirației care pot pune în pericol sănătatea umană și prejudiciază coeziunea socială; respinge orice discurs ilegal de incitare Ia ură, cum ar fi susținerea că un anumit grup etnic sau religios este responsabil de răspândirea COVID-19.
    Art. 2 — În scopul punerii în aplicare a dispozițiilor art. 1, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a lua măsurile redacționale și editoriale necesare, astfel încât să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute în Decizia C.N.A. nr. 220/201 1 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, în special dispozițiile prevăzute la art. 64, 65, 66 și 73“.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • După ce și-a trimis gealații peste Nicușor Dan, Firea și-a comandat 4 interviuri pe 4 posturi TV în 24 de ore!

    Lupta dintre Nicușor Dan și rețeaua Gabrielei Firea pare, într-adevăr, precum înfruntarea lui David cu Goliat. După ce și-a trimis vineri gealații, în frunte cu viceprimarul-smardoi Aurelian Bădulescu, să-i strice conferința de presă candidatului Opoziției, primărița Bucureștiului și-a programat nu mai puțin de 4 interviuri la posturi diferite de televiziune!

    Nicușor Dan și-a ținut intervențiile în stradă: una în Prelungirea Ghencea, alta în fața unui depou de troleibuze. În schimb, Gabriela Firea a avut mass-media la picioare. S-au setat, astfel, încă din primele zile coordonatele unei confruntări electorale care se anunță mai disproporționată decât oricând, din punct de vedere mediatic.

    Nicușor Dan n-a fost lăsat, vineri dimineața, să-și țină conferința de presă organizată la margine de drum de angajații Primăriei trimiși de Firea să-l terorizeze. Viceprimarul Bădulescu nu l-a lăsat să vorbească pe candidatul Opoziției, în timp ce aproximativ 10 gealați s-au așezat ostentativ în jurul vorbitorului, ca să-l intimideze

    Năvala Gabrielei Firea: România TV, B1 TV, Realitatea Plus și Antena 3 în nici 24 de ore! Cu două zile înainte, Nicușor Dan nu fusese lăsat să vorbească de gașca trimisă de primăriță 

    Mașinăria de propagandă a PSD și a Gabrielei Firea începe să tureze motoarele, iar resursele par, într-adevăr, copleșitoare.

    Primărița nu se dă în lături de la a-și teroriza contracandidații pe care-i consideră periculoși prin acțiuni de tip mafiot. Trimiterea unui viceprimar, însoțit de vreo 10 gealați, la conferința de presă la care Nicușor Dan a venit singur spune totul despre ceea ce e în stare să facă gruparea organizată cu care Firea a capturat resursele Bucureștiului.

    Gabriela Firea și consultanții săi au stabilit că e momentul „să iasă pe sticlă”. Prima intervenție – la televiziunea de casă România TV, a lui Sebi Ghiță

    Nemulțumită că matematicianul care candidează din partea PNL și USR a reușit să se facă vizibil, primărița Bucureștiului s-a grăbit, la rândul ei, să asedieze telespectatorii.

    În nici 24 de ore, adică între ziua de duminică, ora 19.00, și cea de luni, ora 15.00, Gabriela Firea a reușit performanța să apară la 5 televiziuni, din care la 4 în interviuri aranjate din timp.

    Primărița Bucureștiului și-a anunțat fanii din timp, pe contul de Facebook, când sunt programate interviurile electorale.

    Primul a fost cel de la România TV – duminică, ora 19.00.

    Cel de-al doilea a fost la postul B1 TV – tot duminică, dar de la ora 21.30.

    Al treilea a fost la Realitatea Plus – luni, de la ora 10.15.

    Cel de-al patrulea a fost la Antena 3 – luni, de la ora 15.05.

    Firea cumpără anual, din banii Primăriei, publicitate de milioane de euro la posturile TV, în special la cele de știri.

    Al doilea interviu de duminică al Gabrielei Firea a fost programat la 21.30, pe B1 TV

    Despre imensele resurse pe care le poate mobiliza grupul de interese reprezentat de Firea s-a discutat și într-o ședință a PNL. Cei de la discuții au ajuns la concluzia că nu se pot compara cu ceea ce are la dispoziție PSD.

