Etichetă: spioni sovietici

  • SERIAL: Sfârșitul Ceaușeștilor (18). O țară liberă, dar sub ocupație sovietică

    Prezența masivă a turiștilor sovietici în România, în decembrie 1989, a fost confirmată de sute de mărturii autorizate. Inclusiv de la nivel înalt. Fragment din volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor” (Editura Adevărul, 2010).

    O mărturie importantă a depus, la mulţi ani după Revoluţie, şeful primului guvern român postcomunist, Petre Roman. Acesta a dezvăluit că, sătul de acţiunile diversioniste care-i dinamitau guvernarea, i-a cerut oficial ambasadorului URSS la Bucureşti, în octombrie 1990, retragerea agenţilor sovietici.

    “La expunerea clară, documentată, a lui Mihai Caraman, directorul Centralei de Informaţii Externe, le-am cerut sovieticilor să-şi retragă comandourile. Era vorba despre aproximativ 25.000–30.000 de oameni.”

    Regizorul Sergiu Nicolaescu a plusat: “Erau 36.000, ştiu din ancheta pe care am făcut-o ca senator“.

    Cel puțin oficial, solicitarea a avut efect. “Agenţii au fost retraşi ca urmare a faptului că Gorbaciov modificase strategia şi spusese că URSS nu mai este jandarm în această zonă”, a conchis Roman.

    Întrebarea e: ce-a făcut această armată de spioni în România timp de aproape un an? Probabil că ea nu a fost străină de marile manevre de compromitere a României, în acel agitat an 1990: mineriadele, conflictul interetnic româno-maghiar de la Târgu-Mureş, acapararea totală a puterii de către gruparea pro-moscovită, contramanifestaţiile organizate de FSN pentru intimidarea opoziţiei.

    Nu întâmplător, în octombrie 1990 – când a avut loc solicitarea lui Petre Roman –, România era o ţară izolată de Occident şi detestată de lumea civilizată. Deşi teoretic se despărţise de comunism, ea se afla sub controlul total al Uniunii Sovietice, iar vechii activiști comuniști dețineau întreaga putere în stat.

    Mişcările diplomaţilor străini

    Săptămâna premergătoare Revoluţiei din 1989 avea să fie agitată şi la nivel diplomatic. Oficiali din SUA, Marea Britanie, Ungaria, Iugoslavia şi Uniunea Sovietică începuseră să se apropie de punctele din care putea să pornească revolta. Securitatea română ştia ce se întâmplă.

    “În zilele premergătoare evenimentelor, foarte mulţi diplomaţi acreditaţi la Bucureşti s-au deplasat în zone din Transilvania. Erau câţiva diplomaţi de la două ambasade care făceau de permanenţă la Timişoara: cea americană şi cea britanică. Dar erau şi de la ambasada maghiară”, a declarat şeful fostei Securităţi, Iulian Vlad, în 1993.

    Un alt episod povestit de generalul Vlad demonstrează că şi presa străină era pusă în temă, prin anumite canale, cu ce va urma în România. “O parte dintre corespondenţii de presă veniţi la Congresul al XIV-lea, în noiembrie, nu au mai plecat din ţară. Şi-au amânat plecarea. Alţi corespondenţi de la Viena, Cairo şi Sofia au cerut să vină în România, condiţionând să li se aprobe deplasarea în judeţe din Banat şi din Transilvania.”

    În aceeaşi perioadă, consulul iugoslav de la Timişoara a fost şi el filat. Potrivit rapoartelor Securităţii, acesta ieşea şi de trei ori pe zi de la Timişoara spre Belgrad pentru a da informaţii directe despre stadiul pregătirilor revoltei.

    De ce se teme Vîntu?

    În cartea „Interviuri despre Revoluţie”, istoricul Alex Mihai Stoenescu a inserat şi o discuţie, purtată în 2003, cu Sorin Ovidiu Vîntu.

    Vîntu dă de înţeles că ştie multe grozăvii despre evenimentele din decembrie 1989, dar nu e dispus să vorbească dincolo de limita prudenţei. Îşi aminteşte, în schimb, că a fost coleg de celulă, în anii ’80, cu generalul Ştefan Kostyal. Vîntu era deţinut de drept comun, iar Kostyal fusese arestat pentru complot împotriva lui Ceauşescu – chiar dacă acuzaţia oficială a fost de furt de energie, la contorul de acasă.

    “Kostyal l-a racolat pe generalul Ioniţă, cu care fusese coleg la Academia Militară de la Moscova. A acţionat la ordinul sovieticilor, în 1983. Kostyal avea în realitate, dar secret, cetăţenie sovietică. Preventiv! Ţinea paşaportul ascuns în casă. Sovieticii îşi protejau agenţii astfel. În caz de pericol, arătau paşaportul, iar ambasada atrăgea atenţia că e vorba de un cetăţean al URSS”, spune Vîntu.

