Etichetă: ted cruz

  • Pe 6 ianuarie, 11 republicani vor încerca să răstoarne, în Congres, rezultatul alegerilor Biden – Trump

    Apropierea zilei de 6 ianuarie ridică tensiunea în SUA, pe tema instalării președintelui din mandatul 2021-2025. Senatorul Ted Cruz a declarat că va conduce campania prin care, împreună cu alți 10 senatori republicani, va contesta victoria președintelui ales Joe Biden când vor fi numărate rezultatele din Colegiul Electoral, transmite Reuters.

    Prin declarația sa, Ted Cruz îi sfidează pe liderii grupului republican din Senat, care au spus că rolul Camerei superioare în certificarea alegerilor este, în mare parte, ceremonial. Ei vor să evite o dezbatere prelungită în plen pe tema rezultatului alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie 2020.

    Într-un comunicat de presă, Ted Cruz (reprezentant al statului Texas) și alți 10 senatori au spus că intenționează să voteze pentru respingerea electorilor din statele în care Donald Trump a susținut că au fost fraude electorale.

    Cei 11 senatori afirmă că în Congres ar trebui înființată imediat o comisie care să facă un audit de urgență, timp de 10 zile, al rezultatelor alegerilor prezidențiale din acele state.

    ”Odată terminat (auditul), fiecare stat trebuie să evalueze concluziile comisiei și să convoace o sesiune legislativă specială (a parlamentelor statale) pentru certificarea schimbării votului lor, dacă este necesar”, se precizează în comunicatul celor 11 senatori republicani.

    „Solicitarea unui audit este o cascadorie politică ce nu va afecta rezultatul alegerilor”, a explicat Derek Muller, profesor de drept la University of Iowa.

    Muller spune că, deși legea din 1887 privind validarea alegerilor este destul de neclară, cei mai mulți experți consideră că legislativul american nu are autoritatea legală de a solicita un audit.

    Chiar dacă senatorii și congresmenii ar avea această putere, ar fi nevoie de o majoritate în ambele Camere pentru audit, ceea ce nu e cazul (în Camera Reprezentanților, majoritatea e democrată).

    Practic, nu există nicio șansă ca propunerea să beneficieze de un astfel de sprijin, a mai declarat expertul.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Senator din tabăra lui Trump: alegerile le-ar putea aduce republicanilor „o baie de sânge ca după Watergate”

    Senatorul republican Ted Cruz (49 de ani), fost candidat la Casa Albă, a avertizat vineri că alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 3 noiembrie, din SUA, s-ar putea transforma într-o „baie de sânge” de proporţii istorice pentru republicani, dacă electoratul va fi speriat de pandemie.

    Într-o declarație pentru canalul CNBC, preluată de agenția France Presse, fostul rival al lui Donald Trump la alegerile primare republicane din 2016, devenit astăzi unul dintre aliaţii săi, s-a arătat „îngrijorat”, pentru că situația „este foarte volatilă”.

    „Cred că dacă oamenii se întorc la lucru, dacă sunt optimişti, dacă sunt pozitivi în faţa viitorului, vom putea avea alegeri fantastice, iar preşedintele va fi reales cu un avans consistent. Republicanii ar câştiga cele două Camere ale Congresului, cred că este o posibilitate reală”, a expus Ted Cruz varianta optimistă.

    Cea pesimistă pentru republicani are nuanțe apocaliptice. Ted Cruz: „Dar mai cred că, dacă în ziua alegerilor oamenii sunt furioşi, şi-au abandonat speranţa şi sunt deprimaţi, asta ar putea conduce la alegeri teribile. Cred că putem pierde Casa Albă și cele două Camere ale Congresului. Ar putea fi o baie de sânge de mărimea celei de la Watergate”.

    În 1974, democraţii şi-au consolidat semnificativ majorităţile din Senat şi Camera Reprezentanţilor după scandalul „Watergate”, care l-a constrâns pe preşedintele republican Richard Nixon să demisioneze. Iar în 1976, democratul Jimmy Carter l-a învins pe succesorul lui Nixon, republicanul Gerald Ford.

    În pandemia coronavirus, SUA este cea mai afectată ţară din lume, cu peste 210.000 de morţi şi milioane de şomeri, potrivit.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!