Etichetă: TAB

  • SERIAL: „Sfârșitul Ceaușeștilor” (89) / TAB-ul, ultimul adăpost

    Nicolae şi Elena Ceauşescu au „petrecut” noaptea de 24 spre 25 decembrie 1989 într-un transportor amfibiu blindat (TAB), ascuns în dispozitivul de luptă al unităţii. Era Ajunul Crăciunului, dar în loc să cânte colindătorii, lătrau mitralierele. Moartea plecase la colindat, iar în curând avea să ajungă în „cazarma de la gară”. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)

    Noaptea de Crăciun a fost ultima şi cea mai grea din viaţa Ceauşeştilor. Ei au fost ţinuţi ascunşi într-un transportor încadrat de alte două blindate, în câmpul din spatele cazarmei. A fost o nouă „ispravă” a colonelului Andrei Kemenici, comandantul Garnizoanei Târgovişte, din motivul invocat în toate situaţiile de criză: existenţa unor „atacuri teroriste”. În realitate, nu erau atacuri, ci diversiuni.

    Prizonierii – căci între timp li se spulberase iluzia că ar protejaţi – erau vegheaţi de vechile lor cunoştinţe: căpitanul Ion Boboc, locotenentul-major Iulian Stoica şi miliţianul plutonier Constantin Paise.

    Distribuţia ar fi putut fi alta, dar au intervenit suspiciunile colonelului Kemenici. Acesta povestea: „În momentul când i-am spus lui Ceauşescu că ne vom îmbarca în TAB-uri cu gândul de a pleca din unitate, el mi-a spus să nu care cumva să-l iau pe Boboc. Am evitat răspunsul, dar în starea aceea în care mă aflam, am avut impresia că între Stoica şi Paise pe de o parte, şi Nicolae şi Elena Ceauşescu, pe de altă parte, se încheiase un pact, o înţelegere, că ei urmăresc ceva ce mie îmi scapă. Nicolae Ceauşescu mi-a spus personal, arătând spre Stoica: «Îl iei pe ăsta, e un băiat foarte bun»”.

    O precizare: îmbarcarea în TAB-uri avea loc în ziua incidentului dintre Ceauşescu şi căpitanul Boboc, în urma căruia prizonierul s-a ales cu nasul însângerat.

    Şi o nedumerire: de ce ar fi avut Ceauşescu mai multă încredere în Iulian Stoica decât în Ion Boboc, când abia ce solicitase să-i fie scos din cameră Stoica şi reintrodus Boboc?! După doar câteva ore cu Stoica, dictatorul i-a spus maiorului Ţecu: „Nu mai vreau să stau cu ăsta! Mai bine cu ălălalt!”. Şi atunci, unde-i logica din afirmaţia lui Kemenici? Uneori, colonelul pare să aibă o imaginaţie bogată.

    Iar dacă el spune adevărul, atunci Ceauşescu era fie complet haotic, fie diabolic.

    AG-ul şi mitraliera

    Neavând încredere în paznicii dictatorilor-prizonieri, Kemenici a luat decizia de a flanca TAB-ul Ceauşeştilor cu alte două transportoare. Toate cele trei TAB-uri, inclusiv cel în care se aflau soţii Ceauşescu, aveau ordine clare de deplasare în zona dispozitivului de luptă al unităţii.

    Colonelul Andrei Kemenici: „Când am constituit dispozitivul de marş, am zis ca TAB-ul în care mă aflam eu să stea permanent în spatele celui în care se afla Nicolae Ceauşescu, cu Stoica şi Paise. I-am dat ordin mitraliorului ca, în timpul marşului, dacă blindatul din faţa lui face la dreapta sau la stânga, încercând să fugă, şi o ia razna, şi nu urmăreşte îndeaproape antemergătorul, să-l distrugă! Să tragă cu toată cantitatea de muniţie pe care o are. Cu mitraliera şi cu AG-ul. Ei bine, am rămas în această formaţie mai mult de trei ore. În tot acest timp, am încercat să-i înduplec pe cei din Bucureşti să mă primească. Nu aveam totuşi curajul să pun în mişcare coloana. În tot acest timp, oamenii îmbarcaţi în maşinile de luptă au mai coborât, au mai circulat, au mai luat contact unul cu altul şi cred că mitraliorul meu, subofiţerul Constantin Stoican, l-a atenţionat pe Stoica de ordinul pe care i-l dădusem… Iar această neîncredere a mea l-a afectat profund”.