    Gabriela Firea îl vede în stare de orice pe Nicușor Dan. I se pare suspect un personaj care merge cu metroul și cu autobuzul, nu cu coloana de BMW-uri

    Ziua de muncă de luni a fost deschisă de primărița Bucureștiului la Realitatea TV

    În afara celor patru interviuri prestabilite, în weekend a mai fost unul, de data aceasta neprogramat. Edilul-șef al Capitalei a intrat în direct la Digi 24 duminică, la ora 16.00, după ce a luat foc un troleibuz în centrul Bucureștiului.

    Gabriela Firea a avut astfel ocazia să le spună telespectatorilor că la mijloc a fost, foarte probabil, un sabotaj, o mână criminală – probabil, a “acoliților” lui Nicușor Dan – sau poate chiar el în persoană.

    Turul televiziunilor de știri prietene a fost încheiat de Firea luni după-amiază, cu un interviu la postul său de suflet, Antena 3

    Probabil că Firea îl vede pe candidatul Opoziției în stare de orice, din moment ce e atât de dubios încât merge cu metroul și cu autobuzul prin oraș, nu cu coloana oficială de BMW-uri.

    În plus, Nicușor Dan – dublu medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică și posesor de doctorat în matematică luat în Franța – are și ciudățenia de a interacționa cu oamenii spontan, pe stradă, fără să se teamă de reacțiile lor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Moștenirea Epocii Firea: „O bag în p…da mă-sii pe Ana Ciceală” și dulapul cărat în brațe de „operatul” Bădulescu

  • Furie la Antena 3: PNL, USR și PMP nu i-au dat niciun leu în campanie, iar PSD și ALDE au plătit mai mult la RTV!

    Televiziunea de diversiune și propagandă a lui Dan Voiculescu a pierdut bătălia cu cea a lui Sebastian Ghiță pentru banii partidelor. Zilele trecute a fost nervozitate mare printre șefii trustului patronat de familia odiosului turnător al Securității.

    După campania electorală pentru europarlamentare, televiziunile de știri și-au numărat banii din pușculiță. Bani frumoși, care le-au consolidat bugetele.

    Ulterior, analiza făcută de „Pagina de media” a provocat rumoare în anumite televiziuni. Cea mai mare agitație a fost la Antena 3 – mai puțin în redacție, mai mult în zona de management. Motivul: din bugetele partidelor, Antena 3 a încasat mai puțini bani decât RTV. Conducerea companiei le-a cerut lui Mihai Gâdea și lui Adrian Ursu să prezinte o analiză a cauzelor care au dus la această situație și să spună ce e de făcut.

    Surse din Antena 3 vorbesc despre nervozitatea „bașkanilor” din trustul lui Dan Voiculescu pe două direcții:

    1. De ce PSD și ALDE au plătit mai mult la RTV decât la Antena 3?
    2. De ce PNL, PMP și USR-PLUS n-au plătit niciun leu la Antena 3, dar au dat bani la alte televiziuni, mai ales la RTV?

    Antena 3 a fost depășită de România TV la 5 bugete din 6!

    Analiza făcută „Pagina de media”, luând în calcul mai mulți parametri (numărul de spoturi și tarifele per spot, emisiunile electorale contracost și mitingurile transmise în direct, plătite de partide), a ajuns la câteva detalii interesante.

    PSD a cheltuit aproape două milioane de euro, distribuiți astfel:

    • România TV – peste 700.000 de euro
    • Antena 3 – peste 500.000 de euro
    • B1 TV – 220.000 de euro
    • Digi 24 – aproape 200.000 de euro
    • Realitatea TV – aproape 140.000 de euro
    • Național TV – 82.000 de euro.

    PNL a cheluit circa 1,1 milioane de euro, distribuiți astfel:

    • România TV – spre 600.000 de euro
    • B1 TV – 220.000
    • Digi 24 – 200.000
    • Realitatea TV – sumă neprecizată
    • Național TV – sumă neprecizată
    • Antena 3 – zero.

