Etichetă: suveraniști

  • În timp ce România era cu ochii pe Schengen, la Iași se ținea ședința prietenilor Rusiei. Lista „suveraniștilor” invitați, de la Gheorghe Piperea și Marius Tucă până la Iosefina Pascal, Adrian Severin, Mirel Palada și Cornel Nistorescu

    În timp ce România se agita pe tema intrării în Spațiul Schengen, pe 3 decembrie se organiza la Iași “Conferința de Est. O perspectivă suveranistă asupra viitorului României”. Organizatori: doctorul conspiraționist Răzvan Constantinescu și Iulian Capsali, activist din Coaliția pentru Familie și fost membru în organizații cu simpatii legionare. Invitat de onoare: avocatul Gheorghe Piperea.

    Cei mai mulți dintre participanții la conferință s-au remarcat, în ultimii ani, prin consecvența cu care au urmărit interese sau idei convergente cu cele ale propagandei rusești. În epoca Dragnea au susținut referendumul pentru modificarea Constituției. În timpul pandemiei au acuzat „dictatura medicală”, au răspândit teorii abracadabrante despre conspirații mondiale și au militat împotriva vaccinării. De la începutul anului, destui dintre ei cer ca Ucraina să se predea „ca să fie pace”.

    Deloc surprinzător, evenimentul a fost popularizat de o instituție a statului român: Radio România Iași. În urmă cu exact un an, redactorul-șef al acestui post de radio teritorial plătit din bani publici, Nicolae Tomescu-Stachie, făcea propagandă conspiraționistă pe Facebook: „M-am declarat de la începuturi adversar al tribulațiilor politice (cu rol de resetare planetară) și al noii religii (Covid)”.

    Radio România Iași a publicat pe contul său de Facebook anunțul despre conferința prietenilor Rusiei, împreună cu afișul întrunirii și lista invitaților

    Lista persoanelor invitate la conferință a fost foarte stufoasă. Unele nume erau anticipabile, dar altele sunt surprinzătoare: Gheorghe Piperea, Mihai Lasca, Vasile Astărăstoae, Florentin Țucă, Mădălina Afrăsinie, Adrian Toni Neacșu, Remus Rădoi, Iosefina Pascal, Gianina Hagimă, Adrian Onciu, Pompiliu Diplan, Gică Manole, Leon Zăgrean, Radu Baltasiu, Tudorel Toader, Marius Tucă, Adrian Cacovean, Cosmina Cerva, Carmen Tănase, Andrei Marga, Florin Zamfirescu, Adrian Severin, Damian Baciu, Valentin Stan, Mirel Palada, Cornel Nistorescu, Cristi Puiu.

    Nu toți au fost prezenți, unii au trimis doar mesaje de susținere, dar organizatorii estimează că la Hotelul Traian au fost în jurul a 200 de persoane.

    Prezentați de organizatorul Răzvan Constantinescu drept „imposibil de intimidat” (nu se știe de către cine), au luat cuvântul (direct sau via internet) vreo 20 de persoane: avocații Gheorghe Piperea, Florentin Țuca și Adrian Toni Neacșu, doctorii Vasile Astărăstoae, Hagima Geanina, Damian Baciu, Adrian Cacovean și Răzvan Constantinescu, parlamentarul ex-AUR Mihai Lasca, Gică Manole (așa-zis istoric), Remus Rădoi (controversat afacerist arestat astă-primăvară pentru evaziune fiscală), Adrian Onciu (desemnat de Sputnik „jurnalistul anului 2021”), Tudor Avrigeanu, Cristi Pantelimon, Pompiliu Diplan, Mircea Pușcașu, Andrei Dârlău, Valeriu Gavrilovici, Iulian Capsali, Radu Zlati.

    Mulți dintre cei 20 au, într-un fel sau altul, legături cu propaganda rusească. Fie erau personaje mediatizate intens de Sputnik pe când oficina Rusiei era încă activă, fie au scris sau scriu pentru Activenews, fie au preluat într-un fel sau altul mesajele propagandei Moscovei.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * OPINIE. Cum se joacă Iohannis și PNL cu focul: pentru a-și salva pielea după eșecul Schengen, au alimentat discursul extremist și anti-occidental

    * VIDEO. Terorism AUR: George Simion și hoarda sa au blocat o benzinărie OMV din Ploiești. Poliția lui Bode a încurajat anarhia

    * Băieții de AUR ai propagandei putiniste în România. Scurtă istorie a unei trădări naționale

    * O „PSD-istă greacă”, vicepreședintă a Parlamentului European, a fost arestată în Belgia pentru corupție! Luase șpăgi enorme din Qatar

    VIDEO. Putinist de frunte, Robert Turcescu se înscrie hotărât și în armata propagandei chineze! Minciuni comuniste pe care le promovează fără nicio rezervă: „China nu e o dictatură, așa cum se vorbește în Occident. E o țară extrem de liberă în exprimare” / „În China există o preocupare poate excesivă pentru om. În Occident – cras dezinteres pentru viața și confortul oamenilor”

