Etichetă: talibani

  • Martirul şpăgilor se compară cu Nicolae Iorga

    Martirul şpăgilor se compară cu Nicolae Iorga

    Televiziunea unui penal fugar (Sebastian Ghiță) a fost onorată să-l aibă invitat pe un euro-penal (Adrian Severin). Iar Severin a fost onorat să se compare, în direct, cu Nicolae Iorga.

    Fostul europarlamentar a folosit de vreo cinci ori numele marelui istoric, victimă a legionarilor în 1940. „Au scris unii că s-au simțit jigniți de prezența noastră la Ateneu… a mea şi a lui Adrian Năstase… Uite, aşa i se spunea şi lui Nicolae Iorga, că a jignit Mişcarea Legionară”.

    Filosofează senin Adrian Severin. „Cu ce jignim noi? Că existăm, că ne exprimăm, că mergem la concerte, că participăm la manifestări publice”. Niet, paparuşka! Jigniți pentru că i-ați escrocat pe români: v-au votat, ați mințit, ați furat, ați ieşit repede din puşcărie, iar acum dați năvală ca păduchele-n frunte – martiri ai şpăgilor patriotice.

    Ajuns acasă după concertul de la Ateneu, unde le făcuse cu ochiul – cucu! – foştilor săi colegi bruxellezi Juncker, Tusk şi Tajani, care-l credeau în puşcărie, Severin a intrat pe Facebook şi s-a pus pe scris.

    „Foarte preocupați de locul lor în România, tot felul de neisprăviți s-au împiedicat de locul oferit mie în sala Ateneului român la acest ceremonial. Profitând de faptul că tehnologia actuală permite oricărui nevolnic să își expună prostia în atenția tuturor, tot felul de talibani, cu diplomă și fără diplomă, au vituperat pe rețelele sociale sau prin presa miluită a ocultei antiromânești. Pe mine, ca și pe toți aceia preocupați de locul României în istorie, acest aspect ne-a interesat prea puțin. Am găsit în el cel mult expresia unui simbol. Simbolul faptului că națiunea aceasta nu piere numai pentru că o mână de nemernici sau de rătăciți o doresc.”

    În câteva rânduri chinuite, fostul ministru de Externe (da, a condus şi diplomația României, cu două decenii în urmă!) fososeşte cuvinte tari, încărcate de frustrare: „neisprăviți”, „nevolnici”, „talibani”, „nemernici”, „rătăciți”, „îşi expun prostia”, „vituperează”.

    Plus că unii sunt „fără carte”.

    Plus „presa miluită a ocultei antiromânești”.

    Plus un dezacord grav, escrocule! Se zice „pe mine, acest aspect m-a interesat”, nu „ne-a interesat”!

    Hai, fuga la calculator, complexatule! Limba română are încă multe epitete.

  • Știrea cea mai tristă – Ziariștii

    A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi, nu s-ar povesti.

    A fost odată, în vremurile noastre, un copil sărac din Afganistan. Și o pungă de plastic, din care copilul și-a făcut un tricou alb-albastru, cu dungi verticale și cu numărul 10 scris la vedere.

    Tricoul, în combinația asta, era al Argentinei. Copilul era Murtaza Ahmadi și avea 5 ani. Numărul 10 era al lui Lionel Messi și fusese scris de fratele mai mare al lui Murtaza.

    În ianuarie 2016, fotografia copilului cu tricou din pungă de plastic făcea înconjurul lumii. Și ajungea la marele Messi.

    Au fost odată niște oameni buni, de la UNICEF, care s-au ocupat ca Murtaza să primească un tricou original de joc, cu un autograf de la Messi, plus un mesaj: „Te iubesc”.

    A fost odată o țară, Afganistan, din care familia Ahmadi a trebuit să plece în Pakistan, ca urmare a situației politico-militare tensionate. Se întâmpla în luna mai 2016. Micuțul Murtaza și-a luat cu el tricoul lui Messi.

    A fost odată un dor de casă, care i-a făcut pe cei din familia Ahmadi să revină în satul lor din Afganistan, provincia Ghazni, în ciuda pericolelor.

    A fost odată o echipă, FC Barcelona, care în decembrie 2016 făcea un turneu în Qatar. Acolo a fost dus Murtaza să-și întâlnească idolul argentinian. Puștiul a purtat tricoul lui Messi, iar Messi l-a luat în brațe. Așa s-a născut o nouă fotografie condamnată să facă înconjurul lumii.

    A fost odată un copil fericit. Dar bucuria lui avea să se curme brusc.

    Au fost odată niște oameni răi, numiți talibani, care au început să amenințe familia Ahmadi. Văzuseară și ei poza lui Murtaza cu multimilionarul Messi și erau convinși că familia Ahmadi s-a îmbogățit. Au început să curgă amenințările, pentru instituirea unei taxe de protecție.

    A fost odată un copil sărac, dar fericit. Acel copil este acum la fel de sărac, dar trist. A fost nevoit să-și părăsească din nou satul din provincipa Ghazni, împreună cu familia sa, pentru a se muta în capitala Kabul.

    Iar asta este știrea cea mai tristă.