    PMP a cheltuit 360.000 de euro, distribuiți astfel:

    • România TV – aproape 180.000 de euro
    • B1 TV – 70.000 de euro
    • Realitatea TV – 70.000 de euro
    • Digi 24 – 40.000 de euro
    • Antena 3 – zero
    • Național TV – zero.

    ALDE a cheltuit în jur de 230.000 de euro, distribuiți astfel:

    • România TV – 140.000 de euro
    • Antena 3 – în jur de 50.000 de euro
    • Digi 24 – 40.000 de euro.
    • Realitatea TV – zero
    • B1 TV – zero
    • Național TV – zero.

    Pro România a cheltuit o sumă necuantificată de autorul analizei.

    • România TV – peste 250.000 de euro
    • celelalte televiziuni – sume neprecizate (toate au avut contracte cu partidul lui Victor Ponta).

    Alianța USR-PLUS a cheltuit 130.000 de euro.

    • Realitatea TV și Digi 24 au luat aproape întreg bugetul.
    • B1 TV a difuzat câteva spoturi.
    • Antena 3, România TV și Național TV – zero.

    Câteva concluzii

    – Marea beneficiară a fost România TV, care a luat cea mai mare halcă de buget de la 5 din cele 6 partide: PSD, PNL, PMP, ALDE și Pro România.

    – Antena 3 n-a fost pe locul 1 pe lista contabilă a niciunui partid, nici măcar a celor două pe care le slujește mediatico-propagandistic – PSD și ALDE.

    – PSD a dat cei mai mulți bani televiziunilor, dar nu i-a folosit la nimic. Alianța USR-PLUS a dat cei mai puțini, dar a obținut un scor practic egal cu cel al PSD.

    CITIȚI ȘI:

    * Șocul unei românce din Italia: „Am fost acasă să-mi îngrop tatăl. M-am îngrozit câtă șpagă mi s-a cerut”

    * Cea mai caragialească întoarcere de arme: Curtea Constituțională a Moldovei își anulează „defintiv” toate deciziile „definitive” din urmă cu 6-8 zile!

    * Oamenii lui Plahotniuc fug ca șobolanii. Oligarhul „se reface” în Elveția. De la Chișinău zboară multe avioane private spre țările ex-sovietice

    * Ajutați-ne să identificăm bruta lui Firea! Scrieți-ne dacă-l cunoașteți pe nemernicul din parcare!

    * VIDEO. Afară cu mutantul lui Firea! Nenorocitul a jignit grav o femeie și s-a comportat ca o brută decerebrată cu Tudor Chirilă

    * Gașca Firea își apără bruta. Mesaj către Tudor Chirilă: Te porcăim, te și batem, că și tu ai pălmuit un om!

    * Dăncilă urcă în barca „Statului Paralel”: pune într-o funcție importantă un fost șef SRI. „Cațavencii” lui Bușcu pierd Delta Dunării

    * „Financial Times”: Klaus Iohannis, favorit să-i succeadă lui Donald Tusk la șefia Consiliului European

    * SEX în grup la PSD… pardon, CEx! Dăncilă a comis-o din nou. Ce-au mai râs PSD-iștii de proasta lor!

    * Orcan dă de pământ cu Chirieac, „un ins care și-a vândut conștiința și a făcut de râs breasla ziariștilor”

    * Atac necruțător al lui Klaus Iohannis, de ziua sa (60 de ani): „Românii au votat contra acelui atac nemernic PSD-ist asupra justiției”

    * VIDEO. „De ce dai, mă? Nu ai gaze?” Jandarmeria lui Carmen Dan trece la nivelul următor: bate elevi în școală, la bacalaureat!

    * Câţi bani a îndesat PSD în visteria Antenei 3 pentru campania electorală

    * Nepotism și secretomanie. Tarom ascunde un adevăr scandalos: toată familia directorului general e angajată la compania de stat!

