Etichetă: spital

  • VIDEO. „Lazarus n-a murit!” Primele imagini cu anarhistul șoșocar pe patul de spital, după un test Covid pozitiv

    VIDEO. „Lazarus n-a murit!” Primele imagini cu anarhistul șoșocar pe patul de spital, după un test Covid pozitiv

    După 6 zile de absență de pe Facebook, Luis Lazarus a reapărut sâmbătă seara, printr-un live video de aproape 23 de minute. Acesta a recunoscut că săptămâna trecută s-a internat în spital, joi i-au fost prelevate probe pentru testul Covid, iar vineri i-a venit rezultatul: pozitiv, apoi negativ, susține conspiraționistul șoșocar.

    Chiar dacă încearcă să păstreze discursul șoșocar, de negare a pericolului reprezentat de Covid-19, Luis Lazarus (54 de ani) a menționat, în treacăt, că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. El spune că a avut și multe teste negative, inclusiv unul după cel pozitiv, deși e greu de crezut că a avut în aceeași zi și unul pozitiv, și unul negativ. Niciun spital nu face unui pacient două teste în aceeași zi!

    Anarhistul crede că el nu are Covid, ci o simplă răceală. „A răcit și Lazarus un pic și a vrut să facă niște perfuzii la spital”, spune el.

    „Într-o seară minunată, m-am dus cu niște prieteni și am stat în frig. Și a doua zi am avut un frison, am strănutat de două ori, peste câteva zile am tușit un pic și am luat o rețetă. Și rețeta aia mi-a generat o greață și n-am mai putut să mănânc. Și acuma, normal… orice organism, dacă nu mănânci, n-are cum să lupte, nici măcar cu o răceală. Și m-am dus și eu la spital să fac o perfuzie”, își recită Lazarus poezia, fără a-și depăși statutul de „locotenent” al lui Șoșoacă.

    „Toți cei care am fost acolo am avut genul ăsta de frison, mai ales femeile. Toate au stat prin pătuc două, trei, patru zile… sau o zi. Dar toată lumea s-a vindecat”, spune Lazarus. Doar el a pățit-o, „pentru că m-am încăpățânat să iau un tratament mai agresiv, mi-am blocat pofta de mâncare și aveam o stare de greață”.

    Șoșocarul anunță, vitejește: „Lazarus n-a murit! Că m-or și fi văzut după Stanoevici, săracu’… Ce s-or fi gândit ei? În primul rând, că n-aveam de ce și de unde să iau eu Covid. De unde să-l fi luat? Pentru că n-au mai prea fost mitinguri de nu știu câte săptămâni de zile”.

    Și totuși, dacă va fi dooborât de Covid, să nu credeți că a venit cu el de acasă, nuuuuu, l-a luat din spital! „Într-adevăr, e o discuție dacă să te duci la spital și să nu te trezești Covid. E o discuție și asta”, șoșocărește conspiraționistul cu retorică rusofilă.

    VIDEO: Luis Lazarus pe patul de spital

    Explicațiile șoșocare ale lui Luis Lazarus

    * „Heeeeei, sunteți cu mine! Sunt zombie Lazarus. În caz că nu ați aflat, eram în stare gravă, era să dau ortu’ popii, era să mi se întâmple nu știu ce… sau, nu, vorbesc aiurea… de fapt, acum mi se întâmplă aceste lucruri. După cum observați, sunt în pericol de moarte. Vai, sunt plin de boli! Am luat patru covizi… trei tulpini… Toate tulpinile sunt aici, în capul meu – iată: am și făcut implant de tulpini… de covizi… sunt peste tot, da, da! Am aicea tulpina indiană, aicea am tulpina britanică – dar aia nu prea mai relevantă… nu știu ce să zic… în fine, una peste alta, toate tulpinile.”

