Etichetă: spitalul județean suceava

  • Halucinant: au pierdut 27 de morți de la Suceava! Medicii au numărat 186 de victime ale Covid-19, la Guvern au ajuns 159

    Cazul Suceava continuă să genereze evenimente halucinante, așa cum s-a întâmplat încă de la începutul crizei coronavirus. Ultima ispravă: s-au pierdut din statistici, pe drumul de la Suceava la București, 27 de morți!

    Directorul medical interimar al Spitalului Județean Suceava spune că sunt 186 de decese provocate de coronavirus, în timp ce Grupul de Comunicare Strategică al guvernului știe că acolo au murit 159 de oameni de când s-a declanșat epidemia.

    Explicația ciudată a morților “rătăciți” pe drum: DSP Suceava și medici de la Spital “au alt algoritm de raportare!”

    Anomalia a fost sesizată de jurnaliștii de la publicația locală Monitorul de Suceava, după o conferință de presă a directorului interimar al Spitalului Județean din localitate, medicul Valeriu Gavrilovici. Ziaristul Sandrinio Neagu a băgat de seamă că datele nu concordă, iar explicațiile primite de la medic au fost bizare: “Este vorba de un alt algoritm de raportare, respectiv al spitalului și al Direcției de Sănătate Publică”.

    Altfel spus, șefii DSP Suceava numără altfel morții decât medicii de la spital!

    Directorul Spitalului Județean a dat însă detalii: e vorba de 19 decese produse din cauza coronavirus în luna martie, 149 în luna aprilie și 18, până acum, în luna mai. În total, 186 de victime.

    DSP Suceava a raportat, însă, numai 159 de decese – de unde și statistica eronată care apare în raportările guvernului. Acest tip de “erori” distorsionează grav rapoartele oficiale și nu face decât să inducă în eroare specialiștii – inclusiv ai Uniunii Europene – atunci când calculează momentul ieșirii din pandemie. România raportează, în acest moment, circa 20-30 de morți pe zi. Însă în momentul în care DSP Suceava își va acorda datele conform cu realitatea și va raporta dintr-o dată, 27 de morți în plus, adică tot atâția cât în restul țării, statisticile oficiale vor consemna o “explozie” a numărului de decese. Numai că “explozia” se va petrece, de fapt, doar în acte, pentru că victimele trecute pe hârtie au decedat de multă vreme.

    Dezastrul de la Suceava: peste 400 de milioane de lei cheltuiți în ultimele 15 luni, dar epidemia a găsit Spitalul Județean complet nepregătit

    Suceava – județul păstorit de liberalul Gheorghe Flutur – a fost primul focar grav de infecție din România. Spitalul Județean, deși finanțat anul trecut cu 330,5 milioane de lei, iar în primele trei luni din 2020 cu alți 72,9 milioane de lei, a fost prins de epidemie complet nepregătit și total dezorganizat.

    A fost măcel, mulți oameni murind cu zile din cauza lipsei de proceduri, de medicamente, de îngrijire, de aparatură. Vechiul manager, Mircea Macovei, i-a chemat pe medici la spital, indiferent dacă erau sau nu infectați.

    De aici a rezultat o răspândire masivă a virusului atât printre cadrele medicale, cât și printre pacienți. Cazul a ajuns la poliție, care a întocmit dosar penal. Însuși managerul s-a îmbolnăvit de Covid-19. După ce s-a vindecat, și-a dat demisia.

    Guvernul a instituit conducere militară la spital pentru o scurtă perioadă de timp. Începând din 30 aprilie, Spitalul Județean Suceava are din nou conducere civilă.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Închis de Guvern a doua oară, site-ul conspiraționist ortodoxinfo e din nou online, după o zi. “Noua Ordine Mondială, reuniune prin videoconferință”

    * VIDEO. Klaus Iohannis mătură pe jos cu Ciuma Roșie! „Românii se confruntă cu doi inamici: Covid-19 și PSD”

  • Tricourile unor Karabatici, Atodiresei, Cristina Neagu, Rădoi, Ianis Hagi au adus 50.000 de lei pentru „spitalul groazei”

    Sportivii au donat obiecte sportive personale, la o licitație care a strâns 50.000 lei pentru Spitalul Județean Suceava, numit și „spitalul groazei”. Cel mai bine vândute au fost mănușile luptătorului Ionuț Atodiresei (kickboxing) și tricoul handbalistului Nikola Karabatici (Paris Saint-Germain).