    Cât cinism! Kemenici se miră că Stoica a fost „afectat profund“ pentru o „bagatelă“: tocmai aflase că trebuia să moară din ordinul comandantului său!

    Neînţelegerile dintre locotenentul-major Iulian Stoica şi colonelul Andrei Kemenici au fost generate de ordinele celui din urmă, de lichidare a Ceauşeştilor şi, implicit, a ofiţerilor care-i păzeau.

    Precizare: AG-ul pomenit de Kemenici este o armă numită aruncător de grenade, capabilă să perforeze blindajul tancurilor sau al TAB-urilor.

    ***

    Aflat în transportorul „vânat”, locotenentul-major Iulian Stoica are varianta lui pentru cele întâmplate în dispozitivul de luptă al unităţii.

    „La ieşirea cu TAB-ul din unitate, Ceauşescu auzise ordinele pe care mi le-a dat Kemenici. M-a întrebat: «Vrei să ne duci în câmp să ne împuşti, nu?». Şi am zis: «Nu mai vorbeşte nimeni, că sunt alte probleme de rezolvat!». Am stat pe loc după momentul în care i-am introdus în TAB, aşteptându-l pe colonelul Kemenici. Am făcut plinul cu motorină şi când să plecăm, mecanicul mi-a spus că l-au lăsat bateriile. Am ieşit şi am raportat că nu mai pot să plec şi am cerut să ne împingă cu camionul. M-au împins cu camionul şi am pornit. Kemenici mi-a ordonat să merg fără lumini şi să mă ghidez după luminile de poziţie ale transportorului din faţă. Dumnealui venea cu transportorul în spatele meu. La mitraliera TAB- ului din spate, în care se afla comandantul, era plutonierul Stoican. Din declaraţiile lor ştiu că, în timp ce ne deplasam pe cei 800 de metri din zona I în zona a II-a, deci mergeam cu trei transportoare din Comandament în poziţie, pe drum, Kemenici ar fi ordonat să se deschidă foc asupra TAB-ului nostru. Subofiţerul de la mitralieră a refuzat.”

    ***

    Ştiind că se află în bătaia puştii, locotenentul-major Stoica nu prea a avut de ales. El a respectat ordinele primite de la comandantul unităţii. A urmat traseul cerut, dar şi manevrele din timpul staţionării.

    Iulian Stoica: „Am ajuns în zona din spate, cred că după ora 1.00, în noaptea de 24 spre 25 decembrie. Kemenici mi-a ordonat să ocup loc în transportorul blindat şi să rămân acolo nemişcat până formează coloana şi ia toate măsurile necesare. Pe timpul deplasării, în echipajul în care mă aflam mai erau doi muncitori voluntari veniţi de la Automecanica Moreni. Cât am stat în TAB, aproape trei ore, până să vină colonelul Kemenici, am luat câteva pâini, câteva conserve, pături – că era frig – şi, între timp, şeful asigurării tehnice mi-a adus şi muniţie, câteva lăzi de cartuşe pentru armamentul pe care-l aveam. Le-am dat tuturor pături. Mitraliorul de pe TAB avea pătura trasă până la piept şi se foia cu mâinile sub pătură. L-am întrebat: «Ce faci cu mâinile acolo?», dar nu mi-a răspuns”.

    În acest timp, echipaţi în ţinute militare, Ceauşeştii stăteau zgribuliţi, înghesuiţi unul într-altul şi acoperiţi cu pături.

    Tipul de TAB în care au fost ținuți Ceaușeștii în ultima lor noapte / FOTO: Captură din filmul „Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea)

    Spre sfârşitul nopţii, între ofiţerii din TAB-ul Ceauşeştilor şi cei din transportoarele de însoţire plana o mare neîncredere. Locotenentul-major Iulian Stoica a cerut chiar schimbarea membrilor unor echipaje.