    • „A răcit și Lazarus un pic… A răcit Lazarus un pic și a vrut să facă niște perfuzii la spital… și acuma, gata, toată lumea a luat-o razna… Păi, mă, băieți, eu, când m-am dus la spital, m-am dus cu 5 teste Covid – toate negative. Și la spital, aicea, am mai făcut 3 prelevări, ca să se lămurească dacă era sau nu era vreun Covid… de parcă eu și aveam simptome. Adică, ce simptome aveam? Aveam simptome în urma faptului că, într-o seară minunată, m-am dus cu niște prieteni și am stat în frig. Și a doua zi am avut un frison, am strănutat de două ori, peste câteva zile am tușit un pic și am luat o rețetă. Și rețeta aia mi-a generat o greață și n-am mai putut să mănânc. Și acuma, normal… orice organism, dacă nu mănânci, n-are cum să lupte, nici măcar cu o răceală. Și m-am dus și eu la spital să fac o perfuzie. Că eu acasă n-am medici în familie, ca alții, ca să poa’ să-mi facă și mie perfuzii de-astea, pe nașpa… înțelegeți ideea…”

    * „Și am dat telefon la spital… m-au primit oamenii, că am și eu – spre dezamăgirea unora – muuuuulți prieteni buni, am mulți doctori care mă supraveghează, păi ce credeați voi?! Și când m-au văzut așa că nu mâncasem – bine, eu nici nu mă prea omor cu mâncatul -, nu mâncasem de vreo câteva zile, decât așa, aiurea ciuguleam… și a zis: «Bă, ești cam dezhidratat, așa, ești cam devitaminizat. Eu zic să rămâi aicea să-ți facem niște chestii, niște proceduri… hai să-ți facem și niște analize, că n-are rost».”

    * „Băi, frate, nici n-au trecut câteva ore, că deja apăruseră unii că «stare gravă, Covid», nu știu ce… Și nu știu dacă s-au uitat vreunul pe contul Dianei Șoșoacă, că i-am dat Dianei… Mi se iau nu știu câte prelevări de nu știu ce… și a doua zi apare…”

    * „Luni dimineață mă externez… poimâine… asta, pentru că am vrut eu să stau, că pot să plec și acuma! Dacă vreau, dau semnătură și plec, care-i problema? Nu poa’ să mă oprească nimeni.”

    * „După ce venisem eu cu cinci teste negative, mi s-au prelevat joi alte teste peste alte teste… și vineri îmi vine mesajul: «Test pozitiv, stați acasă!». Peste două ore, îmi apare alt mesaj: «Test negativ, nu mai stați acasă!». Televiziunilor le-am trimis ambele mesaje: răspunsul la 9 dimineața – «ai Covid», iar la 11 – «n-ai Covid»! Și le-am zis: luați și voi la alegere, răspunsul DSP-ului!”

    * „Bă, da’ presa, mă… Cum să te apuci tu, mă, să scrii așa ceva? Că sunt eu în stare gravă… Păi, bă, ai venit tu și mi-ai luat vreodată temperatura? Eu n-am avut niciodată peste 36 cu 6. Eu n-am avut saturația oxigenului scăzută sub 94 vreodată. Păi, ce înseamnă, mă, «stare gravă»? Am fost sedat? Am căzut pe jos? Eram inconștient? Ce înseamnă «stare gravă»? A venit un om care era un pic dezhidratat, să-și facă niște analize…”

    * „Da’ acuma, într-adevăr, e o discuție dacă să te duci la spital și să nu te trezești Covid. E o discuție și asta.”

    * „Hai să fim serioși și hai să ne vedem de treabă! Și să transmitem și hater-irilor noștri că Lazarus n-a murit. Că m-or și fi văzut după Stanoevici, săracu’… Ce s-or fi gândit ei? În primul rând, că n-aveam de ce și de unde să iau eu Covid. De unde să-l fi luat? Pentru că n-au mai prea fost mitinguri de nu știu câte săptămâni de zile. Ia uite, astăzi s-a încercat un miting, ceva… chiar mă uitam la televizor… n-a prea fost prea multă lumea, se simte lipsa de organizare… Dar l-am încurajat pe Dan Chitic, i-am spus că-mi pare rău că nu sunt și eu acolo.”