    * Jurnalistul Mălin Bot, agresat de un jandarm la judecătorie. Plângere penală pe numele agresorului

    * DOCUMENT. Concedieri și reduceri salariale în toate instituțiile publice! Notificarea lui Orlando confirmă că nu mai sunt bani

    * Cifrele dezastrului: deficitul comercial al României a crescut cu 34,7% față de 2018. „Gaură” de 5 miliarde de euro în 4 luni

    * Urmarea jafului PSD: trenurile se defectează tot mai des. Ore de calvar pentru călători, fără toaletă, apă sau aer condiționat

    * CTP: „PSD este un Cernobîl al politicii românești. E radioactiv. Dacă intri acolo, ori mori, ori te transformi într-un mutant monstruos”

    * „Joaca de-a ambasada” a adus României o înfrângere umilitoare la ONU. Dragnea și Dăncilă au înfuriat țările arabe, dar și pe cele europene

    * Pe sociologul de casă al PSD l-au lăsat nervii: „Să moară cretinii ăștia care mă critică! Dobitocii!”

    * Cifrele iadului: PSD și ALDE au scos din pușcării 2.119 criminali, 795 de violatori, 105 proxeneți, 5 pedofili, 5 teroriști, 73 de șantajiști, 476 de corupți, 1.329 de traficanți, 3.570 de hoți și 2.365 de tâlhari

  • Ordinul lui Dragnea către televiziuni: Nu-l mai dați pe Rareș Bogdan! Ignorați-l total!

    Desantul lui Rareș Bogdan pe scena politică i-a adus acestuia o prezență masivă pe mai multe televiziuni. Mesajele directe, percutante ale fostului moderator TV, devenit locomotivă electorală pentru PNL, i-au speriat pe cei de la PSD și ALDE. Și au trecut la măsuri.

    Liviu Dragnea a apăsat deja pedala: a ordonat, prin intermediari, ca televiziunile finanțate masiv de PSD (în primul rând, Antena 3, RTV și TVR) să evite initarea în studio a lui Rareș Bogdan, introducerea lui prin telefon sau promovarea mesajelor sale, sub orice formă. Informația este confirmată de un om-cheie dintr-o televiziune.

    Patru televiziuni din cinci l-au scos din live

    Sâmbătă, la Timișoara, Rareș Bogdan a remarcat deja o schimbare de atitudine a unor televiziuni. La o întâlnire cu simpatizanții PNL, în Piața Operei, el a spus: „În momentul ăsta mie mi-e frică – eu, care vin din presă dupa 15 ani – că nu o să putem să ne exprimăm. Astăzi, când am avut un discurs împotriva lor în fața a 5.000 de oameni, au intrat în live cinci televiziuni, și în momentul în care am vorbit despre Dragnea, despre îngenuncherea PSD, a mai ramas în live doar una. Deci, patru televiziuni au oprit transmisia în momentul în care am început să vorbesc de Dragnea, de PSD, de infractori, de faptul că în democrație hoții stau la pușcărie, dar și de Laura Codruța Kovesi. O televiziune a mai transmis încă patru minute și s-a întrerupt și aia. Mă aștept la asta, dar vom fi peste tot. Vom vorbi în piețe, vom vorbi în mediul online, vom vorbi în toate formulele posibile pentru ca România să se trezească”.

    „Împreună vom îngenunchea PSD-ul!”

    Rareș Bogdan în Piața Operei din Timișoara

    În discursul său de la Sala Olimpia din Timișoara, Rareș Bogdan a spus că se prezintă în fața electoratului cu intenția de a îngenunchea PSD.