    „După un timp, eu încercam să fac să meargă staţia radio, care nu a funcţionat niciodată pe transportorul blindat în care eram. Am rugat militarul de la noi din unitate să meargă la domnul Kemenici, să-i spună să aducă un militar transmisionist şi să schimbe mitraliorul. Să mi-l dea pe al dumnealui şi să-l ia pe cel de la mine, pentru că nu mai aveam încredere în el. A venit domnul Kemenici şi a bătut în blindaj. Am avut o discuţie în care am fost acuzat de trădare. Până la urmă a schimbat mitraliorul de pe TAB-ul meu cu plutonierul Stoican. Eram încadrat de cele două TAB-uri care m-au însoţit pe drum. Din 15 în 15 minute îi ordonam mecanicului să pornească motorul, pentru că era frig şi trebuia să nu se descarce bateriile. La câteva zile am aflat de la colegii mei că primiseră ordin să tragă dacă ordonam să ne mişcăm. Mi-au spus că i-am zăpăcit toată noaptea pentru că porneam motoarele din 15 în 15 minute.”

    Toată această tensiune a fost simţită şi de căpitanul Boboc: „Tensiunea devenise insuportabilă, iar oboseala ajunsese la paroxism. Am moţăit cu toţii în TAB. Nici pe Ceauşescu nu-l mai interesa persoana mea, ştiind că n-o poate scoate la cap cu mine, nici pe mine nu mă mai interesau persoanele lor, decât în măsura în care existau vii”.

    Întoarcerea în Comandament

    După o noapte lungă petrecută în frig şi în vizorul mitralierelor de pe TAB-uri, Ceauşeştii sunt aduşi în unitate. Ofiţerii şi subofiţerii care stătuseră toată noaptea în poligon şi dârdâiseră de frig au răsuflat uşuraţi. Pentru moment.

    „La ora 5.30 am revenit în încăperea din Comandament. Eram îngheţaţi. A fost făcut focul, iar lui Nicolae Ceauşescu i-au fost aduse medicamentele într-un plic. Cele care au sosit de la Bucureşti în timpul nopţii. Plicul a rămas în posesia Elenei, fiindcă Nicolae n-a acceptat să i se facă injecţia de către medicul unităţii, solicitând să-i fie trimis medicul său personal”, a povestit căpitanul Ion Boboc.

    Aşa se încheia pentru Nicolae şi Elena Ceauşescu o noapte lungă, petrecută într-un transportor blindat care în orice moment putea fi spulberat de TAB-urile de însoţire. Au ajuns în unitate teferi, dar îngheţaţi. Situaţia avea să se schimbe dramatic în orele următoare.

    ***

    Între timp, comandantul UM 01417 Târgovişte primise un alt ordin. Ceauşeştii au fost îmbrăcaţi în hainele lor civile.

    Boboc îşi aminteşte: „După vreo două ore, în jurul orei 7.30, am fost anunţaţi că vine o comisie de la Bucureşti să-i preia. La această veste mi-am mai revenit. Am mai găsit ceva energie în mine pentru a mai rezista. Ei au primit ştirea cu indiferenţă. Plutonierul Paise a adus sacii cu îmbrăcămintea lor, iar ei şi-au lepădat hainele militare şi s-au schimbat. I-am îmbarcat, tot pe ascuns, în TAB-ul de la intrarea în Comandament. Şi am aşteptat acolo. Eu în interior, cu ei, iar Stoica pe TAB”.

    Se apropia sfârşitul. Era deja 25 decembrie. În Bucureşti se făceau ultimele pregătiri pentru deplasarea completului de judecată şi a comandoului ce urma să îndeplinească ordinul de execuţie a Ceauşeştilor.

    – Va urma –

    —————————————————

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.

    ——————————————————

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 88. Insulină sau otravă?

    EPISODUL 87. Cu tancul spre capitală

    EPISODUL 86. Secretul din pădure

    EPISODUL 85. “L-a umplut de sânge pe Tovarăşu’!”

    EPISODUL 84. Căpitanul Ceaușescu, prizonier în camion

    EPISODUL 83. Ordin de la Bucureşti: împuşcaţi-i pe Ceauşeşti!

    EPISODUL 82. Atac terorist până unde a ajuns scara zugravului

    EPISODUL 81. Diversiunile de la Târgoviște

    EPISODUL 80. Oala de noapte a Comandantului Suprem

    EPISODUL 79. „Iliescu şi Militaru or să ne termine!”

  • Dragoste și revoluție. Scrisoarea cutremurătoare a primei iubiri a lui Radu, puștiul de 17 ani împușcat în Piața Universiății

    Dragoste și revoluție. Scrisoarea cutremurătoare a primei iubiri a lui Radu, puștiul de 17 ani împușcat în Piața Universiății

    Gabriela Dimofte îi scrie, după 30 de ani, o scrisoare de dragoste lui Radu Ionescu, adolescentul de 17 ani împușcat și strivit de un TAB în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989 în Piața Universității, vizavi de sala Dalles din București.