    * „Asigur pe toată lumea că sunt absolut în regulă și că aș putea să plec din spital și acum, mâine sau când vreau. Nu e nicio problemă, de niciun fel. Cât despre cetățenii ăștia care au scris prin ziare și pe niște site-uri că eu… că «stare gravă» și nu știu ce… bă, aicea chiar mă gândesc să încep niște procese!”

    * „Știu cum s-a derulat toată treaba. Te duci undeva, te așterni cu prietenii la o discuție, faci niște lucruri, la un moment dat te ia un frison de frig, vezi că ți-e frig, mai iei o pastilă, un Nurofen, un nu știu ce… și după aia te trezești cu o gripulină pe tine, de nu te mai scapi de ea. Asta-i tot! Asta s-a întâmplat întotdeauna. Chiar mă gândeam că am o imunitate super-bună, dar uite că se mai întâmplă și pe la case mai mare.”

    * „Toți cei care am fost acolo am avut genul ăsta de frison, mai ales femeile. Toate au stat prin pătuc două, trei, patru zile… sau o zi. Dar toată lumea s-a vindecat. Eu, pentru că m-am încăpățânat să iau un tratament mai agresiv, mi-am blocat pofta de mâncare și aveam o stare de greață. Corpul nemaiputând să lupte cu răceala asta, am zis să fac niște perfuzii, că dacă nu pot să mănânc nimic, cum să mă vindec? Și de aici toată tevatura.”

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Lazaruse, ridică-te, ia-ți patul tău și umblă! Să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău!

    * Teoria „Guvernul ascunde sau umflă numărul de morți Covid”, spulberată de medicul român decorat de preşedintele Franţei. Raportarea diferită are cauze statistico-medicale și se întâlnește inclusiv în țări cu sistem de sănătate evoluat

    * VIDEO. Șoșoacă se războiește și cu manelistul Tzancă: „Domnule Uraganu, atenție la ce faci! Dumneata știi că ai putea muri din cauza acestui vaccin?!”

    * Editura Curtea Veche o ridiculizeză pe Budeanca: „Nu uitați, fătălăilor și amețitelor – o carte mocangeală pentru persoanele vaccinate!”

    * PSD își plasează trompetele pe TV. Codruța Cerva a primit emisiune la postul unui interlop din Caracal. Videochatista Oana Lovin a ajuns la postul lui Pandele, din Voluntari

    * Vanghelie, 11 ani și 8 luni de închisoare! Trebuie să returneze 15 milioane de euro, „rodul” luării de mită și al abuzului în serviciu

    * VICTORIE! Comisia Europeană a acceptat ca 8 din cele 30 de miliarde de euro alocate României prin PNRR să meargă la autostrăzi și căi ferate

    * VIDEO. Afaceristul care l-a bătut pe Marian „Ceaușescu” e om-cheie în gruparea infracțională a primarului Pendiuc (PSD), dar și asociat cu soțul Ioanei Băsescu în afacerea „Moșia Brătienilor”

    * Doina Gradea a pierdut procesul „Cap de porc” cu Dragoș Pătraru. A cerut daune de 201.000 de lei, dar va trebui să scoată din buzunar 4.284

    * Șocul lui CTP la „ruptura de stres” a Simonei Halep: „În peste jumătate de veac în tenis, n-am văzut ceva asemănător”

  • Dezvăluiri șocante despre incendiul din spitalul de la Piatra Neamț: „Se aprindeau candele în secția ATI. Angajații nu știau cum să stingă focul, instrucția PSI era doar pe hârtie”

    Adrian Cuculis, avocatul unor adintre victimele incendiului de la Spitalul din Piatra Neamț unde au pierit, astă-toamnă, 10 persoane, a dezvăluit joi detalii șocante ieșite la iveală în anchetă. Potrivit avocatului, personalul medical nu știa ce să facă în caz de incendiu, în secția ATI se aprindeau candele, încăperea era de atât de aglomerată încât nu se putea trece și exista sistem de aerisire.