    * De la 1 ianuarie, salariul minim net crește de la 1.524 la 1.863 de lei (+22,24%). În construcții, un angajat nu poate fi plătit sub 3.150 de lei „în mână”

    * Sumă colosală aprobată de UE pentru agricultura din România: 14,9 miliarde de euro! Incompetența lui Daea făcuse ca țara noastră să rămână printre ultimele fără Planul Național Strategic

    * „Mineriada” din TVR se îndreaptă spre directorul Turturică. Gașca Săseanu – Chioțea – Olaianos încearcă „execuția” Nadinei Vlădescu

    * Românul care visa lovituri de stat în Germania e un pușcăriaș periculos, care a împușcat un polițist. A fost „Mister Germania”, logodit cu „Miss Germania” și însurat cu o „Regină a frumuseții”

    * Semifinale cu echipe de pe trei continente: Argentina – Croația, Franța – Maroc! Anglia a fost îngropată de liderul ei, Harry Kane, care a ratat un penalty crucial

  • De ce s-a dus Dragnea la Madrid și de ce n

    Liderul PSD a nimerit la congresul socialiștilor din Madrid parcă din întâmplare. Cu doar câteva zile înainte, apropiații săi știau că nu va merge. Victor Ponta, fost lider PSD, anunța public faptul că Dragnea nu e binevenit la acest eveniment. Și nu era pentru că în luna decembrie ținea un discurs violent la Consiliul Național al partidului unde-i acuza pe liderii politici europeni că fac rău României.

    De ce s-a dus Dragnea la Madrid și de ce n-a obținut nimic? Un discurs în care îl atacă pe Timmermans

    Liviu Dragnea susținea că nu vrea să se întâlnească și să negocieze cu aceștia cu orice preț. Era un mesaj prin care președintele PSD anunța o ruptură de Frans Timmermans și de socialiștii europeni care i-au cerut să respecte principiile și regulile europene.

    „Stimați colegi, nu poate să-mi ceară nimeni, să mă oblige nimeni, dar nimeni, să vreau neapărat să mă bag în poză cu cineva care dușmănește România, cu cineva care a nedreptățit România! Niciodată! Nu o să mă bag în poză niciodată cu oameni care fac rău țării mele. Nu pot! Eu înțeleg că suntem într-o familie politică europeană, nu vrem neapărat să ne ajute cu ceva, dar măcar să ne asculte”, a spus Liviu Dragnea în decembrie la Consiliul Național al PSD, comentând absența sa de la Congresul PSE (Partidul Socialist European). La acel congres de la sfârșitul anului trecut, Frans Timmermans a fost nominalizt candidatul socialiștilor europeni pentru poziția de președinte al Comisiei.

    Suveraniștii, o încercare de apropiere cu un scop precis

    La două luni după acel discurs, opinia publică din România află că au existat tatonări făcute de reprezentanți ai PSD la italienii din Liga Nordului, formațiunea condusă de Mateo Salvini, ministrul de Interne al Italiei.

    Din perspectiva alegerilor europarlamentare, populiștii europeni și-au propus să formeze un grup comun, intitulat Frontul Suveraniștilor. Acesta e format din două mari formațiuni de dreapta, Frontul Național din Franța, condus de Marine Le Pen, și Liga Nordului din Italia, condusă de Mateo Salvini.

    Suveraniștii își doresc propriul candidat în alegerile europene pentru poziția de președinte al Comisiei Europene, iar Salvini face un lobby puternic pe lângă Viktor Orban, premierul Ungariei, să i se alăture, FIDESZ fiind încă membru în PPE (Partidul Popular European).

    Reprezentanții lui Dragnea au intrat în legătură cu cei din Liga, dar negocierile nu prea au avansat. Există posibilitatea ca liderul PSD să fi folosit aceste discuții ca să-l poată „șantaja” pe Frans Timmermans, amenințându-l că există posibilitatea să plece din PES.

    Social-democraților sunt cotați să obțină 10 mandate în alegerile europarlamentare din luna mai. Grupul socialiștilor, conform ultimului sondaj, ar obține în jur de 135 de mandate la nivelul întregii Uniuni Europene, fiind a doua forță politică după popularii europeni, cu 183 de mandate.

    PSD e un partid mare în grupul socialiștilor, plecarea acestuia reprezentând o pierdere pentru Timmermans care vizează postul de conducător al Comisiei Europene și, în cel mai rău caz, păstrarea actualei poziții de vicepreședinte.

    PSD are nevoie ca de aer de susținerea socialiștilor europeni

    Călătoria lui Dragnea la Madrid a reprezentat o încercare extremă a acestuia de a obține sprijinul socialiștilor europeni. Liderul PSD își dorește mesaje de susținere din partea lui Timmermans, mesaje de care are nevoie ca de aer pentru a se menține la conducerea PSD și pentru a câștiga alegerile europarlamentare.