    Gabriela a fost prima iubită a lui Radu Ionescu, „o iubire din aceea pură cum obișnuiau să practice generațiile demodate”, scrie ea într-un text emoționant, publicat pe pagina ei de Facebook.

    „Numitul Ionescu Alexandru-Radu, fiul lui Vintila şi Ioana, născut la 14.06.1972 în Bucureşti a fost transportat, decedat, la Spitalul Clinic de Urgenţă, constatându-se «plăgi împuşcate, traumatism cranio-toraco-abdominal»”, se arată în comunicatul sec făcut de reprezentanții regimului comunist.

    „Dragă Radu,Azi se împlinesc 30 de ani de când ai fost strivit de un tanc-amfibie , la ora 17.00, în față sălii Dales din București.Ai fost prima mea iubire – din aceea pură cum obișnuiau să practice generațiile demodate.
    Îmi amintesc cum am aflat că nu mai ești.
    Am coborât să cumpăr pâine și am zărit un steag negru arborat la scară blocului tău. Mi s-a spus că a murit un tânăr care locuia acolo.
    În clipă aceea mi s-au înmuiat genunchii. În câteva minute, prietenii comuni mi-au confirmat bănuielile sumbre.
    Am dus pâinea acasă, iar, apoi, am pornit de nebună pe străzi pentru că trebuia să mă mișc perpetuu că să nu mă prăbușesc.
    După câteva zile, când ai fost adus acasă, am venit să te văd. Ți-am luat și flori ca să fiu în rând cu lumea.
    Nu prea mai semănai cu ține, băiatul frumos și mândru pe care îl știam. Erai cosmetizat atât cât s-a putut pentru că fusesesi mutilat de impact.
    Acela a fost momentul când am conștientizat pentru prima dată cum e să pierzi pe cineva definitiv, iremediabil și tot atunci a avut loc, în consecință, o schimbare majoră în felul meu de a fi.
    Din acel moment am conștientizat cât de important este se verbalizam ceea ce simțim la timpul potrivit.
    Lucrurile s-au schimbat pe aici de când nu mai ești tu.
    Avem partide politice, am dezvoltat depresii noi, am dezvoltat dependențe noi, cum ar fi uite astea cu mediul online (chiar, îmi e greu să mi te imaginez cu telefonul pe toaletă), avem șuncă de Praga și portocale la discreție, avem filme de acțiune, flime de groază, filme porno.
    S-a dat liber la plecatul din țară.
    M-am schimbat și eu. Cum altfel? Am învățat să mint, să înjur, să urăsc.
    Sunt cu nervii la pământ, stereotipată și, în general, pierdută.
    Și nu, nu îți mulțumesc pentru că ai murit! Mai bine trăiai și mă invitai la o plimbare prin parc, fară telefon mobil.
    Mai bine făceai copii. Ai fi fost un tată minunat. Știu asta.
    Mai bine stăteai naibii liniștit că să îți pot da un telefon și să îți aud vocea!
    Mai bine ne lăsai fără portocale și șuncă de Praga. M-am săturat de ele, acum că le am!
    Aș vrea, în schimb, să fiu fericită!
    Din acest punct de vedere e prea târziu.
    Ai grijă de tine! Crăciun în liniște”, a scris Gabriela pe pagina sa de Facebook.

    Gabriela Dimofte a terminat Facultatea de Sociologie la Universitatea București, are un master în asistență socială și lucrează în acest domeniu.

    În ziua de 21 decembrie, Radu Ionescu ieșise pe stradă să protesteze, venind de la Liceul „Dante Aligheri”, unde era elev în clasa a XII-a. Radu a fost printre primii eroi uciși în Piața Universității de către forțele de represiune ale lui Nicolae Ceaușescu. Astăzi ar fi avut 47 de ani. 

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * L-am prins cu minciuna! Gelu Voican Voiculescu a încercat să-i acopere pe cei 60.000 de „turiști” sovietici din 1989, dar s-a făcut de râs

    * Petre Roman a încercat o găinărie chiar de 22 decembrie: nevasta lui să cânte la concertul finanțat din „banii Revoluției”!

    * Un gest simbolic major: numele românilor uciși de gherila sovietică în 1989 sunt citite de ambasadorul Americii!