    Avocatul Cuculis a povestit la Aleph News că audierile în dosar au durat 12 ore, interval în care au fost interogate 17 persoane.

    S-a aflat, astfel, că „în primul rând, cele 17 cadre medicale au declarat la unison că protecția contra incendiilor era doar o foaie semnată retroactiv și, de esență, nimeni nu știa cum trebuie să acționeze în caz de incendiu. Instructajul PSI era doar o formalitate într-o secție ATI cu circuite electrice învechite“.

    Nu exista sistem de aerisire în secția de terapie intensivă, care n-avea ventilatoare. Așa că împrospătarea aerului se făcea prin deschiderea geamurilor.

    Adrian Cuculis spune că, pornind de la fotografii din ATI în care se pot observa candele aprinse în încăpere, personalul medical a fost întrebat despre acest lucru, dar angajații au mințit în bloc, negând: “Din întrebările-capcană puse de către noi, respectiv : erau aprinse candele în secția ATI? Cu toții au răspuns mincinos că nu, deși din planșele foto din dosar reiese clar faptul că se aprindeau asemenea candele chiar în secția ATI“.

    Pe de altă parte, personalul medical a menționat că “secția ATI era mult prea aglomerată și era imposibil să te miști printre pacienți”.

    După discuții, “cauza probabilă a incendiului este arătată de către 3 din cele 17 cadre medicale ca fiind injectomatul care a propagat focul către combinezonul asistentei”.

    Cum nimeni nu știa cum să reacționeze pentru că nu făcuse instructajul PSI, iar în încăpere era prea aglomerat ca să se intervină eficient, incendiul s-a răspândit rapid și n-a putut fi oprit.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Nelu Ploieșteanu e în stare gravă la Terapie Intensivă, cu plămânii afectați 80% de Covid. Cântărețul a făcut o greșeală teribilă: a plecat din spital „pe propria răspundere” timp de o zi și jumătate

    Cunoscutul artist Nelu Ploieşteanu (71 de ani) se află internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din București, după ce a fost diagnosticat cu Covid-19.

    Surse oficiale au confirmat pentru Știrile Pro TV că muzicianul se află în prezent într-o secție de Terapie Intensivă.

    Plămânii lui Nelu Ploieșteanu sunt afectați de virus în proporție de 80%, ceea ce face ca următoarele zile să fie critice.

    Apropiații cântărețului spun că acesta a făcut o greșeală majoră: recent, deși era internat într-o stare medie spre gravă, a plecat din spital „pe propria răspundere”, „la cerere”, „pe semnătură”, zicând că suferă de „o răceală” care „se poate vindeca și acasă”.

    Nelu Ploieșteanu a revenit în apital după o zi și jumătate, într-o stare mult mai gravă. Întreruperea tratamentului i-a înrăutățit situația, iar plămânii săi arătau mult mai rău decât la externarea voluntară.

    Probleme și în 2013: de la bal la spital

    Nelu Ploieșteanu cântă muzică lăutărească de la vârsta de 18 ani, adică de mai bine de o jumătate de veac (mai precis, 53 de ani).

    Cântărețul a avut probleme cu plămânii și în 2013, când a fost internat tot în Spitalul Floreasca, în urma unor probleme respiratorii.

    Prietenii lui au spus atunci că ar fi făcut pneumonie, în urma unei petreceri. Nelu Ploieșteanu a sărbătorit atunci alături de Ioni și Ioane din lumea artistică, de Sfântul Ion. Apoi, de la bal a ajuns direct la spital.