    Clubul Sportiv Universitar (CSU) Suceava, prin inițiativa lansată de antrenorii echipei sale de handbal masculin, Adrian Chiruț și Iulian Andrei, alături de alți 30 de foști sau actuali handbaliști și handbaliste, a organizat online, pe pagina sa de Facebook, o licitație amplă, în cadrul campaniei „Uniți contra coronavirusului”. Sportivilor români li s-a propus donarea, pentru vânzare, de obiecte sportive personale.

    Scopul a fost strângerea de fonduri pentru ajutorarea Spitalului Județean de Urgență  din Suceava, instituție medicală grav afectată de epidemia Covid-19.

    La licitație au fost vândute 89 de piese de echipament, ale unor foști sau actuali sportivi cunoscuți, din handbal (masculin și feminin), rugby, fotbal și kickboxing.

    Suma strânsă la licitație: aproape 50.000 de lei.

    Cea mai scumpă piesă de la licitație a fost o pereche de mănuși a lui Ionuț Atodiresei, de la kickboxing: 3.000 de lei.

    Pentru tricoul celebrului handbalist francez de origine sârbo-croată Nikola Karabatici (36 de ani), din perioada FC Barcelona, a fost licitată suma de 2.500 de lei. Tricoul a fost pus la bătaie de Iulian Andrei, antrenorul secund al echipei CSU Suceava, care l-a obținut în urma unui schimb de tricouri, într-un meci din cupele europene.

    Pe locurile 3 și 4 sunt tricourile cu care au intrat în această campanie două handbaliste din naționala României: portărița ex-ucraineancă Yulia Dumanska (500 de euro – circa 2.400 de lei) și inegalabila Cristina Neagu (2.250 de lei).

    Tricoul ex-fotbalistului Nicolae Dică a fost adjudecat cu 2.000 de lei, iar cel al lui Ianis Hagi (jucător în activitate) cu 1.650 de lei.

    Cel puțin 1.000 de lei s-au mai oferit pentru tricourile lui Mirel Rădoi, Alexandru Csepreghi, Luciana Popescu și George Buricea, dar și pentru o pereche de mănuși a lui Cătălin Moroșanu.

    Fiecare tricou donat a plecat de la suma de 150 de lei, cu excepția celui al lui Karabatici, care a pornit de la 450 lei.

    Licitaţia online s-a desfășurat timp de 7 zile, pe pagina de Facebook a clubului CSU Suceava.

    Pentru a fi utilizați cât mai eficient, banii strânși vor fi direcționați către Fundația Umanitară NORD 2001 / Sânge pentru România, care de la startul pandemiei este implicată total în susținerea luptei pentru combaterea coronavirusului.

    Sumele pentru care au fost adjudecate cele 89 de tricouri / mănuși

    În lista ce urmează, în dreptul fiecărui jucător (fost sau actual) a fost trecută echipa căreia i-a aparținut tricoul respectiv. De exemplu, Ștefan Laufceac a donat două tricouri diferite.

    Au fost 86 de tricouri, un trening (+ minge) și două perechi de mănuși.