    • „Am venit să vă spun că împreună vom îngenunchea PSD-ul. Am venit să le spunem lui Liviu Dragnea, lui Codrin Ștefănescu, lui «Mitralieră», lui Nicolicea că timpul lor a expirat”.
    • „Vom câștiga alegerile europarlamentare și vom ridica România din noroi. Astăzi, după doi ani și patru luni de guvernare PSD-ALDE, România este tristă. Pensionarii au fost umiliți, frații din diaspora plâng în fiecare seară după locurile nașterii lor și după mormintele bunicilor și părinților lor. Ei trebuie aduși acasă. PSD, ALDE și UDMR sfidează și își bat joc de această țară. Guvernarea lor trebuie să înceteze imediat!”
    • Am ajuns ca din cauza acestor indivizi să ne arate Europa cu degetul, am ajuns să pună la îndoială parteneriatul cu cei care ne apără de pericolele din Est. Au promis autostrăzi și nu au fost în stare să aducă nici măcar a suta parte din ce puteau aduce. Au promis spitale regionale și nu au băgat nici măcar o cupă la primul șantier”.
    • „De aici a început Revoluția română, în urmă cu 30 de ani. Revoluția liberală trebuie să înceapă azi de aici!”
    • „Avem un dușman al nostru și un dușman al României. Vă cer să nu vă fie frică de PSD, de amenințările lor, de presiunile lor! Să nu vă temeți de exuberanța unor tineri, pentru că aici sunt tinerii de dreapta ai României.”
    • „Niciodată un partid nu și-a bătut joc de România cum și-au bătut Dragnea și PSD! Alimentăm mașinile la prețuri mai mari decât în Ungaria, datoria publică a crescut cu 40 de miliarde. Vâlcov, Dragnea și Tăriceanu vor să aducă aurul de la Londra, aurul românilor, pentru a-l vinde”.
  • Televiziunile au căzut! Niciuna nu a transmis moțiunea anti-Tudorel. Toate s-au supus PSD

    Moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, inițiată de PNL și USR și intitulată „Luați mâinile de pe justiție!”, a fost un test și pentru televiziunile de știri. Un test pe care l-au picat în bloc, fără excepție. Niciuna nu a transmis citirea moțiunii, care conținea informații critice și pasaje devastatoare la adresa ministrului Toader și a guvernării PSd-ALDE.

    Unele televiziuni au dat câteva secvențe, dar au întrerupt repede transmisia; altele n-au dat nimic. Mult mai generoase au fost ceva mai târziu, când a vorbit Tudorel Toader.

    E vizibilă căderea în poala PSD și a ultimelor două televiziuni care păreau să reziste tentațiilor și amenințărilor: Realitatea TV și Digi 24. Dacă mâine ne-ar mai gaza o dată Dragnea, Carmen Dan și jandarmii lor de casă, probabil că n-ar mai transmite nimeni. S-au schimbat mute (în rău) în ultimele 7 luni…

    Moțiunea de astăzi a fost citită de deputatul Ioan Cupșa (PNL). Televiziunile au transmis cel mult câteva fraze. Aveau subiecte mai interesante.

    • La Realitatea TV, „Olguța a găsit hârtia pierdută”. Fantastic! A deblocat. A dat de urma unei hârtii aflate în sertarul unei consiliere. Iar o asemenea realizare trebuia comunicată întregii galaxii.
    • TVR, postul public (având responsabilități clare, pentru că e finanțat de la buget), avea emisiune în limba maghiară, în care cânta o trupă. Nu poți întrerupe cântarea pentru un breaking news, că doar ești TVR! Și nici nu poți muta emisiunea în limba maghiară cu o oră mai devreme sau mai târziu, că se supără UDMR și pierzi guvernarea!
    • Digi 24: reportaj despre Peștera, locul unde vântul produce bani. În fereastră, avertisment meteo: „Cod galben de vânt în mare parte a țării”. E groasă, fraților: bate vântul! Cu 55km/h…
    • Antena 3: „Un bărbat a căzut din autobuz”. În fereastră, liberalul Ioan Cupșa vorbește pe muțește. Cinici, angajații lui Dan Voiculescu ne anunță: „Moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției este citită în plenul Camerei Deputaților”. Este citită, dar fără sonor!
    • RTV ne liniștește: „Ozana (Barabancea) a slăbit cu voie de la medici”. Ce bine! Ce ne făceam dacă Ozana nu slăbea? Sau dacă medicii nu-i dădeau voie? Sau dacă Ghiță TV nu ne informa? Sus, pe bandă, a doua veste crucială: „Andreea Bălan, în continuare la terapie intensivă”. Așa… Dă-o dracu’ de moțiune!
    • B1 TV e „un fel de Europa Liberă”. Ei, dar nu chiar atât de liberă încât să transmită criticile PNL+USR la adresa PSD+ALDE. Sau poate n-a dat Oancea bani pentru o transmisie în direct; n-a mai găsit nimic pe fundul sacoșei…