    Plămânul este un organ-cheie în infecția cu SARS-CoV-2, iar nfecția tractului respirator inferior este una dintre cele mai comune manifestări ale bolii Covid-19.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Primarul PSD din Dorohoi a cumpărat în campania electorală un aparat de testare Covid, care nu e folosit nici acum! Banii au ajuns la o firmă prietenă

    Primarul PSD din Dorohoi a cumpărat în campania electorală un aparat de testare Covid, care nu e folosit nici acum! Banii au ajuns la o firmă prietenă

    Dorin Alexandrescu, primarul PSD al orașului Dorohoi (județului Botoșani), reales în 2020 cu 61,53% din voturi, a achiziționat anul trecut, în campanie electorală, un aparat RT-PCR de testare Covid care nici la această oră, după 7 luni, nu este instalat și folosit, dezvăluie Libertatea.

    Banii, 300.000 de lei, au fost plătiți din fonduri UE, iar la vremea respectivă achiziția a fost popularizată cu o cotcodăceală asurzitoare din partea filialei locale a PSD, a administrației și a publicațiilor locale. Acum, primarul și managerul spitalului au explicații diferite, iar DSP Botoșani nici măcar nu știe că există acest aparat!

    Conform Dorohoi News, aparatul RT-PCR a costat 243.450 de lei fără TVA (circa 300.000 de lei cu TVA) și a fost prezentat de autorități ca făcând parte din “modernizarea ambulatoriului din cadul Spitalului Municipal Dorohoi”.

    Primarul s-a interesat până s-a adjudecat licitația și până s-au terminat alegerile

    Banii au venit prin programul Operațional Regional 2014-2020, fonduri UE.

    La licitația organizată de autorități a participat, previzibil, o singură firmă, Bivaria Grup SRL – care are deja zeci de contracte câștigate cu Spitalul Dorohoi.

    Numai că, după ce licitația s-a adjudecat, banii europeni s-au dat, iar marfa a fost livrată, totul s-a oprit la acest stadiu. După 7 luni, aparatul continuă să zacă nefolosit acolo unde a fost dus de la început, în subsolul spitalului.

    Cadrele medicale de la Spitalul Dorohoi au declarat, pentru Libertatea, că totul a fost de la bun început făcut cu dedicație de primarul PSD: banii au ajuns la o firmă de casă, iar aparatul nu e ceea ce trebuie, pentru că identifică doar două gene din trei!

    Doctorul Valerian Andrieș, managerul Spitalului Municipal Dorohoi și contracandidat al primarului actual la alegerile de astă-toamnă (unde a reprezentat PNL și a luat 13,83%), spune că, la început, aparatul a funcționat și s-au făcut chiar teste de probă, care au dat însă rateuri, și că acum “nu îndeplinește standardele”. Dar era nevoie de un upgrade, că e nevoie de un spațiu autorizat de DSP Botoșani, cu circuite funcționale, și că lucrurile s-ar putea finaliza spre sfârșitul lunii aprilie, adică la 8 luni după achiționarea aparatului. În plus, spune managerul, “acum avem teste rapide antigen care sunt foarte bune”.

    DSP Botoșani nu știe nimic: „N-au aparat PCR. Rezultatele de la Botoșani vin în maximum 24 de ore”

    În schimb, DSP Botoșani nu știe de existența acestui aparat la Spitalul Dorohoi, deși managerul Andrieș a afirmat că ar fi fost chiar și o vizită a unei delegații de la DSP. Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani, a afirmat pentru Libertatea nu doar că nu știe de aparat RT-PCR la Dorohoi, dar și că nu există o necesitate de așa ceva acolo, pentru că testele trimise la Botoșani sunt rezolvate foarte rapid, uneori în mai puțin de o zi: “Nu au aparat PCR, undeva în toamnă știu că aveau un aparat pentru antigen, dar nu pentru PCR. Rezultatele de la Botoșani vin în maximum 24 de ore, chiar 18 ore, depinde când ajung la noi și când au fost recoltate“.

    În schimb, primarul Dorin Alexandrescu, “creierul” afacerii, a spus că aparatul e funcțional și că se fac teste pe el! Ulterior, el a spus că ar fi două aparate, cel care determină anticorpii funcționează, iar cel PCR, luat pe bani europeni, e oprit pentru că “nu mai sunt kituri”.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • VIDEO. Cu vaca la spital! Nărăvașul animal a atacat pacienții

    Scene incredibile într-un spital din Columbia, unde o vacă a atacat oamenii care așteptau să intre în cabinete pentru a fi consultați.