    Handbal masculin

    • Nikola Karabatic (FC Barcelona) – 2.500 lei
    • George Buricea (România) – 1.200 lei
    • Alexandru Csepreghi (România) – 1.000 lei
    • Tamas Ivancsik (Veszprem) – 720 lei
    • Răzvan Gavriloaia (Dinamo București) – 700 lei
    • Ionuț Georgescu (CSA Steaua București) – 700 lei
    • Kiril Lazarov (Macedonia) – 700 lei
    • Adrian Chiruț (CSU Suceava) – 650 lei
    • Dan Savenco (România) – 620 lei
    • Cristi Fenici (Poli Timișoara) – 600 lei
    • Mihai Popescu (Saint Raphael) – 600 lei
    • Ovidiu Mihăilă (trening CSA Steaua București + minge) – 530 lei
    • Georgică Cântec (România) – 500 lei
    • Viorel Fotache (România) – 500 lei
    • Vali Ghionea (Sporting CP Lisabona) – 500 lei
    • Liviu Mironescu (Dinamo București) – 500 lei
    • Iulian Stamate (România) – 500 lei
    • Marius Mocanu (Dinamo București) – 470 lei
    • Leonard Bibirig (România) – 400 lei
    • Rareș Fortuneanu (Saint Raphael) – 400 lei
    • Demis Grigoraș (România) – 400 lei
    • Ștefan Laufceac (CSA Steaua București) – 400 lei
    • Ștefan Laufceac (Steaua MFA București) – 400 lei
    • Nicușor Negru (România) – 350 lei
    • Eremia Pîrîianu (Fibrex Piatra Neamț) – 350 lei
    • Nemanja Grbovici (CSA Steaua București) – 300 lei
    • Sandu Iacob (România) – 300 lei
    • Alin Șania (HC Buzău) – 300 lei
    • George Șelaru (AHC Dunărea Călărași) – 280 lei
    • Predrag Vujadinovici (HC Dobrogea Sud Constanța) – 280 lei
    • Alin Roșu (CSA Steaua București) – 270 lei
    • Gabriel Dumitriu (România) – 260 lei
    • Chike Onyejekwe (România) – 250 lei
    • Răzvan Răpciugă (CSA Steaua București) – 250 lei
    • Huba Talas (România) – 250 lei
    • Ionuț Iancu (AHC Dobrogea Sud Constanța) – 230 lei
    • Bogdan Șoldănescu (HCM Constanța) – 220 lei
    • Florin Ciubotariu (UCM Reșița) – 210 lei
    • Martin Johannson (CSA Steaua București) – 210 lei
    • Ionuț Nistor (HC Dobrogea Sud Constanța) – 210 lei
    • Cristian Adomnicăi (Potaissa Turda) – 200 lei
    • Marius Bondar (Știința Municipal Dedeman Bacău) – 200 lei
    • Irakli Chikovani (AHC Dunărea Călărași) – 200 lei
    • Robert Militaru (România) – 200 lei
    • Bogdan Pralea (CSM Vaslui) – 200 lei
    • Vlad Rotaru (CSM București) – 200 lei
    • Gabriel Bujor (Dunărea Călărași) – 190 lei
    • Cătălin Costea (CSU Suceava) – 150 lei
    • Raul Ferenț (Germania) – 150 lei
    • Montpellier HB – 500 lei
    • CSU Suceava alb – 210 lei
    • CSU Suceava gri – 200 lei
    • CSU Suceava albastru – 180 lei

    Handbal feminin

    • Yuliya Dumanska (România) – 500 euro (aprox. 2.400 lei)
    • Cristina Neagu (România) – 2.250 lei
    • Luciana Popescu (CSM Slatina) – 1.000 lei
    • Nicoleta Dincă (CSM Bistrița) – 750 lei
    • Gabriela Perianu (România) – 600 lei
    • Valentina Ardean-Elisei (Gloria Bistrița) – 550 lei
    • Carmen Amariei (România) – 530 lei
    • Ionela Stanca (România) – 500 lei
    • Cristina Laslo (România) – 470 lei
    • Bianca Bazaliu (România) – 450 lei
    • Raluca Băcăoanu (România) – 450 lei
    • Laura Pristăvița (România) – 360 lei
    • Mihaela Tivadar (”U” Jolidon Cluj) – 350 lei
    • Lorena Ostase (România) – 310 lei
    • Elena Voicu (Dunărea Brăila) – 310 lei
    • Cristina Nan (SCM Gloria Buzău) – 150 lei