    Mai mult, cu o guvernare în degringoladă, fără buget, cu două ordonanțe care au produs dezastre în economie și în justiție, Liviu Dragnea are nevoie de o mână de ajutor din partea lui Timmermans.

    Nu sunt informații despre discuțiile dintre lideri, dar reacția lui Frans Timmermans în urma negocierilor cu Liviu Dragnea l-a enervat teribil pe acesta din urmă.

    „Dragnea doreşte să vorbească cu noi, nu vrea să părăsească familia (socialiştilor europeni), doreşte să acţioneze pentru ca posibilele neînţelegeri să fie lămurite. În următoarele săptămâni vom vedea dacă se va putea face acest lucru”, a declarat liderul european după întâlnirea cu președintele PSD, citat de News.ro.

    Mai mult, Timmermans a declarat pentru Politico.eu că nu știe „dacă Dragnea crede ceea ce spune”, comentând declarația liderului PSD care a susținut, nici mai mult nici mai puțin, că „toate problemele au fost rezolvate”.

    „Am avut o întâlnire cu France Timmermans. O discuţie lungă şi, după părerea mea, bună, în care fiecare cred că am înţeles cum stăm şi fiecare a înţeles de la celălalt ce îşi doreşte. Am convenit ca în perioada următoare să avem discuţii în aşa fel încât să nu mai existe informaţii nereale care să circule de la unul la celălalt”, a declarat Liviu Dragnea, citat de News.ro.

    Liviu Dragnea, un politician izolat pe plan internațional

    Trebuie precizat că președintele PSD, din cauza condamnării penale definitive și a dosarului aflat pe rol la Curtea Supremă, nu are prea multă trecere în străinătate. A încercat în nenumărate rânduri să ajungă în SUA, dar se află în pericol din cauza problemelor penale. Ultima tentativă de a ajunge la Casa Albă, la un eveniment social al președintelui american, a fost un eșec din cauza anchetei desfășurate de FBI cu privire la donațiile străine făcute cu ocazia inaugurării mandatului lui Donald Trump din ianuarie 2017.

    Să amintim că Liviu Dragnea a participat la acel eveniment împreună cu Sorin Grindeanu, premierul de atunci.

    Din declarațiile celor doi lideri se înțelege că discuția de la Madrid s-a încheiat cu o promisiune făcută de Liviu Dragnea că „în următoarele săptămâni” va rezolva problemele din cauza cărora a fost marginalizat la nivel european.

    Promisiunile lui Dragnea nu valorează nimic în România

    Pentru cetățenii români care sunt martori la degradarea societății zi de zi, care asistă la blocarea sistemului de justiție, la prăbușirea economiei, promisiunile lui Dragnea nu mai valorează prea mult.

    În PSD sunt lupte interne. Premierul Dăncilă nu are niciun fel de autoritate. Guvernul nu are soluții să păstreze echilibrul economic, în timp ce corupția face ravagii. Dragnea nu are niciun fel de susținere, iar partidul se prăbușește în sondaje.

    Într-un astfel de context, Dragnea nu are ce să-i ofere lui Timmermans decât demisia sa din pozița de lider al PSD, demisie care ar duce la formarea unui nou guvern. Doar așa ar putea să apară o detensionare a societății românești și o relansare economică.

    E puțin probabil ca fostul baron de Teleorman să aibă un astfel de plan. Cel mai mare pericol e să fi procedat la fel ca în România, promițând ceva pentru ca apoi să facă exact contrariul.

    De exemplu, că va „consolida independența justiției” prin Ordonanța 7. Dacă e să te iei după ce spune Liviu Dragnea, el de doi ani a luptat să consolideze statul de drept. E atât de consolidat că mai are puțin și-și dă duhul.

    Declarația lui Dragnea vine și ea să confirme acest raționament cum că în discuția cu Timmermans i-a spus acestuia că el, de fapt, e un mare luptător pentru democrație:

    ”Există o linie roşie şi în ceea ce priveşte drepturile fundamentale ale omului despre care eu am vorbit … Există o linie roşie care nu trebuie trecută de nimeni, nici de cei care încalcă Constituţia şi care fac abuzuri în numele unei aşa-zise luptei anticorupţie. Nici nu trebuie depăşită linia roşie, în încălcat Constituţia în ceea ce priveşte statul de drept şi, dacă toţi înţelegem lucrul acesta atunci putem avea o discuţie aşezată. Dacă nu, e care ţipă mai tare”, a declarat liderul PSD după întâlnirea cu Timmermans, citat de News.ro.

    Călătoria lui Liviu Dragnea la Madrid a fost o încercare de a scoate PSD din izolare. Eșecul a fost confirmat la scurt timp prin vocea vicepreședintelui Comisiei Europene.

    Dragnea va intra în campania pentru alegerile parlamentare fără sprijinul socialiștilor europeni, cu un partid măcinat de lupte interne și cu o presiune sufocantă a opiniei publice care așteaptă prima ocazie ca să se răzbune.