    Animalul a intrat pe ușa sălii de așteptare, care dădea direct în stradă.

    Speriați, oamenii au fugit pe unde au putut, însă unii au fost încolțiți de vacă și loviți cu capul, cu coarnele.

    În cele din urmă, câțiva bărbați au reușit să scoată animalul din sala de așteptare a spitalului.

    Nimeni nu a fost rănit grav în urma atacului, dar au existat pagube materiale, răni ușoare și o mare sperietură.

    Stăpânul vacii și-a cerut scuze pentru incident.

    VIDEO: Vaca în acțiune, la Urgență

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Percheziții în București și 4 județe într-o escrocherie cu măști neconforme pentru spitale. Dr. Musta: “Ne-am trezit că respiram prea ușor. Căzuseră filtrele”

    Anchetatorii au făcut luni dimineață zece percheziții în București și la adrese din 4 județe într-un dosar de escrocherie cu măști chirurgicale neconforme vândute către spitale. Firma vizată vânduse către Spitalul “Victor Babeș”, din Timișoara, 12.000 de măști purtând sigla unei mărci renumite, dar care erau, cel mai probabil, contrafăcute.

    Despre acest caz a povestit Virgil Musta, șef de secție la Spitalul “Victor Babeș” Timișoara. Medicul a relatat cum, în noiembrie anul trecut, personalul medical care lucra pe secțiile Covid și la ATI a început să bănuiască lucruri necurate când oamenii au văzut că respiră prea ușor. La verificare, au descoperit că măștilor le căzuseră filtrele!

    „Norocul nostru că mai aveam în stoc alte măști”

    Virgil Musta spune că respectivul echipament a fost complet inutilizabil: “Este vorba despre măștile achiziționate anul trecut, în luna noiembrie. Atunci angajații spitalului s-au trezit în ATI și pe Secție că respiră prea ușor. Căzuseră filtrele. Au ieșit repede, apoi s-au verificat filtrele măștilor proaspăt achiziționate și atunci am observat cu toții că filtrele se desprind prea repede. Imediat s-a luat măsura să nu se mai dea măști la personal, din acel lot. Toți au purtat măști din acel lot, în perioada respectivă, dar destul de repede s-a depistat că sunt neconforme. Spre norocul nostru, mai aveam în stoc măști de protecție“.

    Managerul spitalului: „Vorbim de crimă! Practic, erau amestecate măști bune cu măști care nu erau conforme”

    Managerul spitalului, Cristian Oancea, spunea la vremea respectivă că paguba produsă de măștile FFP3 neconforme a fost de 120.000 de euro: „Le-am retras de pe secții. Vorbim de măști FFP3, o anumită marcă, cărora efectiv le pica filtrul care era aplicat pe ele. Aceste măști au fost cumpărate prin achiziție de spitalul nostru, aveau toate certificatele în conformitate. Am luat legătura cu distribuitorii care ne-au asigurat de toată buna lor credință și că sunt la dispoziția autorităților, dar, din nefericire, din 25.000 de măști, să ai 12.000 de măști neconforme înseamnă efectiv crimă! Nu poți să pui oamenii să poarte măști neconforme, să intre în zona roșie cu aceste măști prin care, practic, inhalezi tot aerul contaminat cu SARS CoV-2 și după aceea să mai ai pretenția ca personalul medical să fie sănătos. Cine face acest gen de lucru face o crimă la adresa personalului medical. Vorbim de crimă! (…) Practic, erau amestecate măști bune cu măști care nu erau conforme“.

    Cazul de la Timișoara nu e deloc întâmplător și singular. Numeroși patroni, cel mai adesea conectați politic, au pus în mișcare o mare afacere cu instituțiile statului, livrând la prețuri umflate echipamente contrafăcute sau de foarte slabă calitate. DNA nu mai prididește cu dosarele deschise în aceste spețe.