    Fotbal

    • Nicolae Dică (România) – 2.000 lei
    • Ianis Hagi (România) – 1.650 lei
    • Mirel Rădoi (Al Hilal) – 1.150 lei
    • Dorin Goian (Glasgow Rangers) – 777 lei
    • Ciprian Marica (România) – 650 lei
    • Claudiu Keseru (România) – 510 lei
    • Lucian Sânmărtean (Al Ittihad) – 480 lei
    • Bogdan Stancu (România) – 460 lei
    • Ionuț Vînă (FCSB) – 460 lei
    • Mihai Roman (FC Toulouse) – 450 lei
    • Vasile Maftei (FC Voluntari) – 380 lei
    • Cătălin Golofca (CFR Cluj) – 340 lei
    • Bogdan Stancu (Bursaspor) – 250 lei
    • Foresta Suceava galben – 500 lei
    • Foresta Suceava verde – 200 lei

    Rugby

    • Mihai Macovei (România) – 490 lei
    • Petru Bălan (România) – 450 lei
    • România – tricoul oficial de joc (cu autografele jucătorilor) – 700 lei

    Kickboxing

    • Ionuț Atodiresei (mănuși) – 3.000 lei
    • Cătălin Moroșanu (mănuși) – 1.000 lei

    Tricoul de la ultimul meci în națională

    Handbalistul constănțean George Buricea nu a ales orice tricou pentru licitație. A fost chiar cel cu care s-a retras de la echipa națională. Pe 14 iunie 2015, la Reșița, România învingea la scor Italia, 44-25, și câștiga precalificările pentru Euro 2018. George juca ultimul său meci sub tricolor și încheia o carieră cu peste 100 de prezențe în naționala de seniori.

    George Buricea: „Sunt fericit că am putut să strângem bani pentru spitalul din Suceava, iar eu am ajutat cu o sumă destul de consistentă, prin tricoul meu. Mă bucur că tricoul a ajuns la doamna Monica, un membru activ și pasionat al galeriei noastre. Este și un motiv de mândrie să văd că tricoul meu s-a vândut cel mai bine, dintre cele ale handbaliștilor români. Bineînțeles, cel mai prețuit a fost cel al lui Karabatici, care este un star mondial. Dar nu asta este important. Important este că am putut să ajut în momente atât de grele”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. „Acest virus nu rezistă mult pe suprafețe, moare în câteva ore. Dar se ia foarte ușor din aer” / „N-o putem ține cu statul în casă, ne moare economia. Soluția este: «Cine scapă, scapă; cine nu, nu!»”

    * JURNAL DE FRONT (13 aprilie): 318 morți, 6.633 de îmbolnăviri (dintre care 333 de cazuri noi), 231 la terapie intensivă

    * Durerea unui român din Belgia: „Îi trimit mamei bani de medicamente, iar ea zice că suntem sclavii Europei”

    * DOSAR. Virusul mortal al comunismului: Organizația Mondială a Sănătății, controlată ocult de China, e acuzată că a mințit întreaga lume și a amânat criminal declararea pandemiei

  • Eșecul civililor în operațiunea „Spitalul groazei”. Un general preia comanda Spitalului Județean Suceava

    În intervenția sa la începutul videoconferinței de joi, președintele Klaus Iohannis a anunțat și militarizarea temporară a Spitalului Județean Suceava. Comanda spitalului va fi asigurată de un medic militar, generalul dr. Ionel Paul Oprea.

    Medicul militar Ionel Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătății, are sarcina de a repune spitalul în funcțiune și a reconstrui un management performant. Ionel Oprea va asigura în perioada următoare „conducerea operativă a spitalului”, a spus Klaus Iohannis.

    „Este corect, este oportun și este necesar să se introducă proceduri militare, deci militarizarea spitalului, pentru a reveni foarte rapid la normalitate”, a afirmat Iohannis.

