Șoc în organizația județeană Vaslui a PSD: un membru al partidului a fost găsit spânzurat, vineri seara, în sediul din Bârlad al partidului aflat la guvernare! Acesta a lăsat un bilet de adio, ceea ce-i face pe anchetatori să meargă în principal pe pista sinuciderii.
Bărbatul a fost identificat în persoana lui Dumitru Țăranu (73 de ani). Acesta deţinuse funcţia de trezorier al PSD Bârlad, iar de o vreme era preşedintele organizaţiei de pensionari a partidului, în orașul moldav.
Dumitru Țăranu era pensionar militar. El a lucrat ca maistru militar, iar după 1989 a manifestat mereu simpatii FSN-isto-PSD-iste. După ce s-a retras din activitatea militară, acesta s-a înscris în PSD, devenind activ în politică.
Potrivit publicației locale Vremea nouă”, Dumitru Țăranu era omul de încredere al deputatului Adrian Solomon și al președintelui PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui a transmis: „Pe data de 10 februarie 2023, ora 20.55, Poliţia Municipiului Bârlad a fost sesizată prin apel la numărul de urgenţă 112 despre faptul că o persoană de sex masculin, în vârstă de 73 de ani, domiciliată în municipiul Bârlad, fost găsită spânzurată în sediul unui partid politic. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul”.
Și-a părăsit soția pentru o colegă de partid
Surse din anchetă au precizat, pentru presa locală, că Dumitru Țăranu a lăsat un bilet de adio. Potrivit publicației „Vremea nouă”, PSD-ul explică în biletul de adio că a recurs la acest gest pe fondul neînțelegerilor cu soția sa.
Dumitru Țăranu părăsire căminul conjugal de câțiva ani și avea o nouă relație. Noua sa parteneră de viață era o colegă de partid.
Vineri seară, Țăranu a trecut pe acasă, să aibă o discuție cu soția sa, de care nu divorțase în acte, doar se separase de facto. Discuția a degenerat într-o ceartă furtunoasă, cu accente violente și amenințări. Fostul maistru militar a plecat la sediul PSD, unde s-a spânzurat.
Nu e clar, deocamdată dacă Dumitru Țăranu avea o cheie de la sediul PSD Bârlad sau i-a deschis cineva ușa de la intrare, dat fiind că la acea oră, de obicei, sediul era pustiu. Ancheta va lămuri și cine l-a descoperit pe Țăranu atârnat de o țeavă și a sunat la 112.