    Chiar și în comerț au ajuns, vândute de farmacii, supermarketuri și benzinării, milioane de măști contrafăcute sau care nu corespundeau cerințelor.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

  • Măcel în Buzău: 8 persoane în spital cu arsuri grave, 3 cu degete amputate după ce au bubuit petarde de Anul Nou

    Bilanț ca după război în Buzău după noaptea de Revelion: opt persoane din județ au ajuns la Urgență, în stare gravă, din cauza unor accidente provocate de folosirea petardelor, notează Adevărul. La fel ca în toată țara, și în Buzău s-au achiziționat, în ultimele zile ale lui 2020, cantități uriașe de materiale pirotehnice de către locuitori.

    Spre deosebire de alți ani, forțele de ordine au fost aproape inexistente în piețe și pe străzi, iar petardele, pocnitorile și artificiile de contrabandă, introduse în țară din China, Moldova sau Ucraina, s-au găsit pe toate drumurile.

    În Buzău, folosirea acestor produse neomologate și nesigură a provocat numeroase victime, dintre care unele au ajuns la Spitalul de Urgență, în stare gravă.

    Dintre cei opt oameni care au necesitat internare, trei au fost atât de afectați încât doctorii n-au avut încotro și au fost nevoiți să le amputeze degete de la mâini! Toți cei opt erau adulți, a precizat Adriana Bunilă, purtător de cuvânt al unității spitalicești. De data aceasta, n-a existat niciun copil printre victime.

    În total, însă, la Spitalul Județean Buzău au ajuns în noaptea de Anul Nou peste 100 de persoane! În majoritatea cazurilor, tot materialele pirotehnice au fost de vină: oamenii care au venit la Urgențe acuzau afectarea căilor respiratorii, din cauza fumului înhalat. Au fost chiar situații de insuficiență respiratorie acută!

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    CITIȚI ȘI:

    * Revelionul TVR – o producție sinistră. Conspiraționiștii Garcea și Bittman. Atacuri grobiene la Iohannis

    * Ion Cristoiu naște pui vii: cică Grigore Cartianu a criticat „Revelionul lui Garcea” ca să vină el șef la TVR!

  • Așa arată un erou! Dr. Denciu a intrat în foc încercând să-și salveze pacienții. Are arsuri grave și va fi transferat în Belgia

    „… De asemenea, medicul de gardă de la Secția de Terapie Intensivă a suferit arsuri de gradul II și III pe 80% din suprafața corpului”, a sunat anunțul sec al oficialilor medicali implicați în salvarea pesoanelor arse în teribilul incendiu de la Spitalul Județean din Piatra Neamț.

    Medicul se numește Ioan Cătălin Denciu și a acționat eroic, aruncându-se efectiv în flăcări în încercarea disperată de a-și salva pacienții intubați, toți bolnavi Covid.

    Acum, dr. Denciu este el însuși pacient. Alți medici luptă pentru a-i salva viața. L-au preluat de la Piatra Neamț și l-au dus cu o ambulanță la Iași, unde un avion militar îl va transporta la București. Va urma un nou zbor, spre Belgia, unde dr. Denciu va intra pe mâinile medicilor de la Spitalul militar „Reine Astrid” din Bruxelles.

    Dr. Cătălin Denciu a fost coleg de facultate cu actualul ministru al Sănătății, dr. Nelu Tătaru. „Suntem prieteni, am fost colegi de facultate”, a recunoscut ministrul Tătaru când a fost întrebat de reporteri.

    Celălalt medic cu arsuri: Pavel Borș

    Cătălin Denciu nu a fost singurul medic specialist în Terapie Intensivă care a suferit arsuri în incendiul de la Piatra Neamț. Colegul său Pavel Borș a trecut printr-o experiență similară. Și el s-a ales cu arsuri, însă nu la fel de grave.