    Potrivit președintelui, în spital au fost livrate deja 5.000 de combinezoane pentru medici și personalul medical, 20.000 de măști de protecție, de mănuși, inclusiv medicamente specifice pentru bolnavii de Covid-19, care „trebuie puse urgent la dispoziția personalului medical”.

    De asemenea, se va face „o dezinfecție profundă și în spital, și posibil și în oraș”, lucru de care se va ocupa „o echipă specială de dezinfecție, care va veni din Dorohoi”.

    Echipa militară condusă de generalul dr. Ionel Paul Oprea preia un spital aflat în haos după suspendarea fostului director Vasile Rîmbu și demisia succesorului acestuia, Florin Filip (împreună cu directorul medical și asistenta-șefă).

    În aceeași videoconferință, Klaus Iohannis a anunțat un bonus lunar de 500 de euro pentru toți medicii și personalul militar care activează în „zona Covid-19”.

    Mesajul lui Klaus Iohannis în „cazul Suceava”

    „Am convocat această videoconferință pentru că avem o situație foarte specială în Suceava. Vreau să discutăm ce s-a făcut și ce se va face pentru a rezolva cât se poate de repede această criză, creată prin carantinarea Sucevei și a comunelor din jur.

    Dați-mi voie să încep cu o clarificare pentru suceveni. Suntem alături de voi, dragi suceveni! Iar această măsură nu este o sancțiune pentru Suceava sau pentru oamenii din Suceava. Această carantină este o măsură absolut necesară pentru a vă proteja pe voi și pentru a îngrădi răspândirea virusului în zona Sucevei.

    Autoritățile, și cele centrale, și cele locale, au primit sarcina foarte clară de asigura absolut tot ce este necesar în Suceava pentru a permite revenirea, cu cât mai repede, cu atât mai bine, într-o stare de normalitate.

    Nu se va întrerupe în niciun fel aprovizionarea municipiului Suceava și a comunelor din jur. Economia din zonă, atât cât funcționează, trebuie să meargă mai departe.

    Acum, avem câteva chestiuni care totuși nu funcționează și trebuie să fie reglementate foarte urgent. Pentru asta am avut în cursul zilei de astăzi discuții separate cu domnul Prim-ministru Orban, cu domnul ministru Vela, cu domnul ministru Tătaru, și am stabilit deja, în mare, care sunt liniile de acțiune. Aș vrea acum să le rezum un pic, ca să înțeleagă toată lumea ce trebuie să facem în și pentru Suceava.

    Din acest motiv, am invitat în videoconferință și pe reprezentanții autorităților locale și deconcentrate din Suceava. Și pot să vă spun de pe acum: mă bazez pe voi toți, fiindcă sucevenii așteaptă de la noi soluții. Eu sunt hotărât să livrăm aceste soluții.

    Sunt câteva probleme care pot fi rezolvate într-un timp rezonabil. Aș începe cu chestiunea Spitalului Județean din Suceava. Este o unitate în care știm cu toții că, din păcate, au apărut probleme care s-au propagat. Acum nu este momentul să vedem ce și cum s-a întâmplat până în acest moment. Aceasta este treaba altor autorități. Ceea ce trebuie noi să facem acum este să repunem urgent în funcțiune spitalul din Suceava. Pentru asta este la Suceava domnul ministru al Sănătății, domnul Tătaru, împreună cu domnul secretar de stat Oprea, iar domnul secretar de stat Oprea are o sarcină foarte clară, să repună spitalul în funcțiune. Va rămâne acolo, domnul Oprea, pentru perioada următoare, pentru a se îngriji de conducerea operativă a spitalului. Este corect, este oportun și este necesar să se introducă proceduri militare, deci militarizarea spitalului, pentru a reveni foarte rapid la normalitate.

    Este nevoie, evident, ca spitalul să fie dotat cu tot ce este necesar, în așa fel încât personalul medical, medicii, să fie protejați. Din informațiile mele, în acest moment, în spital au fost deja livrate 5.000 de combinezoane pentru medici și personalul medical, de asemenea, 20.000 de măști de protecție, de mănuși, inclusiv medicamente specifice pentru bolnavii de COVID.

