Firma Tel Drum, celebră datorită lui Liviu Dragnea, a primit de la Consiliul Județean Teleorman, pe 6 mai 2020, un contract în valoare de peste 22,6 milioane de euro fără TVA, valabil pe doi ani.
La licitație au participat două firme, iar fericita câștigătoare a fost declarată – cum era și normal – Tel Drum, aflată în insolvență și despre care procurorii anticorupție care îi anchetează activitatea spun că e controlată, prin intermediari, de Liviu Dragnea.
„Închisoare, carantină, nu mai contează… TEL DRUM plombează. Trebuia să fie în insolvență, dar uite că le merge bine treaba. Alo, DNA?“



De la bugetul public se vor vira în conturile Tel Drum 109.479.943 de lei (echivalentul a peste 22,6 milioane de euro), în contul acestor bani compania angajându-se că se va îngriji de drumurile din județul Teleorman.
Afacerea a fost descoperită de Clotilde Armand, europarlamentar USR, în SEAP (Sistemul Electronic de Achițizii Publice). Aceasta a comentat, pe contul său de Facebook: „În plină pandemie de COVID19, PSD umple conturile TEL DRUM cu peste 100 milioane lei. M-am uitat din nou prin SICAP și am decoperit cum Consiliul Județean Teleorman i-a atribuit în data de 6 mai 2020 firmei TEL DRUM, controlată de Liviu Dragnea, un contract în valoare de… țineți-vă bine: 109.479.943 lei (22.668.062 €) pentru ”Întreţinere curentă şi periodică pe timp de vară a drumurilor judeţene”. Închisoare, carantină, nu mai contează… TEL DRUM plombează. Trebuia să fie în insolvență dar uite că le merge bine treaba. Alo, DNA?“.
Echivalentul a 25% din bugetul anual al județului merge în contul Tel Drum
Tel Drum și fostul lider al PSD fac obiectul unei anchete a DNA din noiembrie 2017, după ce OLAF (Oficiul European Anti-Fraudă) a sesizat un prejudiciu uriaș comis din fonduri europene: 27 de milioane de euro.
În încercarea de a scăpa de dosar, Dragnea a făcut presiuni până a reușit s-o dea afară pe Codruța Kovesi din postul de șef al DNA (în vara lui 2018), apoi, în decembrie 2018, a dat în judecată Comisia Europeană la Tribunalul UE!
Politicianul acuza că nu i-a fost respectat dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție de către OLAF, în dosarul fraudelor cu bani europeni unde era vizată firma Tel Drum.
Județul Teleorman, al cărui baron rămâne Liviu Dragnea chiar și acum, din închisoare (liderul PSD a fost condamnat pentru corupție, acum un an, la 3 ani și jumătate de temniță), este unul dintre cele mai sărace și mai înapoiate din România.
Spre exemplu, bugetul de care a dispus în 2019 Consiliul Județean Teleorman a fost de 207 milioane de lei. Așadar, contractul semnat acum echivalează cu circa 25% din totalul banilor pe care-i are județul la dispoziție într-un an!
Tel Drum a semnat pentru 109,5 milioane de lei pe doi ani, așadar 54,75 milioane de lei pe an.
Valerică Cîrciumaru (foto), tatăl lui Iulian, este primarul orașului Roșiorii de Vede, ales pe lista PSD în 2016. Iulian Cîrciumaru: „Nu am împăcat convingerile mele politice cu cele ale tatălui meu. Convingerile politice sunt aproape imposibil de împăcat. Propaganda de partid funcționează nu doar pentru electorat, dar și pentru baza piramidei partidului, acolo e tragedia. Dar convingerile familiei mele nu sunt doar de ordin politic, astfel că încercăm să nu amestecăm familia cu politica. Petrecem weekend-uri și concedii împreună, facem sport împreună, de curând părinții mei sunt și bunici, ne uităm la meciuri, discutăm despre carierele și planurile mele și ale surorii mele… Înainte de orice altceva, tata îmi este părinte, nu om politic”. Întrebat de ce a ales partidul lui Dacian Cioloș, Iulian Cîrciumaru a spus că se simte legat de valorile oamenilor din partid și a perceput o deschidere asumată către antreprenoriat și mediul de afaceri românesc.