    „Cătălin Denciu, medicul de gardă de la Secția Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, a suferit arsuri de gradul 2 și 3 pe circa 80% din suprafața corporală”, a declarat purăatorul de cuvânt al ISU Neamț, Irina Popa.

    Potrivit unui alt medic de la Piatra Neamț, citat de Libertatea.ro, „ambii medici trăiesc și nu necesită intubare”.

    Cătălin Denciu face parte dintr-o familie de medici. Soția este ginecolog, iar împreună au doi copii.

    Colegul său Pavel Borș, tot medic specialist ATI, „a suferit arsuri doar în zona mâinilor și e posibil să-și fi pierdut un deget din cauza suflului exploziei”, a spus aceeași sursă medicală.

    Există și o a treia persoană rănită, dintre angajați: o asistentă medicală, care a suferit răni ușoare – arsuri de gradul I.

    Dr. Ioan Cătălin Denciu
  • FOTO. Imaginile tragediei de la Piatra Neamț. Paturile făcute scrum, rămase în urma celor 10 morți

    Exploziv TV, o televiziune locală din Piatra Neamț, a postat pe Facebook mai multe imagini care arată distrugerile provocate de incendiul devastator de sâmbătă seara, de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență.

    În incendiul de la spitalul din Piatra Neamț au murit 10 bolnavi Covid, iar alții au scăpat cu viață, dar au arsuri grave.

    Imaginile surprinse după stingerea incendiului arată distrugerea totală a paturilor în care stăteau pacienții, dar și a mobilierului, a ferestrelor și a aparaturii de la Terapie Intensivă.

    Imagini din Spitalul Județean Neamț, după stingerea incendiului

  • VIDEO. Reclama mincinoasă în care Tudorache, primarul Sectorului 1, prezenta un spital virtual ca fiind real a fost interzisă de CNA

    Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a interzis, ca reclamă mincinoasă, clipul video în care Daniel Tudorache, primarul PSD al Sectorului 1, prezenta ca fiind reală macheta unui spital realizată virtual, pe computer, scrie Pagina de Media.

    Ziaristii.com și alte publicații au scris despre acest subiect acum o lună, pe 28 iulie, dar de atunci posturile de televiziune au continuat să difuzeze masiv această reclamă mincinoasă a lui Tudorache.

    CNA a luat decizia de a interzice videoclipul electoral abia după ce a fost sesizată de ActiveWatch. „Spotul de promovare a proiectului de infrastructură medicală nu oferă informații privind stadiul real de dezvoltare și induce ideea unui proiect finalizat și operaționalizat. (…) Publicul nu este atenționat că imaginile difuzate sunt, de fapt, o simulare video, o animație. Mai mult, sintagma proiect realizat de Primăria Sectorului 1 este ambiguă și nu oferă suficiente repere factuale pentru a identifica stadiul proiectului sau alte elemente de context”, se scria în sesizarea ActiveWatch.

    Membrii CNA au fost unanimi în a sancționa falsul promovat de PSD și Daniel Tudorache. “Toate televiziunile se fac vinovate că au difuzat așa ceva”, a afirmat Dorina Rusu, membră CNA, potrivit Pagina de media.

    Radu Herjeu, un al membru al acestui for, a menționat că “e greu să dovedești că posturile de televiziune au știut că spitalul nu există, fiind un contract de comunicare comercială”.

    Daniel Tudorache, primarul nesimțit de mincinos

    În realitate, este evident că posturile TV au difuzat reclama electorală mincinoasă în deplină cunoștință de cauză. Toată lumea știa că nu există niciun spital construit de Daniel Tudorache în Sectorul 1 din București.

    Până să se ia această decizie a CNA, spotul înșelător a fost difuzat de 540 de ori, astfel: B1 TV (241), Realitatea Plus (122), Antena 3 (93), România TV (42) și Digi 24 (42) – potrivit jurnalistului și scriitorului Petre Barbu, care a documentat subiectul în Libertatea.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!