    Toate aceste lucruri trebuie puse urgent la dispoziția personalului medical! Procedurile trebuie verificate și actualizate.

    Este nevoie să se facă o dezinfecție profundă și în spital, și posibil și în oraș. Pentru asta există o echipă specială de dezinfecție, care va veni din Dorohoi și se va ocupa de aceste lucruri.

    Este nevoie de testarea urgentă a personalului medical, care, sigur, poate să revină în spital în măsura în care se vindecă. Este nevoie de încă un aparat de testare, care va fi pus la dispoziție în timpul cel mai scurt.

    Deci, medicamente sunt, material de protecție este, proceduri sunt, conducere este. Resursa umană există, există în spitalul din Suceava, și mă adresez în mod expres și special medicilor și personalului medical din spitalul Suceava: reveniți, vă rog, la serviciu! Preluați bolnavii, respectați procedurile! Ne bazăm pe voi!

    Am mai spus-o și am să o mai repet: medicii, personalul medical, sunt în prima linie de apărare împotriva acestei epidemii. Este nevoie de voi!

    Există câteva probleme legate, evident, de procedurile de carantinare a municipiului Suceava și a comunelor din jur.

    Înțeleg aici că Poliția, Jandarmeria, în general forțele de ordine, și cu sprijinul Armatei, își fac treaba în toate punctele de control. Vă rog, fiți fermi! Aici este nevoie de fermitate pentru a restabili rapid ordinea.

    Din informațiile pe care le am, locuitorii din Suceava și din comunele din jur au înțeles foarte bine miza acestei acțiuni. Majoritatea sucevenilor se conformează, dar forțele de ordine trebuie să intervină rapid, ferm – politicos, dar ferm -, acolo unde există persoane care nu au înțeles care este miza acestor măsuri.

    Încă o dată, aceste măsuri s-au luat pentru protejarea sănătății sucevenilor și pentru îngrădirea răspândirii virusului. Fiți clari, fermi, faceți ordine, țineți ordine, sucevenii sunt oameni care doresc să meargă lucrurile înainte. (…)

    Trebuie să știți că mă bazez pe dumneavoastră toți, și autorități centrale, și autorități locale din Suceava, să rezolvăm repede și bine această situație, cum vreau să știți că am toată încrederea că autoritățile locale, împreună și coordonate de autoritățile centrale, vor rezolva problemele care apar și în alte zone.

    Este extrem de important să fim fermi, să reacționăm rapid, să dăm toate informațiile necesare specialiștilor, dar și populației. Vă solicit tuturor să aveți o comunicare rapidă, eficientă și transparentă.

    Vă doresc tuturor mult succes în acest demers extrem de complicat! Vă doresc tuturor sănătate și aștept foarte rapid rezultate pozitive concrete din Suceava.”

    Gen. dr. Ionel Paul Oprea

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Gheorghe Flutur are coronavirus! Este internat la „spitalul groazei” din Suceava, unde au murit 5 oameni

    Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur (59 de ani), se află internat de marți seară în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Suceava. El a fost testat pozitiv pentru coronavirus, după ce în ultimele zile a participat la mai multe şedinţe şi acţiuni.

    Ministerul Sănătății a dispus astăzi închiderea Spitalului Județean Suceava, pentru dezinfectare generală, urmând ca unitatea medicală să fie redeschisă peste două zile, cu destinația temporară de spital pentru bolnavii de COVID-19.

    Gheorghe Flutur nu trebuie însă mutat, pentru că el (ca și ceilalți pacienți infectați cu coronavirus) se află într-o clădire pavilionară separată, care nu a fost închisă.

    Înainte de a se interna marți seară, Flutur a fost izolat la domiciliu după ce a intrat în contact cu persoane confirmate ulterior cu COVID-19.

    „Nu mă simt rău deloc, chiar nu am niciun fel de simptome. M-am testat duminică seara, pentru că noi am avut comandamente, acţiuni şi am fost destul de implicaţi în perioada asta – sigur, respectând izolarea”, a declarat Gheorghe Flutur pentru Mediafax.