    “Kostyal era cel mai înverşunat comunist pe care l-am întâlnit vreodată. Un stalinist convins, devotat trup şi suflet Uniunii Sovietice. Pe el îl interesa doborârea lui Ceauşescu pentru că aşa ordonase Moscova. Îmi spunea că, personal, Ceauşescu nu i-a făcut nimic, că nu avea ceva cu Ceauşescu, dar… Mai mult nu vă spun, pentru că nu sunt sigur că în România a dispărut asasinatul politic. N-am chef să mă trezesc cu un glonţ în cap pentru o problemă care nu mă interesează. O mână de ucrainean costă 3.000 de dolari. Aşa că fiţi şi dumneavoastră prudent!”, îl avertiza Vîntu pe Stoenescu în 2003.

    – Va urma –

    Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:

    • „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
    • „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
    • „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
    • „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/

    Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: [email protected] și le veți primi prin poștă sau curier.

    Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

    SERIALUL „SFÂRȘITUL CEAUȘEȘTILOR”

    EPISODUL 17. Asaltul tăcut al turiștilor sovietici

    EPISODUL 16. Ultima vânătoare: măcel la fazani

    EPISODUL 15. Lovitura-șoc dată lui Ceaușescu: fuga Nadiei

    EPISODUL 14. Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune

    EPISODUL 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”

    EPISODUL 12. „Scrisoarea celor 6”: Poștașul vine de la Moscova

    EPIDODUL 11. Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest

    EPISODUL 10. Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    EPISODUL 9. FSN era pregătit să proclame “victoria revoluției” în 1987!

    EPISODUL 8. Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974. Sub umbrelă sovietică…

    EPISODUL 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    EPISODUL 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    EPISODUL 5. Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    EPISODUL 4. Gorbaciov către Ceaușescu: „Să trăim noi până atunci!”

    EPISODUL 3. „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    EPISODUL 2. Întâlnirea de la Malta

    EPISODUL 1. „Salvează-te, Nicule! Retrage-te pe motiv de boală şi pune-l în locul tău pe Iliescu, că oricum el este desemnat să vină!”

  • SERIAL / Sfârșitul Ceaușeștilor (10): Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist

    Nicolae Militaru și Virgil Măgureanu complotau împotriva lui Ceaușescu sub protecție sovietică. Gelu Voican Voiculescu scapă porumbelul și apoi, speriat, retractează. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.

    La o scurtă trecere în revistă a personajelor invocate atât de Ion Iliescu, cât şi de generalul Militaru, în legătură cu complotul anti-Ceauşescu, vom observa că toate aveau legături profunde cu Uniunea Sovietică. De altfel, majoritatea se aflau în atenţia UM 0110 – „unitatea anti-KGB” – din cadrul Securităţii.

    Bătrânul KGB-ist: Nicolae Militaru

    Generalul Nicolae Militaru şi-a făcut studiile la Academia Militară „Mihail Frunze” din Moscova (1952–1957). Şi-a prelungit sejurul în URSS cu încă un an, până când a terminat facultatea şi soţia sa, Ştefana. Aceasta făcea parte din biroul de conducere al Asociaţiei Studenţilor Români, organizaţie „patronată” discret de KGB şi care-l avea ca secretar pe Ion Iliescu. În 1978, înainte de a fi scos din rândurile militarilor, Militaru obţinuse promisiunea Moscovei că va fi susţinut să ajungă şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, poziţie din care se angaja să-l răstoarne pe Ceauşescu şi să readucă România în „lesa” URSS. Prins în flagrant după o întâlnire, la Mangalia, cu generalul Borisov (ataşatul militar al ambasadei sovietice), Militaru şi-a recunoscut faptele, pe care le-a detaliat în scris, dar a mimat naivitatea şi a jucat la intimidare. El a motivat în faţa conducerii politice a ţării că a oferi informaţii Uniunii Sovietice nu este un act de trădare, pentru că Uniunea Sovietică nu ne este inamic, ci aliat. În consecinţă, nu poate vorba de „divulgare de secrete”, pentru că România nu are secrete faţă de „fratele cel mare” de la răsărit. A fost un şah teribil dat de Militaru lui Ceauşescu, la adăpostul „imunităţii” oferite de sovietici.

    Omul de încredere al KGB: Ion Iliescu

    Ion Iliescu este fiul unui ilegalist comunist, Alexandru Iliescu, care în anii ’30 s-a refugiat la Moscova, iar la revenirea în România a fost arestat ca agent al Cominternului. Ion Iliescu a fost trimis de tânăr să studieze la Moscova, unde a urmat cursurile Facultăţii de Energetică (1950–1955). Ca şi Militaru, a avut o ascensiune politică spectaculoasă în prima parte a domniei lui Ceauşescu, ajungând ministru al Tineretului şi şeful Secţiei Propagandă a CC al PCR. Începând din 1971, Ceauşescu l-a tras pe linie secundară, încredinţându-i funcţii cu mult sub ambiţiile sale politice.