    „Am încredere în medicii şi întregul personal de aici. Mă leagă de acest spital multe lucruri bune, investiţii importante făcute an de an. Un gând aparte de preţuire şi respect către medicii şi asistentele – întregul personal de la Spitalul Judetean de Urgenţă Suceava, pentru eforturile extraordinare pe care le fac în aceste zile dificile”, a spus Flutur.

    El a transmis sucevenilor rugămintea de a respecta măsurile adoptate de autorităţi, pentru a scăpa cât mai repede de virus. „De felul meu sunt un om care mă implic, am făcut-o şi în aceste săptămâni de foc, o voi face şi în continuare. Acum sunt şi eu printre cei afectaţi de coronavirus, dar sunt optimist că voi depăşi repede şi cu bine acest episod. În aceste zile, aşa, de pe patul de spital, o să mă preocup pentru ca la Spitalul Judeţean Suceava să ajungă cât mai repede echipamentul pentru testarea la coronavirus. Astăzi mă încearcă un sentiment de adâncă tristeţe că foarte mulţi suceveni – dintre care, din păcate, şi un număr mare de cadre medicale – sunt afectaţi de coronavirus. Sunt alături de ei şi le urez tuturor însănătoşire grabnică. Către toţi compatrioţii mă adresez cu rugămintea de a respecta cu toată stricteţea măsurile adoptate de autorităţi, pentru a scăpa cât mai repede de virusul ucigaş”.

    Flutur crede că epidemia din spital are legătură cu numărul mare de români reveniți din străinătate. „Nu pot să spun astăzi o cauză pentru ceea ce se întâmplă în Spitalul Județean Suceava, pentru că i-am alocat bani suficienți, are dotările necesare. A fost și este o fluctuație foarte mare de români care vin din străinătate, Suceva fiind recunoscută ca un județ care are 150.000 de oameni în diaspora”.

    Gheorghe Flutur a fost ministrul Agriculturii, din partea PD, în Guvernul Tăriceanu (2004 – 2006).

    „Spitalul groazei”

    Dintre cele 12 persoane care au decedat pe teritoriul României din cauza complicațiilor cauzate de coronavirus, 5 au fost internate la Spitalul Județean Suceava. Această unitate medicală trece printr-o perioadă extrem de critică, având peste 80 de cadre medicale confirmate cu COVID-19.

    Problemele au devenit critice după ce directorul medical al Spitalului Județean, doctorul Mircea Alexandru Macovei, i-a chemat pe toți angajații la serviciu, invocând un presupus ordin de ministru care le-ar fi cerut să se prezinte la spital, indiferent dacă sunt sau nu suspecți de coronavirus sau chiar depistați pozitiv cu virusul.

    Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în serviciu, ca urmare a nerespectării măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.

    Secretarul de stat Nelu Tătaru s-a deplasat personal la Suceava pentru a gestiona situația dramatică prin care trec medicii și pacienții.

    Cei 5 morți dintre pacienții infectați cu coronavirus ai Spitalului Județean Suceava

    1. 23 martie / Femeie de 72 de ani, internată sâmbătă, 21 martie, la Spitalul Judeţean Suceava. Avea diabet și boli cardiovasculare.
    2. 23 martie / Bărbat de 71 de ani, internat la Spitalul Judeţean Suceava. Suferea de boli cronice.
    3. 24 martie / Bărbat de 59 de ani, internat la Spitalul Judeţean Suceava. Suferea de boli cardiovasculare, diabet.
    4. 24 martie / Femeia de 80 de ani, internată la Spitalul Judeţean Suceava. Suferea de boli cardiovasculare, diabet.
    5. 24 martie / Femeie de 64 de ani, transferată de la Spitalul Judeţean Suceava la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Avea hipertensiune, cardiopatie ischemica, fibrilație atrială.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * INTERVIU. Sfaturi de la Virgil Musta, medicul care face minuni la Timișoara (71% dintre vindecații de coronavirus din România)