    KGB-istul de la malul mării: Radu Nicolae

    Comandorul Radu Nicolae a avut legături strânse cu sovieticii, aflându-se permanent în atenţia contraspionajului românesc. El fusese racolat de un ofiţer sovietic în timpul unei aplicaţii militare, la Marea Neagră, a Tratatului de la Varşovia. Radu Nicolae a avut un rol important în „cuplarea” grupului militar Ioniţă – Kostyal – Militaru cu gruparea din care făceau parte, printre alţii, Iliescu şi Măgureanu.

    Tânărul KGB-ist: Virgil Măgureanu

    Virgil Măgureanu era un personaj misterios, discret, dar ale cărui jocuri, inspirate din exterior, au fost „mirosite” de Securitatea lui Ceauşescu. Gelu Voican Voiculescu, colegul său din FSN şi de la operaţiunea de lichidare a soţilor Ceauşescu (Târgovişte, 25 decembrie 1989), l-a descris astfel: „Măgureanu era un tânăr KGB-ist care voia să facă schimbul de generaţie cu Militaru, care era bătrânul KGB-ist” (ulterior, Voican nu şi-a mai recunoscut declaraţia). În primăvara anului 1989, pe când era lector universitar la Academia de Ştiinţe Social-Politice „Ştefan Gheorghiu”, Măgureanu a fost „exilat” la Focşani, unde a primit un post de bibliotecar, un apartament de lux şi regim de domiciliu forţat. Acţiunile sale complotiste nu mai puteau fi trecute cu vederea: era deja un şarpe cu clopoţei.

    Spionii sovietici – „emanații Revoluției”!

    Cu generalul Militaru ne vom mai întâlni, căci el a fost reactivat la Revoluţie, având un rol sângeros. Deocamdată reţinem o afirmaţie a sa: el, generalul Militaru, a luat contact cu rezistenţa militară în 1983, prin intermediul lui Ion Iliescu! Pe de altă parte, Virgil Măgureanu povesteşte cum l-a „racolat” pe Ion Iliescu în 1981. Şi atunci, de ce susţine Ion Iliescu că întâlnirile sale conspirative, în vederea răsturnării lui Ceauşescu, au început în 1984?! De ce nu le recunoaşte pe cele de dinainte?

    O explicaţie ar putea fi aceea că Ion Iliescu încearcă să împingă lucrurile cât mai aproape de intrarea în scenă a lui Mihail Gorbaciov, petrecută în martie 1985. Totul ar avea o logică: era firesc să mergem pe mâna lui Gorbaciov cel reformist, împotriva lui Ceauşescu cel stalinist. Aşezate în acest cadru, chiar şi trădările pot fi tratate cu îngăduinţă. Însă cu totul altceva este să lucrezi pe ascuns cu sovieticii, sau cu spionii lor, în timp ce la Moscova se află o putere de sorginte stalinistă!

    În prima jumătate a deceniului 9, Uniunea Sovietică a avut trei preşedinţi: Leonid Brejnev (până în 1982), Iuri Andropov (1982–1984) şi Konstantin Cernenko (1984–1985). Toţi aparţineau aripii dure a PCUS, ducând o politică de esenţă stalinistă. În timpul lui Brejnev, Armata Roşie a invadat şi Cehoslovacia (1968), şi Afganistanul (1979).

    După revenirea Estului european la democraţie, asocierea cu un regim sovietic brejnevist este stânjenitoare pentru membrii grupului complotist de la Bucureşti, din anii ’80. Ar însemna că ei n-au complotat pentru răsturnarea unui regim tiranic, ci pentru răsturnarea lui Ceauşescu şi atât. Sau pentru răsturnarea regimului tiranic autohton la îndemnul şi cu sprijinul unui regim tiranic străin. Modelul sovietic, în acel moment, nu era cu nimic mai breaz. Iar cooperarea clandestină cu un asemenea regim n-ar avea nicio acoperire morală.

    Iată un posibil motiv pentru care Ion Iliescu încearcă să împingă acţiunile sale complotiste cât mai aproape de Gorbaciov şi de perestroika, îndepărtându-le de Brejnev şi de practicile staliniste!

    ———————————————

    Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com.

    Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.

    ———————————————

    Episoadele anterioare

    Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul

    Episodul 2: Întâlnirea de la Malta

    Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”

    Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”

    Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”

    Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov

    Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu

    Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor

    Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987